Bella Italia

     Ciao, amici! Frate, mi-am rupt mâinile vorbind în italiană din nou. Am avut marea șansă să bifăm un weekend la Roma, după 13 ani de pauză de Italia. S-a nimerit cum nu se putea mai bine, a găsit doamna mea de cuviință să ne poarte drumurile la Roma. Orașul etern, citadela care conține mai multă istorie pe străzi decât toate cărțile la un loc, locul unde a apărut republica și unde s-a inventat circul ca distracție pentru mase. Imperiul roman a dăinuit o mie de ani și și-a pus amprenta asupra civilizației pentru cele 3 mii de ani de istorie. Anul 753 inainte de Hristos, cică atunci a luat naștere Roma și imperiul roman. Nu mă apuc acum să descriu istoria locului, dar cred că e unul din orașele care trebuie bifate măcar o dată în viață. Eu am fost ultima dată și am stat in Roma vreo 3 luni în 2011 și am apucat să mă obișnuiesc cu locurile, cu traseele și cu cartierele. Acum am putut să mă descurc foarte ușor prin oraș, deși mai greșeam stațiile de metrou sau autobuz, niciodată nu m-am simțit pierdut. Aș putea să trăiesc foarte liniștit în Roma, mi-aș găsi cu ușurință drumul, locul și scopul. Plus că mie italienii îmi plac ca popor, îmi place stilul lor de viață fără stres dar accelerat, cu gălăgie și patos în orice suflare. Toți vorbesc tare, se exprimă voios, au o bucurie în glas și în privire ce nu am mai văzut la alte popoare, poate doar la spanioli. Au sânge latin și noi ar trebui să îi copiem. Dar avem nevoie de clima lor placută, de mâncarea sănătoasă și de abordarea "dolce far niente", adică să ți se fluture maxim steagul în legătură cu problemele vieții. 

    Noi făcusem planul să fie o plimbare în doi, Emma având școală și pregătire pentru evaluare. Dar nu a fost chip să plecăm fără ea, așa că am purces în trei la un drum cunoscut și deja plăcut. Faptul că și eu și doamna vorbim italiana ne-a ajutat, dar și cu engleza te descurci bine. Bagaje nu am avut, așa că la aeroport am trecut fluierând, nu pot să zic că intrarea în Schenghen aerian a produs vreo modificare majoră de program. Biletele au avut prețuri rezonabile, ținând cont de rezervarea din scurt. Poate le scoteam mai ieftin, dar nu știam sigur dacă participă Rafa la turneul de tenis de la Roma. El a fost motivul pentru care am bifat Roma, nu era în program anul ăsta. Dar mulțumim că s-a nimerit. O să scriu separat despre tenis, nu te îngrijora.

    Eu bag aici impresiile din Roma. Mai curat ca acum 13 ani, dar aceeași stare de bine și plăcere în a ne plimba pe străzile Romei. Nu am mai fost stresat de cetățenii non-EU, ori m-am obișnuit eu cu ei și ideea despre ei, ori sunt mai puțini, deși nu cred. Pentru că tenisul ne-a mâncat aproape tot timpul, nu am apucat să vizităm prea multe. Așa că duminică am băgat o tură cu autobuzul, din ăla hop-on/hop-off, care te plimbă pe la principalele atracții și poți cobori și urca după bunul plac. E cea mai eficientă metodă de văzut atracțiile unui oraș și e mai puțin obositor. Mai ales pentru copii. Sunt mai multe firme care operează, așa că dacă ai de gând să te dai, alegi un punct important de atracție din oras și sigur îi găsești acolo. 80 de euro pentru doi adulți și un copil, prețuri normale pentru astfel de servicii, cam la fel peste tot în Europa. Noi deja știam cam tot de prin Roma, doar Piramida a reprezentat o noutate. Totuși, mi-a făcut plăcere să revăd Colosseum sau Vatican, Fontana di Trevi și Piața Spania cu scările ei pline de popor. Aglomeratia din weekend te poate obosi, dar nu ai cum să te superi. Cică sunt până la 10 milioane de turiști în fiecare an. Traficul e cam la fel cum îl știam, multe scutere, mai multe piste de biciclete, multe trotinete electrice. Ce am putut observa a fost numărul mic de mașini electrice. Poate italienii nu sunt fani vehicule fără suflet, cine știe!?

    Emma a fost foarte încântată, pe lângă experiența de la Foro Italico cu tenisul, a fost și vorba de a vizita un oraș nou. Și a zbura cu avionul desigur, îi place enorm de mult să zboare, deși îi e cam frică la decolare. I-a plăcut Roma, i-a plăcut de italieni, frumos popor dacă ne referim la bărbați, femeile cam lasă de dorit, nu știu dacă am văzut 3 doamne frumoase în 4 zile de plimbare. Oi fi io prea pretențios și d-aia! I-a plăcut italiana, sper să o vorbească și ea. Mâncarea a fost senzație, deși am cam băgat fast-food, tot am simțit gustul bucătăriei italiene. Berea e normală, mai slabă ca a noastră, dar totuși bună. Vremea a fost perfectă, 25 de grade zilnic, ne-a plouat o dată când s-au și anulat niște meciuri, dar nu am avut de suferit. Hotelul, de 3 stele, ne-a depășit așteptările. Per total, o raită reușită cu adunat de multe amintiri și răscolit altele. Mi-am amintit cum mergeam eu la muncă la un hotel de lângă Vatican și băteam orașul dintr-o parte în alta cu metroul, dar îmi plăcea ce făceam și unde eram și nu mă deranja. Mergeam mereu la Vatican și l-am văzut o dată și pe Papa Ioan Paul al II-lea, cel mai tare papă. De data asta, Papa nu a mai ieșit la geam, Emma s-ar fi bucurat și mai tare. Ne-am putea adapta să trăim în Italia, deși nu știu ce job mi-aș găsi acolo care să ne asigure măcar același nivel de trai. Nu îi văd pe italieni dispuși să plătească un străin în loc să aibă unul de-al lor. Sunt gânduri, nu planuri, sper să mai apucăm să mergem o dată în Italia, mi-ar plăcea să bifam și alte orașe. 

    Din păcate, Turul Italiei trecea pe lângă Roma și nu am avut cum să bifez și eu o etapă, să îi văd pe nebunii mei. Poate dacă participa și Wout van Aert aș fi fost mai decis, dar era greu și cu Emma după noi. Am amânat pentru altă dată, e un vis pe care mi-l voi indeplini, să văd o tură din fiecare mare tur. E timp! Au fost 4 zile pline de acțiune, ne-a cam obosit, dar Emma a rezistat eroic și s-a bucurat de o experiență nouă. Mă bucur că are poftă de cunoaștere și vrea să știe mai multe despre lume și viață, consider că suntem pe pământ pentru a evolua și a învăța, a călători și a cunoaște oameni și popoare. Suntem în grafic și ne alimentăm bucuria de a trăi cu fiecare ocazie. Aș putea scrie mai multe, dar timpul e limitat, vreau să ies la o tură de bicicletă și mai e și ceva muncă. Hai sănătate și plimbări la toată lumea! Revin mai tarziu. Pozele sunt făcute de mine, de unde și calitatea îndoielnică! 😁😁😁

Il Giro

Amore infinito.

     Pe românește ar veni "tur", "tură" sau "raită". Problema e că are peste 3 mii de kilometri și numai "raită" nu se cade să îl traducem. Turul ciclist al Italie are 115 ani vechime și e primul mare tur din an, deși nu a fost mereu așa. A luat ființă din dorința de marketing a ziarului La gazzetta dello sport din Milano care dorea să își crească tirajul. A avut loc în fiecare an de atunci în afară de anii cu război. La început a avut doar participare italiană, dar încet a devenit internațional. Prima ediție a avut loc pe 13 mai 1909, un total de 8 etape și 2,448 km îi aștepta pe rutieri. Minerii mei, pupa-i-aș! Luigi Ganna a fost câștigătorul primei ediții, încasând suma de 5,325 lire, cam 12,600 de Euro în banii de azi. O glumă, zic eu, pentru efortul imens și antrenamentul necesar. Dar așa e ciclismul, cel mai prost plătit sport pentru efortul depus. Anul asta, câștigătorul încasează 115 mii Euro. Altă poveste, mergem mai departe. p.s. veniturile generate de Giro anul trecut au însumat 2.5 miliarde de Euro, turism și venituri directe și indirecte.

