Bună dimineațaaaaa! Primiți cu capra? Sorcova? Plugușorul? Că nu mai știu care cum sunt aliniate la sfârșit și început de an. Sfârșit de an 2025 foarte bun din punct de vedere biciclistic. Cel mai mare plus e bicicleta de ciclocros care mi-a fost adusă de Moș Crăciun, pupa-i-aș barba soției! Am mers anul asta peste 10 mii de kilometri și sunt foarte mulțumit că am bifat cea mai lungă tură a mea, peste 300, și am băgat și un Trans complet, bună treabă. Din păcate nu am bifat decât o cursă în ianuarie la naționalele de ciclocros. Dar acum spre final am reușit o performanță incredibilă, 18 săptămâni consecutive de program de antrenamente pentru naționalele de ciclocros pe 2026. Mai am 12 zile și mă dau. Sunt pregătit, tehnic și fizic, desi am luat o mică pauză de două-trei zile de la niște muci și un pic de gripă într-o noapte. Niciodată nu am avut un program dedicat, cel mult 8-9 săptămâni am reușit în trecut să mă pregătesc. La ciclocros e mișto că poți să antrenezi partea tehnică oricat de mult, orice plus e binevenit. Nu am vrut să mă dau peste cap, cu multe ore pe săptămână, am gândit un plan cu care să merg la sigur, că nu aș fi vrut să bag 20 de ore într-o săptămână și apoi 3 în următoarea, am avut un gând să fiu linear și să cresc forma ușor și sigur, fără variații prea mari. Sigur sunt alții care se antrenează mai mult și mai bine, dar eu încerc să mă compar cu mine, cu ce făceam și cum mă simțeam. Mie îmi pare că dă cu plus, așa că sunt mulțumit. Am reușit să fac și ceva exerciții de forță, dar cam puține, acolo se putea mai bine, dar timpul limitat m-a limitat pe partea asta. Mă gândesc mereu cum să fac să fiu mai bun, dar să nu muncesc prea mult, să am de suferit pe urmă, că nu sunt profi. M-a ajutat și vizita medicală, am început să fac exerciții de izometrie înainte să mă culc, nu pot să zic că dorm mai bine dupa ele, dar știu sigur că se adună plusurile undeva. Trebuie să lucrez mai multe grupe de mușchi și ăsta ar fi planul pentru 2026. Altfel, nu am de ce să fac prea mare caz pentru la anul. Planul legat de bicicletă include o tură lungă, poate până la mare, aș vrea la naționalele de ciclism de la Sibiu, contratimp și șosea. Și mi-ar plăcea să mă dau și la Cupa României la ciclocros în toamnă, că tot am bicicletă de cros și am cu ce să alerg. Plus că maximizez și efectele investiției. Vezi, soție, că nu e degeaba!? Sigur că sunt și alte vise, aș vrea să mă duc în Bulgaria la primele 3 etape din Turul Italiei care pleacă de la Burgas, parcă. Știu, știu, turul Italiei să plece din Bulgărica, dar așa merge business-ul. Poate mai prind și ceva curse pe aici prin apropiere, Wall la Pucioasa și Seciu. Vedem. Ne rugăm de sănătate, în rest le facem pe rând pe toate! Hai la mulți ani în șa!😀😀😀😀
| Coclau drag. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu