Cea mai lunga zi

 Stiu bine ca e pe 22 iunie, nu te stresa, doar ca ieri am bagat o tura de bicicleta, lunga si grea. Nu a fost grea de la lungime, ci de la conditii. Trebuia sa bifez ziua de birou si am primit una verde de la fetele mele ca ma pot duce ieri, duminica. Ce ciudat, azi e luni, dar ma simt ca intr-o duminica, pentru ca nu muncim. Sarbatorim a doua zi de Rusalii. Nu stiu ce inseamna, dar ma bucur de liber. Cum ziceam, plimbare si bilet lung de voie. Am vorbit cu un baiat din Buzau sa ne vedem pe la Otopeni sa imi dea un stop spate, asa ca am avut plecare ocnditionata. M-am trezit la 6 jumate, am mancat regulamentar, cafea nu am baut, ca mi-era ca o au in cacari pe drum si nu aveam chef de tantari pe obraji. Se anunta o zi frumoasa, calda, de vara, asa ca imi iau doar tricou fara nimic termic pe dedesubt. Varule, mi-au cam inghetat cataligele, racorica la ora 8 cand am plecat eu. Moralul e mult pe plus, faptul ca am un vant turbat de fata pana la Ploiesti si apoi spre Bucuresti nu ma da inapoi. Am de gand sa ma bucur de aceasta zi de plimbare. Eu am avut un gand sa ma duc pana la Buzau sa iau stopul de la vanzator, dar a avut el treaba si am reconfiggurat traseul. Si bine mi-a pricinuit. O sa vezi. Pana la Otopeni am putin trafic, nu ma ajuta si vantul e necrutator. Nu bate atat de tare, dar e prezent si imi consuma energia. Ma vad cu om, facem schimbul, ban pe stop, ma duc la birou. Pustiu DN1, conasule, nu am parte de tirajul obisnuit al masinilor, am de munca. La birou, imi dau seama ca mi-am uitat incuietoarea acasa. Paznicii nu ma mai lasa sa bag bicla in cladire, asa ca gasesc un paznic de treaba. Vai de mama mea, o sa alerg prin birou si prin lift, ca nu am liniste cu bicla la liber. Gasesc timp sa iau o cafea, prind cateva portocale prin bucatarie pe care le las portarului drept multumire, unplu bidoanele cu apa si pun si sare, ca e cald si ma desarez grav. La usa, schimb ceva replici politico-economice cu portarul. E suveranist si are o bucurie trista in legatura cu cei care au votat ne-romaneste, daca ma intelegi. As vrea sa ii dau replica la replici, dar imi dau seama ca si-a dat seama cu cine am votat si nu e rost de cearta. Ma duc afara, gasesc un loc linistit, am un sandwich si un baton, plus un mar si o portocala. Viata e frumoasa cu matul plin, nasule. Termin cafeloiul, incerc sa ma pregatesc de drum. Vreau sa ajung la Gaesti, pe 15 iunie era ziua mamaiei mele, ii onorez memoria cu o tura pe acolo. Ma simt bine, inca nu e atat de cald. Bucurestiul e dragut fara masini, trec prin Primaverii, ma minunez de masini scumpe si case de securisti, Herastrau e umbros si linistit, Arcul de Triumf dirija calm traficulrepezit spre nicaieri, manastirea Kashin si pe urma Agronomia. Mama, ce cladiri au aparut si pe aici. Saracie lucie de cand nu mai e nea Nicu, zau. Huo, globalizare! Pod Constanta, un rosu lung, apoi linie dreapta spre iesirea prin Chitila. Doua benzi pe sens dar tot ma streseaza traficul, mai sunt si niste capace de canal denivelate care zgaltaie glazura dep bucurie de pe suflet, dar merge treaba. Vantul e tot ciudos, imi fac doar curaj ca se va suci spre casa, mai tarziu. Avem 4 benzi de la Baldana la Titu, mare minue arhitecturala si inginereasca, ne-a luat 20 de ani sa avem asa ceva. Asflatul e inca bun, nici nu ar avea cum sa fie altfel, ca de-abia a fost pus. Vant, conasule, ti-am zis? Prind un podet la umbra si fac pauza. Am mancare, apa, e bine la umbra. Dar soarele deja si-a luat jertfa. Bratul stang e rosu ca racul, fara d, Doamne fereste. Nu prea e bine, mai ales ca mai am o ora pana la Gaesti si o sa ma friga rau. Am gasit o punga de paine, am facut-o burlan si sper sa ma ajute. La picoorul stang nu am ce sa pun, ala o sa arda. Dupa ce stau juma de ora, cel putin, o iau spre un magazin sa umplu bidoanele, ca mai am de mers. Dar e ceva care imi da cu virgula, burta e rebela si ma incearca niste crampe. Parca si capul are probleme. De unele deja stiam, dar astea noi sunt nasoale. M-o lua vreun rau de la caldura? Eu, omul care plange cand scade temperatura sub 20 de grade, sa ma resimt de la caldura? Pe seara am aflat ca soarele a avut ceva UV-uri rele, malefice chiar, de aia mi-a fost rau. Dar am dat inainte. Am prins o padurice si m-am oprit din nou. Deja am depasit numarul de opriri de la orice tura lunga. E clar ca seninul infinit ca nu sunt bine azi. Iar plec, iar vant, iar ma opresc. O cruce de piatra pentru "Magdalena" si un masusoleu construit cu sfintii frati, toti semanau. Am citit undeva ca pictorii de icoane folosesc un model, dar astia nu s-au chinuit deloc, au folosit acelasi chip pentru toti. Pana si Fecioara Maria parea barbat. Doamne, iarta-ma! Sa vezi blesteme bisericesti pe numele meu. CUm ma reculegeam eu acolo in liniste si racoare, ma latra un caine pribeag, dar nu ma stresez, isi vede mai departe de ale lui. Si apare si stapanul lui. Frate, zici ca am vazut pe naiba desi era la un fel de casa Domnului. Nu am chef de vorba, as mai stat in liniste. Vorbim de vreme, de accidente si morti, Magdalena era sotia unui nene din zona, saraca a pierit intr-un accident de masina. Ma gandesc ca acel monument va ramane peste timp ca martuie a dragostei purtate de un Gigel sau cum l-o chema, ca nu am retinut. O sa las si eu vorba dupa ce ma duc, sa imi faca un loc din asta cu umbra, sa ma pomeneasca lumea si pe mine. Gata pauza, intru in Gaesti dar nu sunt bine. Ma cam sfarsesc, pare ca imping in pedale ca un Sisif plictisit. Gasesc o patiserie, nu au nimic bun, iau un pandispan dulce si o placinta cu dovleac. De rahat ambele, Mai beau apa, imi mai revin. Cred ca mai bine luam o cola, fara nimic de mancare, dar imi era teama de vreo revolta cufurita. Ma gandesc ca ma opresc in padure la Dragodana si fac depunerea de noroc acolo, de e nevoie. Prind vant de spate, dar la cat de terminat sunt, nu ma ajuta prea mult. Si la Picior de Munte iar fac pauza. Gasesc o banca la umbra si ma tolanesc cu talent vreo juma de ora. Fix peste drum e o casa de tigani cu muzica buna. pentru ei, nu pentru mine, dar nu ma mai intereseaza ritmurile copiate de la arabi, imi trag sufletul si fac calcule de drum ramas. Ajung acasa, dar ma supara capul, zici ca am plecat cu o menghina in loc de casca. Ma gandesc ca am o oprire in Targoviste, deja stiu magazinul, in centru, in spatele Casei Sindicatelor. E umbra, are inghetata si Mirinda. Iar stau juma de ora lejer. Burlanul din punga de plastic si-a facut treaba, nu mi-a mai ars mana stanga, renunt la el, de acum o sa fie soarele in spate. Cred ca azi mai mult am stat pe margine decat pe sa. E o premiera. Buna pauza, prind forte noi, capul m-a mai lasat, burta e pe plus. Nu mai am apa destula, dar am in Razvad o cismea. Am vant de spate pe o bucata, prind viteza si ca boul trag sa prind o camioneta, iar m-a luat moleseala. E clar, nu mai am energie, o las mai moale. Adap si umplu bdioanele, ma racoresc cu apa rece de izvor si iar sunt fresh. Plimbare lina pana acasa, am o bucurie linistita in suflet ca am reusit cea mai lunga tura de anul asta, ca nu am murit de la rau, ca nu am sunat sa mai salveze vreo masina de pe drum. Acasa, nu am pofta de mancare, doar beau ceva sucuri si apa si atipesc la niste rezumate. Lumea ma lasa sa imi revin, aveam nevoie de liniste. Azi, avem party la piscina. Nu e noua, dar aia veche tot isi face treaba. Soare, uzica, ceva suc si inghetata, cea mai tare zi! Hai sa ne bucuram de a doua zi de Rusalii, zic! 

Vara calendaristică

     Mămica mea, ce primăvara umedă și rece am avut. S-a gătat. Azi e 1 iunie, ziua tuturor copiilor, inclusiv a celor cu job sau pensie. Ne păstrăm spiritul cât mai tânăr ca să ne putem bucura de viață în cel mai pur mod, așa cum numai copiii știu să iubească și trăiască. Noi am avut ieri emoții cât un munte ne-escaladat, ne-am trezit în mijlocul unui concurs de karate. Fiind primul din istoria noastră, ca parte activă, nu știam la ce să ne așteptăm și nu am putut să ne pregătim aplicat. Credeam că va fi ceva liniștit, într-o sală de sport, cu ceva copii și ceva mai multi părinți. Am avut dreptate doar parțial. A fost doar sala de sport bifată, în rest mulți copii și mult mai mulți părinți, o adevărată nebunie. Trezire matinală într-o zi de weekend, dar eram porniți pe treabă. Nu ne plângem de somn, suntem spartani. Nu mâncăm, nu bem, nu nimic. Mai puțin eu. Mă știi fomist și am bifat un mic-dejun normal. Cafea nu am mai apucat, deloc, toată ziua, și nu am murit, ceea ce e de bine, semn că nu e o adicție bolnăvicioasă, doar o plăcere socială și convențională. Sala de sport a unui liceu din Târgoviște a fost scena de luptă, la propriu, că s-au și bătut copiii la Kumite, un stil pe care încă nu l-am încercat. Nici kata. Noi suntem începători, kihon, așa se cheamă stilul, niște mișcări de lovire și blocare, pe care Emma le face foarte bine, că doar e pasionată de dans și reține exerciții foarte complexe, deci aici nu avea nicio problemă cu 10-15 mișcări. Concursul a început pe la 9 jumate, s-au împărțit în fete și băieți pe 2 tatami separate, cu părinții într-o parte de sală, aproape de copiii lor. Multe cluburi, mulți copii, multă gălăgie, dar oamenii ăia chiar știau ce au de făcut. S-au împărțit pe grupe de vârstă, încep cei de 6-7 ani. Avem de stat. Si am stat până pe la 12 și ceva, când a început grupa Emmei. Ceva probleme cu numele, că unii sunt atât de inculți că nici nu știu să scrie, așa că Emmei i-a fost greu să se recunoască la strigare, dar a intrat la concurs până la urmă. Ea a zis că nu are emoții, dar o simțeam, așa că nu am insistat. Poker face, așa face mereu când are dificultăți. Nu vrea să arate teamă de nou, îmi place că se ține tare. Primul stil, kata, copii mai vechi, se mișcă bine și cu încredere, plus ca au centuri colorate, noi suntem albi, începători de un an. Se termină kata, vine kihon, se intră câte două fete, Emma prinde o centură albastră. Deși se mișcă bine și nu face greșeli, e sigură pe mișcări și transmite precizie, nu câștigă runda. O să mă interesez și eu să văd care sunt regulile de punctaj și arbitrare, deși știu că sunt subiectiv și Emma e oricum cea mai tare. Ea e bucuroasă, dar încordată. Urmează kumite, apoi strigarea rezultatelor, scoatem o medalie de bronz. Frățieeeeee, e prima participare și urcă pe podium!!! Suntem un pic dezamăgiți pentru că a avut de înfruntat copii mai experimentați, dar este o realitate pe care o acceptăm, unii copii au început mai devreme karate. Aia e. Urmeaza poze la podium, diplomă plus medalie. Ce tare că au oferit medaliile colorate, ca și cum ar fi aur, argint, bronz. Unii copii au luat și trei medalii, la toate 3 stilurile, la anul o să fim și noi acolo. Emma deja a zis că ea nu vrea să se bată la kumite, noi eram porniți că se va bate si ea. Foarte frumos că, la sfârsitul luptelor, copiii dădeau mana și se îmbrățișau. Ce frumos cresc, ce exemple bune vor fi! Viitorul sună bine! Noi facem poze, ne felicităm și ne bucurăm, dar o luăm spre case, obosiți și oricum nu mai era de stat. Ne pregătim ca de-acum încolo să stăm și mai mult la concursuri. E bine că i-a plăcut, atmosfera, concursul, competiția, medalia, mândria. Ne mai dăm! OSS!

Poze cu Emma, mai incolo.

Pe bune.

     Mă știi că nu mănânc rahat aiurea, adică mănânc, dar sunt sincer. Am chef de scris, și îi dau înainte cu tupeu. Am găsit un mix de hip-hop old school de pe vremea mea, îi dau pe repeat și mă delectez cu prima cană de cafea și al doilea articol de azi. mă laud în gând și îmi continui lucrarea. Pesemne nu te-am plictisit prea tare cu povestea ciclistă a vieții mele, care include unul din eroii mei, Wout van Aert. După ce anul trecut a făcut buba de două ori, s-a chinuit să revină și s-a chinuit să nu cedeze presiunii din media. Toată lumea, în afară de suporterii lui infocați, l-a declarat gata de pensionare. A prins câteva locuri doi și a mers bine în monumente și clasice, dar nu a apucat să ridice mâinile la sosire. După ce a ratat și prima etapă din Giro, a mers prost la contratimp, era și mai gata. Eu nu am renunțat să cred în el. Și bine am făcut. A venit etapa cu gravel și strade pietruite și prăfuite din Turul Italiei, etapa a noua. Nu am putut să o urmăresc pe toată, am fost cu bicicleta, normal. Dar când am ajuns acasă am prins exact finalul. Nu am putut să cred. Era finalul din Strade Bianche, în Siena, o cursă pe care Wout a câștigat-o în 2020, acolo a debutat pe scena mare a ciclismului în 2018. S-a luptat cu Isaac del Toro, un leu mexican. Dar leul belgian a fost mai puternic. A știut unde să atace, s-a așezat în față și nu a mai renunțat la victoria eliberatoare. A câștigaaaaaaaaaaaaat! Wout, eroul meu, a ridicat din nou mâinile la finalul unei curse. Și nu oriunde. A făcut-o în Turul Italiei, intrând acum în clubul select al cicliștilor cu victorii în toate cele 3 Mari Tururi. Chapeau, Wout. Apoi, săptămâna asta, l-a ajutat pe colegul Koij (da, așa se citește, fără "j"), dupa ce l-a lansat cu un efort monstru. Bună treabă. Și vineri s-a bătut din nou pentru victorie, dar a ajuns tot pe 2. Aia e, o să mai aibă șanse. Eu văd cu ochi buni forma lui, îi dă încredere și o să facă minuni și în Turul Franței. Mai e o săptămână de Giro, eu zic că mai prinde o etapă. Doamne-ajută! Cu un ochi scriu, cu unul mă uit la vreme, că poate mai bag o tură și azi. Am o perioadă bună, undeva la 200 de kilometri pe săptămână. poate fac o aroganță și mă duc la naționalele de șosea în iunie, să văd ce mai avem în program și cum mă simt. Haide ura și la cafea! A doua! 😀😀😀😀😀😀

2018 - 2025. Un loc special în Piazza del Campo din Siena.

Mă, ia stai așa!

     Pe bune! Zic repede "bună dimineața la toată lumea" că așa m-a învățat tataia. Eu nu înțelegeam de ce trebuie să zic "bună ziua" oricui pe stradă, că doar nu îi cunoșteam. Mi-a zis: "poate nu îi cunoști tu, dar mă cunosc ei". Avea dreptate moș Mincă, plin de bunătate și povețe. Mi-e dor de el, de cum îmi prezenta viața, să știu "de toate". Mereu îi întorceam vorbele cu o abordare liberalo-capitalistă, că mai bine să știu una și bună decât multe și proaste. Dar avea el mai multă dreptate decât mine. E bine să știi din cât mai multe, să poti gusta viața și prin experiențe de muncă. Ieri am pus roșiile cu Buna, mamaia soției, nu am mai pus până acum. La bunicii mei la Găești se întâmpla când eram eu la școală și nu prindeam decât udatul mai dinspre vară. O experiență utilă pentru cineva ca mine, că dacă vrei să trăiești din așa ceva, e prea multă muncă și zic pas. Dar așa, să o faci pe un petic de pământ, când ai timp, e bună treabă. Acum plouă. Am mâncat bine după un somn lung și bun, deși cu ceva vise ciudate. Să mă duc la cineva să mi le interpreteze, nu!? Câtă vreme nu îmi bat familia și nu dau foc la sat, zic că am treburi mai importante de făcut decât să mă caut la cap. Cum mai sunt ăia cu numerele, că dacă ești născut pe 7 ai o anumită inclinație. Păi da, am, că stau cocoșat la birou, nu că m-am născut marți la 4. Bre, mă leși, s-au găsit ăștia cu zodiacul și cu numerologia să prindă glas, mai ales că mai nou avem și pământul plat. Mă, zici că ne întoarcem în timp. mai avem să chemăm inchiziția să ardă pe rug ChatGPT și fetele pe Onlyfans (să mă ierți dacă nu se scrie așa). Am vrut să scriu de ceva zile, mai ales după alegerea de duminică. Noi chiar am ales grâul de neghina de Simion. Ne-am mai liniștit, dar cele 6 luni de incertitudine au lăsat urme adânci. Pe suflet, pe minte, pe retină. Am văzut câți proști sunt în țara asta. Am văzut ce rău am ajuns din cauza lipsei educației. Răutatea vine și din lipsa posibilităților de înțelegere, de a simți compasiune, de a înțelege și părerea altuia cu anumite filtre si perspective. Clar trebuie să avem o abordare mai bună a categoriilor defavorizate și să îi ajutăm să iasă din intuneric. Mă bucur că la Ministerul Educației e un tip deștept, Daniel David, tehnocrat, îl ascult și îl urmăresc. Doar școala și educația ne mai salvează. Avem 3 ani să redresăm corabia, că dacă nu se schimbă lucrurile în bine, nu ne mai salvează nimeni de propaganda rusească. Mai sunt câteva runde de alegeri importante în Europa până atunci, care vor ajuta sau vor încurca Uniunea Europeană. Cum noi am salvat democrația în ultima clipă, de le-a fugit rușilor pământul ucrainean de sub picioare, așa sper să facă și polonezii și ungurii. Noi avem cel mai deștept președinte din lume. Nu realizăm. Clar nu îmi face viața mai bună cu o integrală, dar măcar societatea românească va avea pe cineva să reducă numărul de necunoscute. E bine! Azi se retrage Rafa oficial de la Roland Garros. O să fie jălanie mare, doamna s-a pregătit cu șervețele și sughițuri. Vamoooos! 💝💝💝💝

Roma 2024. Am fost acolo.

Alegeri

     Dragă cititorule, cred că și un contor e mai interesant decât ce debitez eu aici. Dar cumva revii, ca și la contor, poate e ceva de bine. Zici că s-a stricat calendarul și afară după aprilie vine octombrie. Bine că nu e roșu. Sau așa sper eu. Am obosit să mă tem, să îmi fie teamă că se va repeta istoria din '44, când ne-au ocupat rușii. Știi cum se numea ziua de 23 august pe vremea lui Ceașcă: "Revoluția de Eliberare Socială și Națională, Antifascistă și Antiimperialistă". Știi cu cine se luptă Putin în Ucraina? Cu fasciștii. Știi cu cine votează mulți români? Cu ăia de îi laudă pe ruși și legionari. Zici că ne-a luat Dumnezeu mințile. Că nu doar proștii votează, stai liniștit. Sunt atâția care au ceva carte și stare și tot îl cred pe Guru când le promite apă, hrană și energie. Deși suferim de vreo 6 luni de teamă și nesiguranță, parcă a început să iasă soarele și ne-am mai descrețit frunțile. Diaspora s-a trezit că are chef de vot și a dublat deja numărul de voturi comparat cu primul tur. E de bine. Clar nu toți cei care vin în plus aleg calea europeană, dar sigur diferența în favoarea pro-rusului va fi mai mică. Au realizat mulți ce înseamnă să ne expunem unui risc inutil, deja piețele au dat semnale clare că dacă nu avem grijă, ne scufundăm mai repede ca un căpitan de vas cu datorii la cămătari. Adică, noi suntem și proști, dar cumva ceasul din urmă ne deșteaptă. Eu scriu asta cu gândul că va fi bine și luni dimineață ne trezim zâmbind în democrație și că s-a terminat un vis urât. Am zis deja că am obosit. Ce eram noi stresați cu case, munci și ceva probleme de sănătate, s-a mai adaugat și starea asta de neclaritate, de incertitudine. Mai stăm în țară după 18 mai? Știu mulți oameni care au zis că o taie spre vest de se împute treaba cu rușii. Eu zic că scăpăm de data asta, dar pe urmă trebuie să facem niște schimbări majore ca să nu ne mai aflăm în postura de a alege între est și vest. Credeam că am ales deja, că drumul nostru e doar în UE și NATO. S-au trezit unii acum că UE pute și nu mai avem nevoie de ei. Pretene, ia ia-ți tu vălijoara și tai-o la est, fă-ți vacanțele la lacul Baikal și trimte-ne vederi de bine. Nu am nevoie de prietenia rusului, să ne ferească Dumnezeu de ei. Nu am apreciat niciodată cultura lor, am citit ceva opere bune, dar cam atât. Eu îi consider involuați și mereu puși pe expansiune. Iar mie nu îmi plac bătăușii. Adică, apreciez pe cei tari pe poziții, dar nu pe ăia de se iau de ăla mai slab din curtea școlii ca să pară ei importanți. Pacea se menține cu arma, să ne înarmăm. Vrea rusul să ne atace, să fim pregătiți. Știu că nu avem armată, băieții patrioți de carton de la noi se bat pe programări la un salon bun de sprâncene, nu ar da un pumn că le sare lacul. Parcă îi și văd cu gleznele lor fine cum se freacă în bocancii de armată. Ei nu dau cu grenade, dau cu cremă de lăcrămioare, trăi-ți-ar! Păi cu tiktoku' nu facem treabă. Hai cu Nicușor, să aducă educația în prim-plan, și apoi în câțiva ani ne revenim. Sau poate câteva zeci de ani. Dar măcar nu e mai rău. Poate crezi că sunt naiv, știu că o să fie greu economic, dar măcar pot să scriu aici liber. Hai la vot, europenii mei!

Acum, la Târgoviște. Ce ți-am zis, e de bine!

Amore infinito

     Stai chill, nu vorbesc despre fetele mele aici. Doar de biciclete și Turul ciclist al Italiei. Editia 2025 a început în Albania, prin și pe lângă Tirana. Albanezii au negociat un preț redus de la 15 la 9 milioane de Euro, un scor nesperat de bun pentru o competiție atât de importantă. Am citit undeva că Turul Italiei aduce statului italian caștiguri directe și indirecte de circa 2.8mld Euro pe an. Da, da, ai citit bine! Mi-li-ar-de! Nu de capace de bere, nu de scobitori boante, de E U RO. Să-mi dau palme cu crema de față de la Sephora! Păi e mult bănet, conașule, d-aia fac oamenii deștepți tururi cicliste și le promovează ca pe moaștele sfintei Parascheeva în post, făcea-și-ar popii supă din ele. Aaa, că tot am adus vorba, habemus papam. Americanschi papam, cu dedicație pentru Trump. Nu cred că are legătură, omul e bazat, Leon al XIV-lea nu de la Strehaia, om cu stare și pricepere, cu relații și implicații de moare Dan Brown de ciudă. A fost sărbătoare, s-a calmat lumea catolică. Gata. L-am uitat pe fostul deja. RIP. Unde eram!? Ciclism, gata. Mă aflu încă în starea de bine de la revederea de aseară și urmările pozitive pe retina sufletului așa că mai am chef de scris. Familia e pe somnifere dulci, eu încă nu vreau să-mi lipesc genele. Trag repede un articol și mă culc. E sărbătoare ciclistă, primul mare tur al anului, cu plecare din Albania, 3 zile de asfalt prost și atmosferă balcanică. E lume pe margini, e bucurie, vremea e frumoasă, să ne bucurăm de priveliști. Din păcate, eu cam cu atâta am rămas după primele două zile. Wout al meu zici că s-a lovit la operație și n-are suflu, merge ca Dacia pe vapori cu aburi, mai ușor la vale și deloc la deal. A prins un loc 2 în prima etapă și abia 39 azi la contratimp, proba lui favorită. Contratimpul se mai numește și proba adevărului, deci acolo se află el. A fost răcit exact în săptămâna premergătoare Giro, nu s-a refăcut complet și asta e situația. Nu are ce să facă, eu nu pot să fiu prea supărat. Adică aș putea, dar nu aș vrea. Trebuie să mă bucur că îl văd alergand, mă bucur de ciclism de înalt nivel, dar cam atât, cam cu măsură. Deja de ceva timp mă gândesc pe cine îmi aleg favorit dacă el nu mai dă randament? Dacă se retrage prematur? Soția lui zice că îi este greu lui Wout să mai găsească motivație după toate reculurile cauzate de accidentări și boli. Iar când era bine, se lovea de titanii MVDP sau Pogacar. Trebuie un reset, trebuie un an de tranziție după catastrofele de anul trecut. Eu cred în tine, Wout, te susțin, nu degeaba am pus titlul ăla, dar nici tu nu trebuie să renunți! E ușor de vorbit de pe scaunul de la birou unde scriu la căldură și liniște, fără presiune și stres contractual. Trebuia să pun pe foaie dubiile, poate scap de ele. Mâine e a treia zi care i s-ar potrivi, dar astea două zile erau bune să ia și tricoul roz de lider în clasamentul general. A purtat galben în Turul Franței și a câștigat 9 etape, a purtat roșu în Turul Spaniei și a câștigat 3 etape, era perfect să ia roz și o etapă măcar și aici. Tricoul s-a dus, dar măcar o etapă să câștige ca să intre într-un club select de rutieri cu câte o etapă în fiecare mare tur. Vedem. Aplicăm legea lui Ohm. Om trăi și om vedea! Allez, Wout!

Fratele Wout pe repede-înainte.

Clasa a VIII-a B

     Haide bună dimi la toată lumea frummy. E frig afară dar cald saharian în suflet. Am reușit aseară să ne organizăm, mulțumită lui Posteru, într-o extraordinară reuniune de clasă. Nu a fost cu strigare la catalog, că sigur luam absență, a fost doar cu o masă festivă la un separeu cald dintr-un restaurant familiar. Și familială a fost atmosfera. Băh, nu că m-am bucurat, am avut chiar emoții la gândul că o să îmi revăd colegii de nebunii. Aș fi scris "de școală" dar te-aș fi mințit, la cât ne-a plăcut unora dintre noi să învățăm. Nu mă înțelege greșit, a fost plin de tocilari, unii dintre cei mai deștepți oameni pe care i-am cunoscut în viața mea, niște Oameni care mi-au modelat caracterul și m-au făcut omul minunat și extraordinar de desăvârșit de azi. Cu unii m-am văzut după 29 de ani, cred că nu ne-am fi recunoscut așa ușor pe stradă, dar pe cei mai mulți i-am simțit, i-am recunoscut după vorbă, după port Și m-a surprins plăcut că nu ne-am schimbat. E clar că încă nu ne-a îmbătrânit viața, încă reușim să ne bucurăm de revederi. Unele legături nu se rup niciodată, părea că timpul nu a trecut printre noi. Clar arătăm mai matur, clar suntem mai deștepți, clar suntem mai frumoși, dar cred că unirea noastră în acea perioadă a vieții a adus viitorul atât de așezat pentru fiecare. Și fiecare are povestea lui, cu zâmbete și lacrimi, dar aseară au fost doar primele. E bine să îți cunoști și recunoști rădăcinile, familia e pe primul loc, dar oamenii cu care te înconjori când crești îți ajută visele să devină realități. Niciunul nu a ajuns președinte sau în spațiu, dar fiecare pe drumul lui și-a depășit condiția, și-a maximizat rezultatele și a capitalizat de pe urma calităților. Pentru că doar calități am observat la colegii mei de suflet. Cumva am rămas aceiași deși am evoluat spre noi culmi ale personalităților proprii. Știu că e o contradicție, dar nu am putut să nu apreciez că acest grup în care am crescut mi-a dat curajul și încrederea să mă descopăr și să îmi creionez viața de azi. Unii au reușit să își găsească o carieră la care visau în copilărie, au obținut rezultatele pe care și le-au dorit. Clar avem și rateuri, nimeni nu e perfect, dar felul nostru de a fi, modelat de cea mai tare învățătoare , Geta, care nu a fost și a mea, dar m-a integrat și pe mine în creația ei din "ăia de la Beu", a creat cea mai tare clasă din generală. Aveam cele mai tari fete, cea mai bună echipă de baschet sau fotbal deși am pierdut 2 finale, cei mai deștepți olimpici și mergeam în cele mai tari tabere și excursii. Urmele lăsate pe suflet de anii petrecuți împreună nu au cum să se piardă, sunt adânc imprimate în mentalul colectiv și individual și noi îl ducem mai departe, ca niște soli ai evoluției și credinței în mai bine. Toți diferiți, toți ciudați și normali în același timp, dar aseară am fost o clasă omogenă de oameni mari cu suflete de copii. Normal că unii sunt mai maturi și mai marcați de viață și gânduri, normal că nivelurile de energie sunt diferite pentru că și noi suntem diferiți, dar nu am simțit vreo diferențiere. Mă bucur că am reușit să vorbesc cu fiecare în parte. Nici nu știu câți am fost și câți au lipsit. Că nici la școală nu eram toți o dată la ore, ce să vezi. Dar am umplut o seară de vineri cu o viață de oameni buni. Am fost onorați cu prezența Getei și a doamnei Elvira Gașpar, diriga de engleză, complet neschimbată, care nu m-a recunoscut dar tot s-a bucurat să mă vadă. A fost și mama Zoe Ionescu, profa de muzică și smuls de perciuni cu voce falsă, soția nașului în apa de botez a baschetului care m-a poreclit Mancuso. Toată seara a fost o adevărată desfătare, mi-am permis de mai multe ori să văd și să ascult dintr-o parte de încăpere, scurt, și să mă minunez de grupul din care mă trag. Deși separați de viață și vise, suntem tot aceiași copii buni și nebuni de la a VIII-a B. Cu "B" mare, de la suflet. Am fost doar o parte din cei de jos: Manu(ela), Soare, Tomiță, Alex, Cârstoci, Bratu, Vrabeț, Costin, Panțu, Luci, Preduț, Motor, Pisoi, Posteru, Mancuso.

Cuvintele Getei: ,,Nu strică mai mult curaj!".

Ziua și sărbătoarea

     Haide bună ziua la toată lumea. Nu am avut cum să scriu de dimineață. De fapt, nu am avut cum să scriu de luni încoace. Și azi e sâmbătă, conașule, Sâmbăta Mare. A fost Săptămâna Mare, am muncit de ne-a ieșit pe nas, nu prea mult la birou, dar am avut treburi prin curte și am ajutat și eu de am făcut febră la scarabe, mai ceva decât după o tură grea. Au fost aproape 5 zile fără bicicletă sau plimbare, dar nu a fost o problemă, știam că vine week-end-ul și prind o pauză de la toate ca să aerisesc norii și fumurile din cap. Oare hidra din mitologie lua câte o aspirină pentru fiecare cap când avea o migrenă? Aveau toate capetele probleme odată? Ce pastile ar fi luat dacă era la Bălăceanca? Hai că am început cu un gând și am ajuns la Legendele Olimpului. Azi am avut puțină treabă prin curte, de copil alintat aș putea spune, dar nu e stres. Am fost pană la biserică să ne vedem cu popa și să vorbim prin lumânări cu morții, că pe vii îi prindem la telefon. Nu am stat mult, deși nu ne grăbeam. Vedem cum facem diseară să luăm lumină. Eu analizez acum obligațiile din casă și încerc să fac un traseu de vreo 2 ore, scurte, că aseară am bagat cam o oră jumate. Se simte că s-a încălzit, dar aseară tot mănuși lungi am avut, că era rece. Am a doua cană de cafea bună, chiar foarte bună fiind făcută de mine. Ieri am avut cursă de ciclism și Wout al meu a ieșit iar pe doi pierzând un sprint în care era favorit. Dar eu nu am văzut toată cursa, doar finalul, apoi am apucat să mă dumiresc că el a suferit în ultimele două ore, când a atacat împreună cu Remco, cel care a și câștigat. Nu a fost cea mai denivelată cursă, dar a fost grea, cu o medie nebună, iar ultimul kilometru era în urcare, deci nu a fost un sprint banal, simplu, pe plat. Eu sunt bucuros că a fost acolo în frunte, e în formă, numai bine pentru cursa Amstel Gold Race de mâine și apoi pentru Turul Italiei în luna mai. Lumea îl atacă și îl critică, trebuia să câștige să le închidă gura. Dar chiar mă gândeam că dacă ar fi câștigat, ar fi fost voci care să spună că nu au fost van der Poel sau Pogacar. Eu nu m-aș mai uita în gura lumii, niciodată nu e mulțumită. Wout mi-a părut liniștit, l-a invins cineva mai puternic ieri. Clar au de analizat în echipă de ce nu mai are explozia la sprint. Eu am încredere în el, o să vină și victoriile mari. Allez, Wout!😀😀😀😀

Eu văd un rezultat bun.

Paris - Roubaix

     Pfuuu, cu ce să încep!? Nu zice "cu începutul", că e clișeu. Cu sfârșitul, nu s-a inventat. Dacă nu îți place ciclismul nu prea ai cum să prinzi savoarea acestei curse. Un monument între monumentele ciclismului. Clar mă poti contrazice, fiecare om are cursa sau cursele lui preferate. Mie cred că îmi place mai mult Roubaix decât Turul Flandrei. Nu știu ce face diferența în favoarea cursei franceze. Vorbesc franceza, dar îmi place flamanda mai mult, deși nu înțeleg decât 3 cuvinte. Wout van Aert. Atâta flamandă știu și eu. Azi am băgat o tură scurtă și tare pe aici prin triunghiul Bermudelor din Adânca - Săcuieni. Ceva mașini, ceva vânt, ceva caini, dar o senzație de picioare bune mi-a făcut ziua mai frumoasă. Deja era, am avut treburi legate de gard și am fost să luam scara de la Hornbach. Nu credeam că mai apuc să ies azi, parcă aș fi putut să fac pauză, dar m-am încordat și a fost de bine. Să ne întoarcem la ciclismul adevărat, Mancuso!

    Paris - Roubaix. S-a născut din dorința unor pasionați de ciclism care și-au construit un velodrom și își doreau să organizeze competiții cicliste, să concureze cu cursele parizienilor. Doi patroni de fabrici de textile, Theodore Vienne si Maurice Perez, și-au unit forțele, au construit velodromul din Roubaix în 1895 (ai citit bine, 8 înaintea lui 9) și au creat câteva curse importante pe velodrom. Dar s-au gândit să meargă mai departe, să organizeze o cursă cu plecarea din Paris și sosirea la ei în bătătură. Dar aveau două probleme. Cele mai cunoscute curse aveau startul sau finish-ul în Paris iar Roubaix era prea de la țară ca să reprezinte o destinatie de vis. A doua problemă era că puteau să aibă startul sau finish-ul în Roubaix, dar nu amândouă. Așa că i-au combinat pe niște jurnalisti sportivi de la cotidianul Le Velo, care erau mai deștepți și au propus promovarea cursei lor ca o pregătire foarte bună pentru o cursă mare Bordeaux - Paris, care avea loc după patru săptămâni. Distanța de 280 de km de la Paris la Roubaix era considerată o joacă de copii comparată cu cursa mai cunoscută de 560 de km. Plus că participanții aveau asigurată o primire de eroi la Roubaix. Au stabilit și un premiu de 1,000 de franci, circa 7 salarii de miner pe vremea aceea. Wow! Directorii ziarului au fost de acord să patroneze cursa, și l-au trimis pe editorul Victor Breyer să caute un traseu. După ce a mers o bucată de drum cu mașina. a luat-o pe bicicletă. Și l-a bătut vântul, l-a bătut ploaia, l-au bătut pavatele și drumurile desfundate pline de noroi, temperatura a scăzut și i-au înghețat bojocii, de a ajuns la Roubaix rupt și murdar și hotărat să trimită o telegramă la ziar să nu organizeze așa porcărie de cursă, prea periculoasă și nepotrivită rutierilor. Dar în seara aceea, o masă caldă împreună cu echipa din Roubaix l-a făcut să se răzgândească. Ce bine!

    Prima cursă era să se desfășoare de Paște, dar biserica catolică a considerat-o o blasfemie și s-a opus, așa că primul Paris - Roubaix s-a tinut pe 19 aprilie 1896, la două săptămâni după Paștele catolic. Dar în 1897, chiar s-a ținut de Paște. Doamne iartă-i pe păcătoși. Pesemne că pățania cu drumul greu al lui Breyer a fost cunoscută, astfel că jumate din cei înscriși nici nu s-au mai prezentat la start, la Brasserie de l"Esperance. Adevărul e că aveai nevoie de speranțe multe să termini așa traseu. Printre participanți s-a numărat Henri Desgrange, un cunoscut ciclist de pistă, care s-a apucat mai târziu să organizeze Turul Franței. A mai fost și Henry Garin, câștigătorul primului Tur al Franței. Garin era un erou local, mai ales că el cu cei doi frați ai lui aveau o afacere cu biciclete în Roubaix. Cursa a fost câștigată de germanul Joseph Fischer, Garin a venit pe 3, la vreo oră de câștigător. A doua cursă din 1897 a fost câștigată de Garin, urmat de olandezul Mathieu Cordang, după o luptă crâncenă în ultimii doi kilometri.

    

Joseph Fischer, în costum aero de epocă.

     Rutierii au fost întâmpinați cu ovații de către publicul numeros prezent pe velodrom și pe străzile din Roubaix, o adevărată sărbătoare a epocii. De atunci, cursa a fost câștigată de cicliști din diverse nații, cele mai multe avându-le Belgia, cu 57 de victorii, pe locul 2 Franța cu 28, Italia cu 14, Tările de Jos au 9, Elveția 4, Germania cu Irlanda și Australia cate 2, apoi cu câte o victorie apar Luxemburg, Slovacia (ghici prin cine!), Suedia și, mare surpriză mare, Moldova, da, prin Andrei Tchmil în 1994. Ce tare! Acum, pe persoană fizică, cele mai multe victorii, cate 4, le-au obtinut Roger De Vlaemink (om fi rude!?) și Tom Boonen. Ultima victorie, în 2024, a fost obținută de Mathieu van der Poel, care are si el două. 

    Renumele de "Infernul nordului" ar putea să aibă legătură cu condițiile dificile îndurate de rutieri pe drumurile de țară, pline de pavate și noroi, printr-o zonă minieră cu oameni duri și încercați. Dar renumele îi vine de la traseul de după Primul Război Mondial. Organizatorii și jurnaliștii care au verificat starea traseului din 1919 nu știau ce îi așteaptă după 4 ani de lupte și bombardamente grele. Mai era oare vreun drum către Roubaix? Oare Roubaix mai exista? La început, lucrurile păreau normale: erau distrugeri, era sărăcie, și era o lipsă ciudată de bărbați. Totuși Franța supraviețuise. Dar pe măsură ce se îndreptau spre nord, aerul a devenit irespirabil, de la conducte de scurgere stricate, canale înfundate, leșuri de animale putrede. Copacii care ar fi trebuit să înverzească odată cu venirea primăverii erau de fapt negri, niste cioturi zdrențuite care își îndreptau crengile spre cer ca niște muribunzi în căutarea mântuirii. Peste tot domnea noroiul și distrugerea. Cineva din alai a rostit cuvântul "infern" și a doua zi a apărut în ziar articolul cu "Infernul din nord". Așa s-a născut legenda. Câștigătorul din 1919 a declarat că nu a fost o cursă, ci mai degrabă un pelerinaj.

    Traseul are o lungime de circa 260 de km în prezent, deși prima cursă a avut 280. Startul se dădea din Paris la începuturi, apoi s-a mutat mai la nord la Chantilly in 1966, apoi în 1977 s-a mutat la Compiegne, mai departe. Acum sunt 260 de km de traseu, primele pavate sunt așezate pe la kilometrul 100. Apoi se succed mai multe secțiuni de pavate, totalizând circa 55 de km de piatră cubică. Lumea zice  că sunt nasole, dar eu îndrăznesc să spun că drumurile patriei noastre rivalizează cu pavatele și nu cred că m-ar surprinde prea tare. Finish-ul e pe Velodromul din Roubaix, care în prezent nu e folosit decât pentru cursa monument, și pentru echipa de rugby din localitate. Velodromul are cele mai faimoase cabine de duș din ciclism, fiecare purtând numele unui fost câștigător.

Belgianul ne-flamand Gilber, câștigător și el.

    Traseul are 29 de secțiuni de pavate, toate clasificate cu stele în funcție de lungime și dificultatea dată de cât de proaste sunt pavatele. Sunt 3 sectoare de 5 stele: Troue d'Arenberg - tranșeea din Arenberg; Mons-en-Pevele, vezi că nu se citește "e"-ul final, da!?; Carrefour de l"arbre, diferit de Carrefour de Militari, clar. Toate 3 sunt foarte spectaculoase, cu mii de spectatori pe margine. Mie îmi place cel mai mult Tranșeea, o linie dreaptă într-o pădure, pe care se intră, sau se intra, că au modificat-o organizatorii din motive de siguranță, așa, se intra cu 60 la oră. Mereu erau probleme, se cădea, toată lumea se bătea pentru poziții, de aici și viteza uriașă. Clișeu: nu se câștigă cursa aici, dar se poate pierde. E un fel de loterie, dai ca surdu'-n clopot, închizi ochii și ții bine de ghidon. Sunt 2,2 km de pavate distruse, bicla sare în toate părțile, îți pierzi plombele, te rogi să nu faci pană, să nu cazi sau să nu cadă cineva în fața ta. Ai loc spre stânga să te duci pe iarbă verde și în pădure, dar nu ai chef de picnic în zi de cursă, zău!

Nu înțelegi nimic d-aici.

    Aceste informații sunt ușor de găsit pe wikipedia, nu vreau să te plictisesc cu date și cifre. Azi se întâmplă toată nebunia, durează vreo 6 ore. Vremea se arăta instabilă ieri, acum sunt șanse de ploaie vreo 30%, deci slabe. Dar e posibil să fie ceva noroi, nu știu de unde, dacă nu a plouat, o fi fost click-bait pe vreun site. Cele mai spectaculoase ediții s-au desfășurat pe ploaie. Sunt o adevărată mană cerească pentru televiziuni, dar pur chin și durere pentru cicliști. Am citit niște citate faimoase ale unor rutieri, dar cel mai mult îmi place declarația lui Theo de Rooij, neerlandez, car era favorit in 1985 dar a căzut și a pierdut orice șanșă de victorie. La final, plin de noroi și lovit, a declarat: "e o cursă idioată, muncești ca un animal, nu ai timp să te pipi, îți uzi pantalonii. Mergi așa prin noroi, aluneci în toate părțile... e o cursă de căcat". Parol, așa a zis. Apoi a fost întrebat dacă va reveni: "Bineînțeles, e cea mai frumoasă cursă din lume". Sean Kelly, dublu câștigător, a zis: "e o cursă oribilă să o alergi dar e cea mai frumoasă să o câștigi". Chris Boardman, campion olimpic pe velodrom a zis: "e un circ, eu nu vreau să fiu unul dintre clovni". Favoritul meu Wout a comentat: "fiecare are povestea lui în cursă; când ajung la autobuz după cursă, ascult poveștile celorlalți și încep să înțeleg ce s-a întâmplat, asta e frumusețea cursei". 

    A fost o perioadă mai gri în istoria acestei curse, când participau doar specialiști, care nu prea alergau în alte curse și lumea nu mai era atât de interesată de ea. Dar după anii 2000, ușor-ușor, cursa a început din nou să atragă atenție și ciclisti mai cunoscuți, ajungând acum la un fel de glorie, toată lumea vrea să se dea la Roubaix, toți vor să vadă cursa live sau pe tv. O adevărată sărbătoare franceză cu gust belgian, fiind foarte aproape de granița cu Belgia, e plin de steaguri cu leul flamand. Avem mai mulți favoriți. Mathieu van der Poel, câștigătorul ultimelor 2 ediții, colegul lui Jasper Philpsen, venit de 2 ori pe podium, Mads Pedersen și italianul Filippo Ganna care a câștigat-o la juniori. Wout van Aert e considerat și el mare favorit pentru că lui i s-ar potrivi cel mai bine traseul, vedem. Mai e și nebunul de Tadej Pgacar, câștigător în Turul Flandrei duminica trecută, a ajuns și el printre favoriți, dar eu nu îl văd concurând pentru victorie, are vreo 10 kilograme mai puțin și e nevoie de forță brută pe 55 de kilometri de pavate, chiar dacă sunt plate, tot te secătuiesc. Ar mai fi Nils Politt, Florian Vermeersch, Dylan van Baarle, Jasper Stuyven și Josh Tarling. E nevoie de picioare, cap limpede, mult noroc să nu faci pene sau să nu cazi. E o cursa nebună, intensă, plină de suspans și stres. Ciudat că nu am emoții, pesemne sunt obosit, mă cheamă patul, dar sigur la cursă voi fi în priză. Haide, Wout, fă-ne mândri și azi!

Fratele Wout la recunoașterea traseului.

Vreme, vremuri

     Ne-a cam luat frigul ăsta prelung prin surprindere. Adică, am înțeles, hai, o zi-două cu zăpada mieilor, dar nu toată săptămâna. Mi-au cam înghețat cataligele ieri la plimbarea vântoasă pe bicicletă. Dar am bifat o oră jumate de plimbare bună, mulțumesc, Doamne-ajută la toată lumea. Seara a fost cu tv și politică, au fost ceva știri și agitație pe scena alegerilor, dar am adormit blană pe la 10 și ceva. Am făcut pace cu Moș Ene, am dormit dus, m-am trezit fresh de portocale și fără ceas, pe la 7 și ceva. Am băut o cafea, m-am apucat de muncă, am trimis copilul la școală cu bunicii azi, sunt mai pe liber deocamdată. O să ne agităm mai spre amiază, când o să avem de aranjat cumpărături de materiale și meseriași. E vineri, nu vreau să mă stresez prea tare. Pierdusem șirul zilelor, mi-am revenit. Ce efect are ziua asta asupra mea, deși nu mă plâng niciodată când e luni. Toate zilele sunt bune. Dimineață erau -2, Buna era cam dezamăgită de frigul suportat de pomi și flori, posibil să le fi afectat de tot, să nu mai pupăm cireșe anul ăsta. Am tot verificat vremea probabilă și pare că se încălzește câte puțin, până spre 20 de grade într-o săptămână. E de bine. Sper doar să nu vină vara din mai. Mă bucur de primăvara asta care a fost cam normală, mai normală decât de obicei. Ha-ha, ce prostie am zis. Ideea e că ne cam obișnuisem în ultimii 10 ani să trecem din iarnă repede spre vară, cu vreo 2 săptămâni de primăvară. Ete că anul ăsta a fost o primăvară mai lungă, încă e, chiar dacă a venit frigul crunt de zilele astea. Noi strânsesem toate hainele de iarnă, bocanci, cizme, tot. Mi-au cam înghețat unghiile în adidașii de pânză. Cam asta a fost și cu frigul, să ne vedem cu bine pe stradă la mâneci scurte. Am făcut pauză de scris, să pun a doua cană de cafea și am citit o știre. Cititul face bine la creier, nu trebuie să renunțăm la metodele clasice de citit și scris. Nu despre asta era știrea. Eu nu pot să ascult cărți, să le citească cineva și eu să stau cu căștile pe urechi. Adorm instant. Nu că nu mă ia somnul când citesc eu, dar e altceva. Eu nu am putut niciodată să mă concetrez pe mai multe lucruri o dată, îi zice "multi-tasking". Păi dacă ascult muzică în timp ce muncesc, muzica aia e doar în fundal. Dacă las știrile să meargă în spate în timp ce scriu, nu aud decât frânturi, iar mai târziu nu știu exact ce am ascultat la știri. La fel și la muncă, încerc să fac un lucru bine, nu mai multe prost. Ne educăm, ne ajustăm, vrem să ne facem mai bine și mai buni. Vremea se îndreaptă, dar vremurile nu prea. Ne alegem modelele greșite, gălăgia e luată drept adevăr, dacă o persoană e cunoscută devine model deși e cunoscută pentru motivele greșite. Cum e cu Piedone care face abuzuri. Lumea își face poze cu el, mai ales tinerii. Vomit. Un analfabet e model pentru liceeni. Ar trebui să îl întrebe copiii cum de a făcut bani și carieră în politică fără să aibă școală, studii pe bune. Mi-e silă. Huoooo. Soarele e sus, mintea și sufletul sunt pe plus, mă întorc la muncă, deja m-am apucat de treburi. Stai așa, că la știri se vorbește despre somn. Sunt curios dacă vom primi informații general valabile sau chestii specifice. Mă distrează când lumea zice că e bine să faci anumite lucruri, dar fără să ia în calcul specificitatea individuală. Eu ascult la Pătraru, dar fac chestiile în felul meu, nu mă dau peste cap pentru niciun guru în bunăstare. Hai să ne fie bine! Cum zic colegii mei slăbuți la țigle: "Spooooor!" 😁😁😁😁😁😁😁😁

Mereu râd la gluma asta.

Marți sau joi până vineri

     Nici nu mai știu ce zi e. Nu doar azi. Ieri, alaltăieri. Știu în schimb cu siguranță că mâine e vineri. Cum mai zic unii mai deștepți ca mine: "cred cu siguranță". Păi e bine, atâta timp cât nu e siguranța de la panoul electric, poți să crezi ce și cât vrei. Am amestecat zilele și am rămas cu nopțile, trag de mine în fiecare zi să acopăr cât mai mult teren din tot ce am de arat și semănat. Dacă lucram în agricultură, mă luam după anotimpuri și tot mai găseam momente de respiro. Așa, ca soț umblător, tată coleric și biciclist amețit, mă surprind mai rar trăgându-mi sufletul. Dacă vede soția rândurile astea, mă sare la cafea mâine dimineață. Nu mă plâng, doar îmi vărs ofurile pe tastatură mai ceva ca un ceaun uitat pe foc laptele. Am câteva clipe libere, am o listă de chestii de făcut, deja am rezolvat multe, dar vreau pauză. Alții în locul meu ar trage un pui de somn sau ar urmări ceva știri la tv. Eu am un ceai. Nu râde de mine că sunt boșorog. Am băut deja porția de 2 cafele azi, mă țin de plan. Dar trebuie să beau multe lichide și apa nu mai intră. Așa că am pregătit un ceiuc de căpșuni sau fragi, nu mai știu ce scria pe pliculeț. Mmmbuuun. Ia să vedem. Azi am fost la parada verzilor cu școala, eu am umblat după cabluri și prize, doamna la salon după unghii și gene. Acum înapoi la Moreni. Bate cam tare vântul și nu știu când și cum ies azi. Ieri nu am apucat, nici chef nu prea am avut, că nu era nicio grabă. Băieții mei la muncă sunt liniștiți, băieții de la ciclism au pauză, deși e o cursă prin Spania, nu mă atrage. Mă pregătesc pentru cursa de duminică, Paris - Roubaix, sau Infernul Nordului. Cea mai tare cursă, o nebunie de 257 de kilometri cu vreo 55 numai pe piatră cubică sau pavate, cum le mai ziceau dacii, strămoșii danezilor. Parcă mă pregătesc de cursa aia, Wout are șanse mari după forma pe care a arătat-o în Turul Flandrei acum 4 zile, deci sunt ceva emoții și stres. Când nu are șanse, am doar emoții. Când are șanse la victorie, mă doare și burta de la stres și încordare. Mă resimt deja, mai e până duminică. Trebuie să îmi găsesc lucruri de făcut, în afară de lista mândrei mele soții sau a copilului din ea. Le punem pe toate cap la cap și apucăm să ne bucurăm și de ciclism duminica asta. Construcția înaintează lent, de la poticneli și întârzieri de materiale și meseriași, e cam mult praf și tușește și aspiratorul și soția. Eu ar mai trebui să mă enervez cu casa și ne-ai vedea pe știrile de la ora 5. E soare afară, s-a mai încălzit, dar a fost friguț, conașule. Bine că o ia în sus mercurul din termometre și ne pregătim de ture uscate și la mânecuțe scurte. Fără stres, fără ruperi de norme. Știi bancul cu norma? Normal că nici eu. Haide înapoi la munci, Mancuso, mai e puțin. Până la pensie mai e mult. Zicea Pătraru că ne-ar prinde bine să nu ne pensionăm niciodată, că ar ajuta la cap și apoi la trup. Cum ar fi să se strângă bani la locul de muncă nu pentru zile de naștere ci pentru colivă și flori? "Ce s-a întâmplat cu colegul, a plecat din firmă?! Nu, nu, a fost ridicat de la serviciu de un break lung!" Deodată are altă semnificație "deadline"😁😁😁😁😁😁

Ciclism de șosea îi zice.

Fidel

     Nu Castro, ci fidel programului și stării mele de om dedicat și mereu ocupat. Azi am băgat o alergare, e posibil să ies și cu bicicleta mai târziu, ceva lejer, nu să rup norii. Am o abordare mai civilă a vieții de biciclist, nu mai trag ca un nebun și încep să mă uit lung la turele de gravel de plăcere prin păduri și pe câmpuri sau dealuri. Eu am nevoie de bicicletă ca să îmi liniștesc cenușiul. Bag alergare ca să mă mențin în formă. Și bag exerciții cu greutăți și stretching ca să arăt bine, sau mai bine (sâc!) pentru doamna mea. Dacă o întrebi, zice că e nemulțumită de cum arăt eu, că ar trebui să mă mai îngraș, că arăt ca un pre-școlar virgin. Dar spune-mi tu, prieten drag care mă citești, la 1.78 înălțime și 74 kilograme în viu, nu cumva sunt normal? Nu-mi zice că am probleme la cap, că alea sunt alte discuții. Chiar am verificat niște site-uri de specialitate cu calculatoare de greutate și sunt în limite normale, spre limita de jos, deci pot să mai iau câteva în plus. Nu am stat să caut ceva calcule complicate cu integrale din mâncare și radical din vârstă. Doar înălțime și greutate. Sunt acolo, nașule, nu mă face să mă enervez degeaba. Păi și dacă eu sunt în parametrii buni, de ce să schimb ceva? Am și eu 4 tipuri de activitate pe săptămână: alergare, plimbare, bicicletă, greutăți. Adun undeva la 7-8 ore, adică o medie de 1 oră pe zi. De bun simț. Beau apă ca un cal și mă pipi la fel, am redus cafeaua la 2 pe zi, nu mănânc seara târziu sau măcar încerc, beau o bere pe săptămână, mănânc o dată pe săptămână de la fastfood, bag ciorbă cât de des pot, am minim 3 mese pe zi, mănânc fructe, am redus dulciurile, fac pauze la muncă să nu amorțesc pe scaun, nu mai ridic greutăți mari, nu mai trag ca nebunul la bicicletă, m-am apucat de citit ca să antrenez acoperișul din care tot cad țigle, mă întâlnesc cu oameni cu rost, încerc să fac bine în jurul meu, merg cu mașina doar când e nevoie, respect regulile de circulație și conduc preventiv și fac loc să treacă și alții pentru că și alții mă lasă pe mine, zâmbesc măcar o dată pe zi, mă duc la aer și pădure cât de des pot, stau mai puțin pe rețele, învăț să ascult mai mult și mai bine, sunt mai prezent în ce fac și mai responsabil, încerc să nu mai judec sau să mă enervez imediat de la nimicuri, lucrez cu mine și îmi accept greselile. Că doar nu sunt idiot să mă cred perfect și etern. Dacă citești aceste rânduri, toate, înseamnă că și tu ești ca mine. Pătraru ar fi mândru de mine dacă ar vedea ce cuminte sunt. Eu i-aș zice să se ducă-n pista mă-sii cu toate cererile lui, auzi, să bagi 30 de legume și fructe diferite pe săptămână. Lasă-neeee, lasă-neeee! Glumesc, desigur, îl ascult și încerc să îmi fac viața mai frumoasă și mai ușoară, dar nu o să ajung să nu mă bucur de viață pentru că stau să îmi cântăresc mâncarea. Nu sunt atât de bolnav. Deocamdată. Haide ura și la muncă. Să nu vină AI să ne lase și fără job-uri. Oare de ce nu inventăm noi roboți care să muncească pentru noi, nu în locul nostru? Noi doar să ne plimbăm prin lume, să ne bucurăm de viață, să citim, să scriem, să facem politică? Heh, cum ar fi!?

Și nimeni nu apreciază.

Sărbătoare pe două roți

     Azi am reușit după mult timp să văd o cursă de șosea de la început la final. Turul Flandrei 2025. Fără pauze, fără plimbări pe afară, am stat lipit de tv ca musca de spoiler. Doar la pipi m-am învrednicit să mă scuz în pauzele de publicitate. Mulțumesc familiei că m-a lasat de capul meu azi. Și după 6 ore de ciclism am mai ieșit și la o tură rece și scurtă să mă aerisesc, deși rezultatul din cursă nu m-a stresat deloc. Ba din contră. Eroul meu Wout van Aert a fost acolo în față, cu ăia buni, cei mai buni, și s-a luptat ca un leu belgian care se află pentru un loc pe podium. Din păcate pentru el, câștigătorul Tadej Pogacar a fost prea bun azi și nu a avut prea mari probleme. Olandezul zburător Mathiew van der Poel a fost puternic și azi, dar a clacat. Eu cred că a încercat să îi dea replica lui Tadej și s-a copt. Wout al meu nu a reușit să prindă podiumul, a ieșit pe 4, dar forma arătată astăzi îmi dă mari speranțe pentru cursa de duminica viitoare din Paris - Roubaix, care i se potrivește mai bine decât traseul de azi din Flandra. Eu speram la un top 10, dar când am văzut că poate prinde podium, am zis că deja e o mică victorie. Nu a căzut, nu a spart, a fost acolo în față atunci când a trebuit, a și atacat la un moment dat și a fost activ și agresiv, demult nu l-am mai văzut așa de hotărât. Faptul că a avut picioare a contat și la poziționare, pe urcări a fost în față, deși pe la jumatea cursei dispăruse și m-am gândit că e una din zilele alea nasoale de anul ăsta de până acum. Dar mi-a dat calculele peste cap, mi-a amestecat așteptările cu vise frumoase și m-a ținut pe vârful scaunului (ca să nu zic bucilor) vreo 2 ore, de când au început atacurile puternice și el a luptat cu toate forțele să nu fie lăsat în spate. Cred că a vrut și a reușit să demonstreze că încă are un cuvânt de spus în cursele mari, că nu e fumat și terminat și depășit. Wout o să câștige pe pavatele din Roubaix și o să mă facă mândru că îl numesc "fratele Wout". Normal că toată atenția e pe câștigătorul sloven, dar eu citesc toate articolele despre eroul meu. Ar fi fost o minune să câștige WOUT azi, dar mi-a arătat că nu a fost atât de departe de visul său. Sunt sigur că a dat tot ce a avut, fără rezerve. Astea sunt cele mai reușite curse, zile, vieți. Când știi că ai dat totul pentru o cauză pentru care lupți și chiar dacă nu obții rezultatul scontat, poti merge mai departe liniștit dar mai hotărât și mai încrezător. E normal să ai obstacole și poticneli, mai cazi dar trebuie să te ridici. Nu există alta cale. Decât înainte. Că vorba aia, înainte era mai bine! Haide, Wout, fă-ne o bucurie și câștigă Roubaix. Apoi ne luăm liber tot anul. 

O zi grea în mină.

Numerologia și ciclismul

     Haide bună dimineața la toată lumea din comitatul inteligent și elitist. Și modest. Am hotărât că azi e o zi bună. Nu pentru că m-am tuns, nu pentru că e sâmbătă, nu pentru că am avut o cafea bună la micul dejun sau pentru că e soare și frumos afară. Gândești pesemne că bag o tura lungă cu bicicleta. Neeeh. Azi e cea mai tare zi pentru că mergem sa îi cumpărăm Emmei o bicicletă nouă. Cea veche i-a rămas mică și are nevoie de ceva mai mare. Am cercetat piața, magazine și am ajuns la concluzia că nu merită să luam una nouă, că ea nu merge atât de mult. Așa că ne-am orientat spre una second, marca B-Twin de la Decathlon. Am sunat, am stabilit să ne vedem cu omul vânzător în București, ne plimbăm. Din păcate, Emma are ceva temperatură și stă liniștită acasă, mă duc eu cu doamna mea. Are planuri cu Ikea și Băneasa, o să stăm toată ziua pe acolo. Eu sunt pe un mare plus, cumpărarea unei biciclete e fericire pură pentru mine. Nu e pentru mine, eu nu mai am nevoie de o bicicletă nouă, deși am scris deja despre asta și știm că numărul de biciclete de care un biciclist are nevoie este "n+1", unde "n" este numărul actual de biciclete. Deci poți cumpăra oricâte biciclete, tot mai vrei una. Așa suntem noi, fără număr. Am ceva emoții legate de calitatea bicicletei, sper doar să nu fie prea folosită, am idee ce să verific. Nu e de carbon deci nu am griji legate de crăpături ascunse. Mă interesează doar schimbătoarele și frânele, plus furca să țină bine. Nu o să meargă Emma pe coclauri ca un nebun de metebist pasionat, dar tot o să coboare vreo bordură și va da în gropi, deși ea nu merge cu viteză. Ea are grijă de lucrurile ei, e ca maică-sa, deci o să o vindem peste câțiva ani în aceeași stare. Aș pleca acum, pe jos, să ajung mai repede să o verific și să o aduc acasă. E un pic de grabă pentru că săptămâna viitoare avem turul ciclist al copiilor de la scoala 5 și nu putem lipsi. Am fost în fiecare an, Emma e foarte mândră de participarea alături de colegii ei. Mie mi-ar plăcea să aibă mai mult spirit de aventură și să începem să mergem împreună la pădure, pe biciclete, cu copiii de la blocuri, fetele ei de la Moreni. Nu o forțez să îi placă ceva, eu doar îi propun chestii si o susțin în ce decide ea să facă. Azi pictează, am citit împreună, o să ne facem club de cultură. Ea citește, eu cultiv legume, facem treabă. Am cartea aia cu istoria partidului comunist și e grea de-mi cade scuipat din gură, dar nu mă las, vreau să înțeleg mai bine de ce suntem azi un popor ușor de păcălit. Stiu, politică iar, te-am plictisit, of. Haide, lasă-mă, e sâmbătă și ne bucurăm de primăvară. Mă duc să mă pregătesc, ne vedem mai târziu sau chiar mâine în Turul Flandrei. Wout prinde podium mâine și câștigă Roubaix săptămâna viitoare. Ce vis frumos!😁😁😁😁

Noul membru al familei de biciclete. Sper.

Ziua păcălelilor

     A fost 1 aprilie, dar azi s-a întâmplat o păcăleală de dat în filme. S-a disputat Dwars doo Vlanderen, adică o cursă de-a latul Flandrei, așa s-ar traduce. Ideea e că la final s-au găsit 4 inși să se lupte pentru victorie, cu 3 din echipa eroului meu Wout van Aert, Visma Lease a bike. Toată lumea îl dădea pe Wout ca favorit la sprint. Intrusul din grup era Nielson Powless de la Education First. Dupa o zi nebună, cu un atac exploziv al Visma, plutonul s-a făcut praf și apoi a fost o cursă nebună de urmărire. Eroii mei erau în grupul fruntaș, ce putea să meargă rău!? Adică, s-a mai văzut așa ceva înainte, când dintr-un grup de 4, cu 3 din aceeași echipă, câștiga intrusul din altă echipă, dar am zis că nu au cum baieții mei să o zbârcească în halul ăsta. Nu stau acum să explic ce s-a întâmplat, în cursă sau la sprint, ca m-am enervat rău, dar a câștigat intrusul. La sprint. Cu Wout. Cine să îl bată pe Wout la sprint? Poate doar greii ciclismului, nicidecum americanul ăsta surpriză de Powless, nu vreau să îi zic de dulce, că a fost meritul lui să câștige, chapeau. Pe mine mă doare pentru că Wout avea nevoie de această victorie ca înecatul de aer înainte de Turul Flandrei care e duminică. Tu mă știi că sunt mereu pe pozitiv și trebuie să mă ridic, după ce termin articolul, desigur, să ies la aer, la o plimbare, o să gasesc eu plusuri. Primul care îmi vine în minte e că Wout a arătat o formă mult mai bună decât în cursele de anul ăsta de până acum, a fost la atac și a muncit ca un nebun. Mi-a plăcut asta foarte mult, că a crescut forma. Din păcate nu e destul, nu cred că e destul să îi bată pe Pgacar sau van der Poel în Turul Flandrei. Dar am citit că forma lui ar fi super-bună pentru Paris-Roubaix săptămâna viitoare. Ca să mă ia somnul în seara asta, o să mă agăț de visul ăsta. Forma lui e mult îmbunătățită, nu e perfectă, așa cum s-a văzut. dar sunt semne bune și am de ce să sper din nou. Știi ce, la naiba, nu mă interesa atât de mult victoria azi cât forma pe care a arătat-o. Gata, sunt pe plus. Haide, Wout, suntem cu tine!💪💪💪💪

Un american fericit.

Ziua bună

     Se zice că se cunoaște de dimineață. Dar eu acum doar dădeam ziua bună la toată lumea, încă nu mă pronunț despre ce va fi să fie. E marți, m-am trezit fără ceas, Emma are cerc pedagogic în program și nu face școală, așa că suntem tot la Moreni. Vrea ea să stea cât mai mult aici, treaba ei. Așa eram și noi la 10 ani, voiam la bunici. Eu eram pe la Găești și mă bucuram de grădină cu tataia care mă învăța tot felul de munci. Normal că mă folosea să îl ajut, că doar nu mă învăța pe gratis. Al meu frate era mai inactiv, el era cu teveul și ziarele de atunci. Ca și acum. Știe tot ce mișcă pe ecrane și la știri. Cred că a văzut toate serialele și filmele artistice cel puțin o dată. Dallas și Sclava Isaura nu cred că se pun. Că pe alea le-am văzut toți. Acum, în prezent, am un serial pe disney+ la care mă uit, ceva polițist slăbuț, fără actori mari. Nu vreau să găsesc un serial care să mă țină legat de televizor, la acesta mă uit când am timp și chef, nu am insomnii în legătură cu ce va face eroul. Plus că am libertatea să aleg când să mă uit, nu mai simt nicio constrângere. Pe vremuri, treceau vacile la 7 și apoi eram toți copiii geană pe Sandy Bell, un desen animat francez. Mai era și Captain Planet, ăla cu poluarea, Nils Holgerson care zbura cu gâștele sălbatice peste Europa. Erau distracțiile noastre mici, printre meciuri de fotbal, reprize de pescuit și jocuri ale copilăriei. Aveam timp de toate, aveam prieteni peste tot, echipele de fotbal erau pe străzi sau scări de bloc, pe cartiere nu prea am avut, că eram prea mulți copii la noi în cartier ca să mai mergem prin alte părți. Tot îi acuzăm pe copiii de azi că stau pe ecrane. Dar eu îmi aduc aminte de celebrele jocuri cu manete pe care le conectam la tv alb-negru și fugăream o bilă pe un ecran, un fel de tenis. Păi am fi jucat non-stop, eram lipiți de joc precum guma de mestecat de talpă. Mă bucur că Emma are și activități afară, role, alergare, se joacă cu fetele în parc, merge pe jos, dansează până la epuizare. O mai atenționăm noi când stă prea mult la telefon, dar cred că are un meniu echilibrat de școală și distracție. Lasă copilul să se bucure de copilărie! Ce, tu câte cărți ai citit la 10 ani!?😁😁😁😁😁

Azi, copiii de 4 ani instalează aplicații pe telefon.

Viață de câine de lux

     Așa da, tatty, mai merge treaba pe meleagurile din Valhalla, recte câmpiile verzi din cenușiul meu. Am scris ieri că a fost o săptamână grea și părea că nu mai apuc să dau o tură de bicicletă. Asta pentru că era dimineață, aveam treabă și afară ploua. Sau se făcea că plouă. Ei bine, nașule, iete că n-am fost ocupat toată ziua și nici nu m-a plouat. Trăi-mi-ar familionul! Am ieșit pe poartă ca un elev corijent în pauza mare, ziceai că evadez din cea mai grea temniță, mă mir că nu am uitat să iau bicicleta, așa de grăbit eram. Nu te gândi că am reușit vreo mare performanță, dar cele două ore jumate de plimbare aproximativ uscată m-au uns pe suflet. Știu, oximoron, plimbare uscată care unge, nu te obosi să mă corectezi, eu aberez aici și mă chinui să mentin logica la limite acceptabile. Nu mai zic de gramatică și acuratețe documentară. Si pentru că veni vorba de corectitudine, aseară m-am contrat, așa cum îmi place mie, pe tema unei legi date în Franța în legătură cu educația sexuală. Frate, eu sunt pentru așa ceva, dar de la clasa a V-a în sus. Omul zicea că e de la patru ani și cine nu își duce copilul la grădiniță plătește amenzi și poate face și închisoare. Neștiind exact despre ce e vorba, nu m-am contrat aiurea până în pânzele albe, că nu aveam dovezi, dar nici nu am vrut să iau de bun ce îmi zice omul. M-am întors la laptop și am găsit, dar nu e așa cum zicea el. Sunt și articole pe net care aberează, dar citind textul legii, care dorește de fapt să protejeze tinerii și copiii de abuzurile on-line, să îi facă atenți la anumite semnale care să îi ajute să scape de agresiuni din partea adulților și nu numai, parcă nu îl mai cred deloc pe amicul respectiv. Scire acolo întradevăr și de cunoașterea corpului la vârsta de 4(!) ani, dar mie îmi pare exagerat de-a dreptul. Sunt pentru educație, pentru informare și învățare, dar nu așa. Sau cum era la americani care le vorbeau copiilor de 5 ani despre schimbarea sexului. Nu, nu, nu e bine. Cred că pentru fiecare vârstă sunt anumite subiecte tabu și tot așa pentru fiecare vârstă sunt discuții necesare. Mai vedem cum evoluează, nu cred și sper să nu răzbată agenda woke, cea extra-progresistă de îți bagă curcubeul pe gât. E atât de multă dezinformare pe net de te doare burta. Și nu de râs. Ajungi să te cerți cu vecinu' care a văzut el pe net că au început recrutările pentru războiul din Ucraina. Mamăăă, câtă prostie! Și ticăloșie, clar. Avem nevoie de instrumente de control, aici nu mai e vorba de libertatea de exprimare. Ar trebui să existe legi pentru dezinformare, lumea să fie responsabilă pentru ce scoate pe gură sau pune pe foaie și web. Credeam că o să fie un articol despre viața frumoasă, am și poza potrivită, am ajuns iar la politici. Dar asta e, viața e condiționată de deciziile politice, nu ai cum să nu fii interesat de politică. E ca și cum ai zice că nu îți pasă ce cumperi de la magazin, că toate produsele sunt la fel peste tot. Ce să vezi, nu e așa. Fii mai activ, mai implicat, mai atent la detalii, nu te mai repezi ca găina la muci și protejează-te. Chiar, ți-ai pregătit pachetul de supraviețuire? Eu mă bazez pe soacră-mea, are beciul plin de provizii. Hai sănătate și bucurii în toate, mă retrag la a doua cană de cafea și să citesc știrile. Nu pe tik-tok.😁😁😁😁😁

2 curse simultan. Mai aveam să pedalez pe trainer.

