Ghici cine s-a-ntors!

     Nu, nu, nu e Ceaușescu, deși mulți l-ar vrea din nou. Nici Backstreet Boys, sunt pensionați, dragii de ei. E vorba de Mathieu van der Poel, MVDP pe scurt, campionul mondial de ciclocros în exercițiu. A debutat ieri în cursa de nisip de la Zonhoeven și a câștigat. Măi, nu că a câștigat categoric, și aici o să folosesc o prostie rostogolită de prompteriste, și-a zdrobit concurența. Tu știi că eu sunt fan Wout van Aert, și MVDP e cumva "dușmanul de moarte", dar tot îl apreciez enorm. Paranteză, azi trebuia să debuteze și Wout dar s-a îmbolnăvit și a zis "pas". Păcat! Revin. MVDP are 6 titluri de campion mondial la ciclocros și o să îl obțină sigur și pe al 7-lea, acușica, în februarie. Nu am văzut toată cursa încă, doar secvențe, pentru că am fost plecat la o tura lungă, de vreo 5 ore, prin comitatul meu iubit, și am ratat tv-ul ieri. Dar am zis să pun câteva idei pe foaie despre ce frumos e ciclocrosul, dar din nefericire nu e un sport de masă, e mai mult de nișă și prea puțin promovat la noi. La cursele din Belgia și Olanda vine lumea ca la urs, peste 20 de mii de suflete plătitoare pe marginea traseului, muzică și distracție. O adevărată religie, aproape la fel de urmărită ca fotbalul. Normal că nu avem cum să ne comparăm în vecii-vecilor-amin cu ei, dar zic să ne mai uităm și la alții. De exemplu, Marea Britanie. O țară cu clima potrivită pentru ciclocros, multă apă și nu foarte frig, teren denivelat dar cu dealuri mici, numai bune pentru trasee și curse de ciclocros. Citeam zilele trecute că se observă o scădere a interesului pentru această disciplină la ei. Le lipsesc rezultatele la nivel înalt și pare că nu vine nimeni din urmă. Dar eu îl urmăresc pe un nebun pe youtube, Giorgio Copola, se dă la curse de ciclocros din UK și văd mulți participanți și multe curse. Da, se poate observa că nu mai au vârfurile care câștigau curse in Europa, dar măcar ei încă au o bază de selecție. Ei au la o categorie la start câți participanți avem noi la toate categoriile combinate. Nici nu știu dacă e de râs sau de plâns. Totuși, eu mor cu speranța de gât și zic că o sa fie mai bine. Deja lumea mare începe să își dorească niște curse mai compacte, unde spectatorii să fie în contact cu bicicliștii mai mult timp. La o cursă de șosea, îi vezi pe cei din pluton pentru câteva secunde și gata, ai pierdut o zi pentru câteva clipe. La mtb, când e o cursă de maraton, la fel, îi vezi pe băieți trecând pe rând și pa-pa. De ceva timp, au apărut variante mai scurte, gen mai multe ture pe un traseu în buclă. Așa că spectatorii văd o oră plină de acțiune pentru fiecare cursă. Și dacă ai categorii separate, fete și baieți, tineri și elite, păi ai o zi întreagă (vorba vine) de acțiune. Asta au observat și babacii mei când am fost la naționale în ianuarie, la Porumbacu. Au zis că e mult mai frumos să stai pe margine la ciclocros și să îi vezi pe atleți trecând de mai multe ori, mai multă acțiune și distracție. Poate asta va face ciclocrosul mai atractiv. Eu sunt în pregătiri intense, mai am puțin până pe 12 ianuarie când mă dau la naționale. O să schimb categoria, de la amatori trec la Master M2 (de la varstă, adică între 40-49 ani). Adun kilometri, alerg măcar o dată pe săptămână, și bag și ceva exercitii fizice pentru o mai buna rezistență. Plus că mi-am făcut traseul meu propriu de ciclocros, aici, sus pe deal, în spatele casei, la Moreni. Cred că o să mă dau zilnic pe el, să devin mai agil și mai bine antrenat pentru astfel de curse, care au specific ritmul on-off, frână-accelerare, sus-jos, stânga-dreapta. Plus că e foarte solicitant pentru brațe, asa că trag de fiare ca să nu mai tragă ele de mine! Să ne vedem cu bine la start, vine Crăciunul și bag burta-n draci, dar pregătirea merge. Domn, Domn, să-nălțăm! Diseară mergem cu colindul!😁😁😁😁😁😁😁😁

Zonhoven, groapa cu nisip.

Aproape gata

     Ola, amigos. Dos cervezas, por favor. Cam atâta spaniolă știu colegii mei englezi, plecați în vacanță în Spania. Gary, unul dintre ei, a zis că mi-a urmat exemplul și stă o lună plină, în Alicante, el și soția, au închiriat un apartament cu două camere pe malul mării și se bucură de vacanța de Crăciun. Mă sună în fiecare zi și îmi spune că e la bar, pe plajă, cu o bere. Mai face și câte o baie, dar a zis că e cam rece apa. Totuși, cu 22-23 de grade în aer, e o super iarnă. Moș Crăciun stă la bustul gol, renii nu ies din frigider la temperatura asta. Deși sunt la muncă, nu mă stresează că omul e pe val și i se flutură prosopul de proiectele noastre, mai am un pic și sunt și eu liber. Cam o oră, să fiu mai precis. Păi și cum altfel să petrec eu ultima oră de muncă din 2024 dacă nu scriind!? Azi am băgat o oră bună de antrenament sus pe deal, unde mi-am desenat un traseu de ciclocros, am pus tot felul de elemente în el, să fie cât mai aproape de traseul de la Florești la naționale. Are doar 2.5 km, dar are urcări și coborâri, linii drepte lungi în sus și în jos, alergare și săritori, ace de păr și multe denivelări. Am impresia că are cam multă diferență de nivel, dar nu poate decât să mă ajute, că e mai greu traseul decât cel de la Florești. Și să mă dau pe ăla de naționale e o idee bună, să îl știu cât mai bine, dar pierd cam o oră jumate dacă mă duc până acolo. Chiar și cu mașina pierd circa 45 de minute. Păi și atunci am zis să îmi fac traseu aici la Moreni, unde sunt în cantonament. Vremea a ținut cu mine și am băgat bicicletă și alergare de am înnebunit soția, dar îi mulțumesc că mă lasă să îmi fac damblaua. A fost un an greu și avem nevoie de aer, de liniște, așa că mă lasă să zburd ca să nu ne luăm de la prognoza meteo. M-a obosit și partea cu alegerile, nesiguranța pricinuită nu mi-a lăsat o amintire plăcută, aveam nevoie de pauză și de la politică. Normal că mă uit în continuare și urmăresc tot ce se discută, dar sunt un pic mai relaxat și detașat. Rezultatele de la muncă de anul ăsta sunt foarte bune și șeful meu e fericit, așa că și eu sunt fericit. O să mă pot bucura de concediu în cel mai bun mod cu putință. Bugetul de călătorii a suferit arsuri de gradul trei, așa că ne bucurăm de sărbători în familie, acasă, fără plimbări la munte anul ăsta. Dar e bine, nașule, așa pot să mă țin de planul meu de antrenamente. Am de gând să mai iau câteva kile în greutate, nu mai beau aproape deloc alcool, fac peste 10 ore de antrenamente pe săptămână și mă simt foarte bine fizic. Dorm buștean, mănânc de rup, sunt pe plus. Normal că nu e totul perfect și mai lucrăm la unele aspecte, dar e cam gata ănul asta și zic să ne bucurăm de vacanță. Și de mâncare, clar. Hai cu sarmaleeeee! Piftieeeeee! Cârnaaaaaaaaaaați! Gata, ți s-a făcut și ție foame!? Mă duc să mai îmbuc ceva, am mâncat deja de 3 ori azi și mai e timp de 2! Hai sănătate, ne mai vedem p-aici, că am mai mult timp de scris și o să profit. Am în plan să citesc și o carte. E ceva cu istoria partidului comunist. Să vezi ce dorm! Uraaaaaaa! Uraaaaaaaaaa! 😎😎😎😎😎😎😎

Colegul Gary, dă pă Anglea s-a dus pă Spanea.

Veni, vidi, bici

     Repede că am o ședință în 15 minute. Vedem ce iese. Acum ceva timp se vorbea despre orașul de 15 minute, văd dacă mă încadrez și eu cu articolul de 15 minute. Mai nou am văzut un oraș în Olanda care se vrea a fi "orașul de 5 minute". La ăla nu prea mă pot băga. Păi tu știi ce greu e să scrii toate bălăriile care atârnă la tâmplele mele? După toată nebunia cu alegerile, am început să mă mai așez la țigle, am noroc că munca merge ok și bicicleta merge și mai bine, sunt în plan pentru o pregătire potrivită înaintea campionatelor naționale de ciclocros de peste fix o lună. Am ieșit și azi, o oră și ceva, uscat și soare de am orbit. Nu am orbit, gumă de mestecat, am orbit de la prea multă lumină. Deși nu are cum să mă deranjeze vreodată prea mult soare, mă cac aiurea pe mine. E prea bine, Doamne, dă de buton să nu mai fie atât de bine. Oricum o dai, e cineva nemulțumit. Eu am încetat demult să mai caut să îi mulțumesc pe toți, mai am un pic și ajung în extrema cealaltă de nu mai mulțumesc pe nimeni, nici măcar pe mine, un ne-pretențios din fire și născare. Hai că pot. 9 minute. Emma a făcut temele, se uită pe youtube. Doamna mea are program de bicicletă. A dat Domnu' și a pus fundu' pe bicicleta suport de praf și haine. O avem de fo' 6 ani, a fost un umeraș pentru 4-5 lejer. Bine că are doamna chef să dea la pedale, o mai ajută la căpoc. Am luat și noi pauză de la certuri, e pauză la construcții și nu mai avem așa multe motive de stres. Mai e un pic și vine vacanța, s-au anuntat ninsori de Crăciun, așa că poate ne bucurăm de zăpadă în ziua Domnului. Dacă nu, mă bucur eu de cei 500 de kilometri pe care aș vrea să îi fac pentru Rapha Festive 500, provocarea invernală anuală. O să fiu în cantonament la Moreni, sunt liber între Crăciun și Revelion, o să am destul timp de plimbare. Doamna deja si-a dat girul pentru antrenamentele mele libere. Mă susține și ea cum poate. Mulțumesc că pot să ies și să zburd, să pierd din piticii nervoși adunați sub acoperișul neted. Gata, am zis ce-aveam de zis, m-am încadrat, mai am 3-4 minute până la ședință. Vă pup și ne mai vedem p-aici. Hai liberare!😁😁😁😁😁😁

Fântâna cu dorințe.

Sărbătorile vin

     Sărbătorile vin, sărbătorile vin. Dacă mut virgula, iese o băută demnă de Fane Babanu. Așa e reclama la coca-cola, camioanele roșii anunță sosirea sărbătorilor de iarnă. Nu 1 decembrie, nu prima zăpadă, nu vacanța copiilor. Marketing de modă veche. Noi punem bradul de pe 1 și îl lăsăm fo' 3 luni. Odată, într-un an l-am lăsat până în martie, de s-au mirat colegii mei de muncă, au crezut că mi-a stat calendarul, ceva. Eu nu am putut să pun luminile pe afară, nu am primit ordinul pe unitate decât mai tarziu, dar tot le-am instalat și eu săptămâna asta. Acum că avem balcon, am avut mai multe beculețe de atârnat. A fost ciudat, că eu eram obișnuit să le așez într-un anumit fel, aveam o procedură. Am reconfigurat traseu și m-am descurcat până la urmă, cu câteva pauze de degete înghețate. Doamna se tot ițea pe la geam, doar ca să adauge stres și tensiune, era nerăbdătoare să își vadă creația imobiliară îmbrăcată în straie și lumini de sărbătoare. Muncitorii au luat pauză, mai e un perete de vopsit, așteptăm geamurile și apoi terminăm și interiorul. Mai e mult de cheltuit până departe, mai e mobila și tot ce intră în camera nouă, dar deja suntem mândri de ce a ieșit. Eu nu particip la creație, doar rup cocoașa la șmotru și moloz, ideile de design au ștampila doamnei, ea e Master Designer, și e foarte bine așa. Păi dacă mă lași pe mine să decid, iese castelul prințesei din chirpici, mai degrabă lași un copil de 3 ani să deseneze casa decât să o lași pe mâna mea. Normal că a fost praf în casă, încă mai e, ne certăm și în somn, la naiba, tensiunea o tai cu cuțitele minune de pe topshop. Ne ciondănim, bem o cafea, mai schimbăm amabilități și seara băgăm armistițiu, nu se trage pe timp de noapte. Măcar visele nu au legătură cu construcțiile. Bugetul a sărit în aer, cum ne așteptam. E bine să fii pregătit moral pentru hopuri, altfel treci peste probleme. Mulțumim lui Dumnezeu că a așezat lucrurile pe un făgaș lin, am găsit oamenii potriviți la momentul potrivit. Bună treabă. O să punem poze când fi-va gata, stați liniștiți, o să dăm și detaliile financiare, timpul și energia consumate. Doamna mea ține calculul ca să știm ce presupune o renovare. Că poate se apucă și ea de renovări, cum vede pe HGTV. Are prea multe idei și se pricepe prea bine la design interior și exterior ca să nu miște în zona asta. Merită o încercare. Eu o sprijin cum și când pot, normal că ideile mele sunt toate proaste, cade casa în baza gândirii mele critice, eu nici nu mă apuc de treabă și deja am probleme de rezolvat. Că așa sunt eu, încerc să acopăr toate riscurile din prima, fără să încep efectiv munca. Nu sunt perfect, dar eu așa funcționez cel mai bine. A fost o lună lungă, și nu suntem decât pe la jumatea drumului. Mai avem de tras, dar acum suntem în pauză până în ianuarie, când ajung geamurile. Ne bucurăm de alegeri, de politică, de pauză și vacanța de iarnă, eu mă pregătesc pentu naționalele de ciclocros din ianuarie care se vor desfășura aici în bătătură, unde am fost deja la cursa "Velocrosul castanilor" de la Florești, Prahova. O să scriu cum m-am pregătit, a mers bine bicicleta, vărule, mai ales cu atâtea evenimente în familie și la muncă. Spor la treburi îți doresc, ne mai vedem până de Craciun. Când clar o să fiu mai bun!😃😃😃😃😃😃😃

Ce Dorel v-a lucrat aici!?

Manifest

     Am de ceva timp acest titlu în cap. Dar nu încap în timpul meu limitat minutele necesare punerii pe hârtie și net a tuturor aberațiilor ce mă străbat de la est la vest când alerg pe câmpiile verzi ale comitatului. Ideea articolului mă bântuie încă înainte de turul I al alegerilor prezidențiale de anul ăsta. Voiam să pun aici tot felul de bazaconii, cum că schimbarea face bine, gândirea critică aduce beneficii, informarea din cât mai multe surse credibile sau presupus credibile ajută la alegeri. Mă gândeam să mă apuc de înjurat foști și actuali politicieni, care și-au pus amprenta pe viețile noastre. Dar e pueril. M-aș lua și de prostia care bântuie printre români, dar și aici dau vina pe politica ultimilor 35 de ani că ne-a distrus educația și a sărăcit populația. Așa de rău am ajuns încât lumea votează ce prinde din zbor pe tiktok și așteaptă salvarea de la psd sau vreun Mesia de rit nou. Am văzut zilele astea o încrâncenare surdă în a scăpa de toți "proștii" care votează aiurea. Dar stai așa, frate, că fiecare om e liber să voteze cum vrea și dacă vrea. Eu vreau să fiu în contact cu toată lumea, să nu îmi creez o bulă unde să fiu de acord cu toți și să nu învăț nimic, să mă surprindă când în turul 1 iese pe primul loc un necunoscut. Nu mă înțelege greșit, nu era necunosut, dar nimeni nu părea să îi dea șanse reale la turul 2. Și ce să vezi, ne-a răsturnat barca pe care ne relaxam în curentul pro-vest și ne-am înecat în viziune pro-rusă, extremistă. Am trecut de șocul Călinel Georgescu, am votat și la parlamentare și tot nu ne-am liniștit. Curentul extremist e mai puternic ca niciodată, există un pericol real legat de viitorul democratic al României. Fix acum când putem merge prin Schenhen și posibil și fără viză în State. Nu cumva e o oportunitate acum să plecăm din țara asta care pare că se scufundă într-o retorică păguboasă, fără lumină și plină de ură și neliniști!? Eu în ce țară îmi cresc copilul? Unde mă mai dau cu bicicleta? Tot sperăm la o schimbare și nu apare nimic nou, aceeași ciorbă reîncălzită dar cu accente extremiste care dăunează grav sănătății. Mă gândeam să mă înscriu într-un partid, să particip activ la viața politică și socială, să mă implic. Sigur se pune problema ce partid aleg, că eu am niște crezuri, dar e loc pentru un naiv ca mine? Eu am porniri liberale, dar PNL de azi nu mă reprezintă. Am și ceva abordări sociale dar PSD nu îmi place, că e din FSN și PCR formare. USR e un partid făcut în laborator de băieții din sistem și e plin de oameni slabi, nepregătiți să conducă o țară. De celelalte partide nici nu mai vorbesc. Păi și eu în ce partid să mă înscriu!? Dacă mă înscriu, că încă nu sunt decis. Trăim vremuri tulburi pentru democrație, am totuși speranța că dracul nu e atât de negru și o să fie cel puțin ca până acum. E nevoie de o schimbare de optică, de abordare, de înțelegere. Trebuie să cooperam mai bine în România, e în puterea noastră. Democrația e ca o casnicie, împarți bune și rele și muncești, că ești responsabil. Din păcate, 4 din 10 tineri ar prefera o dictatură, să nu se streseze ei prea tare cu obligații sau responsabilități. E de datoria noastră a tuturor să învățăm din greșelile istoriei și să nu le repetăm. Nu există societate perfectă, dar știu sigur că există comunisn sau dictatură care sunt nasoale, nu am nevoie de alte dovezi, le-am trăit. Uităm prea repede și apoi ne mirăm că ne furăm singuri căciula. Singura noastră șansă e educația. Dar rezultatele se vor vedea peste 30 de ani. Altfel, ne adâncim în întuneric și o să dispărem ca nație, ne vom disipa în apele tulburi ale prezentului. Nu suntem cei mai breji pământeni, dar trebuie să ne păstrăm locul în Europa și în istorie, să fim prezenți și în viitorul incert. Hai sănătate, mă bag la muncă! Bicicleta merge, alergarea la fel, sunt în grafic pentru un program de iarnă potrivit pentru posibilitățile mele de familist-economist-biciclist. Ura, am înfrânt! 

Noua conducere a Parlamentului României. Jeles!

Pe nesimțite

     Nu știam cum să traduc "effortless" (fără efort) din engleză într-un cuvânt. La asta mă gândeam ieri când pedalam de drag și fără zor pe coclaurile dâmbovițene. Acum ceva timp, un prieten bun, George Oprea să îl numim, mi-a zis că îi place cum pedalez eu, cumva fără efort, părea că nu mă chinui pe bicicletă indiferent de viteză. Pe mine m-a bucurat asta, semn că mă cred vreun talentat la ciclism. Nu știu unde ar zace talentul și cum s-ar manifesta într-un sport atât de fizic, dar o las așa. Ideea e că eu așa sunt, nu vreau să las impresia că mă chinui prea tare în nimic din ceea ce fac. De aceea și multă lume mă consideră leneș, pentru că eu nu mă grăbesc decât când alerg sau pedalez. Altfel, o iau agale ca la o plimbare de pensionari uitați prin parc. La muncă eu nu mă plâng, oricât ar fi de grea ziua respectivă. Vreau să mă bucur de acea zi, indiferent de greutăți, probleme de rezolvat. Mi se pare că dacă mă las dominat de impresia de dificultate, nici nu am spor. Nu vreau să se vadă pe fața mea cât de greu îmi e, pentru că asta mă ajută să combat greutățile. Așa mă antrenez eu, să fiu mai bun, mai productiv, mai primul. Când mă plâng și arăt că îmi e greu, nici nu am rezultate. Zicea cineva că niciun lucru nu e greu, e greu doar să ne convingem să facem acel lucru. Păi hai să fim hotărâți din prima și ne va fi mai ușor pe urmă. Am învățat că orice problemă are o rezolvare, mai rapidă sau mai lentă. Atunci eu investesc toată energia mea în direcția rezolvării problemelor, nu în combaterea lor. Pentru că mereu apare câte ceva de făcut, mereu sunt obstacole, trebuie doar să ne apucăm de treabă și vom găsi o rezolvare. Mă acuză soția că sunt robot și că nu îmi pasă, dar eu nu vreau să mă consum, mai ales când sunt lucruri pe care nu le pot controla. Clar am și eu angoasele mele, supărările mele. Nu vreau să mă supăr, de exemplu, când fac pană pe bicicletă. Că nu o rezolv, nu schimb ceva ce deja s-a întâmplat. Așa că mă concetrez pe ce am de făcut să repar, să remediez ce întâmpin fără să mă las dominat de negativul evident. Poate ține de construcție, de ADN, de educație, de mediu, de anturaj, nu știu dacă o persoană negativistă ar putea să aibă abordarea mea. Eu doar mă laud că îmi e bine și aș vrea să învețe și alții din lecțiile mele de viață, să trăiască un pic mai bine, mai pozitiv, și poate mai productiv. Nu îi mai suportam pe colegii de muncă în momentul în care se plângeau că e luni și că e greu. Oameni fără probleme de sănătate, fără obligații de familie, care se plâng că e greu doar pentru a trece timpul, a umple spațiul cu vorbe inutile, dar care își atrag o stare de spirit proastă. Păi nu mai bine stați voi în bula voastră tristă și eu îmi văd de ale mele zâmbete?! După ce că răzbat eu greu, mă mai trageți și voi în jos! Huoo, măăh, tineri posomorâți înainte de vreme! Hai gata, Mancuso, închide aici și la treabă. Azi sunt liber și ajut prin curte, acușica mă duc să iau copilul de la școală. După un weekend cu 5 ore de bicicletă, altă stare are băiatu', ce să vezi! Vă poop!

Fratele Petrache, pe când alerga printre noi. Acum e printre nori.

Karate

     Din traducere liberă înseamnă "mâna chineză", eu așa am găsit, dacă ai altă versiune, te rog să îmi zici. Un sport de contact, dur, dar care e foarte benefic, mai ales pentru copiii indisciplinați. Noi nu am dus-o pe Emma la karate pentru asta, ci pentru a căpăta încredere în ea. Cum e ea pasionată de dans și prinde toate mișcările numaidecât, sunt convins că va fi cea mai rapidă în luarea centurii negre sau care o fi cel mai înalt rang. E bine că îi place, suntem la început, nu a fost timp să învețe și ea pentru a participa la vreun concurs. Dar tot ne-am dus și noi până acolo, să vedem care e treaba. Sensei a anunțat 852 de copii înscriși, eu am zis că o să fie lume. Frate, și a fost plină sala sporturilor din Târgoviște. Copii, antrenori, aparținători, oficiali. Parcări pline, poliție și jandarmi, dar liniște, fără stres. Sala polivalentă e o reminiscență comunistă, nu s-a schimbat cu nimic, poate doar ușile de termopan care sunt închise la intrarea mare. Se intră prin lateral, un mini-bar (a se citi o masă de plastic) cu cafea și gustări te întâmpină imediat după ușă, lume multă și ceva agitație, dar nu să te întoarcă din drum. Hai că e bine. Găsim niște locuri libere și începem să urmărim ceva competiții deja în derulare. Nu am venit de la prima oră că e week-end și am mai lenevit la cafea. Se dau note, sunt și niște steaguri albe și roșii, nu înțeleg care e bun sau rău, o căutăm pe Sensei și mai stăm prin sală. E multă gălăgie și pare haos, dar copiii știu ce au de făcut și lucrurile progresează. Pauză de scris, a venit doamna și bem cafeaua, scriu pe urmă. Gata, înapoi la scris după o zi întreagă. Nu-i bai. Așa, unde eram?! Aaa, gata, la karate. M-am bucurat să văd atâția copii în sală, concurând. Au venit de prin toată țara. Mă gândeam că poate situația din România nu e atât de gravă, că viitorul ar putea suna mai puțin rău, era să scriu mai bine. Lumea care face sport, mai ales karate, are o altă abordare asupra vieții, mai sănătoasă, poate mai corectă. Clar cu o floare la ureche nu se face primăvară și mai e mult de lucru. De exemplu, în spatele meu erau două fete care stăteau cu picioarele pe spătarul scaunului meu și adidașii lor se ștergeau de geaca mea. Fetele erau concurente la karate. Disciplină, onoare, bun-simț. Erau călare pe tiktok, volum tare, bine că nu erau manele. M-am enervat un pic, dar nu cât să le atrag atenția. Poate am eu pretenții prea mari de la România, de la români. Poate sunt un naiv care crede că lucrurile vor evolua în direcția potrivită. Speranța moare ultima, dar parcă uneori noi suntem ăia de îi punem perna pe față, să se ducă mai repede. Zic să fim sănătoși și mai buni. Atât. Restul, se rezolvă. Hai la cafea mai întâi!

p.s. m-am bucurat să văd lumea stând în picioare la intonarea live a imnului național, o bilă albă.

Atmosferă de țară sportivă.

 

Mulți copii, mulți părinți, mulți oficiali.

Sweet November

     E numele unui film bun, dar cam trist pentru felul meu de a fi. Nici noiembrie nu mă coafează, deși începutul săptămânii a fost uscat, azi plouă și chiar e vreme de noiembrie. Umedă, urâtă, murdară. Dacă nu m-ar încurca la antrenamentele mele de iarnă, nu m-aș stresa prea tare. Nu am cum să mă pregătesc ca un ciclist adevărat, dar eu știu că dau tot ce pot să îmi cresc nivelul având alte priorități. Știi bine că familia e prima, apoi vine munca. Acum avem și ceva lucrări de renovare și îmbunătățire a conditiilor de trai, un proiect al doamnei mele ce presupune atenție și timp și bani. E încordare multă, in aer și în apă, ne certăm mai mult ca înainte, cam sensibili acum la orice nuanță sau ton, suntem plini de muștar. Lucrarea e preconizată să dureze 2-3 săptămâni, dar stresul va continua până când terminăm tot cu toate, mobilă și orice intră în noua cameră a Emmei. Că despre asta e vorba, o extindere a casei care să permită o suprafață mai mare, mai multă lumină naturală și mai multă intimitate. Nimic nu se face bătând din palme, sunt chestii de aranjat și ajustat, schimbat și dărâmat. Am avut noroc să angajăm o echipă de încredere, niște băieți pe care i-a găsit doamna pe un grup de mame pe facebook, cu recomandări foarte bune. Mulțumim. Oamenii vin la 8 dimineața, încep imediat, trag toată ziua și nu se codesc. Muncitori, serioși, dar nu îmi place că nu strâng după ei. Cutii și sticle de suc, mucuri de țigară, plus resturile care rămân de la lucrarea lor. Păi nu e bine, nașule. Eu, când eram în Italia, am văzut cum munceau românii de pe șantier. Lăsau lună in urma lor, juma de oră înainte să plece se apucau de curățat și strâns. Așa se lucrează, curat până la capăt. Degeaba ești mare meseriaș dacă strâng eu în urma ta. E o bilă neagră și ar putea fi ajustată numaidecât, dar nu știu dacă o să îmi permit să le zic ceva. E treaba lor, e imaginea lor, sunt banii lor. Hopaa, am zis bani. Eu, să știu că am de câștigat mai mulți bani, aș schimba imediat aspectul ăsta. Băieții sunt tineri, șeful de echipă are 35 de ani, ceilalți sub 30, pesemne că li se flutură șurubelnița în legătură cu imaginea lor. Eu vorbesc din prisma celui care a văzut ambele situații și a realizat că e mai bine așa. Poate și ei vor gândi la fel peste 15-20 de ani. Ne concentrăm pe rezulatele muncii lor și încercăm să nu ne stresăm legat de curățenie, nu mor să strâng după ei. Noi să fim sănătoși. Mă amenințase doamna că mă scoate la un film. Acum lenevește dincolo, nu mai mergem nicăieri. Aia e. Tocmai începe ciclocross la televizor, din păcate nu am cum să ies cu bicicleta azi pentru că plouă, bine că am băgat o alergare într-o pauză de ploaie. mai erau 4 nebuni la alergare în parc, ne înmulțim. Haide la revedere multă și sporuri fără număr! 😀😀😀😀

Lista de Crăciun mai așteaptă.

Ura la toată lumea

     Haide bună dimineața la mos Ajun, că și el e bun și ne aduce pâine cu magiun. Am o cafea mare, a treia deja, tremură și gândurile, dar e de bine. E ziua noastră, aniversăm căsătoria. Cununia religioasă cum îi zice popular. Am stabilit deja că noi credem în Dumnezeu, nu tre' să conving pe nimeni în ce să creadă sau nu, deci partea cu legătura din biserica e cumva sfântă. Pai dacă io de bună voie și nesilit de nimeni o iau pe roaba lui Dumnezeu, Corina, să fim aproape, nu să îmi fie aproape, dacă înțelegi ce zic, păi tot eu să mă dezvăț de ea?! Cam cât de prost să fiu? Nu folosesc plurarul că mă afurisește doamna și nu mai pup bicicletă azi. Căsătoria e o înțelegere între două părți care își acceptă în primul rând defectele și pe urmă își apreciază calitățile. Că defectele despart oamenii, la naiba. Și cum noi încă suntem împreună, dupa vreo 20 de ani de relație și 25 de când ne știm pe fața acestui pământ, pare că ne descurcăm bine în limitarea daunelor cauzate de orice fel de pauză de caracter sau înțelegere. Stiu, știu, durata medie a unei căsnicii e de doar 9 ani în România, noi suntem "tineri însurăței" doar de 7 și mai avem până trecem hopul ca să îmbunătățim media. Dar suntem încrezători că nu prea mai avem cum să scăpăm unul de altul și îi dăm înainte cu tupeu. Aveam planuri de sărbătorire, cu plimbare la capitală și destrabălări nocturne, dar m-a liniștit repede doamna când a făcut programul, azi nu. Da, da, am citit bine, azi facem ceva liniștit, noi trei, acasă. Se vede treaba că are acoperișul plin de idei, renovăm camera Emmei și nu mai e loc sub soare de nimic altceva. Doar mă știi înțelegător și am zis "treacă de la mine de data asta". Mamă, ce bărbat adevărat mă aflu. Păzea, că nu mi-am luat pastilele și dau din top 20 MTV. Mai am un pic și fac 44 de primăveri, că eu sunt născut în martie, altfel număram alte anotimpuri. Pare că nu mă afectează criza varstei mijlocii. Sau poate oi fi io vreun întârziat și mă apucă pe la 70 sau 80?! Mă vezi cu vreun bem-veu roșu, decapotabil și cu numere de Moldova țară europeană!? Mă aleargă babele la biserică să îmi pună lumânări la oglinzi și bani pe ochi, zău dacă nu. Vezi, oricum o dau, tot la Dumnezeu ajung. Păi hai să zicem "Doamne-ajută la toată lumea", să fie toți așa bine cum ne găsim noi azi, cu multe pe cap și în cap, planuri și vise și griji, normale și naturale la vârsta noastră. Eu mulțumesc cât pot de des pentru viața pe care o am, clar bat câmpii de multe ori ca să nu bat cruci singur, am și eu nemulțumirile mele, pariu că doamna mea nu are niciuna, mai ales legate de mine, că doar sunt MMCP, mai mult ca perfect. Bine, fie, sunt perfectul simplu, așa că tocmai ce scrisei o felicitare de ziua noastră și te făcui să te bucuri pentru noi. Băurăm cafelele împreună, fie-ne ziua bună, bună! La mulți ani nouă!😍😍😍😍😍😍😍

p.s. diacritice și corectură mai târziu, am bilet de voie cu bicicleta. Paaaaaaaaaaaaa....

Trio bucuria.

Anagrame

     Nu râde, dar asta era una din plăcerile copilăriei. Am dus-o pe Emma la karate. Luni. Marți avem arte. Se îmbină. La școală urmează să facă ore suplimentare de mate care se cheamă "gazeta matematică", am făcut abonament, suntem înscriși, ne și place. Păi și cum facem cu titlul, vărule!? Stai așa, avem "arte" și "karate", urmează "carte". Băh, ce deștept sunt. O las așa. Și tu la fel, nu mă contrazice, dragă soție! Azi e ziua noastră de cununie civilă, că de nuntă e mâine, pe 5 noiembrie. Că noi nu facem nuntă într-o zi. Și nici trei nu aveam chef să ne lungim, că aveam și altă treabă, la naiba. Sunt în parcare, ascult proFM, e postul preferat acum pentru că ne pune k-pop, adicătelea pop koreean. De sud, că doar ăia din nord nu cred că ascultă muzică decât dacă iese din gura minunatului Kim Jong Un. Băăăh, m-a făcut muma dăștept, dau din top, vezi câte știu!? Scuipă-mă, te rog, că nu suport deochiul. Nu prea cred eu așa ceva, că, deh, nu are cine mă deochia. Măh, dar am avut și eu răuri d-astea, inexplicabile. Bine, nu am avut eu, dar am văzut la oameni frumoși, cum ar fi doamna mea. A bolit odată de am zis că moare fără lumânare. O deochiase o mătușă. Și aia drăcoasă, măh, nu zic io că e invidia feminină. Că prea e frumoasă Corina mea! Băh, frățică, păi să moară și nu alta! Nu mătușa, bre, doamna mea! Păi să nu o bat pe ruda ciudoasă!? Mă, să nu își mai revină fata mea, că ea moare și să-i zic "Tatăl nostru" de mai multe ori, să o scuip și să o descânt. Eu am zis că blestemele și cântecele băbești sunt băbești, dar așa ceva a trebuit să cred. Și-a revenit, frate, după Tati-tati și îngeri-îngerași. Hai că sunt bine, că bag cuvinte multe, prost și fără rost, dar mă țin de titlu. Azi și mâine sunt liber, s-a nimerit să trebuiască să îmi iau liberele toate, să nu mai fac punte tot decembrie, ca anul trecut, când am muncit cât un popă într-o lună fără botezuri și îngropăciuni. Ptiiiuu, drace, iar vorbesc cu păcat! Pesemne că mă injuri, dar lasă că am și muncit anul ăsta. Săptămâna trecută am rupt norma, adormeam la 9.15, ca bunică-mea când făcea noapte albă. Măi, dar știi că m-am refăcut, bun somnul. Plus că am avut o săptămână plină de bicicletă, am ieșit zilnic, măcar o oră. Mulțumesc, Doamne, pentru cantonamentul de joasă altitudine de la Moreni. Dar tocmai duminică îmi propusesem eu o tură mai lungă de 4-5 ore și n-a fost să fie. Băh, mi-a fost un rău de am zăcut toată ziua, nici cafea nu am putut să beau. Haplea cel Voinic a băgat hapuri mari sâmbătă seara, am mâncat cu poftă mare de mi s-a întors pe dos a doua zi. Parcă băusem toată noaptea J&B cu prietenul meu din copilărie Johnny Walker Polițist Texan. Vai de capul meu, ce am mai suferit. Mi-am revenit fix când s-a înnoptat. Ce să mai ies, ce biclă, ce alergare, m-am plimbat ca un pensionar după cupon. Dar mi-a prins bine aerul rece. Și azi aș fi ieșit, dar am fost însărcinat cu treburi și am livrat. Când ajung acasă mă lasă doamna la o alergare de juma de oră, 5-6 kilometri, se adună 'colo pe răboj ore de antrenament. Că mă duc la naționalele de ciclocros. Da, da, în ianuarie. Da, da, aici la București. Pai cum să nu mă duc!? Roagă-te de sănătatea mea, că mor dacă nu mă duc. Păi io de geaba mă antrenez!? Ai văzut, știu să scriu "geaba". Pffuuu, ce deștept sunt! Hai pa, că iese copilul și stă în frig după tatăl scriitor-rătăcitor. Vă poop!

