Ziua și sărbătoarea

     Haide bună ziua la toată lumea. Nu am avut cum să scriu de dimineață. De fapt, nu am avut cum să scriu de luni încoace. Și azi e sâmbătă, conașule, Sâmbăta Mare. A fost Săptămâna Mare, am muncit de ne-a ieșit pe nas, nu prea mult la birou, dar am avut treburi prin curte și am ajutat și eu de am făcut febră la scarabe, mai ceva decât după o tură grea. Au fost aproape 5 zile fără bicicletă sau plimbare, dar nu a fost o problemă, știam că vine week-end-ul și prind o pauză de la toate ca să aerisesc norii și fumurile din cap. Oare hidra din mitologie lua câte o aspirină pentru fiecare cap când avea o migrenă? Aveau toate capetele probleme odată? Ce pastile ar fi luat dacă era la Bălăceanca? Hai că am început cu un gând și am ajuns la Legendele Olimpului. Azi am avut puțină treabă prin curte, de copil alintat aș putea spune, dar nu e stres. Am fost pană la biserică să ne vedem cu popa și să vorbim prin lumânări cu morții, că pe vii îi prindem la telefon. Nu am stat mult, deși nu ne grăbeam. Vedem cum facem diseară să luăm lumină. Eu analizez acum obligațiile din casă și încerc să fac un traseu de vreo 2 ore, scurte, că aseară am bagat cam o oră jumate. Se simte că s-a încălzit, dar aseară tot mănuși lungi am avut, că era rece. Am a doua cană de cafea bună, chiar foarte bună fiind făcută de mine. Ieri am avut cursă de ciclism și Wout al meu a ieșit iar pe doi pierzând un sprint în care era favorit. Dar eu nu am văzut toată cursa, doar finalul, apoi am apucat să mă dumiresc că el a suferit în ultimele două ore, când a atacat împreună cu Remco, cel care a și câștigat. Nu a fost cea mai denivelată cursă, dar a fost grea, cu o medie nebună, iar ultimul kilometru era în urcare, deci nu a fost un sprint banal, simplu, pe plat. Eu sunt bucuros că a fost acolo în frunte, e în formă, numai bine pentru cursa Amstel Gold Race de mâine și apoi pentru Turul Italiei în luna mai. Lumea îl atacă și îl critică, trebuia să câștige să le închidă gura. Dar chiar mă gândeam că dacă ar fi câștigat, ar fi fost voci care să spună că nu au fost van der Poel sau Pogacar. Eu nu m-aș mai uita în gura lumii, niciodată nu e mulțumită. Wout mi-a părut liniștit, l-a invins cineva mai puternic ieri. Clar au de analizat în echipă de ce nu mai are explozia la sprint. Eu am încredere în el, o să vină și victoriile mari. Allez, Wout!😀😀😀😀

Eu văd un rezultat bun.

Paris - Roubaix

     Pfuuu, cu ce să încep!? Nu zice "cu începutul", că e clișeu. Cu sfârșitul, nu s-a inventat. Dacă nu îți place ciclismul nu prea ai cum să prinzi savoarea acestei curse. Un monument între monumentele ciclismului. Clar mă poti contrazice, fiecare om are cursa sau cursele lui preferate. Mie cred că îmi place mai mult Roubaix decât Turul Flandrei. Nu știu ce face diferența în favoarea cursei franceze. Vorbesc franceza, dar îmi place flamanda mai mult, deși nu înțeleg decât 3 cuvinte. Wout van Aert. Atâta flamandă știu și eu. Azi am băgat o tură scurtă și tare pe aici prin triunghiul Bermudelor din Adânca - Săcuieni. Ceva mașini, ceva vânt, ceva caini, dar o senzație de picioare bune mi-a făcut ziua mai frumoasă. Deja era, am avut treburi legate de gard și am fost să luam scara de la Hornbach. Nu credeam că mai apuc să ies azi, parcă aș fi putut să fac pauză, dar m-am încordat și a fost de bine. Să ne întoarcem la ciclismul adevărat, Mancuso!

    Paris - Roubaix. S-a născut din dorința unor pasionați de ciclism care și-au construit un velodrom și își doreau să organizeze competiții cicliste, să concureze cu cursele parizienilor. Doi patroni de fabrici de textile, Theodore Vienne si Maurice Perez, și-au unit forțele, au construit velodromul din Roubaix în 1895 (ai citit bine, 8 înaintea lui 9) și au creat câteva curse importante pe velodrom. Dar s-au gândit să meargă mai departe, să organizeze o cursă cu plecarea din Paris și sosirea la ei în bătătură. Dar aveau două probleme. Cele mai cunoscute curse aveau startul sau finish-ul în Paris iar Roubaix era prea de la țară ca să reprezinte o destinatie de vis. A doua problemă era că puteau să aibă startul sau finish-ul în Roubaix, dar nu amândouă. Așa că i-au combinat pe niște jurnalisti sportivi de la cotidianul Le Velo, care erau mai deștepți și au propus promovarea cursei lor ca o pregătire foarte bună pentru o cursă mare Bordeaux - Paris, care avea loc după patru săptămâni. Distanța de 280 de km de la Paris la Roubaix era considerată o joacă de copii comparată cu cursa mai cunoscută de 560 de km. Plus că participanții aveau asigurată o primire de eroi la Roubaix. Au stabilit și un premiu de 1,000 de franci, circa 7 salarii de miner pe vremea aceea. Wow! Directorii ziarului au fost de acord să patroneze cursa, și l-au trimis pe editorul Victor Breyer să caute un traseu. După ce a mers o bucată de drum cu mașina. a luat-o pe bicicletă. Și l-a bătut vântul, l-a bătut ploaia, l-au bătut pavatele și drumurile desfundate pline de noroi, temperatura a scăzut și i-au înghețat bojocii, de a ajuns la Roubaix rupt și murdar și hotărat să trimită o telegramă la ziar să nu organizeze așa porcărie de cursă, prea periculoasă și nepotrivită rutierilor. Dar în seara aceea, o masă caldă împreună cu echipa din Roubaix l-a făcut să se răzgândească. Ce bine!

    Prima cursă era să se desfășoare de Paște, dar biserica catolică a considerat-o o blasfemie și s-a opus, așa că primul Paris - Roubaix s-a tinut pe 19 aprilie 1896, la două săptămâni după Paștele catolic. Dar în 1897, chiar s-a ținut de Paște. Doamne iartă-i pe păcătoși. Pesemne că pățania cu drumul greu al lui Breyer a fost cunoscută, astfel că jumate din cei înscriși nici nu s-au mai prezentat la start, la Brasserie de l"Esperance. Adevărul e că aveai nevoie de speranțe multe să termini așa traseu. Printre participanți s-a numărat Henri Desgrange, un cunoscut ciclist de pistă, care s-a apucat mai târziu să organizeze Turul Franței. A mai fost și Henry Garin, câștigătorul primului Tur al Franței. Garin era un erou local, mai ales că el cu cei doi frați ai lui aveau o afacere cu biciclete în Roubaix. Cursa a fost câștigată de germanul Joseph Fischer, Garin a venit pe 3, la vreo oră de câștigător. A doua cursă din 1897 a fost câștigată de Garin, urmat de olandezul Mathieu Cordang, după o luptă crâncenă în ultimii doi kilometri.

    

Joseph Fischer, în costum aero de epocă.

     Rutierii au fost întâmpinați cu ovații de către publicul numeros prezent pe velodrom și pe străzile din Roubaix, o adevărată sărbătoare a epocii. De atunci, cursa a fost câștigată de cicliști din diverse nații, cele mai multe avându-le Belgia, cu 57 de victorii, pe locul 2 Franța cu 28, Italia cu 14, Tările de Jos au 9, Elveția 4, Germania cu Irlanda și Australia cate 2, apoi cu câte o victorie apar Luxemburg, Slovacia (ghici prin cine!), Suedia și, mare surpriză mare, Moldova, da, prin Andrei Tchmil în 1994. Ce tare! Acum, pe persoană fizică, cele mai multe victorii, cate 4, le-au obtinut Roger De Vlaemink (om fi rude!?) și Tom Boonen. Ultima victorie, în 2024, a fost obținută de Mathieu van der Poel, care are si el două. 

    Renumele de "Infernul nordului" ar putea să aibă legătură cu condițiile dificile îndurate de rutieri pe drumurile de țară, pline de pavate și noroi, printr-o zonă minieră cu oameni duri și încercați. Dar renumele îi vine de la traseul de după Primul Război Mondial. Organizatorii și jurnaliștii care au verificat starea traseului din 1919 nu știau ce îi așteaptă după 4 ani de lupte și bombardamente grele. Mai era oare vreun drum către Roubaix? Oare Roubaix mai exista? La început, lucrurile păreau normale: erau distrugeri, era sărăcie, și era o lipsă ciudată de bărbați. Totuși Franța supraviețuise. Dar pe măsură ce se îndreptau spre nord, aerul a devenit irespirabil, de la conducte de scurgere stricate, canale înfundate, leșuri de animale putrede. Copacii care ar fi trebuit să înverzească odată cu venirea primăverii erau de fapt negri, niste cioturi zdrențuite care își îndreptau crengile spre cer ca niște muribunzi în căutarea mântuirii. Peste tot domnea noroiul și distrugerea. Cineva din alai a rostit cuvântul "infern" și a doua zi a apărut în ziar articolul cu "Infernul din nord". Așa s-a născut legenda. Câștigătorul din 1919 a declarat că nu a fost o cursă, ci mai degrabă un pelerinaj.

    Traseul are o lungime de circa 260 de km în prezent, deși prima cursă a avut 280. Startul se dădea din Paris la începuturi, apoi s-a mutat mai la nord la Chantilly in 1966, apoi în 1977 s-a mutat la Compiegne, mai departe. Acum sunt 260 de km de traseu, primele pavate sunt așezate pe la kilometrul 100. Apoi se succed mai multe secțiuni de pavate, totalizând circa 55 de km de piatră cubică. Lumea zice  că sunt nasole, dar eu îndrăznesc să spun că drumurile patriei noastre rivalizează cu pavatele și nu cred că m-ar surprinde prea tare. Finish-ul e pe Velodromul din Roubaix, care în prezent nu e folosit decât pentru cursa monument, și pentru echipa de rugby din localitate. Velodromul are cele mai faimoase cabine de duș din ciclism, fiecare purtând numele unui fost câștigător.

Belgianul ne-flamand Gilber, câștigător și el.

    Traseul are 29 de secțiuni de pavate, toate clasificate cu stele în funcție de lungime și dificultatea dată de cât de proaste sunt pavatele. Sunt 3 sectoare de 5 stele: Troue d'Arenberg - tranșeea din Arenberg; Mons-en-Pevele, vezi că nu se citește "e"-ul final, da!?; Carrefour de l"arbre, diferit de Carrefour de Militari, clar. Toate 3 sunt foarte spectaculoase, cu mii de spectatori pe margine. Mie îmi place cel mai mult Tranșeea, o linie dreaptă într-o pădure, pe care se intră, sau se intra, că au modificat-o organizatorii din motive de siguranță, așa, se intra cu 60 la oră. Mereu erau probleme, se cădea, toată lumea se bătea pentru poziții, de aici și viteza uriașă. Clișeu: nu se câștigă cursa aici, dar se poate pierde. E un fel de loterie, dai ca surdu'-n clopot, închizi ochii și ții bine de ghidon. Sunt 2,2 km de pavate distruse, bicla sare în toate părțile, îți pierzi plombele, te rogi să nu faci pană, să nu cazi sau să nu cadă cineva în fața ta. Ai loc spre stânga să te duci pe iarbă verde și în pădure, dar nu ai chef de picnic în zi de cursă, zău!

Nu înțelegi nimic d-aici.

    Aceste informații sunt ușor de găsit pe wikipedia, nu vreau să te plictisesc cu date și cifre. Azi se întâmplă toată nebunia, durează vreo 6 ore. Vremea se arăta instabilă ieri, acum sunt șanse de ploaie vreo 30%, deci slabe. Dar e posibil să fie ceva noroi, nu știu de unde, dacă nu a plouat, o fi fost click-bait pe vreun site. Cele mai spectaculoase ediții s-au desfășurat pe ploaie. Sunt o adevărată mană cerească pentru televiziuni, dar pur chin și durere pentru cicliști. Am citit niște citate faimoase ale unor rutieri, dar cel mai mult îmi place declarația lui Theo de Rooij, neerlandez, car era favorit in 1985 dar a căzut și a pierdut orice șanșă de victorie. La final, plin de noroi și lovit, a declarat: "e o cursă idioată, muncești ca un animal, nu ai timp să te pipi, îți uzi pantalonii. Mergi așa prin noroi, aluneci în toate părțile... e o cursă de căcat". Parol, așa a zis. Apoi a fost întrebat dacă va reveni: "Bineînțeles, e cea mai frumoasă cursă din lume". Sean Kelly, dublu câștigător, a zis: "e o cursă oribilă să o alergi dar e cea mai frumoasă să o câștigi". Chris Boardman, campion olimpic pe velodrom a zis: "e un circ, eu nu vreau să fiu unul dintre clovni". Favoritul meu Wout a comentat: "fiecare are povestea lui în cursă; când ajung la autobuz după cursă, ascult poveștile celorlalți și încep să înțeleg ce s-a întâmplat, asta e frumusețea cursei". 

    A fost o perioadă mai gri în istoria acestei curse, când participau doar specialiști, care nu prea alergau în alte curse și lumea nu mai era atât de interesată de ea. Dar după anii 2000, ușor-ușor, cursa a început din nou să atragă atenție și ciclisti mai cunoscuți, ajungând acum la un fel de glorie, toată lumea vrea să se dea la Roubaix, toți vor să vadă cursa live sau pe tv. O adevărată sărbătoare franceză cu gust belgian, fiind foarte aproape de granița cu Belgia, e plin de steaguri cu leul flamand. Avem mai mulți favoriți. Mathieu van der Poel, câștigătorul ultimelor 2 ediții, colegul lui Jasper Philpsen, venit de 2 ori pe podium, Mads Pedersen și italianul Filippo Ganna care a câștigat-o la juniori. Wout van Aert e considerat și el mare favorit pentru că lui i s-ar potrivi cel mai bine traseul, vedem. Mai e și nebunul de Tadej Pgacar, câștigător în Turul Flandrei duminica trecută, a ajuns și el printre favoriți, dar eu nu îl văd concurând pentru victorie, are vreo 10 kilograme mai puțin și e nevoie de forță brută pe 55 de kilometri de pavate, chiar dacă sunt plate, tot te secătuiesc. Ar mai fi Nils Politt, Florian Vermeersch, Dylan van Baarle, Jasper Stuyven și Josh Tarling. E nevoie de picioare, cap limpede, mult noroc să nu faci pene sau să nu cazi. E o cursa nebună, intensă, plină de suspans și stres. Ciudat că nu am emoții, pesemne sunt obosit, mă cheamă patul, dar sigur la cursă voi fi în priză. Haide, Wout, fă-ne mândri și azi!

