marți, 18 martie 2025

Nucleara

     E marți azi și deja simt oboseală la căpălău. Am impresia că e joi sau vineri după câtă muncă am băgat. Am nevoie de aer, dar nu mă trage nicio ață să ies pe vremea asta. 3 grade pe plus, nașule, și vânt, ziua. Păi ce fel de primăvară e asta!? Nu așa ne-am înțeles. Trebuie să trag de mine și să mă alerg un pic, măcar juma de oră. Nu ies cu bicicleta, mi-am lăsat hainele groase la Moreni, nu am chef să îngheț pe la extremități. E bună și alergarea, numai să o fac și p-aia. Era o întrebare deunăzi: ce e mai importantă, voința sau disciplina? Eu eram între cele două, dar am ajuns să cred că disciplina. Că motivația mai dispare, ca la mine zilele astea, dar disciplina te scoate din casă și te ajută să te ții de un program. Astept rezultatele de la analize, vedem ce iese. Zici că am jucat la loto și vreau să văd dacă am nimerit cifrele corecte. M-am tâmpit de tot. Emma a învățat după-amiaza și ne-am sucit un pic programul, dar e bine să mai schimbi obisnuințele, să știe creierul că nu e totul bătut în cuie și nu se blochează când apare o schimbare. Emma e bucuroasă de inedit, dar parcă era mai bine înainte. De mâine ne revenim, program normal, înapoi la ale noastre. Politica merge, ne cam certăm în legătură cu candidații, dar mergem spre vest, aia e important. Nu suntem chiar atât de diferiți în alegeri, mai vorbim despre asta. Am o cană de cafea, e a treia, mă delectez cu ea și cu scrisul, mai am un pic și o tai la școală. Poate trecem pe la mall să luăm ceva de la chineji, are doamna pofte și subscriu. Vedem ce vrea și Emma. Ciclismul e un pic pe pauză săptămâna asta, se pregătește primul mare monument al anului, Milano - San-Remo. Emoție nu prea e, că Wout nu se dă, are Tenerife în program, dar tot îmi găsesc eu un favorit ca să mă uit cu drag. Numai să împac grădina cu bicicleta și cu televizorul. Vezi ce probleme am, de om nefericit din născare. Să fie toți așa ca mine, că nu s-ar mai aprinde lumânări decât pe torturi! Te las cu ale tale, mă duc la ale mele, vedem noi când le dezbatem împreună pe toate. Ura și la școală!

Șoc și groază. Te și plictisești de atâta panică.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu