Ciclocros pe pâine

     Hai, hai, că nu te-am înnebunit încă. De tot. Știu, știu, e sâmbătă, nu e cursă azi, nu e etapă de cupa mondială, și atunci de ce-mi scrii, păcătosule? Stați așa, mon cher, ma chérie, eu vreau să mă țin de un program de scris care să îmi țină simțurile active și productive. Observ cu tristețe că am început să repet titluri de articole, ceea ce înseamnă două lucruri: nu merge mintea și nici ținerea de minte. Am nevoie de repere, de chestii noi, să dezvolt cu capul ca să pot avea pretenții de scriitor. E urât afară, dar măcar nu plouă, așa că bag o tură de asfalt, mai lungă, poate ajung la babaci la o cola și o iogenie. M-am cam porcit aseară la tura din pădure, am stat doar o oră, era vânt, noroi, ploaie, m-am și tăvălit o dată aproape stând pe loc, mi-a fugit fața la o întoarcere la 180 de grade și m-am trezit lungit ca pisica pe sobă iarna. Nicio daună, fizică sau tehnică, chiar am râs că sunt prost rău, ce să vezi, am zis să exersez eu întoarcerea pe dreapta la viteză mică. Realizezi că o să fac mereu stânga-împrejur de-acum încolo!? Am reușit să bag un antrenament intens, cu intervale la deal, cam grele, dar le-am bifat. Așa cum reușesc să bifez cu sfințenie cele 7 ore minime de bicicletă și alergare pe săptămână. Nu știu dacă e placebo, ego sau prostie, dar am impresia că sunt pe plus, fizic vorbind, lasă psihicul, ăla e la Bălăceanca la tratament și reverie, nu revenire, că nu mai are scăpare. Mi-am programat orele în așa fel încât să bifez măcar 2 ieșiri cu intervale și cel puțin una cu pregătire tehnică de ciclocros, cu descălecări și starturi, urcări de rampe cu bicla în spate. Alergarea e partea cea mai dureroasă pentru mine, pentru că nu îmi place, dragă, ce să fac? Nici nu încerc să mă îndrăgostesc de alergare, dar parcă nu mă pot chinui așa. Si cum mă știi, caut chestii pozitive sau mai puțin negative de care să mă agăț și să alerg ora aia căcăcioasă pe săptămână. Mi-a ieșit în ultimele 6 săptămâni, ceea ce înseamnă că am voință, dar încă mă chinui să o îndrăgesc. Deocamdată, sigura motivație și bucurie e că mă ajută la ciclocros, așa mă păcălesc. Problema mea e că atunci când faci ceva fără plăcere nu are cum să apară și progresul. Eu nu am de gând să alerg vreun maraton, alergarea nu e scopul meu suprem, dar ca să obții beneficii, trebuie să o faci cum trebuie. Ce porcărie de formulare! Lucrez, lucrăm. Mai am o parte placută la alergare atunci când bănănăi prin păduri, pe frunze umede și crengi uscate, cu ceva căprioare și fazani, aer curat și liniște de criptă, dar nu de speriat. Pădurea te adoptă numaidecât, trebuie să te lași pradă sunetelor, mirosurilor, imaginilor care îți clătesc gândurile mai abitir ca o mașină de spălat cu al șaselea simț. Hai, că încep să văd lumina și la alergare, nu mă dau bătut, azi bag una de o oră, să mă țină numa' opincile și gleznele. Mi-am învătat lecția și nu mai forțez, am nevoie de sport să fiu sănătos, nu să mă schilodesc. Măcar atât mă duce și pe mine căpocul! Gata cu scrisul, mai am o gură de cafea și o tai la plimbare. Azi stau în zona medie și mă bucur de mișcare! Uraaaaaaaaaaaa! 😀😀😀😀😀

Sultanu, locul unde șoseaua o ia în sus și voința în jos.