... și după. La naționalele de ciclocros ale României 2026.

   

Edi Grosu în acțiune.

      Ce-ai, frate, e greu! E greu să te apuci să pui pe foaie tot ce ai trăit în 47 de minute și ceva de cursă de ciclocros. Sunt prea multe, prea mișto, prea de tot, dar nu prea ca la țară, totuși. După ce sâmbătă am fost să iau numerele și recunoașterea traseului am făcut-o doar la pas pe 100 de metri din cauza noroiului, duminică dimineață ne-am trezit cu covorul alb întins peste șleaurile maro. Și toate înghețate bocnă, măi nene! Eu mereu am urât șleaurile de noroi, nu știu să merg pe bicicletă și îmi pierd echilibrul imediat, dar cumva cazi pe noroi și e mai moale. Vărule, cum arăta traseul în dimineața cursei e de speriat cicliștii, nu de povestit nepoților. Orice plan îmi făcusem eu înainte de cursă s-a evaporat instant. Dar să o luăm cu începutul. După ce am adormit foarte greu și târziu, că deh, emoții și vise, m-am trezit la 7 jumate, am făcut cafea, am pregătit un mic dejun cu fulgi și iaurt, plus clătite cu gem la pachet. Am văzut eu pe la băieții de pe youtube că băgau clătite atunci când aveau cursă devreme. Noi pornim la 10, deci nu am cum să bag paste sau alți carbohidrați grei la ora aia, mă mulțumesc cu fulgi și apoi clătite. Nu e o cursă lungă, nu ai timp să bei nici apă, doar poate să bagi un gel mic și scurt. Dar eu sunt ok cu mâncarea și hidratarea mea, căsuță bifată. Bicicleta e pregătită, am cauciucurile moi pentru o aderență mai bună, o să îmi iau doar roți de rezervă, nu și bicicleta lui Răzvan. Mi se pare prea complicat pentru ziua asta, o las acasă. Mă descurc așa. Pornesc mașina, o curăț, -5 grade se anunță la ecran, dar parcă nu e așa de rău. Drumul de la Moreni la Florești e scurt, dar se lungește de la gheață, nu merg mai tare de 60 la oră și bine fac. La Dițești, într-un sens giratoriu, cu 5 la oră abia am făcut stânga la 90 de grade. Volanul spre stânga, mașina mergea drept. Bine că nu am avut viteză, nașule, că nu mai pupam naționale azi, poate doar platforme! Ajuns la "locație", parchez liniștit și îmi fac programul. E 9 fără 20, la fix se dau cip-urile de concurs. Așa că mănânc clătite, îmi pun numerele pe bluză, beau ceai cald de la pachețel și o gură de cafea tot de acasă. Am plecat în excursie, nașule, m-am pregătit! La 9 scot bicla și mă duc după cip. Nema cip, mai târziu. Sau cum zicea Emma: "mabaziu". Mă schimb și plec să văd traseul, pe care îl știu în mare, e ca anul trecut. Roata față e prea moale și nu pot merge tare, terenul e bocnă și urmele din noroi sunt ca niște mini-borduri care pot face buba, merg încet. E foarte alunecos în curbe, așa că o să am mare grijă sa nu mă vărs aiurea de la avânt. Sunt 3 urcări scurte și tari, un melc sinuos unde nu ai cum să nimerești viteza corectă, ori e prea încet și pierzi timp, ori e prea repede și nu iei curba. Aici o să fie nasol. Apoi sunt câteva porțiuni în curbă unde nu ai cum să scapi de șleauri, de alea îmi e cel mai frică, nu vreau să cad azi, ăsta e planul cincinal. Am roata față prea moale, o iau pe cea de rezervă care e mai umflată, dar tot un pic moale, să am aderență. Spatele e bun. Prefer să am mai puțină tracțiune dar să nu fac pană. Trec pe la oficiali să iau cip și să salut prietenii de la federație, salut concurenți, și mă plimb pe traseu pentru o pseudo-încălzire. E mișto, vărule, ne dăm la naționale și nu e noroi. Bate un vânt rece pe liniile drepte și îmi fac calcule legate de cât de gros mă îmbrac. Am colanți grosi și 2 bluze subțiri cu maiou, mănuși de toamnă. O să mă risc așa, vedem ce iese. 10 fără 10, ne strigă la start. E cel mai numeros start de azi, mai multe categorii de tineri și tinere, elitele de la fete, amatorii master și cei doar licențiați ca mine. Noi suntem 6, de fapt 5, că unul a lipsit. Plecăm din ultimul rând, o să trebuiască să dăm din coate. 

Aglomerație mare, mon cher!

    Staaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaart! 150 de metri linie dreaptă, nu prea poți sprinta, că alunecă tare, ține bine de ghidon și ușor cu frâna, curbă la dreapta de parcă livrăm o tavă cu cești de cafea, nu cade nimeni. Mă nimeresc cam în jumatea plutonului, de acum e fugă. Te port prin primul tur, să "vezi" traseul, apoi o scurtez. Curbă la stânga pe ghețuș, urme de la noroiul de ieri și nu prea merge bine. Trebuie să găsesc o linie optimă. Asta e frumos la cros, că tot timpul poți să ajustezi și preferabil să îmbunătățești. Curbă la dreapta și iar la stânga, linie dreaptă. Spriiiiint! Hai că mi-a ieșit. O coborare bruscă din 2 trepte, aici poți să faci "poc" dacă nu ții bine de biclă. Curbă largă la dreapta, păstrez viteza de la coborâre și apoi urcare scurtă tot din 2 trepte, o să trec cu bine, dar nu e pinioul bun și împing greu în pedale. Apoi un "S" drepta-stânga, îl iau larg și păstrez viteza. Așa se faceeee! Două șanțuri drăguțe și apoi prima urcare. Aici gâfâim toti, băieții din față s-au cam dus. Eu caut numerele celor din categoria mea, nada. Toți sunt înainte. Aia e, merg în ritmul meu. Coborâre scurtă și curbă strânsă la stânga, nu alunec dar nici viteză nu am. Povestea zilei pentru mine. Scări, alerg bine cu o bicla ușoară, înapoi în șa, iar coborâre și curbă strânsă, iar încet și fără să cad, dar tot cu emoții, că nu știi când îți fuge fața. Drepta, stânga, șanț, linie dreaptă și plăci de sărit. Eu descalec și le sar, apoi trebuie să alerg câțiva metri până să sar pe biclă. Pierd 3 poziții. Riscam să căd dacă urcam mai devreme, aia e, turele viitoare o iau pe dreapta unde e mai lin, și o să fie bine. Accelerare, iar frână și descălecare, un zid mic peste care sărim, înapoi în șa și accelerare. E greu să prinzi viteză când alunecă, sunt șleauri care te fură, e un echilibru instabil. Avem și o baltă cu nămol, avem și gheață cu șleauri lângă. Azi nu vreau să joc în "Cei trei purceluși" și am grijă să nu cad. Curbă în sus, în jos, un podeț unde poți să dai în stâlpi din cauza gheții, apoi un off-camber. Prima tură o iau pe sus pe bicla, alunec pe la jumate și pierd timp. Turele următoare am luat-o pe jos în alergare cu bicla la spinare, pe sus în alunecare, pe jos pe biclă și apoi la pas. Ultima tură a fost cea mai bună trecere, învățăm. Apoi o fugă pe plat până la melc. Melcul lui Jughi, așa îi zice, Răzvan Jugănaru l-a desenat și nu îi mulțumesc pentru asta. Frate, vii tare, apoi începi să încetinești, că te aruncă în afară, interioarele curbelor alunecă rău, nu mă distrez. Cred că aici pierd cel mai mult, îi văd pe ceilalți, parcă toți merg mai bine. Sau chiar așa e. Apoi urcare lungă și cam rea, dau să sară pulsul și mă sufoc. Gata, Mancuso, mai ușor. Coborâre în viteză, ratez curba și mă lipesc de bandă dar nu o rup, urcare pe bicicletă, grea dar o trec. Viteză la vale, curbă pe gheață și uneori pietriș, dâmburi și șleauri până la final, care se termină cu o linie dreaptă scurtă după o curbă strânsă la stânga. 

Ciclocros de la mama lui.

    Am reușit să îmi pastrez un ritm bun, am depășit câțiva, m-au depășit câțiva, m-am simțit ca un ciclocrosist adevărat. Mi-au înghețat mâinile în prima tură, dar apoi m-am încălzit și nu am mai simțit atât de tare frigul și vântul. Am băgat 4 ture și mă bucur că am reușit să mă bucur de concurs, să fiu conștient de unde mă aflu și ce fac, nu doar puls în gât, disperare să termin și gata. Chiar am trăit cursa asta, am simțit-o. Pe ultima tură m-a depășit cineva de la altă categorie, dar nu l-am lăsat. Am așteptat ultima curbă, am luat-o pe exterior, el pe interior, am atacat și am avut photo-finish. Am fost la egalitate, același timp la secundă, dar nu știu care a fost mai primul. Am râs amândoi și am bătut "cuba" la final, a fost o super-experiență, oameni fericiți care se dau la ciclocros și își fac damblalele. Aflu cu supărare că am ieșit pe 4, locul meu preferat, dar mi se spune că am fost la 5 minute de podium și parcă nu mai e așa de rău. Am aflat pe urmă că au fost doar 90 de secunde până la locul 3, deci se putea. Am mers bine, puls mediu 180, nu am căzut niciodată, am făcut multe greșeli dar nimic grav. Deși îmi propusesem podium, nu am reușit, dar sunt bucuros că m-am dat. O să mă mai dau, clar, și o să mă pregătesc și mai bine. La final am tăiat-o spre casă, dar m-am întors, că nu era grabă, și am urmărit toate cursele alături de Cristi, un ciclist-alergător de la Slatina. Frumoase curse, frumoase experiențe, le trecem la plusuri în viața asta! Mulțumim federației și organizatorilor. Eu mulțumesc fetelor mele că mă lasă să mă plimb aiurea și să visez concret. Hai sănătate, să ne vedem cu bine. O să scriu mai puțin aici, mă concentrez pe Blogul lui Mancuso, bicicletă mai puțină până în martie, apoi mai vedem ce planuri avem pentru șosea și alte curse. Numai bine! Foto credit Traian Olinici și Ana Georgescu. Mulțumim! 😊😊😊

Patrick Pescaru, campion național.

