Fericirea are gust de ciocolată

     Sau de ciocolată cu vișine. Și marțipan deasupra. Frate, am mâncat dulce de mi-a stat insulina-n gât, am rupt-o pe diabet zilele trecute, odată cu ziua Emmei. Ne-am organizat și am bifat câteva zile la munte. Cum unde, la Vila Bran, desigur. Am luat conje' regulamentar, și am reușit să mă deconectez corect și complet de la muncă, Doamne-ajută la toată lumea. Am participat la toate activitățile posibile, seara picam lați de oboseală, dar ne-am distrat peste masură și ne-am bucurat de zilele libere ca niciodată, așa cum îi șade bine oricărui pământean. Ziua Emmei e pe 18, am avut tort cu marțipan și figurine, o minune de tort, cel mai frumos pe care l-am văzut în viața mea. Emma a fost în al nouălea cer, oamenii de la pensiune ne cunosc și ne-au făcut o surpriză cu toate mascotele cântându-i "la mulți ani!" de ne venea să plângem de bucurie. Si ea abia s-a abținut. Apoi am avut parte de o altă mare bucurie. Un tip Bartie, de pe la youtube, pe care Emma îl știe demult, urma să aibă un recital în seara aia. așa că am făcut niște poze, a stat de vorbă cu Emma câteva minute și pe urmă i-a urat și "la mulți ani!" împreună cu oamenii din restaurant. Apoi ne-a dat și autograf. Emma era în al nouășpelea cer, a zis că e cea mai fericită aniversare din viața ei. Nici nu mai știa ce să facă, ce să zică, am avut parte și de dans și muzica, mâncare bună. Ce să îți mai dorești!? Poate niște dansuri populare a doua zi, sau un foc de artificii. Sau foc de tabără cu vin fiert, ceai și muzică folk. Sau o petrecere câmpenească, dansuri populare și fasole cu ciolan, murături și vin și țuică. Lista e lungă, nu te rețin, dar am avut distracție la super-ofertă și am tras lozul cel mare cu fericire. Nu a mai contat că nu a fost zapadă, că a și plouat un pic, sau că am făcut o grămadă pe drum de la și spre Târgoviște. Aia e. Hai să ne bucurăm împreună de fiecare zi, așa cum noi facem de când s-a născut Emma, ne certăm mai puțin și râdem mai cu poftă, trăim mai mult zilnic și tragem la fericire mai abitir. La mulți ani, Cici, te iubim enorm, artista noastră!💖💖💖💖💖💖

Dulce fericire.

Adevăr sau provocare

     Haide bună dimineața la toată lumea din comitat și din afara lui. Văd pe rețele o oarecare încordare cu privire la subiecte noi, cel puțin pentru mine, dar nu le prind decât mai tarziu, așa, că eu nu sunt conectat la tot ce se întâmplă, și aflu ultimul. Poate e mai bine, că așa am timp să adun informații și să nu mă reped ca găina la muci. Acum e lumea ofuscată pentru că a început o artistă să cânte despre problemele femeilor din Romania, despre relele tratamente și asuprirea fetelor în societatea românească. Noi ne credem buricul pământului și ne atacăm imediat ce ni se spune ce defecte avem. Noi nu privim substanța, fondul problemei, ci analizăm doar forma. Ne deranjează tonul și cuvintele, dar nu ne afectează deloc adevărul din acestea, realitatea pe care continuăm să o ignorăm doar pentru că nu ni se întâmplă nouă. Suntem o societate profund misogină, vezi numărul mic de femei aflate la conducerea instituțiilor sau chiar corporațiilor străine, care au câteva capete cu păr lung in post de CEO, dar prea puține. Suntem niste vajnici neanderthalieni care dau cu bâta în capul oricărei femei care îndrăznește să gândească sau să vorbească. Nu mă recunosc în astfel de abordări, dar sunt sigur că am în sânge, in adn, asuprirea femeii. Mă lupt cu starea asta naturală și încerc să respect sexul feminin, aplicând chiar o discriminare pozitivă, mai ales că femeia e "sexul slab", altă idioțenie. Femeia trebuie tratată ca egalul bărbatului, dar nu cu pretenția ca și ea să execute aceleași munci precum bărbații, că e o prostie. Plus că femeia dă naștere copilului și are o imensă povară de dus, fizic și psihic. Noi doar ne bucurăm de procreere, ea duce greul. Nu știu care e soluția, ce trebuie să facem ca să schimbăm abordarea, să îmbunătățim situația femeii în societatea noastră. Mă bucur că la școală avem parte de tratament corect și fetele sunt egalele băieților, se joacă împreună, învață împreună, dar tot am o teamă legată de viitor. Încerc să o învăț pe Emma să fie încrezătoare, curajoasă, să aibă grijă la oameni, să nu îi creadă orbește pe oamenii din viața ei. Să fie conștientă de calitățile ei, dar și de defecte, să le accepte, astfel încât să nu sufere când va fi ținta ironiilor sau "bullying"-ului atât de prezent în cotidianul nostru. 

    Hai că m-am depărtat de subiect, un pic. Voiam să vorbesc despre adevăr, cât de incapabili suntem să acceptăm niște realități crude, care dor al naibii, și e mai simplu să le ignorăm, sau să ne supărăm când cineva ni le spune in față. In loc să mulțumim când ni se arată ce defecte avem astfel încât să devenim mai buni eliminând problemele, noi ne îngropăm capul în nisip și facem pe bosumflații când suntem criticați. Trebuie un minimum de inteligență ca să îți dai seama că ești prost. În România, doar 40% au 12 clase, 16% au studii superioare. Păi ce pretenții să mai avem? Am zis de atâtea ori că educația e soluția, numai învătând vom putea fi mai buni. Poate de aceea și suntem atât de sensibili, că doar atât de duce capul. Asta e abordarea naturală și normală pentru niste oameni inculți, ne-educați, săraci și murdari. Câtă vreme nu avem scoală, nu vom avea nici șansă la un viitor mai bun. Nici Dumnezeu nu ne salvează. Ne rugăm degeaba. Schimbarea începe cu noi, dar nu mă văd reușind să îi schimb pe cei cu care interacționez. Dar o să încerc!

Involuție scrie pe noi.

Wout cel bun

 

Ultima găină din Classica de Jaen.

    După cum bine știi, Wout e eroul meu. Și când câștigă dar și când pierde. A început anul la șosea cu ceva rezultate notabile, dar a și terminat o cursă pe ultimul loc, o premieră în viața lui de profesionist. Cumva, îl apreciez și mai mult, pentru că asta arată că respectă sportul, alegând să termine ultimul o cursă în care a avut ghinionul să facă o pană fix când se încingeau lucrurile. A tras cât a putut de tare să recupereze, dar nu a reușit, așa că a venit pe ultimul loc. Și ce să vezi, nu a murit. Și eu am venit printre ultimii la o cursă de șosea, nu am vrut să abandonez, chiar dacă eram rupt de o pântecăraie căcăcioasă, am ales să termin cursa și am fost foarte mândru de mine. Chiar și la campionatele naționale de ciclocros am ieșit ultimul din categoria mea, nicio rușine aici. Cred că momentele astea "proaste" te întăresc, normal că sunt și zile slabe, când nu îți iese nimic, dar trebuie să mergi înainte. E o vorbă: viața e la fel ca mersul pe bicicletă, ca să îți menții echilibrul trebuie să mergi înainte. Nu poate să fie numai bine, nu mai apreciezi binele dacă nu ai și un pic de suferință și chin în program. Că așa stau lucrurile, nu le-am inventat eu, nu am cum să le schimb, așa că lucrez la mine și la abordarea mea.

     Revenind la Wout, a avut câteva curse, unele bune și altele rele ca rezultat, dar obiectivul era să se pregătească pentru cursele importante din primăvara asta, adică Clasicele din Belgia. Din acest punct de vedere, cursele sunt foarte bune, pentru că s-a incordat și a văzut care îi este nivelul, unde mai are de lucrat și ajustat. O să fie nebunie maximă, sunt sigur, sper doar să fie sănătos și să nu rateze vreo cursă din motive medicale. Mai ales că în perioada asta toată lumea are câte ceva. Emma, săraca, are cel mai prost început de an, varicelă plus gripă și acum ceva pe la stomac, bine că e vacanță și nu lipsește de la școală. Vezi, și aici e ceva pozitiv, la naiba: nu lipsește de la școala pe care o iubește atât de mult. Dar ne facem noi bine. E aiurea să fii în formă și să ratezi obiective importante din carieră, de aceea eu mă bucur că nu sunt sportiv iar dacă mă îmbolnăvesc, nu ratez decât zile de muncă și ceva iesiri la noroi și pace interioară, nicidecum nu trece timpul degeaba. Abordarea mea e din ce în ce mai pozitivă, mai ales de când am ales să retrogradez ciclismul pe poziții inferioare în topul priorităților, astfel încât e liniște și în casă și în suflet. Doamne-ajută la toată lumea! Acum mă duc să mă schimb și bag o tură de șosea iar mai pe seară o alergare ușoară de 5 kilometri, așa cum îi stă bine unui pasionat de ciclocros ca mine!

Cel mai primul.

O zi bună

     Haide bună dimineața la toată lumea. Era să scriu lunea, dar e miercuri azi. M-am apucat de un alt blog, pe care o să vreau să îl promovez, dar o să dau de știre când îl gătesc. Ascult la Pătraru și muncesc, mă delectez cu ceva rapoarte și raporturi productive cu englejii mei. De ceva timp am ajuns să mă bucur de echipa mea, cu care mă înțeleg de minune și colaborăm exemplar, suntem pe aceeași lungime de undă și ne facem treaba cât mai bine impreună. E perfect să simți că faci parte dintr-un grup care are rezultate foarte bune și datorită ție, când ești numit "lipiciul" care ține echipa unită. Deși lucrăm de departe și ne întâlnim rar spre deloc și fizic, avem o relație bazată pe încredere și sinceritate, știm că orice problemă are o rezolvare și avem înțelegere pentru zilele proaste ale celorlalți. Clar nu ajungi aici peste noapte, e nevoie de timp, energie și dedicație. Am 12 ani la compania asta și aș ieși la pensie de aici, așa de mult îmi place ce fac și cu cine lucrez. Din păcate însă, niște idioți de la butoane au hotărât să mai trec și pe la birou, deși nu am niciun coleg în București și mă duc doar ca să fie drumul cu oameni. Mai zicem de comunism că ne prefăceam că muncim. Păi ăștia nu își dau seama că eu o să fiu demotivat să mai rup norma? Niște proști cu diplomă, care încearcă să se facă remarcați. Mă gândesc că poate se simt amenințați de inteligența artificială, citesc articole pe net că interviurile de angajare se vor face on-line de către roboți. Și atunci ăștia din HR încearcă să arate că și ei știu să facă lucruri. Dar, pentru că sunt foarte proști, fac un căcat praf. Am colegi care au plecat din companie ca să poată munci de acasă la alte firme, poate și pe mai puțini bani. Și erau oameni cu 20 și ceva de ani de experiență la noi. Lasă, nașule, că e bine și cu oameni noi care habar n-au să citească sau să gândească, de care tot angajații vechi au grijă să învețe și să deprindă mersul. Ne adaptăm, ca de obicei, la orice schimbare, anul ăsta a început în forță, complet diferit de ceilalați 11, parol. Au cam luat-o razna mai-marii încercând să acopere găurile de anul trecut. Deja ne-am amanetat viitorul, rupem norma dar e aproape imposibil de recuperat. Dar, hey, cine sunt eu să mă opun curentului?

    Munca e normală, zic eu, viața de familie e pe plus, Doamna mea a sărbătorit a 28-a primăvară săptămâna trecută și ne-am distrat la un concert Vama. La întoarcere eram așa de bine dispus că m-a luat radarul. 108 pe ceas, vericule. Și nu am găsit nici permisul care se ascunsese într-un ungher de ușă. Numa' astea două făceau 2000 RON, bossulică. Și un bec de far ars. Încă 330 RON. Bă, ești nebun, păi suntem la nuntă și se strigă darul!? Norocul meu că domnul polițist a fost de treabă și mi-a dat amendă doar pentru bec. Băă, ești nebun!? Am scăpat cu 165 RON. Să vezi ce cuminte sunt pe stradă, nu mai trec de 90 in oraș.😀😀😀😀😀 Glumesc, desigur, nu merg ca nebunul, dar nici cu 50, îmi pare rău. Am grijă la pietoni, îi las și pe alți șoferi să treacă, sunt de treabă, dar nu pot să stau aiurea, am treburi. Eu m-aș plimba doar cu bicicleta prin oraș, că e cel mai eficient mijloc de transport, dar nu mă risc să îmi expun copilul la traficul modern idiot. De aia sunt prizonierul mașinii. Plus ales că avem de renovat un imobil și e de cărat la materiale și chestii, alergătura și stres. O căcărează de garsonieră necesită buget și energie cât pentru patru camere, zău. Exagerez, dar începem să ne săturăm de lucrări. Atât de tare ne-am săturat, că am schimbat și baia noastră de acasă, că tot ne-am obișnuit cu stresul. Dar am cam obosit, noroc că am parte de bilete de voie și mai zburd prin comitat, mai ales cu ciclocrosul meu de la Dițescu pe care îl alerg prin păduri și pe coclauri nelocuite și nelătrate. Viața e frumoasă când scapi de probleme, dar problema e că zilnic sunt probleme de rezolvat. Deci viața nu e frumoasă. Logica mea suferă un pic, pentru că eu simt că am o viață frumoasă, cu împliniri și bucurii, cu probleme și încurcături deopotrivă. Clar și tu ai bucurii și probleme, dar ține de tine care atârnă mai greu la cântarul vieții. Al meu e pe plus, și am de gând să îl țin așa pozitiv cât oi trăi. Am noroc dar și depun energie să fie așa, nimic nu e simplu sau gratis, e nevoie de sacrificii și compromisuri, educare și adaptare continue. Hai că am aberat un pic și azi, mă reîntorc la muncile campului, ca să fie mâncare și biciclete!

Cu toții mergem înainte.

Crede și nu cerceta

     Haide bună dimi la toata lumea frummy. E sâmbătă, e devreme, cam înnorat, dar sunt pe plus. Suntem în catonament la Moreni. Adică am bilete de voie să bag măcar câte trei ore pe zi cu bicicleta. Eu aș băga și mai mult, dar nu e cazul, am în grafic tot 10 mii pe anul ăsta și e timp, nu mă grăbesc, deși am avut cea mai slabă lună în ianuarie, dacă nu socotesc post-operatoriul. Dar nu am murit de ciudă, ce să vezi, nu m-am stresat. Am avut mai puțini kilometri și pentru că am mers prin pădure și pe coclauri cu Merida Xcross de la Dițescul meu, așa că disțantele s-au scurtat considerabil. Mai e și perioada asta în care doar acumulez kilometri, zona 2 din 5 ca efort, un fel de procesiune fără popă. Am băgat și câteva sesiuni pe trainer, ca să vezi dedicație și devotament. Din păcate, o varicelă și o gripă A au lovit-o pe Emma, și anul ăsta a fost mai mult cu boală decât pe afară și la scoală. Tare ciudate vremuri. Niciodată nu am stat atât în casă, fără prieteni și plimbări, fără școală și teme. Pardon, teme am făcut, dar ne trezeam fără ceas pe la 9 și ne făceam program liber, lejer. Emma nu prea știa ce să facă, să se bucure sau nu, pentru că îi place școala foarte mult, dar i-a plăcut și vacanța prelungită. Cărui copil nu-i place să se culce tarziu, să se trezească fără stres, să facă teme când are chef, cu pauze în unele zile. Atat că i-a lipsit joaca pe afară si copiii cu care se mai întâlnea. Plus colegii de la școală. Și doamna, că și de ea îi era dor. Cea mai mare problemă a fost cu pastilele. Ne-a dat doctorul o târnă de medicamente. Pentru Emma, dar și pentru noi, că musai să luăm ceva ca să ne protejam. Zici că am fost la cumpărături, cu coșul am ieșit. Și o grămadă de bani. E scump să fii bolnav, nu se merită. Mai bine sănătos. 

    Ideea scrisului de azi a venit de la dom' doctor. Eu îl știam baiat bun, dedicat meseriei lui de pediatru. Incă mai cred că e dedicat, dar nu îl mai cred băiat bun. Am început să îl bănuiesc de muncă în folosul companiilor farmaceutice, că prea ne-a dat o listă lungă de pastile. Știam că farmacistele au liste de bonusare pentru anumite vânzări de medicamente, și în loc să îți dea ce e mai bun, îți dau ce trebuie să vândă în luna aia. Nu e corect și cinstit, dar merge banul, așa că să mă ia naiba pe mine de bolnav în nevoie. Nu mai ai încredere în nimeni, toți vor să tragă pe tine. Ajungi să îi privești pe toți ca pe niște hoți și te comporți ca atare. Nu îmi place deloc viața asta în gardă, dar nu ai încotro, că pierzi pe toate planurile, mai ales financiar. Unde te uiți, toți vor să se ridice, să fie mai în față, calcă pe oameni și pe suflete. Știu că am mai scris despre asta, și o să mai scriu. Nu știu care e soluția, cred că educația e baza unei societăți sănătoase, de aceea insist ca al meu copil să facă școală, să învețe, să citească mult, să facă sport, mișcare, să aibă mulți prieteni și să aprecieze mai mult tot ce are și trăiește. Nu am fost niciodată de acord să trăiești prin copil și realizările lui, dar musai să îi oferi tot sprijinul și toată dragostea posibilă ca să aiba un parcurs echilibrat, să știe de unde pleacă și să aibă vise și așteptări pentru care să muncească. Nimic nu e gratis în viață, trebuie să depui efort în orice direcție te îndrepți, nu există drum perfect și viață fără probleme, dar cu puțină atenție și îndrumare, cred că te poți bucura de viață și să simți fericirea din când în când. Dar fiecare trebuie să își găsească drumul, potrivelile, plusurile. O să continui să cred că îți poți ajusta destinul, dar e nevoie și de ajutor. Și mai ales e nevoie de noroc. Că dacă te naști în Somalia, ce așteptări să ai de la viață!? Cum să gândești pozitiv?! Mă consider un om norocos pentru viața pe care o am, pentru toate bucuriile și împlinirile.  Dar totodată mă consider un om deștept pentru că m-am educat să mă bucur de tot ce am, găsesc mereu motive de bucurie și îmi fac zilele mai frumoase, chiar și atunci când pare că nu sunt. Hai să ne vedem cu bine în scris și pe poteci. Mă duc să curăț niste copaci și să mă prefac ocupat și priceput. Salute! Adică "sănătate" în italiană, că știm si d-aia! 😁😁😁😁😁

Chiar așa.

Nu aduce anul ce aduce ciclocrosul

  

Noroi german de Sibiu.

