Vara calendaristică

     Mămica mea, ce primăvara umedă și rece am avut. S-a gătat. Azi e 1 iunie, ziua tuturor copiilor, inclusiv a celor cu job sau pensie. Ne păstrăm spiritul cât mai tânăr ca să ne putem bucura de viață în cel mai pur mod, așa cum numai copiii știu să iubească și trăiască. Noi am avut ieri emoții cât un munte ne-escaladat, ne-am trezit în mijlocul unui concurs de karate. Fiind primul din istoria noastră, ca parte activă, nu știam la ce să ne așteptăm și nu am putut să ne pregătim aplicat. Credeam că va fi ceva liniștit, într-o sală de sport, cu ceva copii și ceva mai multi părinți. Am avut dreptate doar parțial. A fost doar sala de sport bifată, în rest mulți copii și mult mai mulți părinți, o adevărată nebunie. Trezire matinală într-o zi de weekend, dar eram porniți pe treabă. Nu ne plângem de somn, suntem spartani. Nu mâncăm, nu bem, nu nimic. Mai puțin eu. Mă știi fomist și am bifat un mic-dejun normal. Cafea nu am mai apucat, deloc, toată ziua, și nu am murit, ceea ce e de bine, semn că nu e o adicție bolnăvicioasă, doar o plăcere socială și convențională. Sala de sport a unui liceu din Târgoviște a fost scena de luptă, la propriu, că s-au și bătut copiii la Kumite, un stil pe care încă nu l-am încercat. Nici kata. Noi suntem începători, kihon, așa se cheamă stilul, niște mișcări de lovire și blocare, pe care Emma le face foarte bine, că doar e pasionată de dans și reține exerciții foarte complexe, deci aici nu avea nicio problemă cu 10-15 mișcări. Concursul a început pe la 9 jumate, s-au împărțit în fete și băieți pe 2 tatami separate, cu părinții într-o parte de sală, aproape de copiii lor. Multe cluburi, mulți copii, multă gălăgie, dar oamenii ăia chiar știau ce au de făcut. S-au împărțit pe grupe de vârstă, încep cei de 6-7 ani. Avem de stat. Si am stat până pe la 12 și ceva, când a început grupa Emmei. Ceva probleme cu numele, că unii sunt atât de inculți că nici nu știu să scrie, așa că Emmei i-a fost greu să se recunoască la strigare, dar a intrat la concurs până la urmă. Ea a zis că nu are emoții, dar o simțeam, așa că nu am insistat. Poker face, așa face mereu când are dificultăți. Nu vrea să arate teamă de nou, îmi place că se ține tare. Primul stil, kata, copii mai vechi, se mișcă bine și cu încredere, plus ca au centuri colorate, noi suntem albi, începători de un an. Se termină kata, vine kihon, se intră câte două fete, Emma prinde o centură albastră. Deși se mișcă bine și nu face greșeli, e sigură pe mișcări și transmite precizie, nu câștigă runda. O să mă interesez și eu să văd care sunt regulile de punctaj și arbitrare, deși știu că sunt subiectiv și Emma e oricum cea mai tare. Ea e bucuroasă, dar încordată. Urmează kumite, apoi strigarea rezultatelor, scoatem o medalie de bronz. Frățieeeeee, e prima participare și urcă pe podium!!! Suntem un pic dezamăgiți pentru că a avut de înfruntat copii mai experimentați, dar este o realitate pe care o acceptăm, unii copii au început mai devreme karate. Aia e. Urmeaza poze la podium, diplomă plus medalie. Ce tare că au oferit medaliile colorate, ca și cum ar fi aur, argint, bronz. Unii copii au luat și trei medalii, la toate 3 stilurile, la anul o să fim și noi acolo. Emma deja a zis că ea nu vrea să se bată la kumite, noi eram porniți că se va bate si ea. Foarte frumos că, la sfârsitul luptelor, copiii dădeau mana și se îmbrățișau. Ce frumos cresc, ce exemple bune vor fi! Viitorul sună bine! Noi facem poze, ne felicităm și ne bucurăm, dar o luăm spre case, obosiți și oricum nu mai era de stat. Ne pregătim ca de-acum încolo să stăm și mai mult la concursuri. E bine că i-a plăcut, atmosfera, concursul, competiția, medalia, mândria. Ne mai dăm! OSS!

Poze cu Emma, mai incolo.