Race report - Gentlemen's Race GR8 - 2 octombrie 2016
Cea mai frumoasă cursă merită sau ar merita cel mai frumos race-report. La a opta ediție, cât p-aci să nu prindem loc. Se ocupaseră cele 24 poziții oficiale încă din prima oră de la deschiderea înscrierilor și a trebuit să ne rugăm cumva de organizatori să accepte și participarea noastră, mai ales că unii din noi sunt la a 5-a ediție (consecutivă) la care participă. S-a ocupat Munteanu, a facut puțin lobby și am fost acceptați. Bun, suntem înscriși. S-a rezolvat partea cea mai simplă. Mai avem de discutat tactică și logistică. Despre forma fiecăruia nu se poate vorbi deschis, e tabu. 6 gogonele rătăcite care în luna septembrie au cam făcut pauză. E clară treaba, iar o să ne certăm și o să facem fix un căcat, scuzați-mi franceza.
Toată săptămâna înaintea cursei am încercat să discutăm despre tactică, dar nu ne-a ieșit. Tot ce am reținut eu se poate rezuma în două cuvinte - BLA NĂ. Atât.
Cumva reușim să ne organizăm transportul, Petrache e la Brașov de sâmbătă, ceilalți 5 ajungem duminică dimineața, cu o mașină sau două, depinde de cum așezăm suporții. Până la urmă rămâne o mașină cu 5 nebuni, 4 bicle sus și cazanul meu în portbagaj (o alint așa pentru că e cea mai veche din cele 5 și trebuie înlocuită, mai ales că are o crăpătură de la Panciu, altă poveste). Până la Podu Oltului o ardem cu miștouri ieftine despre stilul coleric de condus al lui Peșa, stomacul minune al lui Oprea care mănâncă shake și cacă prune, forma de cozonac a lui Ion și mușchii lui Munteanu. Despre mine nu s-au spus decât lucruri frumoase, mi s-au adus osanale și am fost lăsat să alerg pe lângă mașină.
Uităm să cumpărăm bere și apă, la meteo se anunță ceață și soasant croissant santi metră, gheață la mal! *oaie, o să fie frrrrig! Traseul a fost scurtat din cauza unui raliu unguresc la Sf. Gheorghe spre Șugaș, avem DĂCÂT 125 de km, mare parte plat. Cumva, un traseu potrivit profilului echipei noastre. Deci, bebelușelor, fugă! Sunt 31 de echipe, noi plecăm a șaișpea, pardon, optișpea. La 11.08. Ajungem în timp util, Petrache ne salvează cu berea, pe mine cu apa. Deși am ajuns devreme, și avem timp de povești și cafea și dulciuuuuuri, până ne foim noi se face 11. Băgăm și muuuulte miștouri pe seama bicicletei închiriate a lui Petrache, care deși are niște bijuterii, azi a venit cu o căzătură de 12 kile. Și are și pană pe față! E clară treaba, o să iasă perfect! Un căcat perfect și împachetat. Avem timp 2 minute să ne încălzim și să ne așezăm la start. Confirmăm numele Bălăceanca.kom, pregătim tehnica de calcul, eu bag două genoflexiuni, numărăm de la 5 în jos și plecăăăăăăăăăăăăăăăăăm. Nu vă imaginați că a ieșit fum din roți sau că ne-am grupat prea repede în trenuleț, dar la ieșire din localitate, în dreptul faimosului pod, suntem bine, eu locomotivă în călduri și cu aburi de la frig, restul vagonete cuminți. (să vezi blesteme de la oamenii mei!)
Picioarele răspund corect la comenzi, am trecut deja pe cruise control, asfaltul fuge pe sub roțile noastre nebune. Avem ceva vânt, dar ne mișcăm bine. E ceață și frig, tragem să ne încalzim. Am convenit să ducem trenă cum și cât putem, avem ceva experiență și ar trebui să ne cunoaștem limitele. Frate, ne iese! Până ajunge Petrache la trenă. Nu are kilometraj, merge după o ureche surdă. Dar merge, nu se-ncurcă! Noi ne dăm coate în minte: ce fuge nebunu'! La un moment dat Oprea îi strigă să schimbe, dar pe Petrache îl doare la savarină, are muzica în căști și nu se lasă decât cu greu. Am impresia că tocmai ascultă "Lasă-mă, papa, la mare" și simte nevoia să ne arate că e o femeie puternică și independentă. Ei bine, nu este!
Nu trec nici 10 km că deja vedem în față o echipă plecată înaintea noastră. Hmm, de obicei te bucuri când prinzi pe cineva din urmă, dar gândul că rulăm prea tare din start încolțește ca un păcat în mintea mea. Dacă ne dezumflăm mai încolo!? Bă, știi ce? Să vă ia naiba de sinapse care ne faceți să ne temem de ce va fi! Blanăăăă, frățieeeeeeeeeeeeeeeeeee! Și hop și a doua echipă! Și a treia! Muicăăăăăăăăăăăăăăăăăă, zici că am ciordit biclele și fugim că închide la non-stop. Nu-i bai!