Zici că noi am răpit ziariștii din Iraq.

Baseball

     Baseball se scrie, beis-bol se citește. Nu e ca la Oltcit, dar pe aproape. Eu de curând am realizat că Oltcit vine de la "Citroen de Olt sau Oltenia". Sau așa cred. Hai că o dau în etimologii și te adorm precum Geoană când vorbește despre cum e el președinte. O zi sau o noapte, dar e președinte. Am început să mă uit la niște dezbateri electorale și îmi dau seama că toți sunt la fel, nu există om politic corect, toți sunt niște curbe. Că nu poți face politică dacă ești corect. Și nici invers nu merge. Ai nevoie de o anumită construcție ca să ai o anumită carieră. Până și cea mai veche meserie din lume are nevoie de ceva aplecare. Păi și politica să nu fie la fel!? Ferească Bunuțul! 

    Hai că am deraiat rău. Gata. Baseball. Am zis să îmi aleg o echipă cu care să țin, dacă tot mă uit și eu la sportul ăsta, deși încă nu am înțeles exact regulile. Urmăresc doar rezumate pe youtube, meciurile live sunt noaptea și cam dorm la orele alea, nu e stres. Am ales Los Angeles Dodgers, echipă de muncitori. Dar tocmai ce au semnat un japonez destoinic de bun, Shohei Ohtani, pe cel mai mare contract din istoria baseball-ului, 750 milioane de USD pe 10 ani. Ai citit bine. Da. O tonă de bani, Și ceva mărunțiș peste. Păi înseamnă că niponul meu e bun, dacă e așa bine plătit. Măi, și ce să vezi, anul ăsta, Dodgers au câștigat Major League Baseball, un fel de divizia A în lume la sportul ăsta. Pe parcurs, japonezul meu a scris istorie, a bătut recorduri și m-a câștigat și pe mine de tot. Sunt fan Dodgers. Eram fan Shohei înainte să vină aici, când era la Angels. Nu mai zic că în finală i-au bătut pe New York Yankees, preferații soției. Ei au 27 de titluri, noi doar 8. Mai e puțin și îi prindem! Sunt curios cât o să mă țină aventura din baseball, am mai avut eu câțiva ani când m-am uitat la fotbal american și țineam cu GreenBay Packers. La ăla măcar știam toate regulile. Cred că de aia m-am lăsat de el!😁😁😁

O mică parte din echipa de vis.

Ziua bună

     Se cunoaște de dimineața. Asta dacă nu cumva dimineața te prinde în traficul superb din capitală. Mă știi că mă plâng puțin, nu mă dau de ceasul morții când stau în trafic, îmi asum că și eu fac parte din el și nu schimb nimic dacă mă văicăresc ca o babă care pierde troleul. Am avut de vizitat un nenea doctor pentru buba Emmei, încă suntem pe recuperare dar a zis ca suntem spre bine, e o ameliorare și trebuie să continuăm cu tratementul. Poate că noi ne așteptam la vești proaste, era vorba și de o injecție să ajute la vindecare, dar nu a fost cazul, așa că suntem pe plus. Am tăiat-o spre casă, am pierdut ceva vreme până să ieșim din minunatul București, dar pe dn1 am zburat până la Ploiești, cu pitstop la Jumbo si Mall. Fetele caută niște chestii pentru petrecerea de Halloween, au de completat o listă, că noi deja avem decorațiuni la fel de multe ca alea de Craciun. Vrea Emma să dea party, facem party, cum să ne opunem? Acum, din ce am înțeles, o să meargă și cu colindul. De Halloween. Da, ai citit bine. Eu i-am zis că nu răspunde nimeni la "Trick or treat", un fel de "ne dați ori nu ne dați", dar fără fasole și cârnați, ci cu bombonele și tot felul de dulciuri. Clar nu vor merge pe la toate casele, că nu le dă nimeni, pe bune. Vor merge doar la părinții copiilor care vin la petrecere, ca să știe despre ce e vorba și să aibă dulciurile pregătite. Ceva inedit, dar ne bucurăm alături de copii. Acum stau în parcare, m-am apucat de muncă, dar frații mei engleji mă ignoră, așa că îmi văd de rapoarte și de blog când apuc. E o zi frumoasă, poate prind și o oră cu bicicleta la prânz, dacă îmi permite munca. Doamna mea are ceva gătit în program, nu știu dacă am cum și cu ce să o încurc, dar nu e stres. Azi avem și întâlnire cu învățătoarea, vedem ce ne mai zice, deși Emma nu a atras decât chestii pozitive de la școală, nu ne facem griji. Da, da, mă minunez și eu cât am scris luna asta. O fi de la apă, că nu prea am mai băut alcool de câteva luni, poate o bere pe săptămână. Mă călugăresc, nașule, pică mânăstirea pe mine! Hai ura și la muncă!

La tăți ni-i greu, da' nu la tăți la fel.

Cupa Cupelor

     Haide bună dimi la toată lumea frummy! Am o cafea mare și bună, nu neapărat neagră și tare, dar merge. Am senin pe suflet și toamnă pe retină, lucrurile arată bine în comitatul meu, aș vrea să dau mai departe binele. Sunt și zile d-astea, ce să faci, nu te poți opune. Dacă eram pe medicație bună sau frunze de Albă-ca-zăpada, era simplu de explicat, Așa ar trebui să o iau de la dacii verzi ca să vezi de unde vine binele. Dar tu mă cunoști deja și știi că am o viață aranjată și liniștită, anormală doar pe alocuri. Dau vina pe familie și ceva liniști de la muncă. Fericirea e o stare de spirit care vine ca Moș Crăciun pe coș, îți mănâncă biscuiții și îți bea laptele, și dispare atât de repede încât te întrebi dacă există. Cam așa a fost și ziua de ieri. Cursă de ciclocros, frăție, acilișea la botul măgarului, la o aruncătură de bețigaș de urechi, la Florești, Prahova. Cumva, deși e cea mai apropiată cursă de casă, în afară de Wall la Pucioasa, m-am trezit ca fiul ploii în mijlocul deșertului. Merg cu fata Morgana, aia e. Soția a zis că e frig, Emma a plecat la salină la Slănic cu niște veri, socrii nu aveau plimbare în program, babacii mei au uitat de cursă și au plecat în lumea muscelului la aerisit. Pfiiuuu, niciun fan nu merge cu eroul de la Bălăceanca. Cred că e premieră, de obicei mă lipeam de câte unul care să împartă plimbarea. Nu e stres, nașule, o să îmi fac de cap, nu stau după nimeni și nimic. 

    Dimineața am rezolvat probleme de casă, am băgat un articolaș, am pregătit bagaje și bicicletă, am pus o pereche de cauciucuri de rezervă, am mâncat ceva și pe cai verzi pe pereți. Am ceva griji legate de niște nouri spre Pucioasa, nu mi-ar conveni să plouă. Gradele au două cifre, e de bine. Vântul bate destul de tare pe câmp, parcul Domeniul Cantacuzino din Florești e pe malul Prahovei, posibil să ne încurce un pic. Ajung repede, drumul e lejer, Sunt câteva mașini în parcare, dar e destul loc. Toată ziua au fost curse de alergare și bicicletă și duatlon cu ambele, e ceva lume. Plus că tot aici are loc și o competiție de oină. Da, da, ai citit bine. Oi nă. Eu am jucat țurca în copilărie, îmi zic că e la fel și îmi văd de ale mele. Am emoții de la cursă, nu pot să mă concetrez și la alte sporturi. Apuc să mă văd cu oameni, stăm de vorbă, am timp de taclale și încălzire. Parcă încep să uit de ghemul din stomac și o bucurie călduroasă se instalează sub acoperiș. Frate, mă dau la curse de ciclocros din nou! Vis! Avem ședința tehnică, sunt ceva emoții legate de lățimea cauciucurilor, ale mele sunt la limită, noroc că nu au multă presiune și trec de verificare. Eu sunt la Amatori 19+, comisarii nu sunt scrupuloși. Suntem mai multe categorii, plecăm pe rând și pe rânduri. Noi avem startul la 15.30, la 15.20 trebuie să fim la start. Așa că hai să vedem traseul complet, că vineri seara nu l-am parcurs pe tot. Nașule, cum să îți zic, cred că e cel mai mișto traseu pe care l-am văzut vreodată. Știu că experiența mea include aproape încă un traseu parcurs, dar din tot ce am văzut pe la tv, am o idee cam cum ar trebui să arate așa ceva. 

    Nu e vorba doar de desen și întortocheri. Avem linii drepte de viteză, ace de păr, curbe strânse pe praf, iarbă, zdruncinături, șanțuri, doua urcări de vreo 2 metri ca niște pereți, prima dintre ele din doua bucăți că nu am reușit să o iau corect decât la încălzire, în rest avion cu motor și apoi melc dopat. Plus o urcare stil Marele Zid de vreo 20%, pe iarbă și praf. Avem săritori ca la traseele consacrate. Sunt două coborâri în viteză unde e nevoie de atenție ca să nu-ți spargi plombele. Mai avem vreo 4 zone tehnice ca niște labirinturi făcute de Dedal tatăl, zău așa. Exista o expresie precisă pentru așa ceva - te-nvârți ca un Gary McKoy într-o căldare. Parcă alergi în jurul cireșului, dar cu schimbare constantă a direcției. Cum să zic, dacă nu ești atent, reușești simultan să te lovești frontal cu tine și să te prinzi din urmă. Ia cere-i lui Chatgpt sau AI să deseneze ideea mea, cred că îi dă eroare 404 direct. Not found și face implozie. Scuze, câmpiile Elysee mă cheamă constant și nu rezist. Hai înapoi la cursă. Deci traseul e senzațional, sărutmâna multă la organizare.  Mi-am luat pachetul de concurs: numere de biclă, braț și spate, azi port 33 ca Iisus. Plus un tricou si opt agrafe. Lux. Dau câteva ture, stau de vorbă cu oamenii, mai urmăresc copiii care concurează la categoriile lor. Apoi intru în vorbă cu un tip care își cumpărase bicla de cros de dimineață și acum se dădea prima oară la cursă de cx. (p.s. tipul e Ferenc Ilyes și e campion national de cross-country, a câștigat cursa de azi, sâc). Așa tare ne-am luat cu vorba că era să ratăm startul. Dau vine pe el, eu nu sunt vorbăreț de fel. Ne strigă în ordinea numerelor de pe tricouri și ne așezăm frumos pe categorii și pe rânduri. Suntem mai multe categorii la start, îmi fac ceva griji de aglomerație pe traseu dar nu mai apuc să termin gândul, că deși se anunțaseră 15 secunde, s-a dat startul în trei. Fi-ți-ar matematica făcută la seral și fără frecvență, nu sunt gata. Staaaaaaaaaaaaaaaaaaaaart, Mancusooooooooooooo!

Velocrosul castanilor.

    Pentru că mi-a dat cu virgulă, am rămas ca proasta-n târg și cu poalele-n cap și nu am clipsat la timp a doua pedală, am rămas ultimul. Eram totuși în penultimul rând la plecare, nu e ca și cum merg ca marfarul, dar aș fi putut să mă bag mai în față. Dar azi am o atitudine relaxată, e prima oară când nu visez la podiumuri în seara premergătoare. Mi-am făcut planul doar să mă bucur de cursă. Și ete că îmi iese atât de bine că mai am să merg cu spatele și să râd ca Iohannis la glumele cu PSD. Ha. Ha. Ha. Ai făcut pauză de 5 minute între "ha"-uri, da!? Revin. Fugă nebună în spatele plutonului, pietriș, apoi iarbă, curbă la dreapta și hai în sus. Știam ce urmează și am ales combinația potrivită, depășesc câțiva. O porțiune înclinată, off-camber îi zice, oblic l-aș traduce. Dacă era noroi, jeles mare scria pe noi. Așa, pe uscat, e praf și bine. Două ace de păr, atenție la gropi și pietre, apoi gazon ca la fotbal și ceva iarbă înaltă, sprint. Măi, ți-am zis că planul meu e să accelerez la ieșirea din fiecare viraj!? Păi ține-te bine, voinicule, că viu dupe tine! Pardon de agramatică, dar mă simt bine. Pe traseu și că scriu. Linie dreaptă, depășesc, curbă la stânga, iar accelerez înainte de o curbă denivelată la drepta. Un dâmb idiot te aruncă în exteriorul curbei, dar e iarbă fără stres și nu pierzi viteză. Acum drum uscat, iar accelerez, iar depășesc. Urmează porțiunile alambicate, eu intru tare și consum energie inutil. De acum, o să intru mai ușor, că și așa nu poți să prinzi viteză. Cred că trebuie să fii constant, fără să tragi de frâne în disperare, deci fără viteză prea mare de-acum încolo. Bun plan. Mai depășesc un concurent, deja băieții din față sunt departe, acum trebuie să îmi fac cursa. După două labirinturi e o baltă pe care lumea o ocolește pe un mal denivelat, așa că hotărăsc să o iau prin apă. Văzusem la cursa copiilor că e mai rapid și fără probleme, așa că Moise îmi zice azi. Desfac apa-n două și împroșc pe toată lumea și mai câștig o poziție. Clar voi trece numai prin apă. Iar două labirinturi mai ușoare, apoi o bucată de iarbă cu teren arabil, se lasă cu bătăi la clăbuci. Nu poți merge prea repede, am văzut și eu asta prin tura 3 când mi-a sărit lanțul de la hopuri. Apoi o urcare scurtă din două trepte. Pentru că mă grăbesc, zbor efectiv de pe prima și pierd aderența pe a doua. Proasta idee, abia urc. Aici o să am probleme, deși la recunoaștere și încălzire îmi ieșise frumos, acum o rup în două. Iar plat și drum prăfuit, vântul nu se simte, deci nu am de ce să trag după cei din fața mea. Nu știu dacă am mers la plasă vreun pic, să zic că am beneficiat de trene. Aici cam ești pe cont propriu. Șanțuri, ace de păr pe praf, o podișcă și apoi rădăcini. Urmează plăcile, aici câștig timp și le sar cu bicla în brațe. Prima tură am sărit fără să le ating și a fost ciudat, apoi am pus piciorul pe ele și a fost mai ușor. Iar un perete pe care îl fac liniștit, curbă la stânga printr-un șanț și linie dreaptă pe iarbă înainte de peretele de lângă turn. Planul meu e să trag tare și să urc cât de mult pe biclă, apoi la pas. Problema e că dacă trag tare, pulsul se duce sus iar la alergare mă sufoc și pierd. Așa că pe fiecare tură cobor de pe biclă mai jos și alerg mai mult, pierd și așa, dar în capul meu s-a instalat ideea că nu pot să o urc pe biclă. Mulți o fac pe biclă, eu mă dau deștept și zic că e de la pinionul lor mai mare sau de la forma fizică. Simplist cum sunt, cel mai bine e ca mine pentru mine. Ace de păr, iarbă și pietre, două coborâri vijelioase și linia de finish. Noi avem patruzeci de minute de cursă, eu nu știu cât și cum merg, nu am pus garmin pe biclă, îl am în buzunar. Am hotărat să nu mă uit la cifre, să merg la feeling. Cum simțeam că bate gongul prea tare, o lăsam mai ușor. Dar am păstrat accelerările la ieșirea din curbă și mi-am îmbunătățit abordarea virajelor. Am reușit să fac 6 ture, nu m-au depășit cei care au câștigat, pe traseu m-a depășit doar locul 3 la amatori și m-a bătut cu un minut. Iar în rest, m-am alergat un pic cu Csaba, colegul de suferință cu care am făcut vreo 3-4 ture, un virgin la ciclocros, el mai mereu în față, eu l-am depășit la baltă, el mă depășea pe urcarea nasolă. M-a bătut cu vreo douăzeci de secunde, dar nu am mai avut resurse. Locul 4 la final la categoria mea nu m-a dezamăgit deloc, am mers bine pentru nivelul meu de pregătire, eu am lăsat pedala din septembrie, nu m-am mai antrenat aproape deloc. E bineeeee!

    La sfârșit, cola cu bomboane și paste, alune și discuții cu oamenii din pluton. Sau mini-pluton, că nu am fost așa mulți. Mă resimt după efort, dar sunt ușor ca un fulg de zăpadă aritificială. M-am bucurat de această zi și cursă, nu am căzut, am alergat cât de tare am putut, am ajustat trasee și traiectorii, am învățat să iau curbele și am prins încredere pe coborâre, am încordat frânele și am alergat demonii curbelor alunecoase, am amorțit brațe în plonjări vijelioase prin șanțuri, am zburat low-cost, am stropit ochelarii cu ape tulburi, cred că am zâmbit la poze. Mari realizări. Am fost atât de concentrat la efort că nu am văzut câte ture mai avem. Comisarii afișau numărul de ture rămase când treceai pe la finiș, dar eu eram în lumea mea. Noroc că la ultima tură au zdrănganit un clopoțel și am știut că e aproape gata. Deși inițial am comentat negativ că sunt doar 40 de minute, la sfârșit m-am bucurat că s-a terminat. Chiar eram obosit. Și fericit. Am plecat rapid spre casă, dar Csaba m-a anunțat că la premiere sunt chemați primii 5 la fiecare categorie, așa că am ratat o prezență pe podium. Nu-i bai, sunt sigur că o să mai am ocazia. Gândește pozitiv, Mancuso, doar nu intri în depresie taman acum. Caut poze și filmări, pun aici tot ce găsesc. Vă foarte mulțumesc pentru atenție și vă recomand cursele de ciclocros. Sunt în fiecare weekend pe tv sau în Cupa României în următoarele două luni, încă 6 etape, cred. Asta a fost prima, urmează pe 26 la Vatra Dornei. Cam departe pentru bugetul meu de timp liber. Hai sănătate și să ne vedem cu bine!

Dedicație pentru fratele Dițescu. Mulțumesc.

Zi de cursă

    Au trecut zece luni de când am alergat la o cursă. Și aia tot la ciclocros a fost, la Porumbacu la naționale. Mi-a plăcut atât de mult că mă mai dau o dată. Nu odată ca niciodată. Din păcate, locul de desfășurare al multor etape de ciclocros e la tata naibii, prin Banat și Transilvania, cam departe pentru bugetul meu de timp. Așa că nu aveam cum să ratez tocmai cursa “de casă” de aici de la Florești, Prahova, la Domeniul Cantacuzino. Am fost deja de două ori, să văd și eu locul și traseul. Frumos, acolo sunt curse de cai, tot felul de trasee cu obstacole. O să fie câteva din ele și pe traseul nostru de cros azi. Aseară am dat o fugă până acolo să apuc să văd traseul, că nu știam azi ce program am. Eu am zis că văd traseul, dar am făcut doar jumate din el, cealaltă parte am văzut-o la un camarad pe strava. Era spre seară, nu era marcat perfect, așa că m-am cam învârtit in cerc, am mai încurcat și un coleg de breaslă, care s-a luat după mine. Noi ne-am dat la vorbă și nu a contat că nu facem tot traseul. El a avut noroc că am plecat eu acasă primul și apoi a dat o tură de traseu intreg. Am avut un tricou când eram mai tânăr pe care scria în engleză: nu te lua după mine, și eu sunt pierdut. E încă valabil, ce să zic. Aseară când am ajuns acasă am realizat că traseul e un pic mai lung decat ce am testat eu, dar tot am ceva încredere că va fi bine. Am făcut porțiunile mai delicate, o urcare la pas pe o coastă și apoi două coborâri periculoase. Partea pe care nu am făcut-o aseară are niște ace de păr și întortocheri, tehnice, dar nu periculoase. Așa că nu îmi pare atât de rău că nu le-am bifat. Aș fi vrut să dau o raită de dimineață, dar programul familei nu a permis, poate apuc să fac traseul înainte de cursă. Nu e stres, vărule, o să mă dumiresc eu acolo, în cursă. Nici nu cred că îmi pun garminul, să văd puls și alte detalii. Vreau să merg la “feeling”, adică să rup plămânii și picioarele, fără să mă limiteze vederea unui anumit puls pe ecran. Posibil și să mă sufoc, să trag prea tare la început și să mă dezumflu pe parcurs, dar cumva mi se rupe antena că nu ies în față, vreau să mă distrez. Planul meu e simplu: să trag cât pot de tare la ieșirea din fiecare curbă, să nu stau după nimeni sau să fugăresc pe cineva, că și așa suntem din mai multe categorii. O să îmi fac.. Pardon. Am să îmi fac cursa mea, în felul meu. Clar o să scriu și aici despre trăiri și simțiri, pun și poze dacă reușește cineva să mă prindă în cadru. Nu de rapid ce sunt, ci slab, că mă ratează și pixelii. Hai să ne vedem cu bine mai târziu! Avem o zi frumoasă de toamnă și ne dăm la ciclocros! Nu e cu noroi și ploaie ca să fie epic, dar nici nu-mi trebe, nașule, e bine și pe uscat, vorba ‘ceea!

Ai aici detalii Velocrosul castanilor

Un pic de traseu.

Pregătit

     Oricât de antrenat ai fi, oricâte măsuri de precauție ai lua, tot poți fi surprins de anumite aspecte ale vieții. Neprevăzutul e omniprezent, mereu e câte ceva nou la care nu ne așteptăm. Și eu cred că vine din interiorul nostru toată energia necesară adaptării la acel neprevăzut. Odată, șeful meu a zis să facem un plan B. Eu am întrebat dacă ar fi nevoie și de un plan C. Răspunsul lui m-a pus la punct: cine face și un plan C, doar asta face, planuri. Eu încerc să îmi aranjez viața astfel încât să nu îmi pară rău că nu am dat tot ce am avut mai bun într-o situație. Fără regrete, așa trăiesc. Toate se întâmplă cu un scop și dacă ne-am întoarce în timp să modificăm o alegere, e posibil să nu mai ajungem în prezentul actual. Cum eu sunt mulțumit de azi, nu aș schimba nimic din trecut. Pare că sunt resemnat precum ciobănașul mioritic, dar eu cred că e doar o conștientizarea a vieții și a posibilităților de îmbunătățire a ei. De principiu, putem fi mulțumiți sau nemulțumiți de orice aspect al cotidianului nostru. Dar cred că trecutul nu mai poate fi schimbat și atunci îl las în trecut. Privesc cu optimism spre viitor și încerc să îmi calculez pașii în așa fel încât să nu fac greșeli majore, cu impact asupra gradului de mulțumire pe care l-am atins până în prezent. Nu dau lecții nimănui, nu mă înțelege greșit, încerc doar să împărtășesc din realizările mele și să deschid ochii spre o cale mai lumionasă, mai plină de mulțumire și satisfacție. Cred că schimbarea e în noi și o putem dirija spre lucruri bune, putem să facem bine și e la îndemână să facem o lume mai bună, trebuie doar să vrem să facem un bine. Azi unul mic, maine unul mai mare, și uite-așa schimbăm lumea. Visez cu ochii deschiși și nu văd că pe zi ce trece, omenirea devine mai opacă și mai rezistentă la bine, parcă răul se lipește mai repede de suflet decât o faptă bună. Eu cred că e ușor să faci rău și e ușor să faci bine, depinde doar de ce alegi tu să faci. Normal că sunt implicații în ambele sensuri, nimic nu e simplu. Dar cred că de la o anumită vârstă, toate cântăresc diferit. Contează ce contează pentru fiecare. Sunt oameni care vor cariere de succes și pe urmă se plâng că sunt singuri. Alții lasă cariera pe plan secund și apoi sunt nemultumiți că nu au destui bani pentru vise. Un pic de asumare nu ar strica, o mai bună conștientizare a alegerilor noastre și implicit a urmărilor ne-ar ajuta mai mult să înțelegem unde suntem, de ce, și să găsim aspecte pentru care să fim recunoscători, că noi am făcut alegerile, indiferent de împrejurări. Că doar nu era război sau vreun cutremur și a trebuit să mințim sau să furăm sau mai-știu-eu ce. Asumarea, responsabilizarea, conștientizarea, sunt esențiale pentru înțelegerea direcției pe care o are viața noastră. Avem nevoie și de noroc în viață, dar mai ține și de noi să nu călcăm în gropi sau să ne prefacem că facem ceea ce trebuie și apoi să ne plângem că nu ne-a ieșit vreo pasență. Suntem oameni, facem greșeli, dar învățăm din ele, că avem fo' trei neuroni. Hai sănătate și fericiri la toată lumea!😀😀😀😀

Vremuri bune, înainte.

