Gânduri de ducă

     Stai liniștit, că nu plec nicăieri, e vorba de plimbare la pădure și la aer, nu vreau încă să mă duc dincolo, unde-i frig și întuneric. Mă uit afară, 20 de grade, soare, senin, frunze galbene și vânt de schimbare, dar eu sunt în fața unui laptop gri cu taste negre și hieroglife albe. Muncesc, da, știu, un fraier, dar dacă nu mi-a plăcut cartea, am de tras! De multe ori mă surprind mulțumind divinității pentru condițiile mele de muncă, pe care eu mi le fac, nu mă bate vântul sau apa, șeful sau factura mare la gaze. Sunt pe plus. Aș fugi la o tură, dar mai am chestii de făcut, nu știu dacă apuc azi. Mai avem și petrecerea de Halloween, Emma e amfitrioană azi, va merge cu copiii la colindat de ziua morților și va primi bomboane. Sublim! Am mai scris despre asta, sunt mulți cârcotași, că nu e frumos, bine sau național, dar mi se rupe firul vieții de ce zice lumea, noi ne bucurăm de bucuria copiilor și joaca lor. Că doar nu durează o veșnicie și nu facem cine-știe-ce eforturi. Ei se ocupă, decorațiuni, chestii, noi doar dăm o mână de ajutor și încercăm să nu încurcăm. Am avut o săptămână grea, dar bună, multe chestii pe plus, mai sunt lucruri de făcut dar le luăm pe rând. E vacanță, Emma are de citit și e în grafic. Eu am băgat orele necesare de antrenament, tot în grafic. Doamna mea e cu un program de design și desen de planuri cu case, ocupată și stresată dar în grafic, mă lasă în pădure. De tot. E bine. Nu credeam că va mai fi vremea atât de plăcută după ce începutul de octombrie a fost rece și umed. S-a întors soarele cu fața la noi, urmează să mai lucrăm prin curte chestii până vine iarna de tot. Se vede ceva zăpadă spre vârfurile munților, dar nu am chef de dârdâieli inutile și o să mă plimb pe la deal sau câmpie, adun kilometrii necesari și mă bucur de ieșiri. Văd că am scris cam mult zilele astea și mă scuip în gând ca să nu mă deochi de tot. Poate mă apuc de scris cartea aia la care doar visez. Sau mai bine mă duc cu bicicleta. Ies mai câștigat! 😁😁😁😁😁😁

Poză furată de la Sorin. Mulțumesc. 

O altă zi bună

     De ceva timp încerc să mă bucur de realizările mici de peste zi, de gândurile pozitive sau zâmbetele pline pe care le trăiesc și împărtășesc. Am devenit atât de neatenți cu noi, încât ni se pare că nu facem destul sau le permitem altora să ne spună că mai era ceva de făcut. Deși am bifat deja o grămadă de lucruri din listă, mai era ceva. Suntem așa concentrați pe ce nu am făcut că am ajuns să ignorăm complet ceea ce am reușit să facem. Nu e ca și cum am descoperit leacul pentru cancer, dar dacă nu mai avem grijă cum abordăm viața și împlinirile, o să murim triști. EU vreau să mă bucur de viață, vreau să găsesc în fiecare zi ceva important pe care l-am realizat, astfel încât seara să spun "a fost o zi bună". Azi am fost la capitală, la doctor. Toate bune, osul se reface bine, sănătos, dar tanti doctor tot ne-a zis să mai facem pauză de sporturi și șocuri, mai purtăm orteza, o să ne mai ducem după revelion la o poză cu raze x. Deja pot să spun că a fost o zi bună. Ar fi complet și corect. Dar nuuu, stai așa, că mai am și alte lucruri. Am bifat ziua de birou. Beton. Drumul până la București a fost lejer, pe A3, până fix lângă birou, o oră și ceva, de se mira și Emma că am ajuns prea repede. Mai vrei? Doamna mea a avut o zi bună la cursurile ei, s-a evidențiat cu un proiect la care lucrează de ceva timp. Bravo ei! Deci, o zi bună, nu? La muncă am reușit să fac tot ce trebuia să termin până seara. Buuuun de tot! Drumul spre casă a fost destul de scurt, trafic mai lejer decât de obicei! Altă realizare. De dimineață am băgat și o jumătate de oră pe trainer, eu aș fi dus o oră, dar mi-am amintit că trebuia să îmi sun șeful și m-am oprit la timp. Mamă, câte bife am azi! Zic că numai pentru unul din cele de mai sus și ar trebui să fiu mulțumit. Și sunt, nu mă înțelege greșit, eu doar analizez ce ușor am ajuns să fim nemulțumiți, deși traversăm cea mai bună perioadă a istoriei noastre. Dar dacă întrebi în jur, vei primi numai negativism. Sunt atât de multe lucruri de care ne putem plânge, încât am rămâne doar cu asta. Clar depindem și de noroc, unde te naști, în ce familie, în ce țară, dacă ești frumos sau urât, se adună, dar ne mai facem și noi viața ușoară. Punem prea multă presiune pe noi, să facem totul deodată, imediat, nu mai avem răbdare cu noi, nu mai observăm realizările, nu mai numărăm zâmbetele, memorăm doar negativul zilelor de parcă sunt fără sfârșit. Nu-mi place de noi, să ne mai bucurăm de viață, zic. Haide, e aproape noapte, am gânduri despre vise bune, mâine e o nouă zi. Bună, desigur! Haide, la revedere multă!😁😁😁😁😁

Ce simplu!

Grădina lui Ion

     Hai că m-am găsit taman eu să fiu pasărea ce n-are somn, la naiba! Am avut o zi mai grea decât Sisif, am zis că rup creierul mic (că dacă eram deștept, aveam creier mare, deh!), multă treabă pe plantație și mă resimt. Atât de tare că pe la 8 am parcat un pic pe dreapta, cât p-aci să dorm de-a binelea. Dar am tras de mine, atât îmi trebuia, că mă trezeam în miezul nopții că nu mai adorm la loc. Și uite cum bântui pe canale și youtube, căutând ceva să mă adoarmă. Că lumea normală din jurul meu e pa-pa demult. Stau, citesc, urmăresc, dar sunt obosit, nu am chef să fiu atent, vreau ceva lejer, pentru proști, care să mă amorțească până la somn. Ce e și mai rău e că mi s-a făcut foame și eu seara nu mănânc, ca în comedia veche românească. Bag niște curmale, dulci, zic că nu sunt mâncare, dar după astea o să bag apă, apoi o să îmi bag picioarele în el de somn și mă duc la pisoar. Nu cred că am scris vreodată un articol atât de târziu, poate asta îmi pune capac și mă ia somnul. Că altfel mă ia naiba! Mâine avem zi de capitală, mergem la tanti doctora din Kenya care vorbește românește mai bine ca suveraniștii de carton, o verificare de rutină, să fim sigur că oasele se repară corect. Plus că trebuie să bifez și o zi de birou la corporație. Doamna are treabă cu cursurile ei, ne întâlnim la spital. Azi am tras tare să termin multe chestii la muncă astfel încât mâine să fie mai lejer, să pot sta la sala de așteptare fără stres. Sigur am și laptop după mine, că eu nu plec nicăieri fără el. Nu se știe când e nevoie de mine și vreau să fiu pregătit. Pregătirea de ciclocros merge bine, nu știu ce înseamnă "strună", am un program bun, peste 8 ore de bicicletă și o oră de alergare pe săptămână, plus ceva exerciții cu greutăți și greutatea corporală. Nu am nevoie de mai mult. Sau aș avea, dar nu am loc și timp. Deci mă mulțumesc și cu atât. Am noroc că mă pot ocupa de pasiunea mea. Văd la alți colegi de suferință câte ore de antrenamente bagă și îmi dau seama că dacă aș vrea să fiu ca ei, aș fi singur. Nu poți avea o familie și un job solicitante plus un hobby atât de pretențios ca ore de pregătire. Mi-am aflat prioritățile singur, am decis pentru mine și bine mi-am făcut. Nu vreau altă viață. Fiecare alege pentru el, să fie pe plus, per total, că nu poți non-stop. Mai sunt și zile proaste, înnorate, ploioase, nervoase, prafuite. Deocamdată, vremea ține cu mine și nu m-am porcit prea tare prin pădure. Băgăm și trainer, nașule, cum să nu, că doar nu mă chinui prin noroieli inutile. Sunt bine, în grafic, e timp de toate. Hai noapte bună! SPER!😁😁😁😁

Poza de la tura lui Titi, am furat-o. Huo, Mancuso!

Pana e o stare de spirit

     Mi-a zis asta cineva mai demult și nu am vrut să îl cred. Dar azi parcă aveam un rahat turcesc pe suflet și am făcut pană. După ce că aveam eu o problemă cu mașina, ceva pe la filtrul de particule, a mai venit și păcătoasa asta de pană. Noroc că eram în oraș și nu a mai trebuit să o repar, am ajuns acasă per pedes, la pas, romantic. Cumva, parcă o simțeam venind, dar nu știam ce mă va lovi. La unii sunt 3 ore proaste marțea, la mine sunt în oricare zi, dar nu consecutive. Haide bună seara la toata lumea! Am zis să scap de porcăria de pe suflet și să dau cu plus pe urmă. Că așa e frumos. Am un hip-hop de calitate, ochelarii pe ochi, zâmbetul pe retină și servetul pe țambal, că batistă nu port. Am făcut pace cu problemele de la muncă, am închis bine luna asta, șeful meu e fericit, deci sunt și eu fericit. Așa merge treaba la corporație, m-am adaptat de minune. Mi s-a propus să fiu o juma' de șef, cu ceva responsabilități și mai mult cash, normal că am zis DAAA cu toate gurile. Că doar așa îmi cresc șansele să primesc undă verde să îmi fac damblaua mea cu ciclocrosul. Cum care ciclocros? Campionatele naționale din ianurie 2026. Mai ales că se vor disputa tot aici în bătătura de la Florești, unde a fost și data trecută. Deja am început pregătirea tematică, am zis că poate o să țin și un fel de jurnal cu ce activități presupune planul meu de antrenament. Cam după ureche făcut, dar e adaptat la programul meu volatil, așa că acordă-mi înțelegere și marje de mișcare. Planul de kilometri pe 2025 e aproape gata, peste 9 mii bifați deja, îmi va fi ușor să mă bucur de ore în șa fără mulți kilometri pe răboj, nu e stres, e meserie. Am băgat prima alergare săptămâna asta, după mai mult de 6 luni de pauză. Zici că m-am născut pui de girafă, așa mergeam pe urmă, abia mă târam, bine că nu m-a observat doamna, că mă lua în balon de nu mai vedeam pământul. Planul meu presupune măcar o alergare de 5 km pe săptămână, 6 ore de rulaj în zona medie (Z2), 2 ore de antrenamente cu intervale, și o oră de exerciții specifice ciclocrosului, legate de îndemânare, încălecare, start. Ca să nu mai zic de exerciții cu greutăți cât de des se poate, stretching și gantere. Eu zic că nu are ce să fie rău, mă mențin în formă, chit că nu se va materializa vreun mare rezultat la orice competiție voi participa. Eu visez frumos că la anul o să bifez mai multe curse de șosea, iar toamna viitoare aș vrea să mă înscriu la toate etapele (4,5 sau 6, câte vor fi) din Cupa României de Ciclocros. E un proiect care impune ceva buget de bani și timp, dar sunt încrezător că va fi aprobat de comisia de buget-finanțe și ne vom plimba prin țară. Că doar nu mă duc singur, le chinui și pe fete. Hai că m-am mai liniștit un pic, a trecut și ziua/săptămâna/luna asta, mă pregătesc de un somn lung, mâine e posibil să bag o tură de vreo 3 ore dacă mă lasă vremea. Hai somn ușor, ne vedem curând. 😀😀😀

De la tura de azi.

Toamna se numără bicicletele

     Hai că am făcut rost de niște poze ieri la tura de pământ și noroi cu zdruncinături și am zis să pun de un articol. Nu am nimic în cap, nimic nou sub soare deci. Am avut un weekend liniștit, fără pic de treabă prin sau pe lângă casă, am apucat să ies cu tricicleta atât cât era nevoie, m-am bucurat un pic și de pădure plus ceva nămol de frumusețe. A fost soare cât să orbească retina, dar a fost cam rece la ouăle de rață, mon cher. Nu mă plâng, apreciez pozitiv toate turele uscate, că sunt pe frig sau cuptor, nu-i bai. Așa a fost și ieri, în mare parte uscat, dar prin păduri era cam cu bălți și stropi maro, bine că nu am luat rochia de bal și m-am îmbrăcat de minerit. Că la Românica, nu poci să te îmbraci în alb, că și aerul e negru. Dar să mai mergi și pe bicicletă!? Ieri a fost prima etapă din Cupa națională de ciclocros, și nu m-am înscris. Am căutat și găsit motive în pregătirea precară și lipsa unui aviz medical pe care nu m-am învrednicit să îl obțin. Dar e în plan. Am zis că nu ma mai dau la curse până nu sunt pregătit mental și tehnic, așa am făcut. Nicio schimbare deocamdată în garajul mobil, aceiași caluți cuminți, caut de zor pe olx un năzdrăvan ieftin de aluminiu căruia să îi dau nește jaratec și să iasă carbon. Clar mă faci cufurit, dar eu caut până sunt eu sigur că e ce trebuie și pe urmă dau drumul la armata de negociatori să purceadă la drum la Marea Poartă pentru niște galbeni. Măh, și când m-oi vedea io și cu bicicleta de ciclocros adevărat, atunci ce scuze o să mai am!? Pregătirea merge bine, sunt în grafic, niciun stres. Am încercat ieri să bag un tur mai tare de cursă și nu prea aveam putere, deci am ales bine să nu mă dau, că iar ieșeam ultimul. Zău! Știu, știu, era experiența, dar am mai avut d-astea, vreau și altfel. Un pretențios, n-am văzut așa ceva! Au fost puțini participanți, vreo 85 în total, din ce am înțeles, nu am verificat pe site. Anul trecut am fost vreo 95. Slabă mișcare, nu evoluăm în direcția potrivită. Mă îmbărbăta cineva din federație că sunt copiii care vin tare din urmă, poate nu văd eu partea asta, dar nu mă bucură situația. Anul trecut au fost 6 etape în Cupa României, anul ăsta doar 5. De fapt, doar 4, că una, cea de la Brașov, cică s-a anulat deja. Muicăăăă, o luăm în jos și nu e a bună! Ciclismul e un sport scump, e nevoie de finanțare serioasă, e adevărat. Eu mă gandesc că în timp o să renunțăm la mașini pentru biciclete, măcar în oraș, și așa va crește baza de selecție pentru viitorii cicliști. Altfel, nu ne văd bine! Bicicleta e o dovadă a progresului urbanistic, dar noi suntem blocați la stadiul de conservari imobili. Mai durează până ne trezim că trec viețile pe lângă noi când stăm la semafor într-un cârd nesfârșit de motoare și încruntări. Avem nevoie de o schimbare, dar nu statul e responsabil pentru noi în deslușirea secretelor vieții. E una singură și doar noi decidem cum o facem, deși clar și statul are rolul lui. Dar dacă eu aleg să arunc gunoiul pe jos, la ce mă mai mir că e mizerie în țara mea? E jale maximă la partea asta, de ce ne mai surprind altele mai complicate!? Ce soluți simple avem și ne prefăcem că nu știm ce trebuie făcut. Slab popor. Haide, gata cu tânguaiala, înapoi la muncă, avem de tras! Ura!

Podium Elite: Malnasi, Grosu, Duca.

Octombrie galben

     Cea mai frumoasa perioada a anului, cea mai colorata si mai draga ochilor mei chiori e toamna. Clar nu imi place apa la bazon, mizeria la roti sau frigul la subtiori. Dar ochii se bucura la vazul padurii precum cartoforul la speciale. Stai asa, ca ma suna un coleg, taman acu' cand dadusem drumul la robinet si umpleam galeata de cuvinte. Tic-tac, tic-tac. Hai ca a trecut repede. Nu am pierdut sirul indian. Frumos afara, desi a fost cam frig de dimineata, nasule, 2 grade se aratau pe calendar, cam putin pentru octombrie, zic. Sa-mi pice frunzele, nu alta! Vad ca acum a luat-o spre 15 grade, poate si mai mult la soare, ce m-as bucura de gradele astea, dar sunt la munci. Sigur razi citind "munca" in timp ce eu scriu de zor aici, dar cu pauze. La naiba, ca iar m-a intrerupt cineva. Mai bine ma pun pe "nu deranjati", bag o sedinta la misto in calendar si ma lasa lumea sa creez. Dar la cat de bine scriu, mai bine as dormi, un pic, zic. Ma rog, unde eram!? Asa, culori si aburi. Frig, dar frumos afara. Am bagat cateva "ture" in casa pe trainer ca sa mentin ritmul in picioare, ma gandeam si speram sa prind cursa de ciclocros de duminica, dar pentru ca nu am schimbat inca bicicleta, nu am insistat sa ma duc, am amanat. O sa ma duc la nationale, asta sper si vreau. Mai sunt 3 luni pana atunci, am timp sa a pregatesc si sa gasesc si calut de nadejde. Trebuie sa am rabdare. E ciudat sa te pregatesti pentru ceva la care nu stii daca te vei prezenta cu siguranta, dar tragand de mine sa am un program de antrenamente, poate trag de mine si sa aliniez planetele. Dar ce zic eu, la mine nici plantele nu se aliniaza, daramite astrii cerului! Desi, s-au aliniat deja anul asta, e semn bun. Am deja vreo 3 saptamani de cand port binoclu si m-am obisnuit, nu mai obosesc sa citesc, sa scriu, sa muncesc, am alt aplomb si nu ma mai resimt dupa zile grele, dar parca am observat o scadere a acuitatii vizuale in timpul liber. Amu' sper sa nu mi se strice ochii de la ochelari, la naiba! Vedem, zise orbul. E vineri, ne pregatim de ceva activitati de weekend, prin curte si prin casa, lucrari de intretinere, un pic de bicicleta, un pic de familie, sa nu ni se aplece de la prea multa din oricare. Nu stiu daca ti-am zis, dar in ultimul timp, am observat ca timpul trece mai greu, ceea ce ma bucura enorm. Astea sunt rezultatele atator ani de educare si invatare, sa ma bucur de fiecare zi, sa nu mai zic "abia astept sa" orice, sa iau ce e mai bun din ce traiesc, sa zambesc mai mult si mai des, sa nu ma mai enervez pe bicla sau la volan sau aiurea, si merge treaba, bag seama. Nu e simplu, dar e bine sa ai o viata implinita, linistita, asezata. Asta pana vine vreun neprevazut si te da peste cap si o iei de la cap. Aia e. Norocul il mai facem si noi uneori. Destinul e unul, destinatia se mai schimba. Si traiectoria. Asa ca mai alegem si noi muzica pe care dansam, nu!? Hai sa fim bine, ca e vineri si e timp frumos. 😀😀😀😀

Atat am gasit deocamdata, ma mai duc la padure.

Bacovia și fericirea

     Clar există oameni bucuroși si pe vreme rea, dar eu nu cred că un om care creează ceva trist e un om fericit. Nu are cum! Eu mereu exprim ce simt, ce trăiesc, cu plus sau minus, am o trăire în orice direcție pe care o dau în vorbă sau în scris. Știu mulți actori mari de comedie, Robin Williams sau Matthew Perry, care trăiau niște depresii puternice în viața lor, dar rupeau râsetele în două pe ecran. Am uneori impresia că și eu încerc să pozez într-un magnific fericit pe când perioada în care scriu textul respectiv nu e cea mai roz. Nu cred că vreau să blochez, măcar conștient, trăirile gri sau negre, uneori ele transcend scrierea și îți strică și ție ziua, deși eu vreau doar să mă îmbărbătez și să privesc partea plină a paharului, nicidecum să te păcălesc cu ceva. Dar vreau și să stau departe de scrierea unui text sumbru, că nu mă definește. Am și eu zilele mele ploioase, am și eu piticii mei triști, dar nu vreau să îi scot la lumină, dă-i la naiba mamei lor, să nu îi văd și pe hârtie. Afară e urât, plouă, sunt 8 grade și ăștia zic ceva de zăpadă și burniță, dar pesemne mai sus la munte, nu la noi în câmp și oleacă de deal. Nu zic că îmi strică programul de bicicletă, dar clar nu îmi place vremea asta. Nu e pe gustul meu, și oricât aș încerca eu să o controlez, tot mă trage la somn și introspecție. Dar eu nu vreau, așa că m-am apucat de scris, să mai treacă timpul. Am un ceai cald, nu mai beau cafea mai multă de 2 căni pe zi, așa că aveam nevoie de ceva cald și am băgat ceiuc ca un boșorog ce mă aflu, cu ochelari pe nas și fular în gând. Am în plan să bag o oră de bicicletă pe trainer, ca să mențin rutina aia bună în program, deși mersul ăsta în casă e destul de obositor la acoperiș. Bine că doar învârt pedalele, nu am vreun interval de făcut sau mai-știu-eu-ce antrenament. Sunt peste grafic pentru perioada asta a anului, deci doar mulinez cu ochii la ecran și cu mintea în pădure. S-a afișat calendarul competițional de ciclocros, dar anul ăsta zic pas. Am eu reținerile mele, una e legată de materialul de concurs, e nevoie de ceva mai performant pentru a obține rezultate. Parcă e și păcat să investești timp și energie să te antrenezi și să nu ai partea tehnică pregătită de curse adevărate. Altădată, aș fi zis că mă dau cu orice, numai să mă dau, dar nu mai vreau să îmi bat joc de pregătirea mea. Poate la anul se vor alinia ceva comete și aștri și mă nimeresc la vreo biclă de ciclocros mai răsărită. Vedem, nu e stres. Munca merge, e ceva haos, șeful meu e liber săptămâna asta și am de acoperit și partea lui, dar parcă e mai liniște. Am noroc că îmi fac singur programul, cu un orar impus legat de anumite activități, așa că prefer să termin mai repede, trag mai tare în unele zile ca să am ture mai lejere ulterior. Peste tot se plânge lumea că nu prea mai merge treaba, dar tot mai merge un pic. Așa că îi dăm înainte, cum putem mai bine. Emma e cu școala, cu teme, doamna mea e cu designul ei și cu finisajele din casă, mai e un pic, nimic urgent în viețile noastre. Am scăpat de gips, avem o protecție de încheietură pe care o purtăm la școală, suntem pe plus. Gata, am aberat destul, înapoi la tractor și grapă. Să fim bine! 😀😀😀😀

Eu sunt ăla din stânga-sus.