vineri, 24 octombrie 2025

Pana e o stare de spirit

     Mi-a zis asta cineva mai demult și nu am vrut să îl cred. Dar azi parcă aveam un rahat turcesc pe suflet și am făcut pană. După ce că aveam eu o problemă cu mașina, ceva pe la filtrul de particule, a mai venit și păcătoasa asta de pană. Noroc că eram în oraș și nu a mai trebuit să o repar, am ajuns acasă per pedes, la pas, romantic. Cumva, parcă o simțeam venind, dar nu știam ce mă va lovi. La unii sunt 3 ore proaste marțea, la mine sunt în oricare zi, dar nu consecutive. Haide bună seara la toata lumea! Am zis să scap de porcăria de pe suflet și să dau cu plus pe urmă. Că așa e frumos. Am un hip-hop de calitate, ochelarii pe ochi, zâmbetul pe retină și servetul pe țambal, că batistă nu port. Am făcut pace cu problemele de la muncă, am închis bine luna asta, șeful meu e fericit, deci sunt și eu fericit. Așa merge treaba la corporație, m-am adaptat de minune. Mi s-a propus să fiu o juma' de șef, cu ceva responsabilități și mai mult cash, normal că am zis DAAA cu toate gurile. Că doar așa îmi cresc șansele să primesc undă verde să îmi fac damblaua mea cu ciclocrosul. Cum care ciclocros? Campionatele naționale din ianurie 2026. Mai ales că se vor disputa tot aici în bătătura de la Florești, unde a fost și data trecută. Deja am început pregătirea tematică, am zis că poate o să țin și un fel de jurnal cu ce activități presupune planul meu de antrenament. Cam după ureche făcut, dar e adaptat la programul meu volatil, așa că acordă-mi înțelegere și marje de mișcare. Planul de kilometri pe 2025 e aproape gata, peste 9 mii bifați deja, îmi va fi ușor să mă bucur de ore în șa fără mulți kilometri pe răboj, nu e stres, e meserie. Am băgat prima alergare săptămâna asta, după mai mult de 6 luni de pauză. Zici că m-am născut pui de girafă, așa mergeam pe urmă, abia mă târam, bine că nu m-a observat doamna, că mă lua în balon de nu mai vedeam pământul. Planul meu presupune măcar o alergare de 5 km pe săptămână, 6 ore de rulaj în zona medie (Z2), 2 ore de antrenamente cu intervale, și o oră de exerciții specifice ciclocrosului, legate de îndemânare, încălecare, start. Ca să nu mai zic de exerciții cu greutăți cât de des se poate, stretching și gantere. Eu zic că nu are ce să fie rău, mă mențin în formă, chit că nu se va materializa vreun mare rezultat la orice competiție voi participa. Eu visez frumos că la anul o să bifez mai multe curse de șosea, iar toamna viitoare aș vrea să mă înscriu la toate etapele (4,5 sau 6, câte vor fi) din Cupa României de Ciclocros. E un proiect care impune ceva buget de bani și timp, dar sunt încrezător că va fi aprobat de comisia de buget-finanțe și ne vom plimba prin țară. Că doar nu mă duc singur, le chinui și pe fete. Hai că m-am mai liniștit un pic, a trecut și ziua/săptămâna/luna asta, mă pregătesc de un somn lung, mâine e posibil să bag o tură de vreo 3 ore dacă mă lasă vremea. Hai somn ușor, ne vedem curând. 😀😀😀

De la tura de azi.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu