Fidel

     Nu Castro, ci fidel programului și stării mele de om dedicat și mereu ocupat. Azi am băgat o alergare, e posibil să ies și cu bicicleta mai târziu, ceva lejer, nu să rup norii. Am o abordare mai civilă a vieții de biciclist, nu mai trag ca un nebun și încep să mă uit lung la turele de gravel de plăcere prin păduri și pe câmpuri sau dealuri. Eu am nevoie de bicicletă ca să îmi liniștesc cenușiul. Bag alergare ca să mă mențin în formă. Și bag exerciții cu greutăți și stretching ca să arat bine, sau mai bine (sâc!) pentru doamna mea. Dacă o întrebi, zice că e nemulțumită de cum arăt eu, că ar trebui să mă mai îngraș, că arăt ca un pre-scolar virgin. Dar spune-mi tu, prieten drag care mă citești, la 1.78 înălțime și 74 kilograme în viu, nu cumva sunt normal? Nu-mi zice că am probleme la cap, că alea sunt alte discuții. Chiar am verificat niște site-uri de specialitate cu calculatoare de greutate și sunt în limite normale, spre limita de jos, deci pot să mai iau câteva in plus. Nu am stat să caut ceva calcule complicate cu integrale din mâncare și radical din vârstă. Doar înălțime și greutate. Sunt acolo, nașule, nu mă face să mă enervez degeaba. Păi și dacă eu sunt în parametrii buni, de ce să schimb ceva? Am și eu 4 tipuri de activitate pe săptămână: alergare, plimbare, bicicletă, greutăți. Adun undeva la 7-8 ore, adică o medie de 1 oră pe zi. De bun simț. Beau apă ca un cal și mă pipi la fel, am redus cafeaua la 2 pe zi, nu mănânc seara târziu sau măcar încerc, beau o bere pe săptămână, mănânc o dată pe săptămână de la fastfood, bag ciorbă cât de des pot, am minim 3 mese pe zi, mănânc fructe, am redus dulciurile, fac pauze la muncă să nu amorțesc pe scaun, nu mai ridic greutăți mari, nu mai trag ca nebunul la bicicletă, m-am apucat de citit ca să antrenez acoperișul din care tot cad țigle, mă întâlnesc cu oameni cu rost, încerc să fac bine în jurul meu, merg cu mașina doar când e nevoie, respect regulile de circulație și conduc preventiv și fac loc să treacă și alții pentru că și alții mă lasă pe mine, zâmbesc măcar o dată pe zi, mă duc la aer și pădure cât de des pot, stau mai puțin pe rețele, învăț să ascult mai mult și mai bine, sunt mai prezent în ce fac și mai responsabil, încerc să nu mai judec sau să mă enervez imediat de la nimicuri, lucrez cu mine și îmi accept greselile. Că doar nu sunt idiot să mă cred perfect și etern. Dacă citești aceste rânduri, toate, înseamnă că și tu ești ca mine. Pătraru ar fi mândru de mine dacă ar vedea ce cuminte sunt. Eu i-aș zice să se ducă-n pista mă-sii cu toate cererile lui, auzi, să bagi 30 de legume și fructe diferite pe săptămână. Lasă-neeee, lasă-neeee! Glumesc, desigur, îl ascult și încerc să îmi fac viața mai frumoasă și mai ușoară, dar nu o să ajung să nu mă bucur de viață pentru că stau să îmi cântăresc mâncarea. Nu sunt atât de bolnav. Deocamdată. Haide ura și la muncă. Să nu vină AI să ne lase și fără job-uri. Oare de ce nu inventăm noi roboți care să muncească pentru noi, nu în locul nostru? Noi doar să ne plimbăm prin lume, să ne bucurăm de viață, să citim, să scriem, să facem politică? Heh, cum ar fi!?

Și nimeni nu apreciază.