   Hai sănătate și la mulți ani la toată lumea în 2024. Cumva am rămas în urmă cu scrierile, pardon, aberațiile, așa că încerc să spăl rușinea și bag un articolaș lejer dar plin de bucurie. A dat bunul Dumnezeu să mă înscriu la Campionatele Naționale de Ciclocros. Procesul de înscriere e simplu, dar presupune parcurgerea unor pași foarte importanți. În primul rând a fost dezbaterea în plenul familial și aprobarea participării, calendar și buget și mijloace. Aici dau cu dragoste la toate fetele mele că au aprobat din prima. Să vă deie Domnu sănătate și bucurii cu mine. Pasul doi a fost înscrierea la concurs, nimic mai ușor, dar trebuia licență de sportiv de la Federația Română de Ciclism. Dăm telefoane, mailuri, vizita la medic și avem toate documentele: adeverința medicală, asigurare de sportiv, plată taxă 200 ron și gata. Atașez tot în cerere și primesc răspuns că sunt licențiat, doar că mai durează trei zile să îmi ajungă și licența propriu-zisă. Booon, acum trebuie să schimbăm categoria la concurs din "amator nelicențiat" în "licențiat". Iar, mesaje pe facebook și telefoane, se rezolvă. Duminică pe 14 ianuarie mă dau la Naționale. Ce poate fi mai frumos!? Tata zice că vrea să fie șoferul meu, mama zice că vrea plimbare, gata, e mașina plină. Fetele mele au zis "pas" din cauza unei varicele, așa că se relaxează acasă fără mine. Yeeeey! 

    Participarea la cursă nu e grea, pregătirea te omoară. Și nu aia fizică, și așa nu mai aveam când să îngraș porcul în Ajun. Sau măcar să fiu mai fit. Am zis că dacă fac rost de biclă, mă dau. Și fratele Dițescu de la Moreni a sărit în ajutor. Cumva, el ar fi vrut să sară în afara arealului meu dar nu a scăpat. Așa că a înmânat frumusețe de Merida de ciclocros unui băiat ambițios. Apoi am apărut și eu. Să-ți deie Domnu' multă sănătate, Răzvănele! Mbuuuuun, biclă avem. Mai departe. Eu nu mai am pantofi de mtb de ceva timp. Am căutat ceva pe olx să iau second că doar nu bag banii în papuci noi pentru o cursă. Așa că am oprit în stație la fratele Mielu, care, ce să vezi, nu voia să mă ajute nici el, dar l-am combinat. Să fii sanatos și bucuros, că mi-ai dat la temelie, La picioare, de fapt. Bun. Am scăpat de echipament. Urmează cauciucuri, că trebuie din alea de 33'' aprobate de Federație, că altfel nu ești conform. Bine-bine, poți mai subțiri, dar e ca și cum te-ai duce la patinoar cu rolele. Fac rost de niște gume de pe olx, scrie 33'' pe ele, par cam nepotrivite pentru noroi, dar nu mai am timp să comand și să îmi ajungă până în cursă. Aia e, ne dăm cum putem. Mecanicul meu personal Liviu îmi schimbă consumabilele și bagă o ghidolină nouă, suntem fresh.

    Toate astea se întâmplau de prin decembrie, când încă nu eram hotărat 100% că o sa particip, dar s-au aliniat planetele și m-am înscris. Pregătirea pentru ciclocros e cam specifică, sprinturi pe noroaie, scurte și tari, descălecat în viteză și sărit peste obstacole și încălecat la loc, alergare cu bicla în spinare, curbe luate în viteză pe noroi, am avut și ceva gheață, conditii numai bune. Am prins și o ploaie într-o zi, de m-am făcut porc tot, și eu și bicla. Hai că suntem gata.

    Fac programul cu tata, plecăm la 3 și ceva din Pucioasa. Mă culc la 12, nu adorm repede și mă chinui. La 2.14 hopa sus și hai la drum. Bagajele erau făcute de seara, ajung repede la Pucioasa. Cam prea repede pentru gustul lui Mincă Senior și se burzuluiește la mine. Eu îmi bag o cafea liniștit și vorbesc cu maică-mea. Pregătim tot, o tăiem spre munte la 3 și ceva. Perfect. Pe drum vorbim, mâncăm, dar nu prea dormim. Am încercat de câteva ori dar nu s-au lipit pleoapele neam. Și pe la 8 fără ceva am ajuns și la Porumbacu de Sus. Bănănăim pe niște drumeaguri până nimerim pensiunea Negoiu. Nimeni pe zonă, decât 10 grade pe minus. Nici copacii nu ar fi stat afară, conașule, cam răcorică la suflețele. Am timp să dau o tură la pas pe traseu. Cam sus ajungem și cam abrupt ne coborâm pe urmă, miroase a traseu de mtb, nu îmi prea convine. O să avem grijă azi. După ce iau numărul și cipul de concurs, mă schimb și bag 2-3 ture de recunoaștere. Când să cobor, ioc frână față, dă-te jos și aleargă, pretenaș. Pesemne am rămas cu ceva apă de când am spălat tricicleta și acum e bocnă. O să fie bine, se va încălzi mai târziu. Deocamdată sunt minus 6 și am doar o frână, pe spate. Povestea vieții mele: când ceva poate merge rău, va merge. Vezi, sunt optimist de dau pe-afară de prost ce sunt. Deși am unghiile tăiate și ar trebui să îmi meargă strună, ete că nu e așa. Nu mă stresez, eliberăm traseul că încep cursele, mie chiar îmi place cum e desenat. Planul meu e să mă păstrez, să nu mă duc berbec și după o tură să mă tai. 

    Pe la 10 și ceva încep primele curse, copii, băieți și fete, apoi cadeți, juniori, toată lumea. Noi suntem la 12.15. După noi vor fi elitele si Sub 23 de ani. Frate, am emoții. Cam mari pentru temperatura joasă de afară. S-a încălzit bine și s-a înmuiat de tot traseul. Să vezi traseu de stațiune Techirghiol, cu împachetări. Am pus-o. Frâna și-a revenit, deci pot să mă dau și la vale. La urcare nu prea am pinioane destule, dar o să alerg, că doar știu. Ne bagă pe toți în țarc, eu sunt ultimul. Băh, dar nu că ultimul, ci cel mai din urmă din univers. Păi stai să vezi. Au intrat primii Master M1, apoi M2, apoi M3, apoi M4. Eu sunt la amatori licențiați. Și strigă. 93 - Gheorghe. 94 - Vasile. 95 - Attila. 97 - Botond. Băăăăh, eu am 96. Unde sunt?! Șiiiii, 96. Ultima găină din aprozar. Nu am timp să mă gândesc la emoții, doar mă bucur. 15-10-5,4,3,2,1. Start. Băieții din fața mea au chef de vorbă și nu pleacă. Dau semnal dreapta să îi ocolesc și depășesc. Viteză, curbă strânsă la stânga pe nisip, nu cade nimeni. Apoi drum drept și sprint pe zăpadă 100 de metri, stânga la 90 de grade și înapoi în curte și denivelări. Lumea se duce tare, eu îmi păstrez cumpătul și echilibrul. Nu am cum să nu fiu în spate dacă am plecat din spate. Logic. Curbe, viteză, căzături pe niște gheață, nu eu, nimic grav. Ne învârtim ca niște bășini în izmene înghețate, îmi place. De mult timp nu am mai simțit bucuria asta. Azi mă voi distra. Zic eu în timp ce îmi sare o bucată de noroi în mufă. Vine urcarea și aici e jale. Un băiat decide să blocheze traseul și se întinde ca un covor persan în bazar la Istambul. Nici că se dă la o parte. Noi mai avem un pic și începem să vorbim despre familie, muncă, viață. Haide, frate, pe unde o iau? Că nu e loc deloc. În sfârșit ne urnim. Urcăm niște trepte și apoi pe biclă, ceva curbe strânse în sus, descalec că e prea dură panta, o iau la alergare. Pulsul o ia în sus mai repede ca racheta Albă. O las mai moale, dar tot mă sufoc. Nu sunt îmbrăcat gros pentru gustul meu, dar cei de pe lângă mine sunt ușori și rapizi. Nu e stres, au alte categorii, eu îmi văd de ritmul meu. Ajungem sus, pe platou, frumoasă priveliște, dar parcă am alte treburi azi. Dâmburi, rădăcini, o coborâre scurtă și urcare, îi dau inerție mare și o trec ușor. Apoi vine coborârea adevărată. Aici, baie de nămol. Eu, cu gumele mele de plimbare pe alei în parc, nu am cum să nu cad. Așa că hopa jos și hai la pas. Măi și ce greu e să alergi la vale! Dar nu cad. Jos, cum să mă sui înapoi în șa cu pantofii plini de noroi!? Mai alerg un pic, mă sui și pe bicla, iar mă dau jos că vin niște trepte din bușteni. Și e cu pași mari, obositori, mai ales cu bicla în cârcă. Coborâre scurtă la dreapta, înapoi în șa, clipsez cu greu în pedale, dar îi dau la vale. Nu mă interesează al câtelea sunt, doar vreau să nu cad. Și poc. Pe un viraj îngust și strâmt, fuge fața, cade prostul. Doar noroi, nimic serios. Linia de finish, îi salut pe ai mei, tura a doua. Verific pulsul și e cam sus, o las mai moale, dar nu prea am cum. Că urmeaza urcarea, la pas, și iar mă sufoc. Cad în noroi când împingeam la bicla, acolo unde s-a cazut în prima tură. E o porțiune înclinată fix pe potecă și cazi dacă treci ușor. Cazi și dacă treci repede, cum am văzut și eu. Pierd timp aici, dar nu am cum să o fac pe biclă, aș cădea și mai repede. Aia e. Iar alergare, iar sus, iar coborâre în picioare pe lângă biclă. Merge.

