Marți sau joi până vineri

     Nici nu mai știu ce zi e. Nu doar azi. Ieri, alaltăieri. Știu în schimb cu siguranță că mâine e vineri. Cum mai zic unii mai deștepți ca mine: "cred cu siguranță". Păi e bine, atâta timp cât nu e siguranța de la panoul electric, poți să crezi ce și cât vrei. Am amestecat zilele și am rămas cu nopțile, trag de mine în fiecare zi să acopăr cât mai mult teren din tot ce am de arat și semănat. Dacă lucram în agricultură, mă luam după anotimpuri și tot mai găseam momente de respiro. Așa, ca soț umblător, tată coleric și biciclist amețit, mă surprind mai rar trăgându-mi sufletul. Dacă vede soția rândurile astea, mă sare la cafea mâine dimineață. Nu mă plâng, doar îmi vărs ofurile pe tastatură mai ceva ca un ceaun uitat pe foc laptele. Am câteva clipe libere, am o listă de chestii de făcut, deja am rezolvat multe, dar vreau pauză. Alții în locul meu ar trage un pui de somn sau ar urmări ceva știri la tv. Eu am un ceai. Nu râde de mine că sunt boșorog. Am băut deja porția de 2 cafele azi, mă țin de plan. Dar trebuie să beau multe lichide și apa nu mai intră. Așa că am pregătit un ceiuc de căpșuni sau fragi, nu mai știu ce scria pe pliculeț. Mmmbuuun. Ia să vedem. Azi am fost la parada verzilor cu școala, eu am umblat după cabluri și prize, doamna la salon după unghii și gene. Acum înapoi la Moreni. Bate cam tare vântul și nu știu când și cum ies azi. Ieri nu am apucat, nici chef nu prea am avut, că nu era nicio grabă. Băieții mei la muncă sunt liniștiți, băieții de la ciclism au pauză, deși e o cursă prin Spania, nu mă atrage. Mă pregătesc pentru cursa de duminică, Paris - Roubaix, sau Infernul Nordului. Cea mai tare cursă, o nebunie de 257 de kilometri cu vreo 55 numai pe piatră cubică sau pavate, cum le mai ziceau dacii, strămoșii danezilor. Parcă mă pregătesc de cursa aia, Wout are șanse mari după forma pe care a arătat-o în Turul Flandrei acum 4 zile, deci sunt ceva emoții și stres. Când nu are șanse, am doar emoții. Când are șanse la victorie, mă doare și burta de la stres și încordare. Mă resimt deja, mai e până duminică. Trebuie să îmi găsesc lucruri de făcut, în afară de lista mândrei mele soții sau a copilului din ea. Le punem pe toate cap la cap și apucăm să ne bucurăm și de ciclism duminica asta. Construcția înaintează lent, de la poticneli și întârzieri de materiale și meseriași, e cam mult praf și tușește și aspiratorul și soția. Eu ar mai trebui să mă enervez cu casa și ne-ai vedea pe știrile de la ora 5. E soare afară, s-a mai încălzit, dar a fost friguț, conașule. Bine că o ia în sus mercurul din termometre și ne pregătim de ture uscate și la mânecuțe scurte. Fără stres, fără ruperi de norme. Știi bancul cu norma? Normal că nici eu. Haide înapoi la munci, Mancuso, mai e puțin. Până la pensie mai e mult. Zicea Pătraru că ne-ar prinde bine să nu ne pensionăm niciodată, că ar ajuta la cap și apoi la trup. Cum ar fi să se strângă bani la locul de muncă nu pentru zile de naștere ci pentru colivă și flori? "Ce s-a întâmplat cu colegul, a plecat din firmă?! Nu, nu, a fost ridicat de la serviciu de un break lung!" Deodată are altă semnificație "deadline"😁😁😁😁😁😁

Ciclism de șosea îi zice.