miercuri, 19 martie 2025

Ana

     Ana are mere. Dar azi are analize. De fapt, rezultate. Gata, bosulică, m-am pricopsit cu niște cifre bune, sunt între graficele de minim și maxim la aproape toți martorii, mai puțin pe rinichi și globule roșii. Am fost la interpretare la doamna doctor, mi le-a citit și soacră-mea, m-am ales cu program de apă și fier, deci rugină scrie pe mine. Trebuie să beau mai multă apă, deja am început, cam o cană pe oră în primele 10 ore din zi, ca să nu dorm noaptea pe bideu. Și ceva pastile, o cutie pe care nu am cumpărat-o încă, încep mai târziu, după ce o iau pe Emma de la școală. Partea cu fierul se rezolvă cu niște comprimate, dar trebuie să iau vreo 3 luni, trăi-mi-ar familionul. Em am zis că bag 4 legături de pătrunjel și un bidon de suc de urzici și scap, dar nu merge așa. Mă abonez la program potrivit etății mele, 40 plus, Master M2 cum zice la federația de ciclism. Nu pot să spun că m-a surprins ceva la analize, că nu mă doare nimic, sunt anemic de când mă știu și apă chiar nu prea beau. E bine să te cauți, așa poți preveni niște bube serioase de mai târziu. Nu îmi place mie ideea de a lua suplimente de la farmacie, dar nu am încotro. Măcar la mine e o nevoie reală, mi-am făcut analize, am fost la doctor și am primit rețeta. Dar sunt mulți, săracii, care iau suplimente d-astea după ureche, că au văzut ei la tv sau pe net, și consumă aiurea, fără să aibă nevoie cu adevărat. Și mai sunt și al naibii de scumpe. Mă distrează întrebarea obișnuită de la farmacie: card de fidelitate aveți?! Nu, doamnă dragă, nu vreau abonament la boală. Tu ai văzut farmacia aia unde mergi cu căruțul printre rafturi? Așa de proști suntem, să cumpărăm medicamente cu sacul? Internetul ajută cu multă informație, dar dacă nu e filtrată, face rău. Să citim un pic mai mult, să cerem păreri avizate, să încercăm să ne cunoaștem corpul, să fim mai atenți la ce băgăm în noi. La mine urmează un control la medicină sportivă, vedem ce îmi zice și acolo. La fel, nu mă doare nimic, dar poate îmi cere să nu mai mănânc batoane sau fulgi de ovăz că fac pârțuri prea dese. Hai sănătate și spor în toate! Am cafea și sunt pe plus. Hasta luego! 😁😁😁😁

Boala lu' tanti nu are leac.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu