Pe nesimțite

     Nu știam cum să traduc "effortless" (fără efort) din engleză într-un cuvânt. La asta mă gândeam ieri când pedalam de drag și fără zor pe coclaurile dâmbovițene. Acum ceva timp, un prieten bun, George Oprea să îl numim, mi-a zis că îi place cum pedalez eu, cumva fără efort, părea că nu mă chinui pe bicicletă indiferent de viteză. Pe mine m-a bucurat asta, semn că mă cred vreun talentat la ciclism. Nu știu unde ar zace talentul și cum s-ar manifesta într-un sport atât de fizic, dar o las așa. Ideea e că eu așa sunt, nu vreau să las impresia că mă chinui prea tare în nimic din ceea ce fac. De aceea și multă lume mă consideră leneș, pentru că eu nu mă grăbesc decât când alerg sau pedalez. Altfel, o iau agale ca la o plimbare de pensionari uitați prin parc. La muncă eu nu mă plâng, oricât ar fi de grea ziua respectivă. Vreau să mă bucur de acea zi, indiferent de greutăți, probleme de rezolvat. Mi se pare că dacă mă las dominat de impresia de dificultate, nici nu am spor. Nu vreau să se vadă pe fața mea cât de greu îmi e, pentru că asta mă ajută să combat greutățile. Așa mă antrenez eu, să fiu mai bun, mai productiv, mai primul. Când mă plâng și arăt că îmi e greu, nici nu am rezultate. Zicea cineva că niciun lucru nu e greu, e greu doar să ne convingem să facem acel lucru. Păi hai să fim hotărâți din prima și ne va fi mai ușor pe urmă. Am învățat că orice problemă are o rezolvare, mai rapidă sau mai lentă. Atunci eu investesc toată energia mea în direcția rezolvării problemelor, nu în combaterea lor. Pentru că mereu apare câte ceva de făcut, mereu sunt obstacole, trebuie doar să ne apucăm de treabă și vom găsi o rezolvare. Mă acuză soția că sunt robot și că nu îmi pasă, dar eu nu vreau să mă consum, mai ales când sunt lucruri pe care nu le pot controla. Clar am și eu angoasele mele, supărările mele. Nu vreau să mă supăr, de exemplu, când fac pană pe bicicletă. Că nu o rezolv, nu schimb ceva ce deja s-a întâmplat. Așa că mă concetrez pe ce am de făcut să repar, să remediez ce întâmpin fără să mă las dominat de negativul evident. Poate ține de construcție, de ADN, de educație, de mediu, de anturaj, nu știu dacă o persoană negativistă ar putea să aibă abordarea mea. Eu doar mă laud că îmi e bine și aș vrea să învețe și alții din lecțiile mele de viață, să trăiască un pic mai bine, mai pozitiv, și poate mai productiv. Nu îi mai suportam pe colegii de muncă în momentul în care se plângeau că e luni și că e greu. Oameni fără probleme de sănătate, fără obligații de familie, care se plâng că e greu doar pentru a trece timpul, a umple spațiul cu vorbe inutile, dar care își atrag o stare de spirit proastă. Păi nu mai bine stați voi în bula voastră tristă și eu îmi văd de ale mele zâmbete?! După ce că răzbat eu greu, mă mai trageți și voi în jos! Huoo, măăh, tineri posomorâți înainte de vreme! Hai gata, Mancuso, închide aici și la treabă. Azi sunt liber și ajut prin curte, acușica mă duc să iau copilul de la școală. După un weekend cu 5 ore de bicicletă, altă stare are băiatu', ce să vezi! Vă poop!

Fratele Petrache, pe când alerga printre noi. Acum e printre nori.

Karate

     Din traducere liberă înseamnă "mâna chineză", eu așa am găsit, dacă ai altă versiune, te rog să îmi zici. Un sport de contact, dur, dar care e foarte benefic, mai ales pentru copiii indisciplinați. Noi nu am dus-o pe Emma la karate pentru asta, ci pentru a căpăta încredere în ea. Cum e ea pasionată de dans și prinde toate mișcările numaidecât, sunt convins că va fi cea mai rapidă în luarea centurii negre sau care o fi cel mai înalt rang. E bine că îi place, suntem la început, nu a fost timp să învețe și ea pentru a participa la vreun concurs. Dar tot ne-am dus și noi până acolo, să vedem care e treaba. Sensei a anunțat 852 de copii înscriși, eu am zis că o să fie lume. Frate, și a fost plină sala sporturilor din Târgoviște. Copii, antrenori, aparținători, oficiali. Parcări pline, poliție și jandarmi, dar liniște, fără stres. Sala polivalentă e o reminiscență comunistă, nu s-a schimbat cu nimic, poate doar ușile de termopan care sunt închise la intrarea mare. Se intră prin lateral, un mini-bar (a se citi o masă de plastic) cu cafea și gustări te întâmpină imediat după ușă, lume multă și ceva agitație, dar nu să te întoarcă din drum. Hai că e bine. Găsim niște locuri libere și începem să urmărim ceva competiții deja în derulare. Nu am venit de la prima oră că e week-end și am mai lenevit la cafea. Se dau note, sunt și niște steaguri albe și roșii, nu înțeleg care e bun sau rău, o căutăm pe Sensei și mai stăm prin sală. E multă gălăgie și pare haos, dar copiii știu ce au de făcut și lucrurile progresează. Pauză de scris, a venit doamna și bem cafeaua, scriu pe urmă. Gata, înapoi la scris după o zi întreagă. Nu-i bai. Așa, unde eram?! Aaa, gata, la karate. M-am bucurat să văd atâția copii în sală, concurând. Au venit de prin toată țara. Mă gândeam că poate situația din România nu e atât de gravă, că viitorul ar putea suna mai puțin rău, era să scriu mai bine. Lumea care face sport, mai ales karate, are o altă abordare asupra vieții, mai sănătoasă, poate mai corectă. Clar cu o floare la ureche nu se face primăvară și mai e mult de lucru. De exemplu, în spatele meu erau două fete care stăteau cu picioarele pe spătarul scaunului meu și adidașii lor se ștergeau de geaca mea. Fetele erau concurente la karate. Disciplină, onoare, bun-simț. Erau călare pe tiktok, volum tare, bine că nu erau manele. M-am enervat un pic, dar nu cât să le atrag atenția. Poate am eu pretenții prea mari de la România, de la români. Poate sunt un naiv care crede că lucrurile vor evolua în direcția potrivită. Speranța moare ultima, dar parcă uneori noi suntem ăia de îi punem perna pe față, să se ducă mai repede. Zic să fim sănătoși și mai buni. Atât. Restul, se rezolvă. Hai la cafea mai întâi!

p.s. m-am bucurat să văd lumea stând în picioare la intonarea live a imnului național, o bilă albă.

Atmosferă de țară sportivă.

 

Mulți copii, mulți părinți, mulți oficiali.

Sweet November

     E numele unui film bun, dar cam trist pentru felul meu de a fi. Nici noiembrie nu mă coafează, deși începutul săptămânii a fost uscat, azi plouă și chiar e vreme de noiembrie. Umedă, urâtă, murdară. Dacă nu m-ar încurca la antrenamentele mele de iarnă, nu m-aș stresa prea tare. Nu am cum să mă pregătesc ca un ciclist adevărat, dar eu știu că dau tot ce pot să îmi cresc nivelul având alte priorități. Știi bine că familia e prima, apoi vine munca. Acum avem și ceva lucrări de renovare și îmbunătățire a conditiilor de trai, un proiect al doamnei mele ce presupune atenție și timp și bani. E încordare multă, in aer și în apă, ne certăm mai mult ca înainte, cam sensibili acum la orice nuanță sau ton, suntem plini de muștar. Lucrarea e preconizată să dureze 2-3 săptămâni, dar stresul va continua până când terminăm tot cu toate, mobilă și orice intră în noua cameră a Emmei. Că despre asta e vorba, o extindere a casei care să permită o suprafață mai mare, mai multă lumină naturală și mai multă intimitate. Nimic nu se face bătând din palme, sunt chestii de aranjat și ajustat, schimbat și dărâmat. Am avut noroc să angajăm o echipă de încredere, niște băieți pe care i-a găsit doamna pe un grup de mame pe facebook, cu recomandări foarte bune. Mulțumim. Oamenii vin la 8 dimineața, încep imediat, trag toată ziua și nu se codesc. Muncitori, serioși, dar nu îmi place că nu strâng după ei. Cutii și sticle de suc, mucuri de țigară, plus resturile care rămân de la lucrarea lor. Păi nu e bine, nașule. Eu, când eram în Italia, am văzut cum munceau românii de pe șantier. Lăsau lună in urma lor, juma de oră înainte să plece se apucau de curățat și strâns. Așa se lucrează, curat până la capăt. Degeaba ești mare meseriaș dacă strâng eu în urma ta. E o bilă neagră și ar putea fi ajustată numaidecât, dar nu știu dacă o să îmi permit să le zic ceva. E treaba lor, e imaginea lor, sunt banii lor. Hopaa, am zis bani. Eu, să știu că am de câștigat mai mulți bani, aș schimba imediat aspectul ăsta. Băieții sunt tineri, șeful de echipă are 35 de ani, ceilalți sub 30, pesemne că li se flutură șurubelnița în legătură cu imaginea lor. Eu vorbesc din prisma celui care a văzut ambele situații și a realizat că e mai bine așa. Poate și ei vor gândi la fel peste 15-20 de ani. Ne concentrăm pe rezulatele muncii lor și încercăm să nu ne stresăm legat de curățenie, nu mor să strâng după ei. Noi să fim sănătoși. Mă amenințase doamna că mă scoate la un film. Acum lenevește dincolo, nu mai mergem nicăieri. Aia e. Tocmai începe ciclocross la televizor, din păcate nu am cum să ies cu bicicleta azi pentru că plouă, bine că am băgat o alergare într-o pauză de ploaie. mai erau 4 nebuni la alergare în parc, ne înmulțim. Haide la revedere multă și sporuri fără număr! 😀😀😀😀

Lista de Crăciun mai așteaptă.

Ura la toată lumea

     Haide bună dimineața la mos Ajun, că și el e bun și ne aduce pâine cu magiun. Am o cafea mare, a treia deja, tremură și gândurile, dar e de bine. E ziua noastră, aniversăm căsătoria. Cununia religioasă cum îi zice popular. Am stabilit deja că noi credem în Dumnezeu, nu tre' să conving pe nimeni în ce să creadă sau nu, deci partea cu legătura din biserica e cumva sfântă. Pai dacă io de bună voie și nesilit de nimeni o iau pe roaba lui Dumnezeu, Corina, să fim aproape, nu să îmi fie aproape, dacă înțelegi ce zic, păi tot eu să mă dezvăț de ea?! Cam cât de prost să fiu? Nu folosesc plurarul că mă afurisește doamna și nu mai pup bicicletă azi. Căsătoria e o înțelegere între două părți care își acceptă în primul rând defectele și pe urmă își apreciază calitățile. Că defectele despart oamenii, la naiba. Și cum noi încă suntem împreună, dupa vreo 20 de ani de relație și 25 de când ne știm pe fața acestui pământ, pare că ne descurcăm bine în limitarea daunelor cauzate de orice fel de pauză de caracter sau înțelegere. Stiu, știu, durata medie a unei căsnicii e de doar 9 ani în România, noi suntem "tineri însurăței" doar de 7 și mai avem până trecem hopul ca să îmbunătățim media. Dar suntem încrezători că nu prea mai avem cum să scăpăm unul de altul și îi dăm înainte cu tupeu. Aveam planuri de sărbătorire, cu plimbare la capitală și destrabălări nocturne, dar m-a liniștit repede doamna când a făcut programul, azi nu. Da, da, am citit bine, azi facem ceva liniștit, noi trei, acasă. Se vede treaba că are acoperișul plin de idei, renovăm camera Emmei și nu mai e loc sub soare de nimic altceva. Doar mă știi înțelegător și am zis "treacă de la mine de data asta". Mamă, ce bărbat adevărat mă aflu. Păzea, că nu mi-am luat pastilele și dau din top 20 MTV. Mai am un pic și fac 44 de primăveri, că eu sunt născut în martie, altfel număram alte anotimpuri. Pare că nu mă afectează criza varstei mijlocii. Sau poate oi fi io vreun întârziat și mă apucă pe la 70 sau 80?! Mă vezi cu vreun bem-veu roșu, decapotabil și cu numere de Moldova țară europeană!? Mă aleargă babele la biserică să îmi pună lumânări la oglinzi și bani pe ochi, zău dacă nu. Vezi, oricum o dau, tot la Dumnezeu ajung. Păi hai să zicem "Doamne-ajută la toată lumea", să fie toți așa bine cum ne găsim noi azi, cu multe pe cap și în cap, planuri și vise și griji, normale și naturale la vârsta noastră. Eu mulțumesc cât pot de des pentru viața pe care o am, clar bat câmpii de multe ori ca să nu bat cruci singur, am și eu nemulțumirile mele, pariu că doamna mea nu are niciuna, mai ales legate de mine, că doar sunt MMCP, mai mult ca perfect. Bine, fie, sunt perfectul simplu, așa că tocmai ce scrisei o felicitare de ziua noastră și te făcui să te bucuri pentru noi. Băurăm cafelele împreună, fie-ne ziua bună, bună! La mulți ani nouă!😍😍😍😍😍😍😍

p.s. diacritice și corectură mai târziu, am bilet de voie cu bicicleta. Paaaaaaaaaaaaa....

