A venit și luna mai. Mă simt mai deștept, mai frumos și mai înalt decât in aprilie. Pesemne în iunie o să revin la starea mea inițială de moluscă fără aspirații. Lumea din jurul meu se gândește la Paște, miel, mici de 1 Mai muncitoresc și bere, curățenie și muncă. Noi așteptăm să iasă gazonul, am pus câteva boabe pe peticele de pământ golașe din curtea noastră, am pus și câțiva tuia, din nou. Munca merge singură, săptămâna asta muncesc doar 3 zile din 5, dar am tras în cele 3 cât pentru 6. Obositoare treabă. Mă duce cu gândul la planurile de reducere a săptămânii de lucru de la 5 la 4 zile. Sincer, chiar dacă muncesc mai intens în alea 4, tot aș prefera să am 3 zile de weekend. Vedem, depindem de ce va hotări UE, că noi suntem prea mici și mitici. Aseară am fost recuperat de socrul meu de pe coclauri pe la Ocnița. Am avut mega-ghinion și am rupt urechea de la schimbător. Am trecut eu pe la Titi să o repar, dar nu am avut noroc. Fac pauză de la ciclocros până o înlocuiesc, am găsit deja piesa la cineva la București, durează până o primesc și o schimb, cel mai probabil la Liviu, mecanicul meu personal. Doamna mea azi înroșește o mie de ouă, așa pare treaba de serioasă. Eu am avut treburi prin casă și am șters un pogon de geamuri, așa a zis mamaia. Azi sunt doar cu munca de birou. Nu cred că apuc să ies la o pedală.
M-am apucat de scris într-o doară, că e mai și nu am scris nimic. Și cum bântuiam pe site-uri de știri și un facebook, am văzut declarațiile lui Rafa că nu se gândește la retragere. Eu zic că se gândește, dar nu o plănuiește. Omul încă vrea să joace, deși îi e din ce în ce mai greu să îi bata pe cei mai tineri, dornici de victorii împotriva legendei care este Rafa. Jucătorii din ATP sunt mai puternici, joacă mai agresiv, s-a dus vremea tenisului romantic. Mie îmi pare că e cam pe bubuială și mai puțin pe tehnică și plăcere de a juca. Cumva, și jucătorii sunt mai expuși accidentărilor, semn că fortează prea de timpuriu. Sunt puțini cei care reușesc să aibă perioade lungi în vârf de formă, rup fileul să ia un turneu și apoi se dau la fund. Păi ce-am făcut, mă nene, mă!? Federer a jucat până la 41 de ani, Rafa are 38, Novak are 37 parcă. Și au câștigat milioane de turnee. Mă bucur că am fost contemporan cu cei 3 Mari, am ajuns să iubesc tenisul datorită lor și nu știu ce va fi după ei. Ei au creat o legendă despre care se va vorbi mult timp. Sau cine știe, va apărea o altă generație despre care se va vorbi așa cum vorbim noi de cei trei acum. Au fost atât de mulți titani în tenis de-a lungul istoriei și mereu a apărut cineva să îi intreacă. Să vorbim despre cei mai buni din istorie ține de o apreciere personală, unii numără titlurile, alții privesc stilul de joc, sau chiar personalitatea jucătorului. Eu am un favorit cert, Federer e idolul meu în tenis, deși am iubit pe mai mulți, el e alesul. Rafa îmi place, e sangvinicul ce face spectacol și uimește prin modestie, iar Novak e campion la cifre, nu îl mai întrece nimeni vreodată. Sunt sigur că voi continua să urmăresc tenisul, încerc să țin cu Zverev dar e cam zăpăcit și nu reușește să ia un Mare Slam încă. Are putință dar nu prea are voință.
Vezi, în lipsă de ciclism, câtă vreme Wout se reface, am la ce să mă uit. La snooker, Ronnie a ieșit în sferturi, Judd Trump la fel. Nu mai am cu cine să țin. Am ceva bicicletă la tv, dar fetele nu mă conving să le urmăresc constant. Crește interesul, dar încă nu e pentru gustul meu. Am Disney+, cerință și dorință a Emmei, așa că m-am abonat la ceva filme. Nu ne plictisim, nașule, mai vrem niște ore în plus pe zi ca să acoperim toate subiectele de interes. Ce ți-e și cu viața asta! Atât de multe interese și plăceri că ajungi deprimat că nu ai timp să le acoperi pe toate. Paradoxul modernității!
 |
| Gladiatorul preferat al familei. |