    Îmi setez un ritm, dar tot mai alunec pe noroi, noroc că nu mă lovesc, și merg cu încredere. Am verificat timpii pe tură la final și am mers constant, ceea ce e uimitor pentru un labil ca mine. Totuși, încep să mă doară picioarele și când sar la obstacole mă încearcă niște crampe. După 33 de minute mă uit și eu la ceas, nu știu câte ture am. E o ora plină cursa asta, așa că sunt la jumate. Mă sperie că sunt doar aici. Dar pe la minutul 45 realizez că sunt la Campionatele Naționale și încep să mă bucur de cursă cu adevărat, deși e greu al naibii, mă dor toate, am noroi în dinți și în suflet, dar nu mă las. Pe tură ce trece realizez cât de mult îmi place la ciclocros, ăsta e viitorul meu la curse, vreau să mă mai dau. Așa că mă bucur de fiecare tură, deși fiecare trecere pe la linia de start-sosire presupune o nouă urcare și apoi coborâre nasolă, dar e plăcere amestecată cu durere fizică, nicidecum chin la cap. Și reușesc cumva să mă detașez de grijile de pe traseu, nu cad decât în noroi fără să mă lovesc, e așa bine. Un tip mă prinde din urmă și zice să o lăsăm mai moale că nu ar vrea să mai prindă o tură. Eu îl contrazic și îi spun că mă dau o dată pe an și vreau să mai prind măcar o tură, să merite tot efortul și drumul și nesomnul. Și am noroc, mai prind o tură. Am băgat 7. Cu două mai puține decât câștigătorul. Diferența a făcut-o tipul de cauciuc, total nepotrivite ale mele, dar tot m-am bucurat enorm de această experiență. Dar și condiția fizică, aia e. Am trecut linia de finish fericit și plin de noroi. Am făcut-o și pe asta. Mă dor toate, arăt ca naiba cu noroi, dar nu mă interesează. Tocmai am participat la Naționalele de ciclocros și sper să mă mai dau. Așteptăm rezultate, spăl bicla, mănânc, mă schimb, mă curăț, sunt pe plus. Drumul de întoarcere a fost scurt, am analizat toată ziua și mi-a dat cu plus. Sunt mai multe gânduri de la cursă, dar te plictisesc prea tare. 

    Mulțumesc familiei că m-a sprijinit, fetelor mele că m-au eliberat, părinților mei că m-au purtat, Dițescu și Mielu că m-au ajutat. Doamne ajută la toată lumea! Sper să mai merg! Hai cu iarnaaaaaaaaa!

Ca fuga pe gheață

Ploaia te va crește mare

     M-am trezit aiurea azi. Adică prea devreme pentru câtă treabă am eu. Vocea suavă a soacră-mii m-a smuls dintr-un rând de vise liniștite, cu biciclete și plimbări. Era 7 și ceva. Ce să mai adormi, ce să mai găsești visul pierdut? S-au dus! Hai la cafea și toast, mic-dejunul campionilor. Ploaia de afară trage la somn, familia e pe repaos azi, urmărim filme cu Crăciun pe Diva și ascultăm focul în sobă. A venit în sfârșit iarna. Da, da, o zic cu toată răspunderea. Am avut o toamnă lungă și caldă de s-au scuturat frunzele abia în Decembrie. Vremea e numai bună de stat în casă, dar tot mai prind o pedală la aer. Noroc că mă lasă fetele mele. Cumva ți-am zis că avem acum și păsări? 2 femele de peruș pe care și le-a dorit Emma și le-a primit. Cum naiba să îi induc să își dorească o bicicletă de ciclocros pentru tatăl ei!? Asta e provocarea de sfârșit de an: să pregătesc un caz solid care să îmi susțină bugetarea unui vis de a participa la campionatul de ciclocros de anul viitor. Va fi o dezbatere semi-publică, adică în sufragerie doar cu familia și cu geamul deschis să ne audă lumea, unde voi cere un buget și sper să mi se aprobe. E vorba de ceva echipament, inclusiv o biclă de ciclocros, plus alte căcaturi necesare curselor de ciclocros. Dacă nu știi ce e aia ciclocros, te rog să cauți curse în noroi iarna și îți vei face o idee. 

    Scriind aceste rânduri realizez micimea sanselor de reușită a întreprinderii mele. Dar ce să fac, n-am ce să fac, decât să sper. Nu mai zic că toate cele 6 curse la care aș participa au loc pe la Arad, Oradea, Timișoara. Una e mai aproape, în Făgăraș. Asta înseamnă nu doar buget, ci și compromis la timp cu familia. Dar poate le conving pe fetele mele să mergem împreună. Asta cred că ar fi bomboana de pe coliva carierei mele de ciclist: să merg cu familia la curse. Și atât de departe. Și când e frig. Băh, dacă îmi iese, să mor de nu mă apuc de gătit. Gătesc cu scrisul, cu munca, cu tot. Mă apuc de croșetat. Nu ți-am zis că am montat o centrală. Cu țevi de cupru, robineți, coturi și mufe, calorifere. Am adus căldura în casă, trăi-ți-ar. Am făcut și proba, conașule, ce sari așa!? EU am adus căldura în casă. Mare mândrie la pipota mea de pionier-instalator accidentat. Mă gândesc să mă apuc de instalații, deși nu am suportat niciodată meseriile murdare. Dar am observat că îmi place mult să construiesc ceva cu mâna mea, pot să zic că sunt mândru să văd că funcționează ceva la care am lucrat singur. Clar a fost greu, că nu aveam experiență, încredere, dar am hotărât să o fac și am reușit să depășesc toate obstacolele. Procesul de învățare mi-a dat incredere că pot mai mult, și văd că mă ajută și la actualul loc de muncă. "Every day is a school day", adică în fiecare zi învățăm câte ceva, așa se laudă englejii mei de la muncă. Și cumva e adevărat. E bună provocarea asta a minții. Chiar mă gândesc că la bătrânețe o să îmi găsesc tot felul de activități ca să mă mențin în viață, nu doar sănătos și întreg la cap. Găsește un rost și aleargă după el! Lecții de viață cu Mancuso.😁😁😁😁😁😁

p.s. vezi că aici sunt două zile de scris într-un singur articol, poate de aia nu se potrivește vremea urâtă din text cu cea de afară.

Somnul ajută și el.

A fi sau a nu fi.

     Prost?! Știu deja. Patriot? Nu stiu. Am văzut tot felul de dezbateri despre a sărbători sau nu Halloween. Că e păgană, că e americană, că e aiurea, că e de cacao. Frate, eu o sărbătoresc pentru că vrea copilul meu să se distreze. Si cand e motiv de party si dulciuri, de ce mai contează de unde vine? Că nu facem nimic rău, nu facem incantatii si nu ne tatuăm pentagrama pe burtă, nu vorbim cu mortii. Desi am inteles că la bază despre asta ar fi vorba, sărbătoarea mortilor. Era o glumă mai demult: aseară sotia mea vorbea cu mortii. Unde mortii mă-tii ai fost? Ce mortii mă-tii ai băut? Nu e cazul aici si acum. Cumva, noi am preluat Halloween si l-am adaptat la gustul nostru. Să mă astept să fiu certat de americani că nu o fac cum trebuie!? Pe bune!? Toată lumea e expertă in tot si toate, si nu doar in Romania, că nu om avea noi trei perechi de ouă de strut, peste tot in lume e asa. Ne consumăm energia in van incercand să ii convingem pe altii de ce e bine si rău, să trăiască la fel ca noi, că noi stim mai bine. Dar si ei stiu mai bine. Cum facem pace!? Pace,pace, intre do-uă do-bi-toa-ce!? Nu merge. Eu zic fiecare să se bucure de ce are el chef, fără explicatii. Sau să dea explicatii, să nu se ia dupămine, că nu e ok nici asa. Nu voi putea niciodată să ii spun cum si ce, dar ii pot povesti cum si ce fac eu, pentru mine. Dacă reuseste să isi imbunătătească viata datorită mie, ia premiu cu coronită. Și diplomă. 

    Legat de ipocrizie si stie-tot, vedeam pe facebook analogii idioate intre copilăria noastră inainte de '89 si cea a copiilor de azi. Că, vezi Doamne, noi am avut o super-copilărie stand pe afară mereu iar copiii de azi sunt nistre tristi si ratati că au telefoane si tehnologie. Prieteneeee, păi noi dacă aveam gadget-urile de azi, nici la scoală nu mai mergeam, ce joacă afară sau practicarea vreunui sport! Aveam retinele lipite de tv alb-negru cum sunt mustele pe parbriz. Unul nu mai iesea. Cred că ni se usca globul ocular că nu clipeam două zile, jucandu-ne orice joc pe net sau tv, uitam si cum ne cheamă. Frate, eu am făcut anul II de facultate la seral, jucand 8 ore pe noapte counter-strike cu băietii mei. Și aveam 20 de ani. păi tu crezi că eu as fi fost măcar ca al meu copil, care mai iese in curte, merge cu bicla, bagă ture de parc si natură?! Nici nu stiam cum arată copacii decat dacă băgau reclame la ozon in timpul jocurilor. Să fim seriosi, noi stăteam pe afară pentru că nu aveam incotro. Și ne făceam prieteni pentru că altii aveau minge de fotbal sau mai-stiu-eu-ce masinută cu telecomandă. Hai să fim seriosi, că  măcane rău. Ne trezim noi azi să fim destepti! Hai să facem o paralelă cu viata oamenilor in Evul mediu, care trăiau bine că nu era poluare. Cam asa imi pare mie că se pune problema. Comparăm ca idiotii ce nu se poate compara. Doar ca să părem noi mai răsăriti, dar bag seama că unii sunt apusi rău. Hai cu iluminarea publică, nasule, că e frig pe intuneric si mi-i frică de seara de Halloween! Bu-hu-huuuuuu!🍬🍬🍬🍬p.s. inca nu am pornit colindul, cu "ne dati ori nu ne dati", dar dacă e nevoie, mergem si noi după dulciuri.

Petrecere si pe langă trecere. :))

Școala nu e pentru oricine

     Vedem în ultimul timp tot mai multe dovezi că educația în România se duce în jos. Pe stradă, la magazin, la TV, radio, youtube sau Facebook, peste tot vedem analfabeți care ne fac viața mai urâtă, mai grea. Clasa politică e plină de doctori agramați, cu diplome cumpărate pe bani și influență. Nu mai disociez demult conducătorii de propriul popor, că și ei tot români sunt. Cum e turcul și pistolul. Așa și populimea română cu caricaturile de conducători, că nu pot să le spun lideri. Suntem la coadă în toate clasamentele de bun augur, conducem doar în cele cu morți și cancer sau prostie. Un om prost nu poate fi condamnat, că așa e el, nu are cum să devină deștept, ca să ajuți un popor să evolueze e nevoie de eforturi întinse pe generații. Suntem la un nivel atât de jos încât nu mai cred în salvarea acetei nații. 40% din români au 8 clase și doar 16% au studii superioare. Chiar îmi amintesc de vremea când se spunea că sunt prea mulți posesori de diplome, că avem nevoie și de ospătari. Băsescu parcă a zis asta. Ete, ți s-a împlinit visul, tovarășe turnător la Securitate. Acum doar ospătari avem după nivelul de cultură și educație. Nu e nimic rău în a fi ospătar, Doamne-ferește, fiecare om are dreptul să muncească așa cum vrea și poate. Dar nici nu poți avea pretenții de evoluție de la oamenii fără carte. 

    Copilul nostru iubește scoala. E norocos, că îi e ușor să învețe și să accepte provocările din clasă. Am auzit multi părinți care nu au pretenții exagerate de la copiii lor în școală, nu vor să fie primii, că nu e potrivit pentru dezvoltarea lui. Eu nu sunt de acord. Cred că trebuie să ceri de la copil și el va livra. Dacă părinții susțin că școala nu ajută la nimic, păi nici copilul ăla nu va avea de ce să tragă de el. Lasă, fiule, că nu îți trebuie școală să te descurci în viață! Păi, băi părinte idiot, copilul tău va fi la fel de analfabet ca tine, șoferule de tir care ești. "Alea e grele, ăia e mulți, toți e proști." Tu să taci când vorbești cu mine! Nu sunt vreo eminență cenușie, dar mă zgârâie pe creier dezacordurile și fac icter negru de la inculții vocali. Eu îmi doresc ca Emma să fie prima din clasă, din școală, din județ și din lume. Nu sunt genul de părinte care trăiește prin realizările copilului, poate mă gâdilă la orgoliu să știu că e cea mai prima în toate. Dar nu sunt absurd să îi cer imposibilul. Am zis că o sprijinim să facă în viață ce îi place. S-a apucat de pictură, vedem cât ține. La matematică e printre cei mai buni, arhitect se face sau designer. Nu știu dacă aș fi de acord să fie pictor, că dă cu minus la bani și calitate a vieții. Măcar încercăm drumul ăsta, vedem mai târziu dacă iese ceva. Proful de la școala de arte a zis că poate merge din clasa a V-a la licelul de artă, dar parcă eu aș vrea să rămână să facă școală normală și pictura să fie hobby, pasiune, nu neapărat vocație. Poate greșesc gândind că la liceul de artă nu se face și școală, gen mate și romană, dar parcă nu e același lucru totuși. Mai e până atunci. Să fie ea cea mai tare pictoriță de pe plai, că ne ducem și la arte. Azi avem oră de lectură la școală, cu dezbatere, participă și părinții doritori. Ne distrăm! Mulțumim Domnului pentru Geta, cea mai tare învățătoare care se există! Hai cu premiul întâi cu coroniță, nașuleeeee!

Tablou de acum un an.

Unde dai și unde scapă

     Parcă așa era?! Sau nu!? Nu-i bai! Sunt bucuros că după 2 luni de așteptare, fac rost de piesa stricată de la roata spate a bicicletei. Soție, dacă citești, să știi că e egală cu o eternitate. Și îmi pasă și de celelalte lucruri din viața mea, nu doar de biclă, da!? Profit și de această ocazie să îmi exprim recunoștința pentru bilete de voie și zburdări energice pe câmpiile Elysee în pauze de familie. Suntem bine. Toamna și-a intrat în drepturi. Așa sună titlurile. Deși ei încearcă să ne spună că tot ce se întâmplă e extraordinar. Mai cald decât obișnuita valoare, mai frig decat aceasta, niciodată nu avem parte de temperaturi normale. Nimic normal nu mai atrage atenția. Totul trebuie să fie special, revoltător. "Uite ce mașină și-a cumpărat fotbalistul!" Dacă ar fi Cristiano sau Lionel, m-aș uita un pic și eu. Nu sunt imun, dar încerc să nu mai pierd vremea cu știrile inutile, stau pe net cu măsură și vreau să citesc lucruri care să mă ajute. Investesc în mine. E o vorbă mare, nu iese peste noapte așa așteptare, e de lucru, trebuie răbdare. Lista de priorități e aceeași, dar lista de "cumpărături" tot adaugă necesități indiferent câte bifez intre timp. Dar le luăm pe rând și încercăm să menținem un nivel de stres acceptabil. Tot ce se întâmplă în jur creează teamă și incertitudine, nu mai ești sigur pe nimic, nici măcar pe ideile tale, că mereu apar argumente noi. Dar cred că evoluăm. Cam încet, încet. Clar nu o să recuperăm distanța ce ne separă de Vest, dar măcar nu rămânem în întuneric. Avem noroc că ne ridică alții și trag de noi, că în baza românilor am lua-o înapoi sigur. 

    Am găsit un mix bun pe youtube care mă ajută la muncă și scris, am chef de bine, îmi place de mine azi. Wout aleargă prin Italia, în weekend e Campionatul Mondial de Gravel la care participă și el. Plus că e și ultimul monument ciclist al anului, Il Lombardia. Se anunță acțiune și spectacol, sper să pot urmări. Doamna face programul, dar de cele mai multe ori, am prins transmisiunile în direct. Din nou, săr'naaaaa. Te gândești probabil ce am fumat de am starea asta, dar am și eu gândurile mele triste și probleme de rezolvat, dar nu le dau atenție azi. Sau măcar nu acum. Vreau să fiu productiv, am ceva de rezolvat pe lista de la muncă și din casă, bifăm cât mai multe căsuțe și progresăm. Am văzut un spațiu de vânzare în Târgoviște și m-am gândit la o cafenea. Dar se anunță vremuri grele și mai bine așteptăm. Vezi, mintea caută soluții pentru un venit pasiv, dar încă nu am găsit ceva să producă bani fără să investesc din timpul și energia mea. Blogul ăsta era o idee, dar nu îl citește decât tata când își aduce aminte, mai bine îl pun pe el să plătească abonament lunar. Ticule, marcă banul! Hai să ne vedem cu bine și în toamna asta, că acușica trece. Vine frigul, conașuleeeee!😀😀😀😀

Screensaver for the soul.

Vacanța vine din Franța și școala aduce boala

     Toamna se numără bobocii. Niciodată nu am înțeles ce înseamnă asta. Să fie o încercare de pregătire a iernii? O banală analiză a ceea ce a fost până la sfârșitul verii!? Habar n-am, nici nu stau acum să decid. Titlul e doar cu cântecele copiilor la începutul și la sfârșitul vacanței. Problema mea e că a venit toamna, e mai frig și ziua mai scurtă, mai puțin timp pe bicicletă și mai neplăcut. Pesemne că îmi place atât de mult să merg cu bicicleta încât nu mai contează aspectele negative și îi dau înainte cu tupeu. Vara asta am băgat ture bune și am reușit să adun kilometri pe răboj mai abitir ca în alți ani și mă apropii de targetul de 10000 pe anul ăsta. Faptul că sunt peste grafic îmi permite să o las mai moale și să petrec mai mult timp cu familia. exact ce mi-am propus pe 2023. Măi să fie! Săptămâna trecută am apucat un bilet de voie mai lung și m-am întins la drum ca o mâță răcită pe o sobă încălzită iarna. Am băgat peste 200 și am stat toată ziua plecat. Păi doamna mea credea că eu nu profit la maximum de așa oportunitate!? Era ultimul weekend de vacanță și știam că nu mai pup anul ăsta așa ceva. Vremea a ținut cu mine și m-am delectat cu o tură lungă și grea, fără peripeții dar cu ceva emoții cu un urs pe urcarea de la Pârâul Rece. Noroc că se odihnea pe marginea drumului și o doamnă șofer a mers paravan pentru mine să nu mă vază Martin. Pe coborare nu aș fi avut nicio teamă, dar așa, în sus, cam tremura bazonul la gândul unei urmăriri. Traficul a fost normal, parcă totuși mai puține înjurături pe metru pătrat. Evoluăm și nu știu eu!? Să nu fie de deochi! 

    Poate pentru mine nu e bucurie că vine toamna, dar Emma e în al X-lea cer. Ar fi în stare să stea numai la școală. E foarte încântată că se revede cu doamna și copiii, începe activități și are de muncă. Din păcate, o fractură de claviculă la un topogan  cu apă o să o țină departe de activități fizice pentru încă o lună, dar ne descurcăm. Partea bună e că nu a necesitat operație și se reface osul repede fiind copil, deci e și ceva pozitiv în căcatul ăsta de întâmplare. I-am spus că acest tip de accidentare e specific ciclismului, deci cumva e în familia potrivită. Nu prea îi convine imobilitatea impusă, dar e cu moralul pe plus că are chestii de făcut și nu stă cu mâna în ghips. Mergem înainte, mai atenți la neatenții, zic. 

    Munca merge bine, am schimbat șeful, nici nu mai știu al câtelea e de când sunt la compania asta. Mă adaptez mai ceva ca un adaptor termic, am parașuta deschisă și mă las purtat de vânt. Normal că depui efort să ajustezi, clar ai altă abordare, dar cu cât o faci mai repede și mai ușor, cu atât e mai bine pentru bunul mers. Am noroc că oamenii cu care lucrez au încredere în mine și pot să impun anumite condiții de muncă, astfel că nivelul de stres e normal, fără varfuri inutile. Am scăpat și de niste colegi nepotriviți profilului meu, au plecat la alte companii și acum nu mai am ghimpi în coastă. La naiba cu ei! 

    Dupa cum vezi, viața e frumoasă în continuare, cu probleme și realizări deopotrivă, cu plus și minus în aceeasi propoziție sau zi. Ne menținem pe plus, 3 vizite la mare anul ăsta își spun cuvântul, nu am mai făcut schimbări majore în afară de o renovare de dormitor, ne concentrăm pe școală acum, restul poa' să mai aștepte până la anul. Ne-am luat doi papagali, îi ținem la Moreni. Am zis că trebuie să începem să adunăm din cele 35 de animale pe care le vrea Emma la ferma ei. Aia e. A mai dat și soția în cafea și pare că mergem la Dubai la anul. Doamne ajută la toată lumea! 

    Fratele Wout nu a făcut mare brânză anul ăsta și sper să își revină, ca să mă bucur mai des, la naiba. A ratat mondialele, a ratat europenele la mustață și barbă ieșind fix pe 2, dar nu a murit. Tare caracter să nu renunțe după un număr record de locuri 2! Noi să fim sănătoși! Hai cu ura și la revedere multă!

Fratele Wout fericit.

Cine e pe primul loc?

     Din păcate, nu e Wout van Aert, eroul meu belgian, e rivalul său de o viață, Mathieu van der Poel. A fost ieri cursa de șosea la Campionatele Mondiale de la Glasgow în Scoția. Și a fost nebunie curată. Am citit toate articolele posibile legate de favoriți, de traseu, de vreme, de orice. M-am pregătit cât am putut eu de bine să fiu conectat la cursă. Și mi-a ieșit. Toată ziua am fost sub influența importanței, am acordat atenția cuvenită si am stat în tensiune. Demult nu am mai urmărit o cursă atât de palpitantă și disputată. A fost și un protest care a blocat cursa, au fost averse de ploaie care au stricat ploile unora dintre concurenți, care din păcate au căzut și abandonat. O cursă foarte grea, foarte intensă, și rutierii clacau unul câte unul. Erau și cei care își făceau treaba în față pentru echipa lor și apoi renunțau, pentru ca ăsta era rolul lor, să tragă foarte tare și să îi obosească pe toți astfel încât cei mai puternici să rămână. Apoi se dădeau la o parte după ce își încheiau partea. Foarte interesant, foarte bine definită tactica fiecărei echipe. Belgienii erau marii favoriți, cu campionul en-titre având prima șansă, Remco Evenpoel. Așa calculaseră experții. Dar toată lumea știa că o astfel de cursă, cu un traseu atât de tehnic și mai ales cu vremea britanică, orice era posibil. Au fost numeroase atacuri, au fost și câțiva evadați, dar părea că un lasou invizibil îi aduce înapoi încet-încet. Nimeni nu părea să aibă picioarele să rupă elasticul. La un moment dat, italianul Bettiol s-a dus în față și a luat vreo 35 de secunde, dar mai erau 30-40 de km, în spatele lui erau 4 rutieri puternici, cam cei mai puternici din cursă. Mă gândeam că m-aș oftica să ia el titlul în detrimentul lui Wout, parcă nu era atât de puternic încât să merite. Întradevăr, după câteva minute sau mai multe, habar n-am, a fost prins din urmă, pe cea mai grea cățărare (îi zic așa deși are 200 de metri lungime și undeva la 10-15% înclinație), dar când mergi 270 de km full-gas și mai și plouă, trebuie să ai picioare să treci ciotul. Și fix aici a atacat ultima oară Mathieu. Aici am murit prima oară. Wout nu a putut să se țină dupa el, pur și simplu nu a avut picioarele. Și olandezul s-a făcut zburător. In urma lui erau trei urmăritori care și-au îmbrățișat soarta de pierzători și s-au luptat între ei pentru argint, niciunul nu a crezut dar nici nu a avut puterea să se ia după MVDP. Dar ce să vezi, olandezul zburător s-a transformat în căzător, când, într-o curbă udă, s-a dus pe apa sâmbetei și s-a împrăștiat pe asfalt ca un stol de potarnichi. Aici am murit a doua oară. Nu am știut ce să fac, să mă bucur că poate revine Wout sau să îmi pară rău pentru Mathieu, că parcă nu îmi venea să mă bucur pentru răul lui. Ciudată postură! Dar MVDP a sărit înapoi în șa, cu ceva haine și piele zdrelite, un pantof stricat, dar bicla și mintea brici. Și nu a mai fost prins. A și avut de unde să piardă câteva zeci de secunde, că era deja departe. Eu am simțit că putea să mai cadă de trei ori și tot câștiga ieri. Dupa ce anul ăsta a câștigat monumentele Milano-SarRemo și Paris-Roubaix, ieri a obținut cel mai râvnit tricou din ciclism, tricoul curcubeu, pe care îl va purta cu mândrie un an de zile la toate cursele. Sau, mă rog, treișpe luni până la următoarele campionate mondiale. Wout a reușit să se desprindă în ultimul tur și să ia argintul amar. E al doilea la un Mondial, poate la anul ia și el aurul, că îl merită. Doar că trebuie să se concentreze mai mult pe victoriile lui decât pe ale echipei, să nu mai fie locotenentul nimănui. Pe trei a venit zăpăcitul de Tadej Pogacar și m-am bucurat enorm pentru el, că e un ciclist spectaculos și merita o medalie. El a reușit să îl bată la sprint pe mult mai puternicul danez Mads Pedersen, și el campion mondial in 2019. Dar cei 270 de km de cursă pot să răstoarne calculele hârtiei creponate iar Tadej a crezut în el și a reușit. Frate, am fost trist că nu am luat aurul, dar m-am bucurat de o cursă memorabilă. Iar podiumul nu a fost decât cireașa de pe tortul unei zile scoțiene, cu soare și averse de ploaie. Urmează contratimpul, poate acolo reușește Wout să ia aurul. Haide, Wout!

Cel mai frumos podium la o cursă de ciclism.

O lună plină

     Frate, e gata și iulie. Adică mai e o lună de vară. Ce am făcut? Păi am muncit, am trăit, am mers un pic și cu bicicleta, iar am muncit. Deci în iulie am muncit. Cam asta e concluzia. Bine că e toată lumea pe plus, sănătoasă și acasă. Știai că e în desfășurare Cupa Mondială la fotbal feminin? Nici eu, am găsit din întâmplare o știre pe google. Și parcă îmi pare rău că nu am urmărit, înainte le știam și pe fetele care jucau, eram interesat. Dar prioritățile sunt priorități, așa că fotbalul feminin grațios a căzut în dizgrație. Aia e, nu moare nimeni. Nu mă pot concentra pe prea mult pe prea multe. Luna iulie înseamnă Turul Franței, și cum minutele îmi sunt numărate, după familie, muncă și bicicletă, dacă mai intră ceva, păi tot ciclism e. Norocul meu e că pot urmări cursele în timp ce muncesc, că în weekend nu prea pup. Cine e pe primul loc? Familiaaa, familiaaaa. Aia e, nu se plânge nimeni, că nu avem timp de prostii. Am urmărit Turul Franței destul de atent și am fost impresionat de organizarea echipelor de ciclism în abordarea cursei, foarte exact, știau ce au de făcut ca să își atingă scopul. Eu mă uit la toți cei care aleargă, nu doar pretendenții la titlu mă interesează, urmăresc primii 20, că toți sunt foarte buni. Și ce dacă primii doi sunt cei mai primii și se detașează clar de ceilalți, dar îmi place să văd cum evoluează și restul, care nu sunt mereu în prim-plan. Că până la urmă e un pluton de 200 de inși care stă pe șa trei săptămâni, nu doar primii doi, cei mai mari favoriți. Nu dau nume de câștigător, nu de asta scriu azi. Mă bate un gând legat de doping de când am văzut performanțele unora dintre ei. Văd că retorica oficială e că a avansat știința, nu îi mai zice dopaj acum. Eu zic că e dopaj dar e mult peste metodele de depistare. Nu m-ar mira dacă peste 5 sau 10 ani aceste titluri din prezent să fie retrase. Booon, dacă am hotărât (eu) că există dopaj, de ce nu îi dau titlurile, toate 7, al Turului Franței lui Armstrong înapoi!? Și el a fost depistat ulterior, și toată lumea știe că în ciclism mereu a fost dopaj. De Cadel Evans se spune că a mers curat, doar pe apă, dar mi-e greu să cred. Când a caștigat el a fost cel mai slab Tur, cu performanțe net inferioare altor ani, semn că, vezi Doamne, nu se mai dopau. Lovitură de imagine, părerea mea. La fel și acum, începe ciclsimul să facă mulți bani și o ia pe urmele altor sporturi scumpe unde se fac teste anti-doping din an în Paște, sau deloc. Păi fotbaliștii bagă prafuri de moare Escobar de ciudă, dar nu zice nimeni nimic, mucles, că facem miliardele. Și cred că se spală bani de eclipsează cel mai tare Ariel. Zic să fim mai cerebrali și să nu mai luăm de bun tot ce vedem, e multă manipulare și marketing. La fel și cu mașinile electrice. Știai că poluarea rezultată din producerea unei mașini Tesla este egală cu cea reieșită din folosirea unei mașini cu motor diesel timp de 8 ani!? Parcă ai altă perspectivă asupra "curățeniei" mașinilor electrice. Hai să fim mai atenți ce e dincolo de perdele de fum sau baterii, că nu e nimic roz, nimic perfect. Dar mai avem timp să fim atenți și la așa ceva!? Suntem obosiți cu al nostru cotidian că nu mai putem gândi prea mult la realități, și acceptăm un virtual creionat de alții. Mai bine ne punem niște ochelari de realitate virtuală și băgăm un tub de la perfuzii ca să trăim ca în Matrix, niște corpuri fără identitate și voință. Clar e inutil să te lupți cu curentul, dar nici să pedalăm cu putere în aceeași direcție de parcă asta am visat toată viața, să fim conformi. Acum vorbește rebeleul din mine în timp ce butonează la laptopul de companie, în fața unei cafele comerciale și cu papuci Nike în picioare. Horea, Cloșca și Crișan scrie pe mine, ce să mai!😁😁😁😁😁

Lance are 7 Tururi. Rămâne cel mai tare.