    Au trecut ceva ani până s-a impus cineva din afara Italiei. În 1950, elvețianul Hugo Koblet a câștigat în fața favoritului local Fausto Coppi, o legendă a ciclismului mondial. Cele mai multe Giro au fost luate de Alfredo Binda, Fausto Coppi și Eddy Merckx, câte 5 bucăți. Cele mai multe victorii aparțin italienilor, 69 în total. Ultimul italian care a câștigat Giro a fost Vincenzo Nibali în 2016. Anul trecut în 2023 a câștigat slovenul Primoz Roglic. Cursa a mai fost câștigată de un american, Andrew Hampsten, în 1988. Avem și un australian, Jay Hindley, în 2022. Trei ruși, Evgheni Berzin în 1994, Pavel Tonkov în 1996 și Denis Menchov în 2009. Spania are 4 victorii, câte două pentru Alberto Contador și Miguel Indurain. Contador avea 3 dar a fost suspendat pentru clembuterol, substanță interzisă. Columbienii au și ei două victorii, Nairo Quintana și Egan Bernal. 

    Deși italienii au cel mai mare număr de victorii, au cam început să nu mai aibă un om de clasament general și se uită la alte nații cum le câștigă turul. Cam cum e la noi în România, de când au început să apară echipe cu nume din ciclismul mondial. E foame mare de rezultate și asta se vede și în banii care intră în sport. Mai mulți bani, mai puține controale anti-doping sau doar mai slabe. Știința întrece poliția. Aia e. Acum ceva timp, cicliștii luau amfetamine, fumau, beau, și era ok, până când au murit câțiva și au declarat că nu mai e frumos să te dopezi. 

    Având în vedere că e o cursa pe etape, trebuie să vorbim și de cel mai mare număr de victorii de etapă. Mario Cippolini, celebru sprinter și proprietar de firmă de biciclete care îi poartă numele, are 42 în palmares. Pe locul doi, cu 41, e Alfredo Binda.

    Liderul din clasamentul general poartă un tricou roz, așa cum e cel galben din Turul Franței sau cel roșu din Turul Spaniei. Culoarea roz a fost aleasă deoarece ziarul se tipărea pe hârtie roz. Kinky! Tricoul roz care să desemneze liderul a fost introdus în 1931. Cele mai multe zile în roz le are Eddy Merckx, cu 77 de zile de roz. Apoi e Alfredo Binda cu 66 zile. (din păcate, am găsit unele numere diferit pe site-uri diferite, așa că nu aș băga mâna în foc pentru acuratețe). Cele mai multe participări în Giro le-au adunat italienii Wladimiro Panizza și Domenico Pozzovivo, cu 18 starturi. Dar cele mai multe Giro terminate, 16, are Panizza.

    Tricourile distinctive, așa cum se poartă în toate tururile de ciclism din lumea asta, sunt de 4 feluri: cel roz pentru liderul din clasamentul general, cel alb pentru cel mai bine clasat tânăr (până-n 26 de ani), tricoul mov (ciclamino) pentru cel mai bun sprinter și cel albastru pentru cel mai bun cățărător. Am avut și un tricou negru, purtat de ultima găină din aprozar din clasamentul general, dar nu a ținut decât vreo doi ani și a fost scos.

    În prezent, trofeul acordat câștigătorului se numeste "Trofeo senza fine", adica "trofeul fără de sfârșit", e o vază în formă de spirală pe care sunt trecuți câștigătorii din fiecare an. A început să fie acordat din 1999. Durează o lună să îl fabrice și cântărește aproape 10 kg, destul de mult pentru sticksurile oricarui ciclist adevărat. 

    Cel mai lung Giro a avut loc în 1954 și a adunat 4,337 km și a fost câștigat de elvețianul Carlo Clerici. Cel mai scurt Giro a adunat 3,301 km și s-a desfășurat in 1979, câștigat de Giuseppe Saronni. Ediția din acel an a fost creată special pentru a favoriza lupta din Saronni și Francesco Moser. 

    Cea mai lungă etapă din Giro a însumat 420.3 km în 1914 și a fost câștigată de Costante Girardengo. Cea mai scurtă etapă a avut loc în 1986, un prolog de 1 km, adică un contratimp individual, câștigată de Urs Freuler. Giro a avut etape pe malul mărilor, deci a trecut pe la 0m de multe ori. Dar cel mai sus a ajuns la 2,758m in Pasul Stelvio,  Se numește "Cima Coppi" adică punctul cel mai înalt atins de traseu într-un tur.

    Startul și finișul au fost de obicei în Milano, cartierul general al Gazzetta dello Sport, dar au fost dăți când s-a plecat și ajuns și în alte orașe, în funcție de cine dădea mai mulți bani. După bani au plecat și în alte țări, când au avut starturi în San Marino în 1965, deși e cam tot Italia. Cu adevărat, Giro a plecat din altă țară în 1966 în Monaco. dat tot lângă Italia. Ce naiba!? OK, hai că se poate. 1973, în Belgia. Așa mai merge. Au apărut pe hartă Grecia, Franța, Olanda și Danemarca. Cât p-aci să apară Ungaria dar pandemia cu nume de bere a anulat startul de la Budapesta în 2022. M-aș fi dus și eu până acolo!

    Anul ăsta avem 21 de etape, lungime 3,400.80 km, start din Venaria Reale, prin Lombadia, nord-vest așa. Final la Roma pe 26 mai, nu îl prind, la naiba. Dar poate dă Domnu' și ajung lângă Roma la una din cele două etape din apropiere. Wish me luck! Cel mai mare favorit este zăpăcitul de Tadej Pogacar, care deja a câștigat o etapă și poartă tricoul roz. Belea mare cu băiatul ăsta. Acum are victorii în toate tururile. Franța, Italia, Spania. Lumea zice că va prinde dubla anul ăsta, dimpreună cu Turul Franței, dar la cât de nebun (și bun) e el, cred că încearcă Marea Triplă, cu Turul Spaniei în toamnă. Ce an de poveste ar fi! Hai să ne uităm la Giro, că afară plouă și nu mai ies. Săptămână scurtă că plecăm în Italia, bag aici poveste pe măsură ce o traiesc! Ura la toată lumea! Ciao!

Legenda continuă

     A venit și luna mai. Mă simt mai deștept, mai frumos și mai înalt decât in aprilie. Pesemne în iunie o să revin la starea mea inițială de moluscă fără aspirații. Lumea din jurul meu se gândește la Paște, miel, mici de 1 Mai muncitoresc și bere, curățenie și muncă. Noi așteptăm să iasă gazonul, am pus câteva boabe pe peticele de pământ golașe din curtea noastră, am pus și câțiva tuia, din nou. Munca merge singură, săptămâna asta muncesc doar 3 zile din 5, dar am tras în cele 3 cât pentru 6. Obositoare treabă. Mă duce cu gândul la planurile de reducere a săptămânii de lucru de la 5 la 4 zile. Sincer, chiar dacă muncesc mai intens în alea 4, tot aș prefera să am 3 zile de weekend. Vedem, depindem de ce va hotări UE, că noi suntem prea mici și mitici. Aseară am fost recuperat de socrul meu de pe coclauri pe la Ocnița. Am avut mega-ghinion și am rupt urechea de la schimbător. Am trecut eu pe la Titi să o repar, dar nu am avut noroc. Fac pauză de la ciclocros până o înlocuiesc, am găsit deja piesa la cineva la București, durează până o primesc și o schimb, cel mai probabil la Liviu, mecanicul meu personal. Doamna mea azi înroșește o mie de ouă, așa pare treaba de serioasă. Eu am avut treburi prin casă și am șters un pogon de geamuri, așa a zis mamaia. Azi sunt doar cu munca de birou. Nu cred că apuc să ies la o pedală. 

    M-am apucat de scris într-o doară, că e mai și nu am scris nimic. Și cum bântuiam pe site-uri de știri și un facebook, am văzut declarațiile lui Rafa că nu se gândește la retragere. Eu zic că se gândește, dar nu o plănuiește. Omul încă vrea să joace, deși îi e din ce în ce mai greu să îi bata pe cei mai tineri, dornici de victorii împotriva legendei care este Rafa. Jucătorii din ATP sunt mai puternici, joacă mai agresiv, s-a dus vremea tenisului romantic. Mie îmi pare că e cam pe bubuială și mai puțin pe tehnică și plăcere de a juca. Cumva, și jucătorii sunt mai expuși accidentărilor, semn că fortează prea de timpuriu. Sunt puțini cei care reușesc să aibă perioade lungi în vârf de formă, rup fileul să ia un turneu și apoi se dau la fund. Păi ce-am făcut, mă nene, mă!? Federer a jucat până la 41 de ani, Rafa are 38, Novak are 37 parcă. Și au câștigat milioane de turnee. Mă bucur că am fost contemporan cu cei 3 Mari, am ajuns să iubesc tenisul datorită lor și nu știu ce va fi după ei. Ei au creat o legendă despre care se va vorbi mult timp. Sau cine știe, va apărea o altă generație despre care se va vorbi așa cum vorbim noi de cei trei acum. Au fost atât de mulți titani în tenis de-a lungul istoriei și mereu a apărut cineva să îi intreacă. Să vorbim despre cei mai buni din istorie ține de o apreciere personală, unii numără titlurile, alții privesc stilul de joc, sau chiar personalitatea jucătorului. Eu am un favorit cert, Federer e idolul meu în tenis, deși am iubit pe mai mulți, el e alesul. Rafa îmi place, e sangvinicul ce face spectacol și uimește prin modestie, iar Novak e campion la cifre, nu îl mai întrece nimeni vreodată. Sunt sigur că voi continua să urmăresc tenisul, încerc să țin cu Zverev dar e cam zăpăcit și nu reușește să ia un Mare Slam încă. Are putință dar nu prea are voință. 

    Vezi, în lipsă de ciclism, câtă vreme Wout se reface, am la ce să mă uit. La snooker, Ronnie a ieșit în sferturi, Judd Trump la fel. Nu mai am cu cine să țin. Am ceva bicicletă la tv, dar fetele nu mă conving să le urmăresc constant. Crește interesul, dar încă nu e pentru gustul meu. Am Disney+, cerință și dorință a Emmei, așa că m-am abonat la ceva filme. Nu ne plictisim, nașule, mai vrem niște ore în plus pe zi ca să acoperim toate subiectele de interes. Ce ți-e și cu viața asta! Atât de multe interese și plăceri că ajungi deprimat că nu ai timp să le acoperi pe toate. Paradoxul modernității! 

Gladiatorul preferat al familei.

Cogito, ergo sum.

     Gata, chiar că te-am pierdut de fan. Am zis să mă dau mare că știu și eu o boabă de fasole în latină și mă laud că prima notă la liceu a fost un mare 4. Ai ghicit, la latină. Clar nu știai, dar mie mi-a plăcut latina, o limbă moartă întâlnită doar la biologia plantelor și prin ceva ziceri despre războaie sau oameni deștepți. Eu am reținut doar câteva vorbe, cel mai mult îmi place "Fiat lux", adică "să fie lumină", dar pe asta nu o știu de la școală. Mai e aia cu "Nihil sine Deo", pe asta o știu de la mamaia mea, doar că ea o știa în română, am gasit-o eu în latină. Titlul de azi a venit după o tură lungă prin pădurea de lângă Moreni, loc de campare și cantonament pentru următoarea săptămână, că e Emma în vacanță, de-aia. E bine că s-au terminat ploile, am bilete de voie să îmi încarc bateriile și dioptriile cu mult verde și umbră deasă. Am în program o multitudine de ieșiri la pădure pentru a mă pregăti pentru cursa de ciclocros/gravel de la Prima Evadare, ăl mai mare concurs de ciclism din România. Sau cel puțin așa era odată. Cica acum suntem vreo 800 de concurenți, eu o să fiu la categoria gravel, suntem o mână de oameni. Din păcate, o să plec din spate de tot, că nu am mai participat și o să am de recuperat, dar abia aștept să fug pe câmp și prin pădure cu alți colegi de evadare. Aveam în plan să merg la Pucioasa la Wall pe 25 mai, dar am preferat să merg la Prima Evadare, că tot nu am participat niciodată și am zis că anul ăsta mă dau la ciclocros. Avem categorie separată, gravel îi zice, dar mă potrivesc cu Merida mea de la Dițescu. Tocmai ce am prins o ofertă la niste cauciucuri și am cu ce să mă dau. Hai, Doamne-ajută la toată lumea, să ne antrenăm de zor și cu spor.

    Clar am luat-o pe lângă tufiș după ce am pus titlul deștept, dar ai răbdare, că la mine e cu manta mereu. Mă dau rotund că mă antrenez și mă laud că stau la țară și mă plimb cu bicicleta, dar am de muncă serios în perioada asta și ne umplem mintea cu activități intense. Am început să primim temă de la școală să citim, așa că Emma e cu cartea după ea prin casă, la școală, în mașină, citește pe unde apucă. Eu am încercat să o aduc pe calea citirii, dar până când nu a zis Geta (învățătoarea noastră dragă) să bage 10 pagini pe zi, nu prea s-a delectat. Acum, de bine, de rău, cu drag sau fără, citim. E foarte bine, zic. Are treabă, să înțeleagă cuvinte și povești, întâmplări și trăiri ale altora ca și cum ar fi ale ei. Sper să o țină cât mai mult. Pe mine m-a liniștit maică-mea când mi-a zis săptămâna trecută că eu nu citeam deloc, că nu aveam chef și voință să citesc când eram la școală. Pfuuuu, vai de capul meu! De mă întrebai, ti-aș fi zis cu gura plină că mie mereu mi-a plăcut să citesc și că e bine să citești cât mai mult. Îmi dau seama cât de bou sunt, habar n-aveam că habar n-am de capul meu. Sper ca Emma să vadă aceste rânduri după ce citește vreo mie de cărți. Mă bucur că citește, indiferent de motiv. Acum avem și Disney+ și o să ne uităm la toate filmele și serialele posibile, deși nu mă credeam în stare să mă abonez la urmărit așa ceva. Mă gândesc că programul meu haotic nu o să îmi permită prea multe vizionări, dar cum o să prind liber după familie, muncă, bicicletă, bag și câte un film. Lasă, nașule, că sunt bune și filmele. Era o glumă mai demult pe care o adaptez la stilul meu: nu am citit prea multe cărți pentru că am așteptat ecranizările după ele. Sunt binesssss! 

Cum să mă plâng!?

Așa-i în tenis!

     Haide bună dimi și ura la toată lumea. A mai trecut o săptămână din viața noastră, din cele 4 mii și ceva de săptămâni. Zic să le facem să conteze. Cum ziceam, o nouă zi, o nouă stare. Am avut un weekend lung, cu un grătar înalt și două beri scunde, doamna mea a gătit cât pentru o armată, pupa-i-aș salata boeuf, am băgat burta-n draci și am trăit un pic mai mult. Să nu înțelegi din asta că mâncarea e religia mea, dar, frate, când mâncarea e bună, viața e mai frumoasă. Jur! Nu am prea băgat bicicletă, că nu a fost loc, dar tot am ciupit două ore. E bine zic, cu atâtea activități în program. Mă bucur că doamna mea a început să dea semne de plus după ce am avut emoții cu buba Emmei, acum ne-am reluat viața normală. Școală, teme, ceva bicicletă și plimbări prin parcuri, muncă și stres la niveluri obișnuite. Certuri, nu mai zic, e tabu. Sau tabula rasa. Habar n-am dacă se aplică aici, dar îmi place cum sună. Afară plouă, plouă și-i trecut de ora nouă, chiar zece. Am început munca, sunt la a doua cană de cafea și îmi merge mintea la orice numai la muncă nu. Așa că m-am apucat de scris. Despre ceva frumos, elegant, ce place aproape oricui. Tenis.

    Am avut parte de o experiență foarte faină. La Tiriac Open, turneu de tenis ATP de 250 de puncte, adică un turneu mai mic dar cu interes pentru nume mari. Nu știu cât de în temă ești, dar Wawrinka, Shapovalov, Monfils, Mannarino, Korda sau Cerundolo sunt nume care mie îmi trezesc interesul. Doamna a zis să suprapunem o vizită la doctor la București de joi cu o zi la tenis. Așa că eu mi-am luat liber, ea ne-a luat bilete și ne-am combinat. Dimineața la doctor a fost de bine, mai puține griji cu Emma, perfect. Apoi la terenurile de tenis de la Pipera, Năstase/Marica se cheamă complexul. Doamna spera să îi vadă pe cei de mai sus, dar, ghinion, au ieșit toți până să ajungem noi. Curat ghinion, dar așa-i în tenis. Orice e posibil. Am prins niște alte nume, mai mici, dar tot cunoscuți. Am stat câteva ore bune, ne-a și plouat un pic, Emma s-a plictisit după juma' de oră, dar tot ne-a plăcut foarte mult. Lume destul de multă, mulți copii, transmisiune în direct, tot tacâmul. Părea ireal să stăm în tribune și să admirăm jocul ăsta atât de elegant și curat, "Fault" și "Out", "Game, Set, Match" sună mai bine live, mingea sare mai frumos și mai rapid decât la tv, faină treaba asta cu meciurile. Ultima oară am fost la tenis la arenele BNR prin 2000 și ceva, deci acum o viață. Atunci aveam și noi băieți pe care să îi susținem, îmi amintesc că era atmosferă incendiară, ca la fotbal. Nebunie în tribune, erau pe teren Hănescu, Pavel, Voinea, de Tecău nu îmi aduc aminte să fi jucat atunci. Acum nu am simțit emoție, că nu aveam un favorit pe care să îl susțin, dar tot am aplaudat și încurajat jucătorii de pe teren. Au fost două meciuri pe arena centrală, cinci ore aproximativ, dar am fi stat acolo toată săptămâna. Fetele au luat autograf de la Marton Fucsovics, maghiarul îndrăgit la București care a și câștigat turnelul.

