... si după. La naționalele de ciclocros ale României 2026.

   

Edi Grosu în acțiune.

      Ce-ai, frate, e greu! E greu să te apuci să pui pe foaie tot ce ai trăit în 47 de minute și ceva de cursă de ciclocros. Sunt prea multe, prea mișto, prea de tot, dar nu prea ca la țară, totuși. Dupa ce sâmbătă am fost să iau numerele și recunoașterea traseului am făcut-o doar la pas pe 100 de metri din cauza noroiului, duminică dimineață ne-am trezit cu covorul alb întins peste șleaurile maro. Și toate înghețate bocnă, măi nene! Eu mereu am urât șleaurile de noroi, nu știu să merg pe bicicletă și îmi pierd echilibrul imediat, dar cumva cazi pe noroi și e mai moale. Vărule, cum arăta traseul în dimineața cursei e de speriat cicliștii, nu de povestit nepoților. Orice plan îmi făcusem eu înainte de cursă s-a evaporat instant. Dar să o luăm cu începutul. După ce am adormit foarte greu și târziu, că deh, emoții și vise, m-am trezit la 7 jumate, am făcut cafea, am pregătit un mic dejun cu fulgi și iaurt, plus clătite cu gem la pachet. Am văzut eu pe la băieții de pe youtube că băgau clătite atunci când aveau cursă devreme. Noi pornim la 10, deci nu am cum să bag paste sau alți carbohidrați grei la ora aia, mă mulțumesc cu fulgi și apoi clătite. Nu e o cursă lungă, nu ai timp să bei nici apă, doar poate să bagi un gel mic și scurt. Dar eu sunt ok cu mâncarea și hidratarea mea, căsuță bifată. Bicicleta e pregătită, am cauciucurile moi pentru o aderență mai bună, o să îmi iau doar roți de rezervă, nu și bicicleta lui Răzvan. Mi se pare prea complicat pentru ziua asta, o las acasă. Mă descurc așa. Pornesc mașina, o curăț, -5 grade se anunță la ecran, dar parcă nu e așa de rău. Drumul de la Moreni la Florești e scurt, dar se lungește de la gheață, nu merg mai tare de 60 la oră și bine fac. La Dițești, într-un sens giratoriu, cu 5 la oră abia am făcut stânga la 90 de grade. Volanul spre stânga, mașina mergea drept. Bine că nu am avut viteză, nașule, că nu mai pupam naționale azi, poate doar platforme! Ajuns la "locație", parchez liniștit și îmi fac programul. E 9 fără 20, la fix se dau cip-urile de concurs. Așa că mănânc clătite, îmi pun numerele pe bluză, beau ceai cald de la pachețel și o gură de cafea tot de acasă. Am plecat în excursie, nașule, m-am pregătit! La 9 scot bicla și mă duc după cip. Nema cip, mai târziu. Sau cum zicea Emma: "mabaziu". Mă schimb și plec să văd traseul, pe care îl știu în mare, e ca anul trecut. Roata față e prea moale și nu pot merge tare, terenul e bocnă și urmele din noroi sunt ca niște mini-borduri care pot face buba, merg încet. E foarte alunecos în curbe, așa că o să am mare grijă sa nu mă vărs aiurea de la avânt. Sunt 3 urcări scurte și tari, un melc sinuos unde nu ai cum să nimerești viteza corectă, ori e prea încet și pierzi timp, ori e prea repede și nu iei curba. Aici o să fie nasol. Apoi sunt câteva porțiuni în curbă unde nu ai cum să scapi de șleauri, de alea îmi e cel mai frică, nu vreau să cad azi, ăsta e planul cincinal. Am roata față prea moale, o iau pe cea de rezervă care e mai umflată, dar tot un pic moale, să am aderență. Spatele e bun. Prefer să am mai puțină tracțiune dar să nu fac pană. Trec pe la oficiali să iau cip și să salut prietenii de la federație, salut concurenți, și mă plimb pe traseu pentru o pseudo-încălzire. E mișto, vărule, ne dăm la naționale și nu e noroi. Bate un vânt rece pe liniile drepte și îmi fac calcule legate de cât de gros mă îmbrac. Am colanți grosi și 2 bluze subțiri cu maiou, mănuși de toamnă. O să mă risc așa, vedem ce iese. 10 fără 10, ne strigă la start. E cel mai numeros start de azi, mai multe categorii de tineri și tinere, elitele de la fete, amatorii master și cei doar licențiați ca mine. Noi suntem 6, de fapt 5, că unul a lipsit. Plecăm din ultimul rând, o să trebuiască să dăm din coate. 

Aglomerație mare, mon cher!

    Staaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaart! 150 de metri linie dreaptă, nu prea poți sprinta, că alunecă tare, ține bine de ghidon și ușor cu frâna, curbă la dreapta de parcă livrăm o tavă cu cești de cafea, nu cade nimeni. Mă nimeresc cam în jumatea plutonului, de acum e fugă. Te port prin primul tur, să "vezi" traseul, apoi o scurtez. Curbă la stânga pe ghețuș, urme de la noroiul de ieri și nu prea merge bine. Trebuie să găsesc o linie optimă. Asta e frumos la cros, că tot timpul poți să ajustezi și preferabil să îmbunătățești. Curbă la dreapta și iar la stânga, linie dreaptă. Spriiiiint! Hai că mi-a ieșit. O coborare bruscă din 2 trepte, aici poți să faci "poc" dacă nu ții bine de biclă. Curbă largă la dreapta, păstrez viteza de la coborâre și apoi urcare scurtă tot din 2 trepte, o să trec cu bine, dar nu e pinioul bun și împing greu în pedale. Apoi un "S" drepta-stânga, îl iau larg și păstrez viteza. Așa se faceeee! Două șanțuri drăguțe și apoi prima urcare. Aici gâfâim toti, băieții din față s-au cam dus. Eu caut numerele celor din categoria mea, nada. Toți sunt înainte. Aia e, merg în ritmul meu. Coborâre scurtă și curbă strânsă la stânga, nu alunec dar nici viteză nu am. Povestea zilei pentru mine. Scări, alerg bine cu o bicla ușoară, înapoi în șa, iar coborâre și curbă strânsă, iar încet și fără să cad, dar tot cu emoții, că nu știi când îți fuge fața. Drepta, stânga, șanț, linie dreaptă și plăci de sărit. Eu descalec și le sar, apoi trebuie să alerg câțiva metri până să sar pe biclă. Pierd 3 poziții. Riscam să căd dacă urcam mai devreme, aia e, turele viitoare o iau pe dreapta unde e mai lin, și o să fie bine. Accelerare, iar frână și descălecare, un zid mic peste care sărim, înapoi în șa și accelerare. E greu să prinzi viteză când alunecă, sunt șleauri care te fură, e un echilibru instabil. Avem și o baltă cu nămol, avem și gheață cu șleauri lângă. Azi nu vreau să joc în "Cei trei purceluși" și am grijă să nu cad. Curbă în sus, în jos, un podeț unde poți să dai în stâlpi din cauza gheții, apoi un off-camber. Prima tură o iau pe sus pe bicla, alunec pe la jumate și pierd timp. Turele următoare am luat-o pe jos în alergare cu bicla la spinare, pe sus în alunecare, pe jos pe biclă și apoi la pas. Ultima tură a fost cea mai bună trecere, învățăm. Apoi o fugă pe plat până la melc. Melcul lui Jughi, așa îi zice, Răzvan Jugănaru l-a desenat și nu îi mulțumesc pentru asta. Frate, vii tare, apoi începi să încetinești, că te aruncă în afară, interioarele curbelor alunecă rău, nu mă distrez. Cred că aici pierd cel mai mult, îi văd pe ceilalți, parcă toți merg mai bine. Sau chiar așa e. Apoi urcare lungă și cam rea, dau să sară pulsul și mă sufoc. Gata, Mancuso, mai ușor. Coborâre în viteză, ratez curba și mă lipesc de bandă dar nu o rup, urcare pe bicicletă, grea dar o trec. Viteză la vale, curbă pe gheață și uneori pietriș, dâmburi și șleauri până la final, care se termină cu o linie dreaptă scurtă după o curbă strânsă la stânga. 

Ciclocros de la mama lui.

    Am reușit să îmi pastrez un ritm bun, am depășit câțiva, m-au depășit câțiva, m-am simțit ca un ciclocrosist adevărat. Mi-au înghețat mâinile în prima tură, dar apoi m-am încălzit și nu am mai simțit atât de tare frigul și vântul. Am băgat 4 ture și mă bucur că am reușit să mă bucur de concurs, să fiu conștient de unde mă aflu și ce fac, nu doar puls în gât, disperare să termin și gata. Chiar am trăit cursa asta, am simțit-o. Pe ultima tură m-a depășit cineva de la altă categorie, dar nu l-am lăsat. Am așteptat ultima curbă, am luat-o pe exterior, el pe interior, am atacat și am avut photo-finish. Am fost la egalitate, același timp la secundă, dar nu știu care a fost mai primul. Am râs amândoi și am bătut "cuba" la final, a fost o super-experiență, oameni fericiți care se dau la ciclocros și își fac damblalele. Aflu cu supărare că am ieșit pe 4, locul meu preferat, dar mi se spune că am fost la 5 minute de podium și parcă nu mai e așa de rău. Am aflat pe urmă că au fost doar 90 de secunde până la locul 3, deci se putea. Am mers bine, puls mediu 180, nu am căzut niciodată, am făcut multe greșeli dar nimic grav. Deși îmi propusesem podium, nu am reușit, dar sunt bucuros că m-am dat. O să mă mai dau, clar, și o să mă pregătesc și mai bine. La final am tăiat-o spre casă, dar m-am întors, că nu era grabă, și am urmărit toate cursele alături de Cristi, un ciclist-alergător de la Slatina. Frumoase curse, frumoase experiențe, le trecem la plusuri în viața asta! Mulțumim federației și organizatorilor. Eu mulțumesc fetelor mele că mă lasă să mă plimb aiurea și să visez concret. Hai sănătate, să ne vedem cu bine. O să scriu mai puțin aici, mă concentrez pe Blogul lui Mancuso, bicicletă mai puțină până în martie, apoi mai vedem ce planuri avem pentru șosea și alte curse. Numai bine! Foto credit Traian Olinici și Ana Georgescu. Mulțumim! 😊😊😊

Patrick Pescaru, campion național.