Până la Sf. Gheorghe drumul șerpuiește frumos printre dealuri cu copaci și case cu ciori, urcăm bine, grupat, nimeni nu se plânge de nimic. De obicei, cam de aici aflam că unul din noi suferă de ceva. Eeeeh, ce să vezi, nu se întâmplă asta. Suntem toți bine. Schimbăm trena ok, avem o mică neînțelegere la un gât, unde eu strig că ne regrupăm sus dar nu aude nimeni și ne ieșim un pic din ritm, dar nu ne certăm. Bag seama că doftoriile își fac efectul și suntem zen. Eu simt că e prea liniște și mă gândesc cu groază la clipa când o să se spargă buba. Alte gănduri proaste, le mestec repede și le scuip. Rămân cu Petrache în urmă, mă minunez că are doar 8 pinioane și toate mici: o să moară pe Zagon, dar mucles, nu-i zic! Ne regrupăm mai greu și reîncepem fuga. Se face aproape o oră de muncă, așa că bag un baton. Prindem viteză, ajungem în mai puțin de o oră la Sf. Ghe, mai depășim o echipă la un semafor unde trecem încet pe roșu și ne pregătim de partea cea mai urâtă a traseului - linia destul de dreaptă și plină de vânt până la Zagon. Avem ceva ezitări, eu sunt în față și nu înțeleg de ce Munteanu și Ion o lălăie. Am aflat pe urmă că mâncau.
Acum începe chinul. Am tras destul de tare și ne resimțim cumva, dar nervii ne sunt zdruncinați la greu de asfaltul căcăcios și rugos care ne frânează și gândurile. Huoooo, țară de căcat, cu hoții tăi cu tot! Vântul se joacă cu noi, eu mă frec de pe o parte pe alta, să văd cum Paștele mă-sii bate vântul. Îmi dă cu virgulă. Nici ultimul din grup dacă ești nu scapi. Mergem grupat, constant, frumos. E liniște. Bă, ești nebun, suntem atât de chitiți să mergem bine azi că am uitat de noi. Cine sunteți și ce s-a întamplat cu Bălăcenii!?!? Unde sunt urletele demente din primăvară?!?! De ce nu crește Oprea viteza când trece la trenă?! De ce e Ion cuminte și muncește?! De ce e Petrache mulțumit de echipă?! Peșa și Munteanu nu au nimic de reproșat și împarțit cu nimeni!? Eu cu cine mă cert azi!?
Singurele gânduri pe care le am se leagă de ceea ce caută un om când merge la curse de bicle. La Gentlemen's Race nu e neapărat vorba de cine câștigă sau ce timp și loc scoți. E vorba de a merge în echipă cu oameni ca tine, cu care ești pe aceeași felie de energizant. Cumva, la noi în echipă, azi e altceva. Vrem să mergem super-bine, că de asta participăm la curse, să scoatem cel mai bun timp și, de ce nu, să câștigăm. Știm că e aproape o utopie, știm cât de greu e să faci asta, dar de ce nu?! Suntem foarte concentrați, să nu slabim ritmul, să nu stăm în vânt, să mergem grupat și uniform. Atât de concetrați nu suntem totuși, pentru că Petrache simte nevoia să își sprijine roata față de mine și apoi pleacă la vânătoare de potârnichi, spre câmpurile de sfeclă. Cumva, cu pampers-ul ud, redresează și revine în formație! Cât p-aci să-l pierdem!
Scăpăm de asfaltul rugos, dăm de gropi și denivelări serioase, dar nu lăsăm pedala. La Boroșneu Mare, Oprea și Munteanu tre' să scuture trandafirii. Hotărâm să pedalăm ușor înainte, să nu le fie greu să recupereze. Petrache merge un pic mai în față, are chef de fugă. Aici pierdem câteva minute, dar ne regrupăm repede. Urmează Zagonul, cu partea de off-road. Mai depășim câteva echipe, mâncăm și bem. Nu avem nicio tactică legată de urcare, noi am vorbit să nu mai facem pauză de hidratare, așa că îi dăm cu drag și spor înainte. Azi mi-ar plăcea să îmi îmbunătățesc timpul pe Zagon, dar mă nimeresc la trenă și nu am cele mai bune picioare. Simt băieții în spatele meu și tare bine mi-ar prinde o trenă, să-mi mai trag sufletul! Și sufletu', că mă anunță Peșa că suntem doar noi doi de ceva vreme. Rahat turcesc, mergem singuri. Iar prindem oameni, Peșa o ia la galop, dar nu mă iau după el, se va tăia repede. Eu dau cât pot de bine, depășesc și prind un grup de 3 oameni care merg bine. Sunt din echipe diferite, dar vorbesc și se simt bine. Eu, nu! Deloc. Mă încearcă niște crampe și nu-mi doresc decât să ajung sus. Mă țin cu greu de cei trei, mă strecor printre pietre și cârcei (poet, deh!), dau pedală după pedală și ajung sus. Cam repede, îmi zic. Am ceva coborâre, tre' să scap cu bine. Aproape să nu-mi iasă la o curbă unde fața fuge de mine, dar reușesc să nu cad, bazon maro, puls în gât, și scap.