Primăvara e bună doar pentru unii

     Gata, am gătat. Am dus și săptămâna asta pe picioare, deși la un moment dat o luasem în jos cu toate. Bag un mic dejun liniștit, ascult știrile pe B1 și mă bucur de o dimineață de sâmbătă liniștită. Vezi câtă liniște e în capul meu!? A fost greu la muncă, dar a fost și nebunie în casă, că au revenit băieții pe șantierul nostru drag. Emma e la Moreni, noi așteptăm să aterizeze echipa. Deși lucrează un singur băiat, eu nu am cum să îl încurc prea mult. Trebuie să se pogoare și doamna din înaltul patului și să bem o cafea împreună. Afară e urât, a plouat sau plouă, bate un vânt turbat și nu e de bicicletă. Săptămâna asta au fost curse mișto de ciclism dar fără eroul meu Wout în prim-plan. Ieri a alergat dar s-a pierdut în pluton. Nu sunt semne bune, pare că pregătirea lui nu e ceea ce trebuie. Mi-e greu să cred că e doar în faza de pregătire și o să rupă norii peste o săptămână în Turul Flandrei. Rivalii lui au câștigat curse și au arătat o super-formă. El e moale, în spatele plutonului și fără scânteie. Nu mai are explozia de altădată. Poate că se pregătește serios pentru a fi de ajutor în Turul Franței în vară, dar el e rutier de curse clasice de o zi, mă enervează că echipa lui îl folosește așa mult pentru alții. El trebuia să se dea cât mai mult în cursele de ciclocros în iarnă, să aibă pregătirea normală pentru clasicele din primăvară pe pavate, apoi să vadă ce poate face în Marile Tururi. S-a axat pe pregătire la mare altitudine. Ori asta fac cicliștii care vor să câștige mari tururi. Ar fi trebuit să alerge în toate cursele mari sau mici, Strade Bianche, Milano-SanRemo, să bifeze cât mai multe din ele, că alea sunt un antrenament mai bun decât orice cantonament. Clar se uzează în curse, dar el a stat aiurea pe munti și acum când a revenit s-a pierdut. Sper doar să mă înșel amarnic și el de fapt să fie exact unde trebuia, deși după cursa de ieri s-a arătat dezamăgit și el, deci nu e bine, lucrurile sunt puțin pe dos. Anul trecut a avut aceeași abordare dar a căzut rău și nu a putut testa alegerea. Semnele erau bune, zice echipa lui, și au aplicat același program și anul ăsta. Deocamdată nu e nici măcar gri situația. Eu îmi pun speranțele în capacitatea lui de a reveni și de a le arăta tuturor că încă se poate bate cu van der Poel și Pogacar, că nu s-a înmuiat de la căzături și viața de familie. Cineva îl acuza că e prea celebru pentru câte curse câștigă. Mai vedem! Eu îmi fac griji, dar rămân optimist, ca să mă pot bucura de spectacolul numit ciclism la adevărata valoare. Haide, Wout, fă-ne mândri!😁😁😁😁😁😁

La tăți n-i greu, dar nu la tăți la fel.

Cine se trezește de dimineață

     

Greu la birou cu ochii mici.

    E somnoros toată ziua. Am avut de cărat rude gen frate și mamă până la capitala României. București, da, ai ghicit. Dusul nu e problemă la ora 4 dimineață, străzile sunt pustii, dar merg toate semafoarele, noroc că am prins verde pe linie și am ajuns repede. Un pic prea repede, că am mai așteptat un pic acolo să vină autocarul să care oamenii spre Stambul. Se duc la plimbare, acum când ăia se bat cu poliția pe străzi din cauza dictatorului lor, Erdogan. Vezi ca litera "g" e mută, așa am auzit. Am stat la o gură de cafea și țigară și am tăiat-o spre casă. Deja începuse lumea să umble, noroc că spre ieșirea din oraș e mai lejer. Dar am putut observa puhoaiele de mașini care veneau spre București. Frate, zici că erau turcii la atac. Am citit undeva că sunt peste 1,5 milioane de mașini care intră în oraș în fiecare zi. Cam cu tot atâția oameni. Păi de aia e orașul ăla atât de aglomerat, din cauza țăranilor care fac naveta la muncă. Sau poate la școală, deși nu se mai îmbulzește lumea să învețe. Mă gândeam că așa e peste tot, banul atrage lumea ca un felinar luminat moliile. Eu am marele noroc de a căpăta salariu de București și stau la provincie. Târgoviștea mea de suflet costă cam jumate din prețul Bucureștiului. Clar nu oferă aceleași oportunități de carieră, că de aia sunt eu mulțumit că am job acolo. Că și salariile sunt la jumate, deh. A început construcția unui drum cu patru benzi, de fapt lărgirea celui actual, de la Tărtășești spre Târgoviște. Drumul ăsta a fost prins în toate promisiunile electorale de la Năstase încoace, abia acum se face. Taman acum când nu mai fac eu naveta și mă afectează puțin spre deloc. E o mare realizare, lumea circulă mai ușor și mai repede, deci mai ieftin, câștigă toți. Noi avem noroc de un primar bun care a schimbat orașul nostru enorm de mult. Am înțeles că suntem fruncea la atragerea de fonduri europene. Mă bucur să văd autocare cu copii venind la Turnul Chindiei, e posibil să fie mai multi oameni care își vor dori nu doar să viziteze, ci și să trăiască aici. Să facă naveta la București de aici, cu noile drumuri mai rapide. E un moment bun să cumperi teren, case, apartamente. Sigur vor fi oameni dornici să scape din haosul bucureștean. Și pe aici se mai aglomerează drumurile, dar dacă o iei pe jos, într-o oră ai străbătut tot orașul, din centură-n centură. Un gând bun de rumegat la cafea. Sunt la a doua, că îmi picau ochii-n gură și se scăldau în bale. Hai că ți-am stricat ziua, m-am apucat de muncă. Vorbim mai târziu. Sporuri!😁😁😁😁😁

Marți și 3 ceasuri

     Tu decizi de care sunt ele. Frate, am dormit de-am rupt! Am adormit blană până în 10, dar eu deja ațipeam de pe la 8 și ceva. După un weekend în care am dormit puțin, pentru că m-am culcat târziu, d-aia, nu pentru că sunt prost rău, m-am resimțit ieri de nu am băgat nicio activitate fizică. Poate dacă aș fi făcut pe la prânz ar fi intrat ceva, dar seara am fost rupt. Râdea doamna de mine că am tras la jug. Eram praf. Emma nu a făcut karate, așa că nu am mai ieșit deloc afară. Am băgat muncă multă și grea de mi-a stat ceasul iar căpocul s-a umplut repede de oboseală și a făcut poc. Azi încerc să beau doar o cafea. Apă beau cam o cană la fiecare oră, până spre amiază, că dacă beau apă multă seara nu mai dorm și mă plimb pe la baie. Tot încerc să îmi fac un program, ajustez și citesc, testez și analizez cum mă simt. Realizez că tratamentele sunt lente, ce iau eu acum, suplimentele astea pentru rinichi și ceva fier, nu sunt pastile, dar totuși nu vreau să depind de vreun medicament ca să fiu normal. Eu normal nu voi fi vreodată, dar asta e altă problemă. O să reiau analizele și vedem ce rezultate am. Apoi iar testez soluții și modific program. Mesele sunt normale, tot mă educ să mănânc mai încet, dar nu îmi iese. Zici că mă aleargă cineva și rămân fără mâncare. O fi instinctul de conservare care face mișto de mine, habar n-am. Am luat micul dejun departe de laptop, nici la tv nu am dat drumul. Și m-am concentrat pe farfurie și mâncare. Nu pot să mestec încet, să număr până la 7 și apoi să înghit. Vezi că am pus 7 la mișto, că nu știu daca e vreo recomandare de câte ori să mesteci înainte să înghiți. Gata, te-am pierdut, venisei pentru un articol despre cum să faci sau nu chestii iar eu nu îți dau nimic concret. Ideea e că suntem diferiți și nu ni se potrivesc abordările, adică poti să faci și tu analize medicale și apoi să vezi încotro, dar depinde de tine ce-și-cum pe mai departe. Eu citesc pe toată lumea și mă uit la mine, să văd ce îmi priește, ajustez, uneori mă contrazic, îmi schimb părerea în funcție de ce informații noi găsesc, nu vreau să fiu fixist. Și cu bicicleta vreau să fiu mai relaxat, e posibil ca într-o zi un nenea doctoru' să îmi interzică să mai merg pe două roți. Ce o să fac, o să mor!? "O să mori, o să mori, și din bancă bani de flori", cântecul copilăriei. Clar îmi doresc să mă dau în continuare, am redus distanțe și intensități, nu mă mai antrenez, chiar dacă nu mă plimb ca un poștaș. Am zis că vreau să am grijă de mine, iar ce e mult strică. Pauza de ieri mă obligă să fac azi ceva ca să recuperez, dar nu e stres. Vreau să îmi dau voie să fiu liber, să îmi asum momentele de respiro și să mă bucur. Nu vreau să devin obsedat de mișcare și să nu mă mai bucur de viață. Trăim mai organizat și mai atent, dar ne mai și răsfățăm. Că doar nu suntem roboți, încă. Hai la muncăăă, poetule!😁😁😁😁😁

Bertie Einstein în farfurie.