    O zi superbă, cu trări noi, bucurii normale legate de un eveniment atât de normal în alte părți ale lumii. Păcat că nu avem mai multe evenimente de genul acesta, care să încânte și să atragă copiii să facă sport. Noi ne-am bucurat de turneu, și sunt sigur că și cei care au fost prezenți, jucători și spectatori deopotrivă. La anul o să ne luăm bilete pentru toată săptămâna. Eu am gustat tenisul, dar cel mai mult m-am bucurat că doamna mea e iar pe plus și zâmbește mai des. Emma a apreciat experiența și sunt sigur că va mai merge cu noi. Deschidem orizonturi noi și primim trăiri inedite, absolut normale și benefice pentru un copil curios și îndrăzneț. Dacă noi ca părinți nu le deschidem poteci noi, cine să o facă!? Învățăm împreună și gustăm viața mai din plin. Hai, gata, mă bag la muncă înapoi, la cafea și ședințe. Sănătate, ne vedem mai târziu!😁😁😁😁😁

Fetele mele, înainte de ploaie și tenis.

Cărămidă nouă, dă, Doamne, să plouă!

     Haide bună ziua la toată lumea. Pare că încălzirea globală nu mai e breaking news demult, dar tot ne uimim ca proasta-n târg că a luat-o vremea razna. Cumva zic că e în ton cu lumea. S-a stricat omenirea, se strică și planeta. Dar planeta nu are nevoie de noi ca să supraviețuiască, noi avem nevoie de ea. Și noi suntem cea mai proastă variantă a noastră din istorie, nu ne mai interesează că ne ducem naibii cu toții și o să murim de cald și de sete. Vremea extremă s-a instalat de câțiva ani și avem parte de tot felul de ciudățenii aproape în fiecare zi. Ne obișnuim și cu asta. Dar, ce să vezi, supraviețuirea noastră e sub semnul întrebării, deși am cunoscut cel mai înalt progres tehnologic. Inteligența colectivă e în stare să găsească soluție la aproape orice. Mai puțin pentru poluare. Că de aia s-a sucit vremea, nu de capul ei. Am aruncat în atmosferă toate căcaturile și acum ne mirăm că ne pică înapoi. Oceanele sunt mai pline de plastic decât de pești, pomii de pe marginea drumurilor sunt sufocați de pungi luate de vânt, gunoaie peste tot și reciclare ioc. Am început și noi timid să ne uităm la reciclare, suntem în pas cu moda, dar e nevoie de mai mult. Nu sunt adeptul utilizării energiei verzi necondiționat, pentru că are și ea un cost. Mă gândesc că folosind mașina din ce în mai puțin vom putea să facem o schimbare in bine, dar e nevoie și de reducerea poluării produse de marile state industriale, cum ar fi China și SUA. Încă avem nevoie de petrol să producem energie, mâncare din agricultură, transport pe mare și uscat. Sigur se poate crea un efect pozitiv prin reducerea consumului de petrol și gaze și eliberarea CO2 în atmosferă. Avem nevoie de împăduriri masive în zonele afectate de secetă, cum e Oltenia la noi, unde deșertificarea e în toi, urmând a se întinde și spre Muntenia. La nivel personal se pot face ajustări astfel încât să poluăm cât mai puțin, reducem consumul și evităm risipa de orice. Dar e nevoie de intervenția statului, o mișcare impusă și susținută de clasa politică. Din păcate, numai de ecologie nu i se fâlfâie guvernului României, care are treabă anul ăsta să își "securizeze" alegerile și să rămână aceeași idioți la butoane. Așa că eu aștept ceva directive de la Bruxelles, astfel încât să se miște lucrurile spre o economie mai verde și mai puțin poluantă. 

    Poate te întrebi ce-mi veni să scriu despre ecologie. Ei bine, nu, nu e ziua ecologiei azi, sau a Gretei Thunberg sau cum o cheamă pe activista aia nebună. M-a apucat dragul de natură azi pentru că plouă frumos și udă bine pământul și plantele. E o zi normală de primăvară, dar știrile și meteo azi vor spune că a plouat mai mult decât normalul sau mai puțin, nici nu contează. Să facă senzație știrea e tot ce trebuie. Adevărul e nuanțat până la dispariție. Noi să fim sănătoși și să ne reciclăm de tot. Mai ales folosind bicicleta prin oraș cât mai mult, sau mersul pe jos, sau transportul în comun. Sunt multe soluții la îndemâna oricui, schimbarea începe de la noi și poate tot de la noi se va duce spre clasa politică și ideea de protejare a naturii. Tu cum ai grijă să nu poluezi prea mult? Crezi că îți poți schimba stilul de viață astfel încât să produci o îmbunătățire a calității vieții? Cred că dacă fiecare individ va avea o atitudine corectă față de natură, se va produce și schimbarea de care avem nevoie. Dar va dura ceva timp și vom avea de îndurat condiții vitrege de viață înainte de a putea simți o ameliorare. Să începem să gândim verde, zic! Între timp e ciclism la tv, Turul Alpilor, și la ei plouă de rupe. Azi e și Fleche Wallone, Săgeata valonă. Iar mă uit fără interes, Wout încă se reface. Doamna mea în schimb e pe un mare plus, pentru că s-a reîntors Rafa la tenis, joacă la Barcelona săptămâna asta. Vamoooos! 

Monumentele

    Așa se numesc cele mai importante curse din ciclism, pe lângă Marile Tururi, desigur. Aceste curse au o istorie încărcată de istoria îndelungată și de dificultățile întâmpinate de rutieri când se încumetă să le câștige. Nu e vorba doar de pregătirea fizică temeinică, sau cele mai avansate tehnologii de prelucrare și construire a bicicletelor și componentelor ce urmează să fie chinuite pe traseele acestor curse, adevărate labirinturi ale lui Dedal, presărate cu obstacole naturale (vânt, ploaie, urcări) dar și artificiale (cum sunt porțiunile din piatră cubică pe unele dintre ele). Oricât de bine puse la punct ar fi aceste detalii de pregătire, un rol important îl joacă și norocul, șansa. Nu, nu, stai liniștit, că nu e vorba de păcănele sau cazinouri aici, chiar și așa și mai poți "aranja" rezultatul. Mă refer la ghinionul de a fi prins de o căzătură în pluton, sau să faci o pană pe un traseu unde alții nu au făcut. Și te întrebi dacă ai greșit cu ceva. Poate nu ai fost la biserică destul de des? Nu ai ținut post? Nu ai ajutat un sărman cu mâna întinsă? Ce e în neregulă cu tine de ți se întâmplă asta!? De ce tocmai ție?

    Așa cum mi-am propus, anul ăsta am fost trup și suflet pentru Wout van Aert. Și nu puteam să aleg un an mai prost pentru a începe să sufăr pentru el decât primăvara asta. Când, ce să vezi, a căzut. Mah, nu că a căzut, s-a fărâmat ca o felie de pâine uscată călcată de tren. A căzut în cursa pregătitoare și premergătoare Turului Flandrei, care e al doilea Monument al anului după Milano - San Remo, unde Wout nu s-a mai dat anul ăsta. E un monument pe care l-a câștigat deja și vrea să se concentreze pe Turul Flandrei și Paris - Roubaix. De fapt voia. Așa că și-a calculat o agendă mai aerisită, cu mai puține curse și mai multe antrenamente la altitudine în Tenerife (cred). Treaba mergea bine, forma era acolo, dar norocul nu. Măi frate, a căzut de și-a pierdut semnalul de la Garmin. Multiple fracturi de coaste, stern și claviculă. Eu când am văzut imaginile am rămas șocat. Gemea și plângea pe acolo, dar cred că mai mult de oftică, știind cât de grav e, și urmând să piardă cele mai importante curse din calendar pentru care se pregătise atât de intens și calculat. Așa că Wout a luat pauză. Și eu la fel, pot să spun că m-am uitat mai puțin interesat la curse pe urmă.

    O să le amintesc aici ca pe niște banalități, deși sunt rezultate excepționale în ciclism. Turul Flandrei a fost câștigat de Mathieu van der Poel, în mare formă și cu avânt gospodăresc, nimeni nu a putut să îi țină piept. Nu mai are rost să zic dacă și parcă era Wout, că mă amăgesc aiurea. Apoi a venit Paris - Roubaix unde tot neerlandezul s-a impus, iar en fanfare. Omul a prins o super formă si aici, a rupt norii și nu a avut rival si rivali, oricât s-au organizat celelalte echipe. Acum are 6 monumente câștigate, 3 Flandra, 2 Roubaix și un Milan - San Remo și se anunță ca pretendent real pentru a le câștiga pe toate 5, și după cum chiar el zicea că vrea să scrie istorie, eu cred că vrea să îl bată pe Eddy Merckx care are 19 în total. Mai pun ceva aici, să rămână pentru arhive: eu cred că vrea să câștige în primul rând 4 Tururi ale Flandrei astfel încât să fie singurul cu 4 trofee aici. Wout al meu mai așteaptă. Să îl ia naiba de ghinion! E vreun popă pe aici cu ceva aghiasmă minune!? Să aibă Wout șansa să își împlinească visul de a câștiga Flandra și Roubaix. Că pe Mathieu nu (mai) are cum să îl întreacă la victorii. E o realizare tristă, MVDP e cel mai bun, mai bun ca Wout clar. Haide, Wout, fă-mi un bine și fă-te bine!

Nebunie pe pavate.

Wout al meu

     Iarna asta nu prea am scris despre eroul meu din ciclism, de șosea sau ciclocros, Wout van Aert. A avut un sezon de ciclocros nu tocmai de succes, când s-a luptat cu Mathieu van der Poel a pierdut aproape mereu, noroc că au fost și curse când olandezul a lipsit și a câștigat el. O singură victorie a obținut în fața lui, fix în ultima cursă, la Benidorm în Spania. Cea mai frumoasă cursă din an, cea mai disputată și spectaculoasă. A avut și ceva noroc pentru că Mathieu a căzut și a avut probleme tehnice, dar victoria e tot victorie. Și apoi a început sezonul de curse de șosea. Au fost curse pe toate meridianele, Australia, Asia, Orientul Mijlociu, America de Sud, dar toată lumea aștepta cu înfrigurare deschiderea sezonului in Europa. Și a început cu niște curse mai mici în Spania. A fost Clasica de Almeria unde l-a ajutat pe colegul Olav Koij (da,da, așa se citește, stai liniștit). să câștige. Apoi a venit Clasica de Jaen, unde pornea ca mare favorit, dar a făcut pană fix când se încălzeau treburile și nu a mai putut reveni în frunte. Dar a terminat pe ultimul loc, nu a abandonat și îl respect pentru asta. A urmat Volta ao Algarve în Portugalia. Aici s-a prefăcut că merge pentru general, dar doar a vrut să se testeze. A reușit o victorie la sprint în etapa a 3-a, dar nu s-a putut bate la clasamentul general, câștigat de belgianul Remco Evenepoel. Apoi a fost pauză până la deschiderea oficială a sezonului de clasice pe pavate în Belgia. Omloop het Niewsblad (nume de ziar) a fost pe 24 februarie. A câștigat slovenul Jan Tratnik, colegul de echipă al lui Wout. El a venit doar pe trei, dar a dat semne de formă bună și semnele au devenit realitate a doua zi, pe 25, in Kuurne - Brussels - Kuurne, unde s-a impus din evadare. Nu a avut rival la sprintul în trei, dar faptul că a fost în evadare a arătat că e pe drumul cel bun spre o pregătire fizică exemplară pentru marile curse de anul ăsta. E prima oară când caștigă la Kuurne, bravo lui. 

    A hotărat să rateze niște curse mari doar pentru a încerca să câștige Turul Flandrei și Paris - Roubaix, două monumente care îi lipsesc din palmares. Mâine e Milano - San Remo, primul monument al anului, pe care Wout l-a câștigat o dată, așa că nu se mai complică. Am impresia că a schimbat tactica și anul ăsta vrea să se concentreze pe el, pe rezultatele lui, să scrie el istorie, nu să îi ajute pe alții din echipă să o scrie, așa cum a făcut în anii anteriori când se sacrifica prin Turul Franței. Pe lângă aceste două monumente, anul ăsta vrea să fie bun și la Jocurile Olimpice (am înțeles că Olimpiadă e incorect spus) de la Paris. Și campionatele mondiale din Elveția. Eu îi simt lipsa, nu îl văd în cursele în care de obicei alerga, dar încerc să îl înțeleg și îl susțin la greu. Haide, Wout, fă-ne mândri!😀😀😀😀

Wout și măgarul pentru locul I din Kuurne.

Cea mai cea

     Tot scriu aici despre trăiri și simțiri, amintiri și bazaconii. Cred că am plictisit pe toată lumea cu aberațiile mele, dar eu îi dau inainte cu tupeu. Am încercat să pun aici o parte din sinceritatea mea, dar am păstrat o oarecare distanță când a venit vorba de familia mea, fetele mele. Eee, uite, am scris despre Emma de ziua ei, acum de ce nu aș scrie și despre Corina de ziua ei!? Că până la urmă ea e jumătatea mea, cea bună, desigur. Sunt atâtea lucruri pe care aș putea să le pun aici și să îmi înțelegi sentimentele pentru ea, dar nu e cazul. Fiecare trăiește și iubește în stilul propriu, fiecare sac are peticul lui. În cazul meu, pot să zic că eu sunt peticul, norocos din cale-afară și fericit că are un scop. Nu suntem cuplul perfect, și nici nu cred că vrem, ne certăm din orice dar măcar suntem pe aceeasi lungime de undă când vine vorba de lucruri serioase, facem o echipa bună și Emma e un copil norocos, zicem noi, părinții perfecți, deh! Stiu mulți oameni care nu mai reușesc să vadă în cel de lângă ei un partener și se alege praful. Orice relație presupune muncă asiduă și uneori de Sisif chiar, dar nu se poate altfel. Cred că trebuie să fim pretențioși cu jumătățile noastre astfel încât să existe mereu ceva de făcut, ceva de rezolvat, o mică nemulțumire care trebuie înlăturată. Când totul merge perfect poate să intervină plictiseala, banalul. Cum e aia, nu există bine fără rău. Mamaia mea dragă îmi zicea că nu există bordei fără ceartă, nu poți trăi în armonie perfectă, chiar și când cei doi parteneri sunt asemănători în dorințe și năzuințe, construcție sau preferințe. Când diferențele sunt prea mari, cum ar fi cele de vârstă sau de limbă, cred că se strică șandramaua. Sunt anumite lucruri pe care nu le poți depăși oricât de mult și-ar dori cei doi. Eu mă consider norocos că m-am însurat cu cel mai bun prieten și reușim să lucrăm împreună la familia noastră. Mă laud că am cea mai frumoasă, deșteaptă și inteligentă femeie din lume și mă bucur de ea în fiecare zi. Am avut și noi momentele noastre mai puțin bune, dar le-am depășit și acum trăim o oarecare liniste și împlinire. De ceva timp am început să nu mai fiu atât de vehement în discuțiile pe care le purtăm pentru că mi-a dovedit de atâtea ori că are dreptate. Dar eu sunt un "Gică-contra" înnăscut și nu renunț să îmi susțin cauza, oricât de pierdută ar fi. Are mereu dreptate și nu îmi place să recunosc asta, dar este o realitate. Am avut de renovat o garsonieră și eu am avut 2 cazuri în care am susținut sus și tare că trebuie să facem ca mine, cu argumente normale. M-a convins să facem ca ea și a fost perfect. De exmplu, să modificăm ghena. Eu nu am vrut, că muncă și praf. Ea a vrut pentru spațiu. Dacă nu făceam ca ea, nu descopeream țeava de aerisire a blocului care era spartă la noi în drept și tot mirosul de wc urca la noi în casă și puțea de îți muta nasul. 1-0 pentru doamna. Și sunt atât de multe alte exemple, că umplu blogul cu situații când a avut dreptate. Și i-am dat-o, de fiecare dată. Mereu mi-a placut să mă contrazic și o fac în continuare, dar cu ea nu prea îmi merge. Are argumentul de fiecare dată. Mă bucur că am un asemenea companion de drum și sper să ne plimbăm de mână pe aleea bătrâneților noastre. Hai Doamne-ajută și ura la toată lumea! Să fim iubiți!💕💕💕💕💕💕

Queen C. My precious!

Brașov, brașoave

    Haide bună dimineața. V-a mai trecut greața? Nu prea mai știu rime pentru "dimineață", o las așa. Am avut parte de o lună plină la muncă, am reușit să ne facem cifrele și în weekend am avut putere și gânduri pozitive. După ce sâmbătă am băgat șmotru la o garsonieră, și nu am putut aduna prea mulți kilometri, în ziua de duminică am primit liber. Măi, știi ce e ăla câine scăpat din lanț!? Ridică-l la puterea "n". Apoi înmulțește-l cu el însuși și ajungi aproape de starea mea de fapt. Frate, am rupt fâșul. Am plecat la plimbare spre Brașov, cu gândul să mă întâlnesc cu cineva care vindea niște șosete de ciclism, dar am gândit că dacă plouă prea tare sau îmi e frig și greu, o iau înapoi și primesc ciorăpeii prin colet. Deci nu e niciun stres. Un prieten din Brașov mi-a zis să îl anunț când mai ajung pe acolo, dar neștiind programul și traseul exact, am hotărât să nu încurc pe nimeni. Deci, tură singuratică, așa cum m-am obișnuit. Cu o seară înainte am pregătit totul, echipament și mâncare, noaptea am dormit destul de bine, dar aveam emoții. Sunt totuși peste 200 de kilometri, nu o să fie ușor. Plus că eu în perioada asta sunt pe acumulare, nu pe efort, vedem ce iese. 

    Somn fără vise, m-am trezit cu ceasul, proaspăt ca un ghiocel primăvara. Afară înnorat, dar nu plouă și e uscat pe jos. Bag o portie mare de fulgi, mă îmbrac si plec. Niște picături ciudoase au așezat praful pe mașini, dar nu mă opresc ele. Vânt de față până la Câmpina, încerc să nu forțez, dar abia mă mișc, așa că voi crește ritmul și îmi asum că stric antrenamentul. Aia e! Nu vreau să mă întorc mâine, la naiba. Niciun fel de coloană de mașini la Nistorești, începe să plouă, nu foarte tare, dar se udă jos și mă ud jos. Bleah. Cred că mă întorc la Sinaia, nu am chef de udătură toată ziua. Dar după Posada se usucă, hai că se poate. Număr kilometrii rămași, tot scade distanța, haide că mere. Mă opresc să mănânc, mai dezmorțesc bazonul, mă simt bine, nu am forțat atât de tare. Dacă aș fi menținut ritmul de la Câmpina, sigur mă oboseam. Așa, doar dau din pedale și mă bucur de peisaj ca un pastilat. Traficul e normal, trec de Sinaia și depășesc coloana de la Bușteni. Vântul bate de spate, fluier și mă alint că merg bine. Predeal, gata. Până aici am mai fost. După aia, e teritoriu nou, coborârea e faină până în Brașov, unde ajung pe la 13, așa cum mă înțelesesem cu vânzătorul. Ne întâlnim, amabilități despre distanțe și efort, apoi pizza de la Luca și Fanta fără portocale. Incep să mă răcesc, trebuie să cumpăr baterii pentru stopul spate care e moale. Pierd jumate de oră, dar o tai spre casă. 

    Vântul e frontal acum, până sus în Predeal nu am cum să trag. Mă mir că nu mă dor picioarele, doar gâtul e țeapăn, nu mai sunt obișnuit cu ture mai lungi de 3 ore. Eu deja am patru. Sunt 10-11 grade, e plăcut, dar vântul îmi zboară mucii și se opune mișcării mele. Pe la Timisul de Sus mă alerg cu niște câini, care au chef de joacă și îmi strică media. Sunt prea frumoși ca să îi alerg cu pietre, îi dau mai departe cu zâmbetul pe buze și ceva înjurături în gând. Urcarea e moale, dar vântul o face grea. Număr kilometru după kilometru, fac calcule, mai cânt și fac rime, sau fac rime și cânt, că m-am plictisit. 5 ore și sunt sus la Predeal. Gata, de aici e doar la vale, păcat că e doar vântul de față care îmi ia basca pe sus. Nu prea e nici trafic, că nu prea e zăpadă, ce să vezi. Drumul e uscat, deocamdată e bine. Mă întrec cu Regio, la vale suntem egali, dar prinde viteză și îl "las" să plece. Apare și coloana de mașini specifică DN1. Începe din Predeal, după borcan, spre Azuga. Nu e bine. Traficul nu mă mai ajută, muncesc singur și merg pe jumatea drumului. Picioarele nu se opun, ba chiar începe să îmi placă ritmul susținut, mă salut cu motocicliștii și mă înjur cu șoferii care nu îmi fac loc. Sigur că sunt puțini, mult mai puțini decat cei care respectă bicicliștii, Doamne-ajută, e bine. Și începe ploaia la Bușteni. Măi, dar plouă ca lumea, îmi intră apă și în gânduri. Mi se îneacă toate bărcile, dar sunt la vale și am altă stare. Vântul bate dar mă mai ajută traficul. Planul e să beau o cola la Sinaia.    

    Gata cola, gata masa, gata pauza. Am mâncat dar am înghețat. O să fie greu să mă încălzesc pe coborâre, dar îi dau înainte cu tupeu. Și cu apă la galoși și obraji. Iar coloană. Acum e până la Comarnic. Frățieeee, niciodată nu am văzut coloană pe sensul ăsta de mers, atât de lungă, noroc că din când în când se mai eliberează și nu merg chiar singur, mă ajută tirajul creat de mașini. Pârtieeeeee! Trece Comarninc, trece Câmpina, hai că încă e bine. S-a uscat de-acum și zburd pe câmpiile mele verzi. Apare Florești, trag dreapta, mai am 17 kilometri. Pe drum îmi propusesem să nu fac mai mult de 7 ore jumate, dar nu mi-a ieșit oricât de tare am mers la final. Efortul depus începuse să blocheze mușchii imediat ce mă ridicam din șa, deci nu mai era loc de tras, doar să ajungem acasă. Și am ajuns. Rupt, dar plin de zâmbet. A fost o zi bună prin munții patriei, cu de toate, ca o șaormă mioritică. Am avut și ciobănești în meniu, pupa-i-aș de numa'-numa'. Hai sănătate și spor în toate, mă bag la munci și produs bani. Pauză de la plăceri, până vineri. Sau...!? 😁😁😁😁😁     

Poză de la Sorin, de pe alt traseu, dar mi-a plăcut și am furat-o.

Fericirea are gust de ciocolată

     Sau de ciocolată cu vișine. Și marțipan deasupra. Frate, am mâncat dulce de mi-a stat insulina-n gât, am rupt-o pe diabet zilele trecute, odată cu ziua Emmei. Ne-am organizat și am bifat câteva zile la munte. Cum unde, la Vila Bran, desigur. Am luat conje' regulamentar, și am reușit să mă deconectez corect și complet de la muncă, Doamne-ajută la toată lumea. Am participat la toate activitățile posibile, seara picam lați de oboseală, dar ne-am distrat peste masură și ne-am bucurat de zilele libere ca niciodată, așa cum îi șade bine oricărui pământean. Ziua Emmei e pe 18, am avut tort cu marțipan și figurine, o minune de tort, cel mai frumos pe care l-am văzut în viața mea. Emma a fost în al nouălea cer, oamenii de la pensiune ne cunosc și ne-au făcut o surpriză cu toate mascotele cântându-i "la mulți ani!" de ne venea să plângem de bucurie. Si ea abia s-a abținut. Apoi am avut parte de o altă mare bucurie. Un tip Bartie, de pe la youtube, pe care Emma îl știe demult, urma să aibă un recital în seara aia. așa că am făcut niște poze, a stat de vorbă cu Emma câteva minute și pe urmă i-a urat și "la mulți ani!" împreună cu oamenii din restaurant. Apoi ne-a dat și autograf. Emma era în al nouășpelea cer, a zis că e cea mai fericită aniversare din viața ei. Nici nu mai știa ce să facă, ce să zică, am avut parte și de dans și muzica, mâncare bună. Ce să îți mai dorești!? Poate niște dansuri populare a doua zi, sau un foc de artificii. Sau foc de tabără cu vin fiert, ceai și muzică folk. Sau o petrecere câmpenească, dansuri populare și fasole cu ciolan, murături și vin și țuică. Lista e lungă, nu te rețin, dar am avut distracție la super-ofertă și am tras lozul cel mare cu fericire. Nu a mai contat că nu a fost zapadă, că a și plouat un pic, sau că am făcut o grămadă pe drum de la și spre Târgoviște. Aia e. Hai să ne bucurăm împreună de fiecare zi, așa cum noi facem de când s-a născut Emma, ne certăm mai puțin și râdem mai cu poftă, trăim mai mult zilnic și tragem la fericire mai abitir. La mulți ani, Cici, te iubim enorm, artista noastră!💖💖💖💖💖💖

Dulce fericire.

Adevăr sau provocare

     Haide bună dimineața la toată lumea din comitat și din afara lui. Văd pe rețele o oarecare încordare cu privire la subiecte noi, cel puțin pentru mine, dar nu le prind decât mai tarziu, așa, că eu nu sunt conectat la tot ce se întâmplă, și aflu ultimul. Poate e mai bine, că așa am timp să adun informații și să nu mă reped ca găina la muci. Acum e lumea ofuscată pentru că a început o artistă să cânte despre problemele femeilor din Romania, despre relele tratamente și asuprirea fetelor în societatea românească. Noi ne credem buricul pământului și ne atacăm imediat ce ni se spune ce defecte avem. Noi nu privim substanța, fondul problemei, ci analizăm doar forma. Ne deranjează tonul și cuvintele, dar nu ne afectează deloc adevărul din acestea, realitatea pe care continuăm să o ignorăm doar pentru că nu ni se întâmplă nouă. Suntem o societate profund misogină, vezi numărul mic de femei aflate la conducerea instituțiilor sau chiar corporațiilor străine, care au câteva capete cu păr lung in post de CEO, dar prea puține. Suntem niste vajnici neanderthalieni care dau cu bâta în capul oricărei femei care îndrăznește să gândească sau să vorbească. Nu mă recunosc în astfel de abordări, dar sunt sigur că am în sânge, in adn, asuprirea femeii. Mă lupt cu starea asta naturală și încerc să respect sexul feminin, aplicând chiar o discriminare pozitivă, mai ales că femeia e "sexul slab", altă idioțenie. Femeia trebuie tratată ca egalul bărbatului, dar nu cu pretenția ca și ea să execute aceleași munci precum bărbații, că e o prostie. Plus că femeia dă naștere copilului și are o imensă povară de dus, fizic și psihic. Noi doar ne bucurăm de procreere, ea duce greul. Nu știu care e soluția, ce trebuie să facem ca să schimbăm abordarea, să îmbunătățim situația femeii în societatea noastră. Mă bucur că la școală avem parte de tratament corect și fetele sunt egalele băieților, se joacă împreună, învață împreună, dar tot am o teamă legată de viitor. Încerc să o învăț pe Emma să fie încrezătoare, curajoasă, să aibă grijă la oameni, să nu îi creadă orbește pe oamenii din viața ei. Să fie conștientă de calitățile ei, dar și de defecte, să le accepte, astfel încât să nu sufere când va fi ținta ironiilor sau "bullying"-ului atât de prezent în cotidianul nostru. 

    Hai că m-am depărtat de subiect, un pic. Voiam să vorbesc despre adevăr, cât de incapabili suntem să acceptăm niște realități crude, care dor al naibii, și e mai simplu să le ignorăm, sau să ne supărăm când cineva ni le spune in față. In loc să mulțumim când ni se arată ce defecte avem astfel încât să devenim mai buni eliminând problemele, noi ne îngropăm capul în nisip și facem pe bosumflații când suntem criticați. Trebuie un minimum de inteligență ca să îți dai seama că ești prost. În România, doar 40% au 12 clase, 16% au studii superioare. Păi ce pretenții să mai avem? Am zis de atâtea ori că educația e soluția, numai învătând vom putea fi mai buni. Poate de aceea și suntem atât de sensibili, că doar atât de duce capul. Asta e abordarea naturală și normală pentru niste oameni inculți, ne-educați, săraci și murdari. Câtă vreme nu avem scoală, nu vom avea nici șansă la un viitor mai bun. Nici Dumnezeu nu ne salvează. Ne rugăm degeaba. Schimbarea începe cu noi, dar nu mă văd reușind să îi schimb pe cei cu care interacționez. Dar o să încerc!

Involuție scrie pe noi.

Wout cel bun

 

Ultima găină din Classica de Jaen.

    După cum bine știi, Wout e eroul meu. Și când câștigă dar și când pierde. A început anul la șosea cu ceva rezultate notabile, dar a și terminat o cursă pe ultimul loc, o premieră în viața lui de profesionist. Cumva, îl apreciez și mai mult, pentru că asta arată că respectă sportul, alegând să termine ultimul o cursă în care a avut ghinionul să facă o pană fix când se încingeau lucrurile. A tras cât a putut de tare să recupereze, dar nu a reușit, așa că a venit pe ultimul loc. Și ce să vezi, nu a murit. Și eu am venit printre ultimii la o cursă de șosea, nu am vrut să abandonez, chiar dacă eram rupt de o pântecăraie căcăcioasă, am ales să termin cursa și am fost foarte mândru de mine. Chiar și la campionatele naționale de ciclocros am ieșit ultimul din categoria mea, nicio rușine aici. Cred că momentele astea "proaste" te întăresc, normal că sunt și zile slabe, când nu îți iese nimic, dar trebuie să mergi înainte. E o vorbă: viața e la fel ca mersul pe bicicletă, ca să îți menții echilibrul trebuie să mergi înainte. Nu poate să fie numai bine, nu mai apreciezi binele dacă nu ai și un pic de suferință și chin în program. Că așa stau lucrurile, nu le-am inventat eu, nu am cum să le schimb, așa că lucrez la mine și la abordarea mea.

     Revenind la Wout, a avut câteva curse, unele bune și altele rele ca rezultat, dar obiectivul era să se pregătească pentru cursele importante din primăvara asta, adică Clasicele din Belgia. Din acest punct de vedere, cursele sunt foarte bune, pentru că s-a incordat și a văzut care îi este nivelul, unde mai are de lucrat și ajustat. O să fie nebunie maximă, sunt sigur, sper doar să fie sănătos și să nu rateze vreo cursă din motive medicale. Mai ales că în perioada asta toată lumea are câte ceva. Emma, săraca, are cel mai prost început de an, varicelă plus gripă și acum ceva pe la stomac, bine că e vacanță și nu lipsește de la școală. Vezi, și aici e ceva pozitiv, la naiba: nu lipsește de la școala pe care o iubește atât de mult. Dar ne facem noi bine. E aiurea să fii în formă și să ratezi obiective importante din carieră, de aceea eu mă bucur că nu sunt sportiv iar dacă mă îmbolnăvesc, nu ratez decât zile de muncă și ceva iesiri la noroi și pace interioară, nicidecum nu trece timpul degeaba. Abordarea mea e din ce în ce mai pozitivă, mai ales de când am ales să retrogradez ciclismul pe poziții inferioare în topul priorităților, astfel încât e liniște și în casă și în suflet. Doamne-ajută la toată lumea! Acum mă duc să mă schimb și bag o tură de șosea iar mai pe seară o alergare ușoară de 5 kilometri, așa cum îi stă bine unui pasionat de ciclocros ca mine!

Cel mai primul.

O zi bună

     Haide bună dimineața la toată lumea. Era să scriu lunea, dar e miercuri azi. M-am apucat de un alt blog, pe care o să vreau să îl promovez, dar o să dau de știre când îl gătesc. Ascult la Pătraru și muncesc, mă delectez cu ceva rapoarte și raporturi productive cu englejii mei. De ceva timp am ajuns să mă bucur de echipa mea, cu care mă înțeleg de minune și colaborăm exemplar, suntem pe aceeași lungime de undă și ne facem treaba cât mai bine impreună. E perfect să simți că faci parte dintr-un grup care are rezultate foarte bune și datorită ție, când ești numit "lipiciul" care ține echipa unită. Deși lucrăm de departe și ne întâlnim rar spre deloc și fizic, avem o relație bazată pe încredere și sinceritate, știm că orice problemă are o rezolvare și avem înțelegere pentru zilele proaste ale celorlalți. Clar nu ajungi aici peste noapte, e nevoie de timp, energie și dedicație. Am 12 ani la compania asta și aș ieși la pensie de aici, așa de mult îmi place ce fac și cu cine lucrez. Din păcate însă, niște idioți de la butoane au hotărât să mai trec și pe la birou, deși nu am niciun coleg în București și mă duc doar ca să fie drumul cu oameni. Mai zicem de comunism că ne prefăceam că muncim. Păi ăștia nu își dau seama că eu o să fiu demotivat să mai rup norma? Niște proști cu diplomă, care încearcă să se facă remarcați. Mă gândesc că poate se simt amenințați de inteligența artificială, citesc articole pe net că interviurile de angajare se vor face on-line de către roboți. Și atunci ăștia din HR încearcă să arate că și ei știu să facă lucruri. Dar, pentru că sunt foarte proști, fac un căcat praf. Am colegi care au plecat din companie ca să poată munci de acasă la alte firme, poate și pe mai puțini bani. Și erau oameni cu 20 și ceva de ani de experiență la noi. Lasă, nașule, că e bine și cu oameni noi care habar n-au să citească sau să gândească, de care tot angajații vechi au grijă să învețe și să deprindă mersul. Ne adaptăm, ca de obicei, la orice schimbare, anul ăsta a început în forță, complet diferit de ceilalați 11, parol. Au cam luat-o razna mai-marii încercând să acopere găurile de anul trecut. Deja ne-am amanetat viitorul, rupem norma dar e aproape imposibil de recuperat. Dar, hey, cine sunt eu să mă opun curentului?

    Munca e normală, zic eu, viața de familie e pe plus, Doamna mea a sărbătorit a 28-a primăvară săptămâna trecută și ne-am distrat la un concert Vama. La întoarcere eram așa de bine dispus că m-a luat radarul. 108 pe ceas, vericule. Și nu am găsit nici permisul care se ascunsese într-un ungher de ușă. Numa' astea două făceau 2000 RON, bossulică. Și un bec de far ars. Încă 330 RON. Bă, ești nebun, păi suntem la nuntă și se strigă darul!? Norocul meu că domnul polițist a fost de treabă și mi-a dat amendă doar pentru bec. Băă, ești nebun!? Am scăpat cu 165 RON. Să vezi ce cuminte sunt pe stradă, nu mai trec de 90 in oraș.😀😀😀😀😀 Glumesc, desigur, nu merg ca nebunul, dar nici cu 50, îmi pare rău. Am grijă la pietoni, îi las și pe alți șoferi să treacă, sunt de treabă, dar nu pot să stau aiurea, am treburi. Eu m-aș plimba doar cu bicicleta prin oraș, că e cel mai eficient mijloc de transport, dar nu mă risc să îmi expun copilul la traficul modern idiot. De aia sunt prizonierul mașinii. Plus ales că avem de renovat un imobil și e de cărat la materiale și chestii, alergătura și stres. O căcărează de garsonieră necesită buget și energie cât pentru patru camere, zău. Exagerez, dar începem să ne săturăm de lucrări. Atât de tare ne-am săturat, că am schimbat și baia noastră de acasă, că tot ne-am obișnuit cu stresul. Dar am cam obosit, noroc că am parte de bilete de voie și mai zburd prin comitat, mai ales cu ciclocrosul meu de la Dițescu pe care îl alerg prin păduri și pe coclauri nelocuite și nelătrate. Viața e frumoasă când scapi de probleme, dar problema e că zilnic sunt probleme de rezolvat. Deci viața nu e frumoasă. Logica mea suferă un pic, pentru că eu simt că am o viață frumoasă, cu împliniri și bucurii, cu probleme și încurcături deopotrivă. Clar și tu ai bucurii și probleme, dar ține de tine care atârnă mai greu la cântarul vieții. Al meu e pe plus, și am de gând să îl țin așa pozitiv cât oi trăi. Am noroc dar și depun energie să fie așa, nimic nu e simplu sau gratis, e nevoie de sacrificii și compromisuri, educare și adaptare continue. Hai că am aberat un pic și azi, mă reîntorc la muncile campului, ca să fie mâncare și biciclete!

Cu toții mergem înainte.

Crede și nu cerceta

     Haide bună dimi la toata lumea frummy. E sâmbătă, e devreme, cam înnorat, dar sunt pe plus. Suntem în catonament la Moreni. Adică am bilete de voie să bag măcar câte trei ore pe zi cu bicicleta. Eu aș băga și mai mult, dar nu e cazul, am în grafic tot 10 mii pe anul ăsta și e timp, nu mă grăbesc, deși am avut cea mai slabă lună în ianuarie, dacă nu socotesc post-operatoriul. Dar nu am murit de ciudă, ce să vezi, nu m-am stresat. Am avut mai puțini kilometri și pentru că am mers prin pădure și pe coclauri cu Merida Xcross de la Dițescul meu, așa că disțantele s-au scurtat considerabil. Mai e și perioada asta în care doar acumulez kilometri, zona 2 din 5 ca efort, un fel de procesiune fără popă. Am băgat și câteva sesiuni pe trainer, ca să vezi dedicație și devotament. Din păcate, o varicelă și o gripă A au lovit-o pe Emma, și anul ăsta a fost mai mult cu boală decât pe afară și la scoală. Tare ciudate vremuri. Niciodată nu am stat atât în casă, fără prieteni și plimbări, fără școală și teme. Pardon, teme am făcut, dar ne trezeam fără ceas pe la 9 și ne făceam program liber, lejer. Emma nu prea știa ce să facă, să se bucure sau nu, pentru că îi place școala foarte mult, dar i-a plăcut și vacanța prelungită. Cărui copil nu-i place să se culce tarziu, să se trezească fără stres, să facă teme când are chef, cu pauze în unele zile. Atat că i-a lipsit joaca pe afară si copiii cu care se mai întâlnea. Plus colegii de la școală. Și doamna, că și de ea îi era dor. Cea mai mare problemă a fost cu pastilele. Ne-a dat doctorul o târnă de medicamente. Pentru Emma, dar și pentru noi, că musai să luăm ceva ca să ne protejam. Zici că am fost la cumpărături, cu coșul am ieșit. Și o grămadă de bani. E scump să fii bolnav, nu se merită. Mai bine sănătos. 

    Ideea scrisului de azi a venit de la dom' doctor. Eu îl știam baiat bun, dedicat meseriei lui de pediatru. Incă mai cred că e dedicat, dar nu îl mai cred băiat bun. Am început să îl bănuiesc de muncă în folosul companiilor farmaceutice, că prea ne-a dat o listă lungă de pastile. Știam că farmacistele au liste de bonusare pentru anumite vânzări de medicamente, și în loc să îți dea ce e mai bun, îți dau ce trebuie să vândă în luna aia. Nu e corect și cinstit, dar merge banul, așa că să mă ia naiba pe mine de bolnav în nevoie. Nu mai ai încredere în nimeni, toți vor să tragă pe tine. Ajungi să îi privești pe toți ca pe niște hoți și te comporți ca atare. Nu îmi place deloc viața asta în gardă, dar nu ai încotro, că pierzi pe toate planurile, mai ales financiar. Unde te uiți, toți vor să se ridice, să fie mai în față, calcă pe oameni și pe suflete. Știu că am mai scris despre asta, și o să mai scriu. Nu știu care e soluția, cred că educația e baza unei societăți sănătoase, de aceea insist ca al meu copil să facă școală, să învețe, să citească mult, să facă sport, mișcare, să aibă mulți prieteni și să aprecieze mai mult tot ce are și trăiește. Nu am fost niciodată de acord să trăiești prin copil și realizările lui, dar musai să îi oferi tot sprijinul și toată dragostea posibilă ca să aiba un parcurs echilibrat, să știe de unde pleacă și să aibă vise și așteptări pentru care să muncească. Nimic nu e gratis în viață, trebuie să depui efort în orice direcție te îndrepți, nu există drum perfect și viață fără probleme, dar cu puțină atenție și îndrumare, cred că te poți bucura de viață și să simți fericirea din când în când. Dar fiecare trebuie să își găsească drumul, potrivelile, plusurile. O să continui să cred că îți poți ajusta destinul, dar e nevoie și de ajutor. Și mai ales e nevoie de noroc. Că dacă te naști în Somalia, ce așteptări să ai de la viață!? Cum să gândești pozitiv?! Mă consider un om norocos pentru viața pe care o am, pentru toate bucuriile și împlinirile.  Dar totodată mă consider un om deștept pentru că m-am educat să mă bucur de tot ce am, găsesc mereu motive de bucurie și îmi fac zilele mai frumoase, chiar și atunci când pare că nu sunt. Hai să ne vedem cu bine în scris și pe poteci. Mă duc să curăț niste copaci și să mă prefac ocupat și priceput. Salute! Adică "sănătate" în italiană, că știm si d-aia! 😁😁😁😁😁

Chiar așa.