Șoc-șoc-șoc! E cald vara!

     Hai că ne prostim și noi, încet-încet. Ne uităm la aceleași știri idioate, aceleași titluri tembele care doar încearcă să atragă atenția. Din păcate, și reușesc. Că altfel nu îmi explic de ce se perpetuează stilul OTV pe la toate televiziunile. Nu e ca și cum am renunțat de tot la știri, încă urmăresc și eu ce se mai discută, dar nu mai stau geană. Doar pe Eurosport mă uit la greu. Avem Turul Franței, avem tenis, plus că mai apar și alte sporturi inedite. M-am uitat la cățărare, nici nu știu exact cum îi zice. Un perete artificial, cu tot felul de obstacole, de urcat în fel și chip. Prima oară am zis că e o ciudățenie prea mare, dar apoi comentatorul m-a făcut mai atent și am stat vreo ora să mă uit. Stai liniștit, nu mă apuc de așa ceva, dar e frumos. Norocul meu cu tv-ul e că Pătraru s-a mutat de tot pe net și îl urmăresc în timp ce muncesc sau seara, înainte de culcare, așa că el mă mai ține la curent cu lucrurile de prin țară. A fost cazul cu azilele groazei și mă bucur că au plecat doi din guvern, semn că se poate schimba ceva, măcar omul dacă nu și lucrurile. Păi când vezi ororile alea, îți mai vine să te gândești că o să aibă cineva grijă de tine la bătrânețe!? D-aia e bună familia, să te pună la umbră sau la soare, în funcție de temperatură, dar să nu te uite acolo. Așa văd eu bătrânețea, de aia faci copii, să îți aducă un pahar cu apă. Ce prostie, dar cumva la noi nu e altă opțiune, că ajungi batjocura unora sau altora pe banii tăi. Sper doar ca acei călăi să aibă și ei parte de condiții asemănătoare, să simtă gustul propriei nimicnicii. Hai că am luat-o în jos, mă enervez aiurea, că nu schimb eu nimic aici, doar că sunt mai atent și alert, nu aștept să aibă statul grijă de mine în vreun fel. Viața e o junglă și scapă cine poate. La naiba, dupa ce că eram eu supărat ca mi s-a stricat roata spate de la bicla nouă mă mai enervez și cu proștii care ne conduc aiurea tramvaiul vieții. Îmi pun toate speranțele în Liviu, mecanicul meu propriu, să facă minuni și să mă plimb iar pe coclauri cu stil. E cald, vericule, dar tot se învârte roata. Am rămas cumva în urmă la condiția fizică și nu prea mai prind viteză, dar crește usor forma și o să mă reapuc de vânat recorduri și segmente. Până atunci, stați reci și cu minte, că timpul trece! Mă bag înapoi la muncă, la revedere vă doresc!😀😀😀

Poveste de mai

     Hai că a rămas titlul de luna trecută, dar nu mă obosesc să îl schimb, ca să rămână în scris cât de încet sunt. Și leneș. Frate, ce a trecut anul ăsta, mai e un pic și gata jumate. E vară afară, Emma merge pe bicicletă și îi mai și place, ce să îți mai dorești ca tată ciclist!? Poartă cască, nu îi e frică să meargă pe drumuri mai liniștite dar cu ceva mașini, totuși rămânem pe troutare. Au avut și "Turul ciclist" la școală, un fel de tură cu colegi de la alte clase. Dar am avut circulația oprită și poliție după noi. Ne-am plimbat ca niște vedete care ne găsim. Azi e luni, am chef de muncă, am ieșit până în centru să își cumpere Emma unghii. Doamna mea are treburi importante, gen curățenie și rufe, mi-a dat scutire azi. Așa că mă ocup de muncă și copil. Faptul că scriu pe blog nu înseamnă că neglijez ceva, doar că am prins câteva minute libere și am cuvinte în cap ce trebuie puse pe foaie. Că le uit, nu de alta. A venit vara, e cald și bine, ne pregătim de mare și soare și bulgari. Doamne-ajută la toată lumea. Viata e și frumoasă, ne bucurăm de ea. Bicicletele mele nu stau, merg roatele ca lumea, am adunat ceva kilometri și sunt în grafic să ating zece mii anul ăsta. Văd oameni care mai bagă și concursuri, eu le aștept pe alea de prin zonă, nu am cum ajunge pe la Zalău sau Deva sau Arad să mă dau. Și nici nu vreau. Am început să ies cu Emma și am și altă plăcere de la ciclism, nu am renunțat la visul meu de podium, dar s-a estompat dorința aia arzătoare, a rămas un vis. Și nu e stres, conașule, că viața nu e despre ciclism și atât. Mă bucur că reușesc să îmi trăiesc anul ăsta așa cum mi-am propus, familia pe primul loc, munca și apoi ce rămâne. Îmi iau zile libere ca să nu mă obosesc prea tare, așa cum am plănuit, munca merge bine, sunt dedicat și nu mă omor, e bine. Familia are parte de mine dar îmi și permite să alerg de nebun pe câmpii și dealuri. Se aranjează frumos treburile, e mai puțin stres de când ne-am organizat agendele. Dar tot ne certăm zilnic pentru căcaturi, ca să nu ne plictisim. Hai că mă întorc la muncă, au colegii nevoie de mine. Și mai vine și pauza de prânz. Hai cu fasoleaaaaaaaaa!😆😆😆

Un copil pe bicicletă e un copil fericit.

Povestea broaștei

     Hai că nu te-am mai plictisit demult. Nu am mai avut niciun chef să scriu, nici măcar nu am mai găsit energie să caut idei de pus pe foaie. Nu am renunțat la visul meu legat de scris, dar realitatea bate filmul și visul deopotrivă, așa că m-am concentrat pe lista de priorități și nu am găsit scrisul printre ele. A fost Paștele, a fost 1 mai, am fost la mare. Da, frate, am fost la mare, și am avut noroc cu doamna mea, că pentru ea a ieșit soarele mai abitir decât vara, zău așa. Am stat la plajă, am fost la o piscina interioară, că totuși apa din mare avea fo' 10 grade "dăcât". Lume multă, dar unde am stat noi nu ne-a deranjat. Un complex de blocuri și hoteluri la Mamaia Nord, că dacă scriu Năvodari Sud o să ne zici "săraki". Bloc lângă plajă, balcon cu vedere la mare și soare, nu îți venea să mai intri în casă. Cafea dimineața și bere seara, ăsta era programul la terasa noastră. Am băut, am mâncat, ne-am plimbat, acum înapoi la treabă. Și înapoi la știri, video-uri cu bursă și economiști, articole nasoale despre căcaturile pe care ni le pregătesc dictatorii de la cârma lumii. Și așa mi-a venit ideea articolului de azi. O știi? E aia cu broasca pe care o fierbi, ea nu realizează că apa fiartă o va omorî, și stă liniștită până când nu mai e. Cam așa e și situația din lume azi. Nu ni se impun chestii care să ne omoare direct, sau să ne facă să ieșim în stradă, ci se strânge robinetul câte puțin, astfel încât să pară că ne obișnuim cu orice. Dacă schimbările sunt făcute cu pași mici, nu mai realizezi impactul final al unei acțiuni, că te-ai obișnuit deja. Măcar cu ideea respectivă, dacă încă nu s-a produs schimbarea. Dintotdeauna, statele au căutat să își controleze cetățenii. Așa e de când lumea. Romanii le dădeau oamenilor circ și pâine, gladiatori cu sânge și pită gratuită. Astfel, conducătorii își asigurau liniștea, cumpărându-i pe oameni. La fel e și la noi, statul îi ține pe oameni săraci și mai ales needucați astfel încât să îi poată corupe mai ușor și să îi controleze, cu ajutoare sociale sau găleți electorale. De ceva timp nu mai urmăresc asiduu știrile politice, am obosit să văd proasteala asta cu "tensiuni și scandal în coaliția de guvernare". Asta e abureală ieftină pentru oameni simpli, prea simpli aș zice eu. Dar vrăjeala merge, semn stă realegerea acestor impostori în fruntea țării. Și e din ce în ce mai rău, nu se întrevede nicio schimbare în bine, dar eu nu mă dau de ceasul morții, treaba se împute peste tot, așa că mai bine să respir putori acasă decât în deplasare. Te rog să nu mi-o iei în nume de rău, sunt pe plus, ca de obicei, bicicleta a fost în pauză, am lăsat-o mai moale, că prea am băgat la greu și nu am de ce să mai trag. Toate sunt bune pe frontul de est dupa ce am fost la mare, acum trag tare să fie bine și pe frontul de vest, la muncă. Fostul meu șef a avut un accident de mașină și e pe recuperare, și-a rupt ceva chestii dar e în viață. Mașina era praf, dar a avut baloane din alea de siguranță peste tot și nu a fost mai rău. D-aia e bine să îți iei un tanc, să ai mai multe șanse de supraviețuire când vine nasoala. Că nasoala vine, și un plan B nu strică niciodată, cu ceva soluții alternative la tot. A venit primăvara și încep să ies la mânecuțe scurte și budigăi fără guler. Doamne-ajută la toată lumea!😀😀😀

p.s. am băgat o tură pe la Muntele Verde, pe la Vălenii de Munte. Frumoasă zona, dar nu mă mai duc pe acolo, prea prost drumul.

Muntele "aproape" Verde

Clasicele înainte de toate

     Frate, a trecut Milano - San-Remo, a fost Turul Flandrei, ieri ne-am bucurat și de Paris - Roubaix. Astea sunt primele 3 monumente cicliste ale anului. M-am bucurat de toate, deși eroul meu Wout nu a câștigat niciuna dintre ele. A luat Mathieu van der Poel două și Tadej Pogacar una. Nu știu dacă îți mai amintești, dar acum ceva timp spuneam că mi-aș dori să mă consum și eu la curse, să pun suflet. Păi moment mai prost decât acum chiar că nu puteam găsi. Vorbesc serios, am fost foarte supărat că Wout al meu nu a câștigat de parcă am pierdut banii copiilor la păcănele. Băi, frate, păi eu chiar reușesc să fac ce îmi propun. Merge treaba asta cu educarea proprie și tinderea spre noi culmi ale trăirilor, deși nu ai cum să te bucuri mult fără să ai parte și de ceva suferință. Nu merge plus fără minus. Doar dacă ești nebun sau mult mai prost decât mine reușești să fii mereu fericit, fără să cazi în găleata cu depresie măcar din când în când. Evoluez și analizez, analizez și evoluez, nu e altă cale, dacă vreau să mă bucur de călătoria asta numită viață. Asist la evenimente și mă consum atât cât trebuie, mă bucur cam cu măsură, dar nici nu mă duc în jos prea mult. Nu cred că voi reuși să mă bucur la maximum fără să ating și fundul oceanului. Mintea mea elastică are nevoie de spațiu și limitarea inferioară nu o pot decide, deși bicicleta mă ajută să am un control al căderii, mă mențin acolo la limita depresiei fără să mă adâncesc în ea. Mai o supărare, mai o enervare, ceva refulări și înjurături și mergem înainte. Poți să fii fericit? Clar, da. Non-stop?! Clar, NU. Dar la fel e și cu supărarea. Mi-a zis cineva o chestie interesantă. Cică e ușor să dai sfaturi atunci când îți merge bine. Adevăr grăit-a. Dar cumva prefer să îmi meargă bine și trag acolo mereu. Anul ăsta e pe plus, se anunță lucrări și proiecte în casă și trebuie să iau parte la ele, lumea o ia razna în jurul nostru și vrem să creăm o oază de liniște, dar nu trăim în pădure și o să ne confruntăm cu ce va fi să fie, fără să ne dăm peste cap. Aștia anunță sfârșitul lumii și eu cred că va fi un an nasol, dar nu știu cât de nasol va fi. Ce să fac, să înnebunesc că o să fie nașpa? Sau să încerc să mă bucur de fiecare zi fiind cât mai pregătit? Noroc că bicicleta merge, vremea e bună, ține cu mine, am un an bun deși mi-am propus să o las mai moale. E așa frumoasă viața când se aranjează planetele la coafor. Fiat lux!😀😀

Eroii.

Nu doar 42 sunt norocoase

     Hai că a trecut și ziua mea. Și a Emmei. Și a soției. Am scăpat și de 1 Martie și 8 Martie sau Valentine's day și Dragobete. Numai motive de bucurie și distracție. Abia ne revenim. Mă resimt, că doar am ajuns la o etate, nu!? Am fost în weekend în club, Doamne-ajută la toată lumea. Nu eram cei mai bătrâni de acolo, mai erau vreo 4 babaci, ce să vezi, dar am băut și am dansat ca un student. Emma a avut parte de o petrecere în pijama sâmbătă seara la o prietenă-colegă, și am putut să ne destrăbălăm până tarziu. Și mi-e somn, frăție, zici că am cărat pietre de moară în seara aia. Nu îmi face bine să nu dorm, e cel mai greu să rămân eu când nu dorm destul și cum trebuie. Mă stresez că nu voi fi apt mental a doua zi, sunt obosit și recalcitrant, mă gândesc cu groază cum ar fi să trăiesc așa a' la long. Făceam asta la 20 de ani când eram în facultate, dar au trecut prea mulți ani de atunci ca să mai pot face asta. Nici nu îmi doresc, am o viață liniștită și echilibrată și aș face orice ca să o păstrez așa cum e acum. Adică îmi pare o involuție să trăiesc viața altfel, am muncit atât de mult pentru starea noastră de bine de azi că mi-aș bate joc de tot și toate. Și chiar atât de prost nu sunt, crede-mă. Știu atâția oameni care pe la vârsta asta încep să caute alte lucruri în viață, unii își lasă familia și se duc după vreo fustă sau mașină roșie, zici că le ia Dumnezeu mințile. Dar ei o fac și eu cred că sunt conștienți, doar că nu își asumă urmările în totalitate. Și, ce să vezi, vor ajunge și în noua viață să aibă aceleași nemulțumiri. Și sunt curios dacă vor recunoaște că au fost idioți și au făcut o greșeală. Eu sunt la vârsta asta, aș putea și eu să mă gândesc și să privesc în alte părți, dar nu am cum. Sunt atât de concentrat pe ceea ce am, că nu văd altceva. Și nu port ochelari de cal, dar analizez constant și constat că ecuația vieții rezolvată de mine îmi dă rezultatul pe care eu îl doresc. Bineînțeles că mai dă și cu virgulă, dar cine are o viață perfectă? Cine e perfect? Cred că dacă ajungi să fii mulțumit 100% de ceea ce ai și faci, nu mai unde să tinzi, pentru ce mai trăiești? Eu zic că e natural și e bine să ai mereu câte ceva de rezolvat, ceva ce îți dorești și încă nu ai. Dar să nu fii concentrat doar pe asta, că nu te mai bucuri de ceea ce ai cu adevărat. Și rămâi și fără apa din jumatea plină a paharului și mori de sete. Păi de gură uscată am eu nevoie la vârsta asta!? Am observat că de când am bicicleta cea nouă, nu mai sunt atât de stresat să am lucruri, parcă a fost o bornă după care totul a devenit mai limpede și mai ușor. Orice zice doamna mea să facem, vom face. Nu mă mai opun. Nu îți imagina că dacă mă opun eu, cumva nu se întâmplă lucruri. Când zice doamna "Hop!" nu întreb "de ce?" ci "cât de sus?". Ce mă distrez, că las impresia că mă plâng, dar nu e așa. Normal că am și eu nemulțumirile mele, angoasele mele, frustrările mele, dar sunt pe plus și vreau să rămân așa. Nu am de gând să fac vreo prostie care să îmi arunce în aer armonia și bruma asta de fericire pe care o port la tâmple. Sunt norocos că mă aflu aici și acum, nu aș schimba nimic din trecut, bun sau rău, pentru că nu știu dacă aș fi avut același drum. Te las, mă bag înapoi la muncă și la cafea, e frumos afară și poate iau un bilet de voie spre câmpiile aproape verzi! Hai sănătate și biciclete noi la toată lumea! 😀😀

Viața e greu.

Ghioceii, acești vajnici vestitori ai primăverii

     Hai că a trecut și iarna. Măcar în calendar, că pe afară o să mai prindem ceva friguri, sunt sigur. Dar nu e bai, am avut cea mai caldă iarnă de când merg eu cu bicicleta, dar m-am bucurat și de zăpadă, la munte. Păi în ritmul ăsta nu mai e nevoie să mă mut în Spania sau Italia ca să mă bucur de drumuri ucate și iarna. Și nu doar că a fost uscat, a fost și cald. Păi ce să mai zic, eu, care am cel mai bun început de an de când am bicicletă. Tocmai în anul în care am zis că bicicleta nu mai e o prioritate, că mă concentrez pe familie și muncă. Și eu fac pe dos. Iar mă plâng. Baba din mine scoate baticul pe la colțuri. După cum ai văzut deja, nu mai am timp de scris, chef s-ar mai găsi, dar mă uit spre alte ocupații, nu mă mai atrage blogul. Dar ca orice stare, vine și trece, sau trece și vine înapoi. Nu mă îngrijorez. Demult nu mă mai stresez pentru chestiile minore, știu că îmi face bine să scriu, dar și timpul pe care îl petrec cu familia parcă îmi priește. Păi de unde atâta timp pe bicicletă dacă nu de la scris? Îmi asum pierderile de inspirație și eventualele poticneli pentru o viitoare slujbă de scriitor, și mă fac familist economist biciclist. Plus că au început și cursele grele de ciclism la tv, pe alea cui le las? Frate, câtă treabă am și ce lene îmi e, vorba 'ceea! Aberez aici de se cască pământul sub mine, dar am o scuză, sunt răcit și nu ies la plimbare. Dau cu mucii în tastatură și behăi în ceas de noapte de mă trimite doamna pe afară la ore nepotrivite, dar ce să-mi facă!? Am zis că anul ăsta nu mai las zile de concediu nefolosite, și deja am  început, am fost la munte de ziua Emmei, bună pauza de la muncă. Apoi am prins trei zile la muncă în Londra, nici acolo nu am apucat să scriu, am stat cu colegii de vorbă la o bere. Și nu-mi pare rău, că sunt niște tâmpiți ca mine și ne înțelegem de minune. Mai vreau să mai merg să petrec timp cu ei, că muncim împreună, dar de la distanță. E bine și să mergi la birou, cam ăsta e adevărul, dar măcar să ai colegi care să merite efortul. Eu, la București, prefer să nu merg, e mai bine fără. Vezi tu, în viață contează ce îți dorești si cât esti dispus să faci ca să obții lucrul acela, dar și să îți asumi eventualele părți mai puțin pozitive. Cu cât ești mai asumat, cu atât ai mai multe șanse să vezi jumatea plină a paharului. Hai noroc și la mai-mare, că urmează să fac 42 de ani și o să bem rău!

Un birt în Cazaci.