Cometa și bicicleta

     Nu știu ce e cu mine, dar îmi vine să scriu. Adică să bag eu două articole într-o săptămână e semn bun, nu mă înțelege greșit, dar scuipă-mă să nu mă deochi. Că doar nu mi-ar sta bine așa frumos și deștept și deocheat. M-a durut capul într-o seară și am zis că m-a deocheat cineva. Dar cine mă-sa mare să deoache rățușca cea urâtă? Una și mai urâtă pesemne. Titlul a venit de la cometa Atlas pe care am văzut-o doar în poze. Mai ies zilele astea și o caut. M-am lăudat deja că am săptămâni scurte de muncă și pare că am și ceva zile mai lejere, așa că azi am băgat o tură de biclă pe centura de lux a Târgoviștei. Trafic lejer, doar o tamponare am văzut. Recordul e de 3 bușeli într-o oră. Șoferii sunt din ce în ce mai proști, mai slabi, mai needucați. Așa că grijă mare la ghidon și pupat de moaște pentru siguranță. Am aflat că tanti Parascheeva stă bine-merci tot anul la pupat, dar numai pe 14 octombrie se îmbulzește lumea să le pupe și să facă selfie cu ele. Păi așa îmi schimb și eu planul de călătorii pentru la anul, îmi duc fetele la frecat portofele de moaște, bilete la bingo mai am să iau. Poate frec și o bicicleta de raclă. Curată blasfemie, o să bag cruci și rugăciune până la Crăciun. Să mai scap de păcate și să vină Moșul și la mine. Trecusem o pereche de roți dar s-au dat, nu mai sunt la ofertă pe olx. Mai căutăm subiecte de trecut în scrisoarea de Crăciun, nu e grabă. Deși planurile de renovare casă o să scurteze bine de tot bugetul de spart pe cadouri, nema stres, sănătoși să fim. 

    Mai am două zile și mă dau la curse, iar. După o pauză lungă, m-am înscris la Cupa României de ciclocros. Nu pup eu și alte etape, că sunt prea departe, dar cine știe, poate mai prind una la Porumbacu. Să văd numai cum o conving pe șefa de proiect "casa în schimbare" și ne plimbăm pe la Sibiu. Hait, tocmai ce prinsesem avânt și a venit doamna că trebuie să dau mâncare la câini. Vă las, revin zilele următoare, cel mai probabil cu impresiile de la cursa de pe 19. Hai ura și la gară, să ne vedem cu bine! 

Soc și groază: a venit toamna!

Toamna se numără bojocii

     A trecut vara, am depășit norma de kilometri la hectar, sunt în grafic pentru cei 10 mii pe anul ăsta. E bine să te afli de partea corectă a baricadei, nu mă stresez că am de tras, dar tot trebuie să am grijă să mai adun încă 1800 până pe 31 decembrie. Pare o sarcina ușoară, undeva la 150 de bucăți pe săptămână, dar trebuie să iei în calcul și alergarea și munca și familia. Vezi, le-am așezat în ordinea importanței.😀😀😀😀😀 A venit frigul, ziua e mai scurtă, pantalonii mai lungi, dar lipsa ploii și a jegului de pe drumuri o să mă ajute. Pătrarul meu e și el în grafic, adică îi urmăresc toate emisiunile. Am început să urmăresc baseball, încă nu am priceput regulile decât în mare, mai băgăm și ceva filme pe disney că doar nu plătim abonament degeaba. Pare că lucrurile sunt pe plus. Nu vreau să mă laud, dar să știi că urmează o perioadă complicată, vrem să facem ceva lucrări de renovare la casă și necesită bani și timp și energie. Emma s-a înscris la karate anul ăsta, pe lângă desen și pictură, deja încep să mă stresez cu timpul, vezi!? Si eu am o viață grea. Ciclismul de pe tv m-a cam lăsat rece de la accidentarea lui Wout din Turul Spaniei, dar tot am urmărit toate cursele. Tadej se anuntă noul "canibal", dar tot nu îl las pe Wout al meu. Adică îmi plac cicliștii de succes, dar inima mea e la Wout, abia aștept să se întoarcă. E posibil să revină la ciclocros în toamna asta, dar depinde de cât de repede se repară la genunchi. Tot la ciclocros o să merg și eu pe 19, aici, la noi în bătătură, la Florești, Prahova. Pe domeniul Cantacuzino se va desfășura prima etapă din Cupa României la Ciclocros. Din păcate, urmatoarele 6 se vor desfășura în altă galaxie, pe la Timisoara, Arad, Oradea, nu am cum să mă duc până acolo pentru o umilă cursă de o oră. Adică, familia mă sprijină să ies la antrenamente și plimbări, dar nici nu vrea să scape de tot de mine. Era și păcat să nu profit de ocazia de a mă da aici, la botul calului. M-am înscris, am plătit, săptămâna asta doar bag ceva biclă lejeră și alergări. Nu am cum să mă obosesc, dar nici degeaba nu pot sta, am nevoie de ieșiri ca să mă aerisesc la căpoc să nu fac poc. Munca merge bine, atât de bine că mai mult stau decât muncesc. Am lăsat mai multe zile de concediu și a trebuit să le iau, așa că octombrie si noiembrie o să aibă doar săptămâni scurte, de 3-4 zile. Bună treaba, zic. După cum vezi, mi-am pierdut exercițiul scrierii și pare că nu mai am simtul umorului, dar încerc să revin, fără presiune și stres, că îmi face bine să scriu. Poate îi scriu și eu moșului, că îmi trebe nește chestii. Să fie lux, vorba 'ceea. Fiat lux!😀😀😀😀😀

Am fost și la mare în ultimul week-end cald.

Nu mă interesează politica

     Eu o iau razna când aud asta. Politica ne afectează viețile și ne influențează deciziile, oricât de mult sau puțin am vrea. Trebuie să ne intereseze cine conduce țara sau satul sau lumea în care trăim, nu putem fi indiferenți. Viața noastră e condiționată de politicile și deciziile celor care au funcții politice, putem avea școli sau drumuri sau spitale sau justiție dacă avem niște conducători buni. După cum arată lucrurile în România, avem niște conducători slabi. Suntem încă sub stăpânire post-comunistă, nu știu dacă e neo-comunistă, dar sigur poartă amprenta serviciilor secrete dinaintea și după revoluția din '89. Nu am fost în stare ca popor să scăpăm de securiști și acum suntem conduși de copiii securiștilor. Din cauza asta nu avem o țară mândră, nu avem o societate sănătoasă și de succes, ne zbatem în mediocritate și sunt tot mereu împinse în față non-valorile. Nu mai avem modele demne de urmat, copiii nu mai cred că școala e necesară pentru o viață mai bună. Am citit că peste jumate din români au maximum 10 clase și doar 19% au studii superioare. Păi și ne mai miră că suntem conduși de inculți și analfabeți?! Păi de unde să vină deștepții și corecții care să dirijeze țara asta în direcția bună!? Educația e slab finanțată cu un scop precis. Suntem o țară cu mâna de lucru ieftină, mâncăm prost și trăim și mai prost. Nu facem sport, nu admirăm munca și nu prețuim adevăratele valori și corectitudinea. Zilele astea asistăm la un circ ieftin al candidaților la președenție. Iohannis nu mai prezintă interes, abia aștept să își termine mandatul și să ne lase. O rușine de președinte care va ajunge la coșul de gunoi al istoriei. Și nu oricum, ci la bordul unui jet privat, la naiba. Păi curul lui să nu stea în puf și lux!? Ficusule, du-te, băh, înapoi la Sibiu și lasă-ne. 

    Tot vedem rezultate de sondaje, care mai de care mai diferite în procente și ordine. Cine plătește are omul mai în față. Ne sunt prezentați extremiștii ca niște sperietori, dar nu cred că românii pun botul la vrăjeala lor ieftină. Adică, sunt oameni care cred că Aur și Soso pot să schimbe ceva, dar nu cred și sper să nu ajungă vreunul în turul doi. Sau Geoană, o glumă de candidat. Anul ăsta am zis să fac o schimbare, la vot, nu că aș crede în vreo minune, dar nu mai vreau să votez psd sau pnl. Om vedea ce iese, cine iese, ce adevăruri și dezvăluiri vor apărea. Chiar sunt curios ce povești ni se vor prezenta, ceva să ne atingă la emoție. Nu ne va convinge niciun program sau plan de țară. Oare o să ne ducem dupa fente ca pixelul albastru sau ciuma roșie? Nu scăpăm dintr-o dată de murdarii din politică, dar măcar să scăpam de ăia care nu au carte. Ce zici, încercăm?

Analfabeții funcțional.