Fratele Wout la recunoașterea traseului.

Vreme, vremuri

     Ne-a cam luat frigul ăsta prelung prin surprindere. Adică, am înțeles, hai, o zi-două cu zăpada mieilor, dar nu toată săptămâna. Mi-au cam înghețat cataligele ieri la plimbarea vântoasă pe bicicletă. Dar am bifat o oră jumate de plimbare bună, mulțumesc, Doamne-ajută la toată lumea. Seara a fost cu tv și politică, au fost ceva știri și agitație pe scena alegerilor, dar am adormit blană pe la 10 și ceva. Am făcut pace cu Moș Ene, am dormit dus, m-am trezit fresh de portocale și fără ceas, pe la 7 și ceva. Am băut o cafea, m-am apucat de muncă, am trimis copilul la școală cu bunicii azi, sunt mai pe liber deocamdată. O să ne agităm mai spre amiază, când o să avem de aranjat cumpărături de materiale și meseriași. E vineri, nu vreau să mă stresez prea tare. Pierdusem șirul zilelor, mi-am revenit. Ce efect are ziua asta asupra mea, deși nu mă plâng niciodată când e luni. Toate zilele sunt bune. Dimineață erau -2, Buna era cam dezamăgită de frigul suportat de pomi și flori, posibil să le fi afectat de tot, să nu mai pupăm cireșe anul ăsta. Am tot verificat vremea probabilă și pare că se încălzește câte puțin, până spre 20 de grade într-o săptămână. E de bine. Sper doar să nu vină vara din mai. Mă bucur de primăvara asta care a fost cam normală, mai normală decât de obicei. Ha-ha, ce prostie am zis. Ideea e că ne cam obișnuisem în ultimii 10 ani să trecem din iarnă repede spre vară, cu vreo 2 săptămâni de primăvară. Ete că anul ăsta a fost o primăvară mai lungă, încă e, chiar dacă a venit frigul crunt de zilele astea. Noi strânsesem toate hainele de iarnă, bocanci, cizme, tot. Mi-au cam înghețat unghiile în adidașii de pânză. Cam asta a fost și cu frigul, să ne vedem cu bine pe stradă la mâneci scurte. Am făcut pauză de scris, să pun a doua cană de cafea și am citit o știre. Cititul face bine la creier, nu trebuie să renunțăm la metodele clasice de citit și scris. Nu despre asta era știrea. Eu nu pot să ascult cărți, să le citească cineva și eu să stau cu căștile pe urechi. Adorm instant. Nu că nu mă ia somnul când citesc eu, dar e altceva. Eu nu am putut niciodată să mă concetrez pe mai multe lucruri o dată, îi zice "multi-tasking". Păi dacă ascult muzică în timp ce muncesc, muzica aia e doar în fundal. Dacă las știrile să meargă în spate în timp ce scriu, nu aud decât frânturi, iar mai târziu nu știu exact ce am ascultat la știri. La fel și la muncă, încerc să fac un lucru bine, nu mai multe prost. Ne educăm, ne ajustăm, vrem să ne facem mai bine și mai buni. Vremea se îndreaptă, dar vremurile nu prea. Ne alegem modelele greșite, gălăgia e luată drept adevăr, dacă o persoană e cunoscută devine model deși e cunoscută pentru motivele greșite. Cum e cu Piedone care face abuzuri. Lumea își face poze cu el, mai ales tinerii. Vomit. Un analfabet e model pentru liceeni. Ar trebui să îl întrebe copiii cum de a făcut bani și carieră în politică fără să aibă școală, studii pe bune. Mi-e silă. Huoooo. Soarele e sus, mintea și sufletul sunt pe plus, mă întorc la muncă, deja m-am apucat de treburi. Stai așa, că la știri se vorbește despre somn. Sunt curios dacă vom primi informații general valabile sau chestii specifice. Mă distrează când lumea zice că e bine să faci anumite lucruri, dar fără să ia în calcul specificitatea individuală. Eu ascult la Pătraru, dar fac chestiile în felul meu, nu mă dau peste cap pentru niciun guru în bunăstare. Hai să ne fie bine! Cum zic colegii mei slăbuți la țigle: "Spooooor!" 😁😁😁😁😁😁😁😁

Mereu râd la gluma asta.

Marți sau joi până vineri

     Nici nu mai știu ce zi e. Nu doar azi. Ieri, alaltăieri. Știu în schimb cu siguranță că mâine e vineri. Cum mai zic unii mai deștepți ca mine: "cred cu siguranță". Păi e bine, atâta timp cât nu e siguranța de la panoul electric, poți să crezi ce și cât vrei. Am amestecat zilele și am rămas cu nopțile, trag de mine în fiecare zi să acopăr cât mai mult teren din tot ce am de arat și semănat. Dacă lucram în agricultură, mă luam după anotimpuri și tot mai găseam momente de respiro. Așa, ca soț umblător, tată coleric și biciclist amețit, mă surprind mai rar trăgându-mi sufletul. Dacă vede soția rândurile astea, mă sare la cafea mâine dimineață. Nu mă plâng, doar îmi vărs ofurile pe tastatură mai ceva ca un ceaun uitat pe foc laptele. Am câteva clipe libere, am o listă de chestii de făcut, deja am rezolvat multe, dar vreau pauză. Alții în locul meu ar trage un pui de somn sau ar urmări ceva știri la tv. Eu am un ceai. Nu râde de mine că sunt boșorog. Am băut deja porția de 2 cafele azi, mă țin de plan. Dar trebuie să beau multe lichide și apa nu mai intră. Așa că am pregătit un ceiuc de căpșuni sau fragi, nu mai știu ce scria pe pliculeț. Mmmbuuun. Ia să vedem. Azi am fost la parada verzilor cu școala, eu am umblat după cabluri și prize, doamna la salon după unghii și gene. Acum înapoi la Moreni. Bate cam tare vântul și nu știu când și cum ies azi. Ieri nu am apucat, nici chef nu prea am avut, că nu era nicio grabă. Băieții mei la muncă sunt liniștiți, băieții de la ciclism au pauză, deși e o cursă prin Spania, nu mă atrage. Mă pregătesc pentru cursa de duminică, Paris - Roubaix, sau Infernul Nordului. Cea mai tare cursă, o nebunie de 257 de kilometri cu vreo 55 numai pe piatră cubică sau pavate, cum le mai ziceau dacii, strămoșii danezilor. Parcă mă pregătesc de cursa aia, Wout are șanse mari după forma pe care a arătat-o în Turul Flandrei acum 4 zile, deci sunt ceva emoții și stres. Când nu are șanse, am doar emoții. Când are șanse la victorie, mă doare și burta de la stres și încordare. Mă resimt deja, mai e până duminică. Trebuie să îmi găsesc lucruri de făcut, în afară de lista mândrei mele soții sau a copilului din ea. Le punem pe toate cap la cap și apucăm să ne bucurăm și de ciclism duminica asta. Construcția înaintează lent, de la poticneli și întârzieri de materiale și meseriași, e cam mult praf și tușește și aspiratorul și soția. Eu ar mai trebui să mă enervez cu casa și ne-ai vedea pe știrile de la ora 5. E soare afară, s-a mai încălzit, dar a fost friguț, conașule. Bine că o ia în sus mercurul din termometre și ne pregătim de ture uscate și la mânecuțe scurte. Fără stres, fără ruperi de norme. Știi bancul cu norma? Normal că nici eu. Haide înapoi la munci, Mancuso, mai e puțin. Până la pensie mai e mult. Zicea Pătraru că ne-ar prinde bine să nu ne pensionăm niciodată, că ar ajuta la cap și apoi la trup. Cum ar fi să se strângă bani la locul de muncă nu pentru zile de naștere ci pentru colivă și flori? "Ce s-a întâmplat cu colegul, a plecat din firmă?! Nu, nu, a fost ridicat de la serviciu de un break lung!" Deodată are altă semnificație "deadline"😁😁😁😁😁😁

Ciclism de șosea îi zice.

Fidel

     Nu Castro, ci fidel programului și stării mele de om dedicat și mereu ocupat. Azi am băgat o alergare, e posibil să ies și cu bicicleta mai târziu, ceva lejer, nu să rup norii. Am o abordare mai civilă a vieții de biciclist, nu mai trag ca un nebun și încep să mă uit lung la turele de gravel de plăcere prin păduri și pe câmpuri sau dealuri. Eu am nevoie de bicicletă ca să îmi liniștesc cenușiul. Bag alergare ca să mă mențin în formă. Și bag exerciții cu greutăți și stretching ca să arăt bine, sau mai bine (sâc!) pentru doamna mea. Dacă o întrebi, zice că e nemulțumită de cum arăt eu, că ar trebui să mă mai îngraș, că arăt ca un pre-școlar virgin. Dar spune-mi tu, prieten drag care mă citești, la 1.78 înălțime și 74 kilograme în viu, nu cumva sunt normal? Nu-mi zice că am probleme la cap, că alea sunt alte discuții. Chiar am verificat niște site-uri de specialitate cu calculatoare de greutate și sunt în limite normale, spre limita de jos, deci pot să mai iau câteva în plus. Nu am stat să caut ceva calcule complicate cu integrale din mâncare și radical din vârstă. Doar înălțime și greutate. Sunt acolo, nașule, nu mă face să mă enervez degeaba. Păi și dacă eu sunt în parametrii buni, de ce să schimb ceva? Am și eu 4 tipuri de activitate pe săptămână: alergare, plimbare, bicicletă, greutăți. Adun undeva la 7-8 ore, adică o medie de 1 oră pe zi. De bun simț. Beau apă ca un cal și mă pipi la fel, am redus cafeaua la 2 pe zi, nu mănânc seara târziu sau măcar încerc, beau o bere pe săptămână, mănânc o dată pe săptămână de la fastfood, bag ciorbă cât de des pot, am minim 3 mese pe zi, mănânc fructe, am redus dulciurile, fac pauze la muncă să nu amorțesc pe scaun, nu mai ridic greutăți mari, nu mai trag ca nebunul la bicicletă, m-am apucat de citit ca să antrenez acoperișul din care tot cad țigle, mă întâlnesc cu oameni cu rost, încerc să fac bine în jurul meu, merg cu mașina doar când e nevoie, respect regulile de circulație și conduc preventiv și fac loc să treacă și alții pentru că și alții mă lasă pe mine, zâmbesc măcar o dată pe zi, mă duc la aer și pădure cât de des pot, stau mai puțin pe rețele, învăț să ascult mai mult și mai bine, sunt mai prezent în ce fac și mai responsabil, încerc să nu mai judec sau să mă enervez imediat de la nimicuri, lucrez cu mine și îmi accept greselile. Că doar nu sunt idiot să mă cred perfect și etern. Dacă citești aceste rânduri, toate, înseamnă că și tu ești ca mine. Pătraru ar fi mândru de mine dacă ar vedea ce cuminte sunt. Eu i-aș zice să se ducă-n pista mă-sii cu toate cererile lui, auzi, să bagi 30 de legume și fructe diferite pe săptămână. Lasă-neeee, lasă-neeee! Glumesc, desigur, îl ascult și încerc să îmi fac viața mai frumoasă și mai ușoară, dar nu o să ajung să nu mă bucur de viață pentru că stau să îmi cântăresc mâncarea. Nu sunt atât de bolnav. Deocamdată. Haide ura și la muncă. Să nu vină AI să ne lase și fără job-uri. Oare de ce nu inventăm noi roboți care să muncească pentru noi, nu în locul nostru? Noi doar să ne plimbăm prin lume, să ne bucurăm de viață, să citim, să scriem, să facem politică? Heh, cum ar fi!?

Și nimeni nu apreciază.

Sărbătoare pe două roți

     Azi am reușit după mult timp să văd o cursă de șosea de la început la final. Turul Flandrei 2025. Fără pauze, fără plimbări pe afară, am stat lipit de tv ca musca de spoiler. Doar la pipi m-am învrednicit să mă scuz în pauzele de publicitate. Mulțumesc familiei că m-a lasat de capul meu azi. Și după 6 ore de ciclism am mai ieșit și la o tură rece și scurtă să mă aerisesc, deși rezultatul din cursă nu m-a stresat deloc. Ba din contră. Eroul meu Wout van Aert a fost acolo în față, cu ăia buni, cei mai buni, și s-a luptat ca un leu belgian care se află pentru un loc pe podium. Din păcate pentru el, câștigătorul Tadej Pogacar a fost prea bun azi și nu a avut prea mari probleme. Olandezul zburător Mathiew van der Poel a fost puternic și azi, dar a clacat. Eu cred că a încercat să îi dea replica lui Tadej și s-a copt. Wout al meu nu a reușit să prindă podiumul, a ieșit pe 4, dar forma arătată astăzi îmi dă mari speranțe pentru cursa de duminica viitoare din Paris - Roubaix, care i se potrivește mai bine decât traseul de azi din Flandra. Eu speram la un top 10, dar când am văzut că poate prinde podium, am zis că deja e o mică victorie. Nu a căzut, nu a spart, a fost acolo în față atunci când a trebuit, a și atacat la un moment dat și a fost activ și agresiv, demult nu l-am mai văzut așa de hotărât. Faptul că a avut picioare a contat și la poziționare, pe urcări a fost în față, deși pe la jumatea cursei dispăruse și m-am gândit că e una din zilele alea nasoale de anul ăsta de până acum. Dar mi-a dat calculele peste cap, mi-a amestecat așteptările cu vise frumoase și m-a ținut pe vârful scaunului (ca să nu zic bucilor) vreo 2 ore, de când au început atacurile puternice și el a luptat cu toate forțele să nu fie lăsat în spate. Cred că a vrut și a reușit să demonstreze că încă are un cuvânt de spus în cursele mari, că nu e fumat și terminat și depășit. Wout o să câștige pe pavatele din Roubaix și o să mă facă mândru că îl numesc "fratele Wout". Normal că toată atenția e pe câștigătorul sloven, dar eu citesc toate articolele despre eroul meu. Ar fi fost o minune să câștige WOUT azi, dar mi-a arătat că nu a fost atât de departe de visul său. Sunt sigur că a dat tot ce a avut, fără rezerve. Astea sunt cele mai reușite curse, zile, vieți. Când știi că ai dat totul pentru o cauză pentru care lupți și chiar dacă nu obții rezultatul scontat, poti merge mai departe liniștit dar mai hotărât și mai încrezător. E normal să ai obstacole și poticneli, mai cazi dar trebuie să te ridici. Nu există alta cale. Decât înainte. Că vorba aia, înainte era mai bine! Haide, Wout, fă-ne o bucurie și câștigă Roubaix. Apoi ne luăm liber tot anul. 

O zi grea în mină.

Numerologia și ciclismul

     Haide bună dimineața la toată lumea din comitatul inteligent și elitist. Și modest. Am hotărât că azi e o zi bună. Nu pentru că m-am tuns, nu pentru că e sâmbătă, nu pentru că am avut o cafea bună la micul dejun sau pentru că e soare și frumos afară. Gândești pesemne că bag o tura lungă cu bicicleta. Neeeh. Azi e cea mai tare zi pentru că mergem sa îi cumpărăm Emmei o bicicletă nouă. Cea veche i-a rămas mică și are nevoie de ceva mai mare. Am cercetat piața, magazine și am ajuns la concluzia că nu merită să luam una nouă, că ea nu merge atât de mult. Așa că ne-am orientat spre una second, marca B-Twin de la Decathlon. Am sunat, am stabilit să ne vedem cu omul vânzător în București, ne plimbăm. Din păcate, Emma are ceva temperatură și stă liniștită acasă, mă duc eu cu doamna mea. Are planuri cu Ikea și Băneasa, o să stăm toată ziua pe acolo. Eu sunt pe un mare plus, cumpărarea unei biciclete e fericire pură pentru mine. Nu e pentru mine, eu nu mai am nevoie de o bicicletă nouă, deși am scris deja despre asta și știm că numărul de biciclete de care un biciclist are nevoie este "n+1", unde "n" este numărul actual de biciclete. Deci poți cumpăra oricâte biciclete, tot mai vrei una. Așa suntem noi, fără număr. Am ceva emoții legate de calitatea bicicletei, sper doar să nu fie prea folosită, am idee ce să verific. Nu e de carbon deci nu am griji legate de crăpături ascunse. Mă interesează doar schimbătoarele și frânele, plus furca să țină bine. Nu o să meargă Emma pe coclauri ca un nebun de metebist pasionat, dar tot o să coboare vreo bordură și va da în gropi, deși ea nu merge cu viteză. Ea are grijă de lucrurile ei, e ca maică-sa, deci o să o vindem peste câțiva ani în aceeași stare. Aș pleca acum, pe jos, să ajung mai repede să o verific și să o aduc acasă. E un pic de grabă pentru că săptămâna viitoare avem turul ciclist al copiilor de la scoala 5 și nu putem lipsi. Am fost în fiecare an, Emma e foarte mândră de participarea alături de colegii ei. Mie mi-ar plăcea să aibă mai mult spirit de aventură și să începem să mergem împreună la pădure, pe biciclete, cu copiii de la blocuri, fetele ei de la Moreni. Nu o forțez să îi placă ceva, eu doar îi propun chestii si o susțin în ce decide ea să facă. Azi pictează, am citit împreună, o să ne facem club de cultură. Ea citește, eu cultiv legume, facem treabă. Am cartea aia cu istoria partidului comunist și e grea de-mi cade scuipat din gură, dar nu mă las, vreau să înțeleg mai bine de ce suntem azi un popor ușor de păcălit. Stiu, politică iar, te-am plictisit, of. Haide, lasă-mă, e sâmbătă și ne bucurăm de primăvară. Mă duc să mă pregătesc, ne vedem mai târziu sau chiar mâine în Turul Flandrei. Wout prinde podium mâine și câștigă Roubaix săptămâna viitoare. Ce vis frumos!😁😁😁😁

Noul membru al familei de biciclete. Sper.

Ziua păcălelilor

     A fost 1 aprilie, dar azi s-a întâmplat o păcăleală de dat în filme. S-a disputat Dwars doo Vlanderen, adică o cursă de-a latul Flandrei, așa s-ar traduce. Ideea e că la final s-au găsit 4 inși să se lupte pentru victorie, cu 3 din echipa eroului meu Wout van Aert, Visma Lease a bike. Toată lumea îl dădea pe Wout ca favorit la sprint. Intrusul din grup era Nielson Powless de la Education First. Dupa o zi nebună, cu un atac exploziv al Visma, plutonul s-a făcut praf și apoi a fost o cursă nebună de urmărire. Eroii mei erau în grupul fruntaș, ce putea să meargă rău!? Adică, s-a mai văzut așa ceva înainte, când dintr-un grup de 4, cu 3 din aceeași echipă, câștiga intrusul din altă echipă, dar am zis că nu au cum baieții mei să o zbârcească în halul ăsta. Nu stau acum să explic ce s-a întâmplat, în cursă sau la sprint, ca m-am enervat rău, dar a câștigat intrusul. La sprint. Cu Wout. Cine să îl bată pe Wout la sprint? Poate doar greii ciclismului, nicidecum americanul ăsta surpriză de Powless, nu vreau să îi zic de dulce, că a fost meritul lui să câștige, chapeau. Pe mine mă doare pentru că Wout avea nevoie de această victorie ca înecatul de aer înainte de Turul Flandrei care e duminică. Tu mă știi că sunt mereu pe pozitiv și trebuie să mă ridic, după ce termin articolul, desigur, să ies la aer, la o plimbare, o să gasesc eu plusuri. Primul care îmi vine în minte e că Wout a arătat o formă mult mai bună decât în cursele de anul ăsta de până acum, a fost la atac și a muncit ca un nebun. Mi-a plăcut asta foarte mult, că a crescut forma. Din păcate nu e destul, nu cred că e destul să îi bată pe Pgacar sau van der Poel în Turul Flandrei. Dar am citit că forma lui ar fi super-bună pentru Paris-Roubaix săptămâna viitoare. Ca să mă ia somnul în seara asta, o să mă agăț de visul ăsta. Forma lui e mult îmbunătățită, nu e perfectă, așa cum s-a văzut. dar sunt semne bune și am de ce să sper din nou. Știi ce, la naiba, nu mă interesa atât de mult victoria azi cât forma pe care a arătat-o. Gata, sunt pe plus. Haide, Wout, suntem cu tine!💪💪💪💪

Un american fericit.

Ziua bună

     Se zice că se cunoaște de dimineață. Dar eu acum doar dădeam ziua bună la toată lumea, încă nu mă pronunț despre ce va fi să fie. E marți, m-am trezit fără ceas, Emma are cerc pedagogic în program și nu face școală, așa că suntem tot la Moreni. Vrea ea să stea cât mai mult aici, treaba ei. Așa eram și noi la 10 ani, voiam la bunici. Eu eram pe la Găești și mă bucuram de grădină cu tataia care mă învăța tot felul de munci. Normal că mă folosea să îl ajut, că doar nu mă învăța pe gratis. Al meu frate era mai inactiv, el era cu teveul și ziarele de atunci. Ca și acum. Știe tot ce mișcă pe ecrane și la știri. Cred că a văzut toate serialele și filmele artistice cel puțin o dată. Dallas și Sclava Isaura nu cred că se pun. Că pe alea le-am văzut toți. Acum, în prezent, am un serial pe disney+ la care mă uit, ceva polițist slăbuț, fără actori mari. Nu vreau să găsesc un serial care să mă țină legat de televizor, la acesta mă uit când am timp și chef, nu am insomnii în legătură cu ce va face eroul. Plus că am libertatea să aleg când să mă uit, nu mai simt nicio constrângere. Pe vremuri, treceau vacile la 7 și apoi eram toți copiii geană pe Sandy Bell, un desen animat francez. Mai era și Captain Planet, ăla cu poluarea, Nils Holgerson care zbura cu gâștele sălbatice peste Europa. Erau distracțiile noastre mici, printre meciuri de fotbal, reprize de pescuit și jocuri ale copilăriei. Aveam timp de toate, aveam prieteni peste tot, echipele de fotbal erau pe străzi sau scări de bloc, pe cartiere nu prea am avut, că eram prea mulți copii la noi în cartier ca să mai mergem prin alte părți. Tot îi acuzăm pe copiii de azi că stau pe ecrane. Dar eu îmi aduc aminte de celebrele jocuri cu manete pe care le conectam la tv alb-negru și fugăream o bilă pe un ecran, un fel de tenis. Păi am fi jucat non-stop, eram lipiți de joc precum guma de mestecat de talpă. Mă bucur că Emma are și activități afară, role, alergare, se joacă cu fetele în parc, merge pe jos, dansează până la epuizare. O mai atenționăm noi când stă prea mult la telefon, dar cred că are un meniu echilibrat de școală și distracție. Lasă copilul să se bucure de copilărie! Ce, tu câte cărți ai citit la 10 ani!?😁😁😁😁😁

Azi, copiii de 4 ani instalează aplicații pe telefon.