Bella Italia

     Ciao, amici! Frate, mi-am rupt mâinile vorbind în italiană din nou. Am avut marea șansă să bifăm un weekend la Roma, după 13 ani de pauză de Italia. S-a nimerit cum nu se putea mai bine, a găsit doamna mea de cuviință să ne poarte drumurile la Roma. Orașul etern, citadela care conține mai multă istorie pe străzi decât toate cărțile la un loc, locul unde a apărut republica și unde s-a inventat circul ca distracție pentru mase. Imperiul roman a dăinuit o mie de ani și și-a pus amprenta asupra civilizației pentru cele 3 mii de ani de istorie. Anul 753 inainte de Hristos, cică atunci a luat naștere Roma și imperiul roman. Nu mă apuc acum să descriu istoria locului, dar cred că e unul din orașele care trebuie bifate măcar o dată în viață. Eu am fost ultima dată și am stat in Roma vreo 3 luni în 2011 și am apucat să mă obișnuiesc cu locurile, cu traseele și cu cartierele. Acum am putut să mă descurc foarte ușor prin oraș, deși mai greșeam stațiile de metrou sau autobuz, niciodată nu m-am simțit pierdut. Aș putea să trăiesc foarte liniștit în Roma, mi-aș găsi cu ușurință drumul, locul și scopul. Plus că mie italienii îmi plac ca popor, îmi place stilul lor de viață fără stres dar accelerat, cu gălăgie și patos în orice suflare. Toți vorbesc tare, se exprimă voios, au o bucurie în glas și în privire ce nu am mai văzut la alte popoare, poate doar la spanioli. Au sânge latin și noi ar trebui să îi copiem. Dar avem nevoie de clima lor placută, de mâncarea sănătoasă și de abordarea "dolce far niente", adică să ți se fluture maxim steagul în legătură cu problemele vieții. 

    Noi făcusem planul să fie o plimbare în doi, Emma având școală și pregătire pentru evaluare. Dar nu a fost chip să plecăm fără ea, așa că am purces în trei la un drum cunoscut și deja plăcut. Faptul că și eu și doamna vorbim italiana ne-a ajutat, dar și cu engleza te descurci bine. Bagaje nu am avut, așa că la aeroport am trecut fluierând, nu pot să zic că intrarea în Schenghen aerian a produs vreo modificare majoră de program. Biletele au avut prețuri rezonabile, ținând cont de rezervarea din scurt. Poate le scoteam mai ieftin, dar nu știam sigur dacă participă Rafa la turneul de tenis de la Roma. El a fost motivul pentru care am bifat Roma, nu era în program anul ăsta. Dar mulțumim că s-a nimerit. O să scriu separat despre tenis, nu te îngrijora.

    Eu bag aici impresiile din Roma. Mai curat ca acum 13 ani, dar aceeași stare de bine și plăcere în a ne plimba pe străzile Romei. Nu am mai fost stresat de cetățenii non-EU, ori m-am obișnuit eu cu ei și ideea despre ei, ori sunt mai puțini, deși nu cred. Pentru că tenisul ne-a mâncat aproape tot timpul, nu am apucat să vizităm prea multe. Așa că duminică am băgat o tură cu autobuzul, din ăla hop-on/hop-off, care te plimbă pe la principalele atracții și poți cobori și urca după bunul plac. E cea mai eficientă metodă de văzut atracțiile unui oraș și e mai puțin obositor. Mai ales pentru copii. Sunt mai multe firme care operează, așa că dacă ai de gând să te dai, alegi un punct important de atracție din oras și sigur îi găsești acolo. 80 de euro pentru doi adulți și un copil, prețuri normale pentru astfel de servicii, cam la fel peste tot în Europa. Noi deja știam cam tot de prin Roma, doar Piramida a reprezentat o noutate. Totuși, mi-a făcut plăcere să revăd Colosseum sau Vatican, Fontana di Trevi și Piața Spania cu scările ei pline de popor. Aglomeratia din weekend te poate obosi, dar nu ai cum să te superi. Cică sunt până la 10 milioane de turiști în fiecare an. Traficul e cam la fel cum îl știam, multe scutere, mai multe piste de biciclete, multe trotinete electrice. Ce am putut observa a fost numărul mic de mașini electrice. Poate italienii nu sunt fani vehicule fără suflet, cine știe!?

    Emma a fost foarte încântată, pe lângă experiența de la Foro Italico cu tenisul, a fost și vorba de a vizita un oraș nou. Și a zbura cu avionul desigur, îi place enorm de mult să zboare, deși îi e cam frică la decolare. I-a plăcut Roma, i-a plăcut de italieni, frumos popor dacă ne referim la bărbați, femeile cam lasă de dorit, nu știu dacă am văzut 3 doamne frumoase în 4 zile de plimbare. Oi fi io prea pretențios și d-aia! I-a plăcut italiana, sper să o vorbească și ea. Mâncarea a fost senzație, deși am cam băgat fast-food, tot am simțit gustul bucătăriei italiene. Berea e normală, mai slabă ca a noastră, dar totuși bună. Vremea a fost perfectă, 25 de grade zilnic, ne-a plouat o dată când s-au și anulat niște meciuri, dar nu am avut de suferit. Hotelul, de 3 stele, ne-a depășit așteptările. Per total, o raită reușită cu adunat de multe amintiri și răscolit altele. Mi-am amintit cum mergeam eu la muncă la un hotel de lângă Vatican și băteam orașul dintr-o parte în alta cu metroul, dar îmi plăcea ce făceam și unde eram și nu mă deranja. Mergeam mereu la Vatican și l-am văzut o dată și pe Papa Ioan Paul al II-lea, cel mai tare papă. De data asta, Papa nu a mai ieșit la geam, Emma s-ar fi bucurat și mai tare. Ne-am putea adapta să trăim în Italia, deși nu știu ce job mi-aș găsi acolo care să ne asigure măcar același nivel de trai. Nu îi văd pe italieni dispuși să plătească un străin în loc să aibă unul de-al lor. Sunt gânduri, nu planuri, sper să mai apucăm să mergem o dată în Italia, mi-ar plăcea să bifam și alte orașe. 

    Din păcate, Turul Italiei trecea pe lângă Roma și nu am avut cum să bifez și eu o etapă, să îi văd pe nebunii mei. Poate dacă participa și Wout van Aert aș fi fost mai decis, dar era greu și cu Emma după noi. Am amânat pentru altă dată, e un vis pe care mi-l voi indeplini, să văd o tură din fiecare mare tur. E timp! Au fost 4 zile pline de acțiune, ne-a cam obosit, dar Emma a rezistat eroic și s-a bucurat de o experiență nouă. Mă bucur că are poftă de cunoaștere și vrea să știe mai multe despre lume și viață, consider că suntem pe pământ pentru a evolua și a învăța, a călători și a cunoaște oameni și popoare. Suntem în grafic și ne alimentăm bucuria de a trăi cu fiecare ocazie. Aș putea scrie mai multe, dar timpul e limitat, vreau să ies la o tură de bicicletă și mai e și ceva muncă. Hai sănătate și plimbări la toată lumea! Revin mai tarziu. Pozele sunt făcute de mine, de unde și calitatea îndoielnică! 😁😁😁

Il Giro

Amore infinito.

     Pe românește ar veni "tur", "tură" sau "raită". Problema e că are peste 3 mii de kilometri și numai "raită" nu se cade să îl traducem. Turul ciclist al Italie are 115 ani vechime și e primul mare tur din an, deși nu a fost mereu așa. A luat ființă din dorința de marketing a ziarului La gazzetta dello sport din Milano care dorea să își crească tirajul. A avut loc în fiecare an de atunci în afară de anii cu război. La început a avut doar participare italiană, dar încet a devenit internațional. Prima ediție a avut loc pe 13 mai 1909, un total de 8 etape și 2,448 km îi aștepta pe rutieri. Minerii mei, pupa-i-aș! Luigi Ganna a fost câștigătorul primei ediții, încasând suma de 5,325 lire, cam 12,600 de Euro în banii de azi. O glumă, zic eu, pentru efortul imens și antrenamentul necesar. Dar așa e ciclismul, cel mai prost plătit sport pentru efortul depus. Anul asta, câștigătorul încasează 115 mii Euro. Altă poveste, mergem mai departe. p.s. veniturile generate de Giro anul trecut au însumat 2.5 miliarde de Euro, turism și venituri directe și indirecte.

    Au trecut ceva ani până s-a impus cineva din afara Italiei. În 1950, elvețianul Hugo Koblet a câștigat în fața favoritului local Fausto Coppi, o legendă a ciclismului mondial. Cele mai multe Giro au fost luate de Alfredo Binda, Fausto Coppi și Eddy Merckx, câte 5 bucăți. Cele mai multe victorii aparțin italienilor, 69 în total. Ultimul italian care a câștigat Giro a fost Vincenzo Nibali în 2016. Anul trecut în 2023 a câștigat slovenul Primoz Roglic. Cursa a mai fost câștigată de un american, Andrew Hampsten, în 1988. Avem și un australian, Jay Hindley, în 2022. Trei ruși, Evgheni Berzin în 1994, Pavel Tonkov în 1996 și Denis Menchov în 2009. Spania are 4 victorii, câte două pentru Alberto Contador și Miguel Indurain. Contador avea 3 dar a fost suspendat pentru clembuterol, substanță interzisă. Columbienii au și ei două victorii, Nairo Quintana și Egan Bernal. 

    Deși italienii au cel mai mare număr de victorii, au cam început să nu mai aibă un om de clasament general și se uită la alte nații cum le câștigă turul. Cam cum e la noi în România, de când au început să apară echipe cu nume din ciclismul mondial. E foame mare de rezultate și asta se vede și în banii care intră în sport. Mai mulți bani, mai puține controale anti-doping sau doar mai slabe. Știința întrece poliția. Aia e. Acum ceva timp, cicliștii luau amfetamine, fumau, beau, și era ok, până când au murit câțiva și au declarat că nu mai e frumos să te dopezi. 

    Având în vedere că e o cursa pe etape, trebuie să vorbim și de cel mai mare număr de victorii de etapă. Mario Cippolini, celebru sprinter și proprietar de firmă de biciclete care îi poartă numele, are 42 în palmares. Pe locul doi, cu 41, e Alfredo Binda.

    Liderul din clasamentul general poartă un tricou roz, așa cum e cel galben din Turul Franței sau cel roșu din Turul Spaniei. Culoarea roz a fost aleasă deoarece ziarul se tipărea pe hârtie roz. Kinky! Tricoul roz care să desemneze liderul a fost introdus în 1931. Cele mai multe zile în roz le are Eddy Merckx, cu 77 de zile de roz. Apoi e Alfredo Binda cu 66 zile. (din păcate, am găsit unele numere diferit pe site-uri diferite, așa că nu aș băga mâna în foc pentru acuratețe). Cele mai multe participări în Giro le-au adunat italienii Wladimiro Panizza și Domenico Pozzovivo, cu 18 starturi. Dar cele mai multe Giro terminate, 16, are Panizza.

    Tricourile distinctive, așa cum se poartă în toate tururile de ciclism din lumea asta, sunt de 4 feluri: cel roz pentru liderul din clasamentul general, cel alb pentru cel mai bine clasat tânăr (până-n 26 de ani), tricoul mov (ciclamino) pentru cel mai bun sprinter și cel albastru pentru cel mai bun cățărător. Am avut și un tricou negru, purtat de ultima găină din aprozar din clasamentul general, dar nu a ținut decât vreo doi ani și a fost scos.

    În prezent, trofeul acordat câștigătorului se numeste "Trofeo senza fine", adica "trofeul fără de sfârșit", e o vază în formă de spirală pe care sunt trecuți câștigătorii din fiecare an. A început să fie acordat din 1999. Durează o lună să îl fabrice și cântărește aproape 10 kg, destul de mult pentru sticksurile oricarui ciclist adevărat. 

    Cel mai lung Giro a avut loc în 1954 și a adunat 4,337 km și a fost câștigat de elvețianul Carlo Clerici. Cel mai scurt Giro a adunat 3,301 km și s-a desfășurat in 1979, câștigat de Giuseppe Saronni. Ediția din acel an a fost creată special pentru a favoriza lupta din Saronni și Francesco Moser. 

    Cea mai lungă etapă din Giro a însumat 420.3 km în 1914 și a fost câștigată de Costante Girardengo. Cea mai scurtă etapă a avut loc în 1986, un prolog de 1 km, adică un contratimp individual, câștigată de Urs Freuler. Giro a avut etape pe malul mărilor, deci a trecut pe la 0m de multe ori. Dar cel mai sus a ajuns la 2,758m in Pasul Stelvio,  Se numește "Cima Coppi" adică punctul cel mai înalt atins de traseu într-un tur.

    Startul și finișul au fost de obicei în Milano, cartierul general al Gazzetta dello Sport, dar au fost dăți când s-a plecat și ajuns și în alte orașe, în funcție de cine dădea mai mulți bani. După bani au plecat și în alte țări, când au avut starturi în San Marino în 1965, deși e cam tot Italia. Cu adevărat, Giro a plecat din altă țară în 1966 în Monaco. dat tot lângă Italia. Ce naiba!? OK, hai că se poate. 1973, în Belgia. Așa mai merge. Au apărut pe hartă Grecia, Franța, Olanda și Danemarca. Cât p-aci să apară Ungaria dar pandemia cu nume de bere a anulat startul de la Budapesta în 2022. M-aș fi dus și eu până acolo!

    Anul ăsta avem 21 de etape, lungime 3,400.80 km, start din Venaria Reale, prin Lombadia, nord-vest așa. Final la Roma pe 26 mai, nu îl prind, la naiba. Dar poate dă Domnu' și ajung lângă Roma la una din cele două etape din apropiere. Wish me luck! Cel mai mare favorit este zăpăcitul de Tadej Pogacar, care deja a câștigat o etapă și poartă tricoul roz. Belea mare cu băiatul ăsta. Acum are victorii în toate tururile. Franța, Italia, Spania. Lumea zice că va prinde dubla anul ăsta, dimpreună cu Turul Franței, dar la cât de nebun (și bun) e el, cred că încearcă Marea Triplă, cu Turul Spaniei în toamnă. Ce an de poveste ar fi! Hai să ne uităm la Giro, că afară plouă și nu mai ies. Săptămână scurtă că plecăm în Italia, bag aici poveste pe măsură ce o traiesc! Ura la toată lumea! Ciao!

Legenda continuă

     A venit și luna mai. Mă simt mai deștept, mai frumos și mai înalt decât in aprilie. Pesemne în iunie o să revin la starea mea inițială de moluscă fără aspirații. Lumea din jurul meu se gândește la Paște, miel, mici de 1 Mai muncitoresc și bere, curățenie și muncă. Noi așteptăm să iasă gazonul, am pus câteva boabe pe peticele de pământ golașe din curtea noastră, am pus și câțiva tuia, din nou. Munca merge singură, săptămâna asta muncesc doar 3 zile din 5, dar am tras în cele 3 cât pentru 6. Obositoare treabă. Mă duce cu gândul la planurile de reducere a săptămânii de lucru de la 5 la 4 zile. Sincer, chiar dacă muncesc mai intens în alea 4, tot aș prefera să am 3 zile de weekend. Vedem, depindem de ce va hotări UE, că noi suntem prea mici și mitici. Aseară am fost recuperat de socrul meu de pe coclauri pe la Ocnița. Am avut mega-ghinion și am rupt urechea de la schimbător. Am trecut eu pe la Titi să o repar, dar nu am avut noroc. Fac pauză de la ciclocros până o înlocuiesc, am găsit deja piesa la cineva la București, durează până o primesc și o schimb, cel mai probabil la Liviu, mecanicul meu personal. Doamna mea azi înroșește o mie de ouă, așa pare treaba de serioasă. Eu am avut treburi prin casă și am șters un pogon de geamuri, așa a zis mamaia. Azi sunt doar cu munca de birou. Nu cred că apuc să ies la o pedală. 

    M-am apucat de scris într-o doară, că e mai și nu am scris nimic. Și cum bântuiam pe site-uri de știri și un facebook, am văzut declarațiile lui Rafa că nu se gândește la retragere. Eu zic că se gândește, dar nu o plănuiește. Omul încă vrea să joace, deși îi e din ce în ce mai greu să îi bata pe cei mai tineri, dornici de victorii împotriva legendei care este Rafa. Jucătorii din ATP sunt mai puternici, joacă mai agresiv, s-a dus vremea tenisului romantic. Mie îmi pare că e cam pe bubuială și mai puțin pe tehnică și plăcere de a juca. Cumva, și jucătorii sunt mai expuși accidentărilor, semn că fortează prea de timpuriu. Sunt puțini cei care reușesc să aibă perioade lungi în vârf de formă, rup fileul să ia un turneu și apoi se dau la fund. Păi ce-am făcut, mă nene, mă!? Federer a jucat până la 41 de ani, Rafa are 38, Novak are 37 parcă. Și au câștigat milioane de turnee. Mă bucur că am fost contemporan cu cei 3 Mari, am ajuns să iubesc tenisul datorită lor și nu știu ce va fi după ei. Ei au creat o legendă despre care se va vorbi mult timp. Sau cine știe, va apărea o altă generație despre care se va vorbi așa cum vorbim noi de cei trei acum. Au fost atât de mulți titani în tenis de-a lungul istoriei și mereu a apărut cineva să îi intreacă. Să vorbim despre cei mai buni din istorie ține de o apreciere personală, unii numără titlurile, alții privesc stilul de joc, sau chiar personalitatea jucătorului. Eu am un favorit cert, Federer e idolul meu în tenis, deși am iubit pe mai mulți, el e alesul. Rafa îmi place, e sangvinicul ce face spectacol și uimește prin modestie, iar Novak e campion la cifre, nu îl mai întrece nimeni vreodată. Sunt sigur că voi continua să urmăresc tenisul, încerc să țin cu Zverev dar e cam zăpăcit și nu reușește să ia un Mare Slam încă. Are putință dar nu prea are voință. 

    Vezi, în lipsă de ciclism, câtă vreme Wout se reface, am la ce să mă uit. La snooker, Ronnie a ieșit în sferturi, Judd Trump la fel. Nu mai am cu cine să țin. Am ceva bicicletă la tv, dar fetele nu mă conving să le urmăresc constant. Crește interesul, dar încă nu e pentru gustul meu. Am Disney+, cerință și dorință a Emmei, așa că m-am abonat la ceva filme. Nu ne plictisim, nașule, mai vrem niște ore în plus pe zi ca să acoperim toate subiectele de interes. Ce ți-e și cu viața asta! Atât de multe interese și plăceri că ajungi deprimat că nu ai timp să le acoperi pe toate. Paradoxul modernității! 

Gladiatorul preferat al familei.