Trio bucuria.

Anagrame

     Nu râde, dar asta era una din plăcerile copilăriei. Am dus-o pe Emma la karate. Luni. Marți avem arte. Se îmbină. La școală urmează să facă ore suplimentare de mate care se cheamă "gazeta matematică", am făcut abonament, suntem înscriși, ne și place. Păi și cum facem cu titlul, vărule!? Stai așa, avem "arte" și "karate", urmează "carte". Băh, ce deștept sunt. O las așa. Și tu la fel, nu mă contrazice, dragă soție! Azi e ziua noastră de cununie civilă, că de nuntă e mâine, pe 5 noiembrie. Că noi nu facem nuntă într-o zi. Și nici trei nu aveam chef să ne lungim, că aveam și altă treabă, la naiba. Sunt în parcare, ascult proFM, e postul preferat acum pentru că ne pune k-pop, adicătelea pop koreean. De sud, că doar ăia din nord nu cred că ascultă muzică decât dacă iese din gura minunatului Kim Jong Un. Băăăh, m-a făcut muma dăștept, dau din top, vezi câte știu!? Scuipă-mă, te rog, că nu suport deochiul. Nu prea cred eu așa ceva, că, deh, nu are cine mă deochia. Măh, dar am avut și eu răuri d-astea, inexplicabile. Bine, nu am avut eu, dar am văzut la oameni frumoși, cum ar fi doamna mea. A bolit odată de am zis că moare fără lumânare. O deochiase o mătușă. Și aia drăcoasă, măh, nu zic io că e invidia feminină. Că prea e frumoasă Corina mea! Băh, frățică, păi să moară și nu alta! Nu mătușa, bre, doamna mea! Păi să nu o bat pe ruda ciudoasă!? Mă, să nu își mai revină fata mea, că ea moare și să-i zic "Tatăl nostru" de mai multe ori, să o scuip și să o descânt. Eu am zis că blestemele și cântecele băbești sunt băbești, dar așa ceva a trebuit să cred. Și-a revenit, frate, după Tati-tati și îngeri-îngerași. Hai că sunt bine, că bag cuvinte multe, prost și fără rost, dar mă țin de titlu. Azi și mâine sunt liber, s-a nimerit să trebuiască să îmi iau liberele toate, să nu mai fac punte tot decembrie, ca anul trecut, când am muncit cât un popă într-o lună fără botezuri și îngropăciuni. Ptiiiuu, drace, iar vorbesc cu păcat! Pesemne că mă injuri, dar lasă că am și muncit anul ăsta. Săptămâna trecută am rupt norma, adormeam la 9.15, ca bunică-mea când făcea noapte albă. Măi, dar știi că m-am refăcut, bun somnul. Plus că am avut o săptămână plină de bicicletă, am ieșit zilnic, măcar o oră. Mulțumesc, Doamne, pentru cantonamentul de joasă altitudine de la Moreni. Dar tocmai duminică îmi propusesem eu o tură mai lungă de 4-5 ore și n-a fost să fie. Băh, mi-a fost un rău de am zăcut toată ziua, nici cafea nu am putut să beau. Haplea cel Voinic a băgat hapuri mari sâmbătă seara, am mâncat cu poftă mare de mi s-a întors pe dos a doua zi. Parcă băusem toată noaptea J&B cu prietenul meu din copilărie Johnny Walker Polițist Texan. Vai de capul meu, ce am mai suferit. Mi-am revenit fix când s-a înnoptat. Ce să mai ies, ce biclă, ce alergare, m-am plimbat ca un pensionar după cupon. Dar mi-a prins bine aerul rece. Și azi aș fi ieșit, dar am fost însărcinat cu treburi și am livrat. Când ajung acasă mă lasă doamna la o alergare de juma de oră, 5-6 kilometri, se adună 'colo pe răboj ore de antrenament. Că mă duc la naționalele de ciclocros. Da, da, în ianuarie. Da, da, aici la București. Pai cum să nu mă duc!? Roagă-te de sănătatea mea, că mor dacă nu mă duc. Păi io de geaba mă antrenez!? Ai văzut, știu să scriu "geaba". Pffuuu, ce deștept sunt! Hai pa, că iese copilul și stă în frig după tatăl scriitor-rătăcitor. Vă poop!

Zici că noi am răpit ziariștii din Iraq.