Asfaaaaaaaaaaaaaaaaalt! Îl salut pe Boogie din mers, câteva echipe sunt la hidratare sau la un magazin, eu îi dau înainte, avem noi un magazin pentru adăpat. Intru, iau 4 ape și 2 pepsi (nu cola), ies afară, apare Peșa cu un kom pe coborâre, apoi Oprea și Munteanu si Ion. Mai iau apă și pepsi, vine și Petrache, un erou cu ale sale 4 viteze plus marșarier, dar nu mai stăm! La drum, Silver! Am stat undeva la 5 minute cu totul, dar parca au fost câteva secunde. Suntem bine, dar cam aliciți. Se simte mai ales la trenă, dar nu ne lăsăm. Mai e o urcare la Brădet Teliu. E vânt și avem picioarele grele, dar tragem de noi. Urcarea o facem cum putem și ne regrupăm după podul de la Teliu. Coborârea e faină, dar nu îi dau mai mult de 60, e important să ne regrupăm repede. Nu ne iese. Am impresia că Ion și Peșa au pățit ceva, am emoții, dar apar și nebunii mei, cam ariciți că nu i-am așteptam mai în spate. La naiba, trecem peste și reluăm munca.
De aici, intră în scenă Munteanu. Partea asta a fost mereu preferata lui, ne duce cu 50 și nu pare că are nevoie de ajutor. Noi stăm pitiți în spatele lui și ne uităm cu drag și floricele la "Fast and furios". E bine. Se termină falsul plat, se termină și Munteanu. Bine, bă, băiatule, acu' treci în spate! Avem ceva vânt și nu putem sta mult la trenă. Tragem de noi cât putem de tare, mai avem 20, 19, 18... E greu al naibii! Nu prea mai urcăm peste 35, chiar 32 e mult pentru condițiile date, vânt și ramoleală. Nimeni nu se plânge, ne mai încurajăm tacit, doar ne privim și ne simțim. Mușcăm din ghidoane, ne mai amăgim cu ce avem prin buzunare și bidoane, ignorăm dureri. Sau, mă rog, încercăm să ignorăm dureri. La Harman, mai sunt 7-8 km, și simt că sunt pa-pa. Am noroc și pică Oprea primul - crampe, dar își revine repede. Eu trag cât pot de tare, nu mai am însă niciun strop de energie. Mă dau repede de la trenă și abia stau ultimul. Băieții sunt mai bine și trag de-mi zboară mucii. Mai e "umpic". Podul de la intrarea în sat e ultimul reper, vorbim să ne așezăm pe un rând, să dam bine la poze. Ne iese mai greu, dar terminăm în forță. Băăăăăă. ești nebun!? Ne-a ieșiiiiiiiiiiit, 'tu-i racla lu' Arsenie și anafura lu' Daniel!
Oprim, întoarcem, ne felicităm că am comis-o la nivel înalt, ajungem în curte și ne miră pustiul - a mai ajuns doar o (una!) echipă, trăi-ți-ar! Ai de capu' nostru, păi ce-ați făcut, mă, nene, măăăăă!? Am depășit 16 echipe. Irelevant. Ceasul de la gară arata 3 ore 48 minute de cursă, ceea ce ne dă speranțe la un loc bun. Luăm pizza, băgăm bere și cola (coca-cola), ne tragem sufletele și ne bucurăm de o zi bună de pedalat. Ne învârtim ca niște curci bete, parcă a fost prea bine. Un domn mai în vârstă ne felicită pentru stilul de mers și echipamentul complet. Avem echipăăă, avem valoareeee! Eeeee, partea a doua mai trebuie confirmată, până la urmă iese un loc 5 de care suntem mândri nevoie mare! Nu mai zic că am fost la 6 minute de podium, că ar putea părea că ne ofticăm vreun pic!
Știu că au fost și alte chestii pe care merita să le menționez, dar tre' sa vii acolo să le simți. Atmosfera, muzica, pizza, competiția, prietenia, cafeaua și dulciurile, curtea plină de ciclism, emoția de la start, bucuria de la sosire. Plus alte trăiri de pe traseu care ar fi lungit (și mai mult) povestea. Au fost și ceva discuții legate de vreo 3 echipe care au mers grupat, lucru ce contravine spiritului competiției și care ar fi de evitat pe viitor. Dar organizatorii și-au făcut treaba cu prisosință și le-am mulțumit la final. Chapeau!
Pentru poze, dau vina pe Adi Dulacioiu și Claudiu Baciu de la MT Race, cărora le dedic multă sănătate și spor. Hihi!
Sper că nu am aberat prea tare și am reușit să te plimb căteva minute prin lumea mea, a noastră. Până data viitoare, te salut cu drag!
P.S. Mulțumim doctorilor care ne-au dat voie să participăm!