Înainte...

Melc de ciclocros.

    Bun. E sâmbătă seara, înainte de naționalele de ciclocros ale României 2026. Salut la toată lumea care nu are o viață personală și citește bloguri sâmbăta seara. Și ce dacă mă înjuri, mă ierți și citești în continuare. Cred că îți dai seama că îmi dau seama că eu sunt ăla tristu' care scrie sâmbăta seara pe blog și nu face nimic interesant. Vai de bazonul meu! Revenim. Azi trebuia să fac recunoașterea traseului de ciclocros, să văd și eu ceva linii, puncte de relaxare, porțiuni dificile, unde am de tras tare, unde mă dau jos să alerg. Ce-ai, frate, era un noroi azi de nici cu mașina nu îmi venea să intru acolo. Din parcare te lua noroiul cleios pe sus și pe jos. Băieții și fetele erau pe traseu și alergau de zor cu noroi în dinți. Eu am zis "pas". Serios. M-am dus cu mașina în ideea că nu stau prea mult azi pe două roți, era o zi de pregătire de cursă, fără eforturi prea mari și mult timp în șa. Dar când am văzut ce prăpăd de traseu avem, nu m-am mai dat. Am ridicat numerele, 83, e cu noroc, clar. Am salutat ceva prieteni de pe strava și am luat-o spre casă. O să mă dau mâine dimineață pe îngheț, înainte de startul de la ora 10, nu cred că va fi noroi. Se anunță -4 grade la ora aia, deci e posibil să nu ne mocirlim prea tare. M-am apucat de scris ca să văd dacă o nimeresc în legătură cu rezultatul pe care îl scontez. Eu trag la podium, suntem 6 la categoria amatori licențiați, dar visul meu e să iau locul I. Știu, știu, sunt nebun și nu mă tratez, dar am voie să visez la ce vrea mușchii mei, da!? Mancuso, du-te-n mușchii tei, că ești mai nebun ca un licurici care se luptă în lucși cu soarele. Aia e, îmi asum și mă dedic țelului meu. Tot azi mi-am dedicat niște timp unui proiect de promovare a ciclocrosului din România. E pro-bono, nema bani, cam ca tot ce e legat de ciclism în viața mea, doar bag bani și timp. Dar e pasiunea mea și vreau să mă țin de ea. Doar am creat un grup pe facebook, Ciclocros România, mai postez și eu știri, aștept să intre și alții și să discutăm și informăm despre sportul ăsta care e o nișă mică dintr-un sport de super-nișă din România. Mă gândesc că o sa fim vreo sută de postaci/cititori, dar am speranțe. Care vin de la numărul mai mare de participanți de anul ăsta de la naționalele de ciclocros față de 2025. E un semn bun. Mă țin de el ca înecatul de pai. Nu știu cu ce o să îmi ocup mintea în seara asta, prevăd nesomn și stres până târziu în noapte, așa pățesc mereu când am emoții. Da, da, am emoții, nașule, și mă bucur, că înseamnă că traiesc la intensitate ridicată, exact ce am învățat de la soția mea acum ceva timp. Dau aici cu dedicații pentru fetele mele care mă susțin, familiei care nu mă reneagă, fanilor de pe net care nu mă cunosc și animalelor din pădure care m-au suportat 18 săptămâni de antrenamente și alergări. Petrache, o să mă gândesc și la tine, nebunule! Gata, cursăăăăăăăă!😀😀😀😀😀😀

Noroi de Florești.

Săritoare pentru curajoși și pricepuți. Deci nu pentru mine.

Anul nou, acelasi eu

     La multi aaaaaaani! Da, stiu, ai fi vrut sa fiu mai bun, mai destept, mai frumos, mai rapid pe bicicleta. Sa am mai multe biciclete, mai multe perechi de pantofi, mai multe casti, ochelari, manusi, bluze si tricouri. Conasule, nu stiu cum sa zic, dar nu am nevoie de nimic. Sunt acoperit pe toate planurile. Nu stiu daca ai retinut, dar la nationale am si roti si bicicleta de rezerva, cauciucuri. Niciodata nu am fost atat de pregatit tehnic. Mai am de acoperit partea fizica si tehnica de ciclocros. Am 18 saptamani de pregatire, niciodata nu am reusit performanta asta. Nu e simplu, nasule, te rog sa te asezi ca sa iti povestesc cate ceva. De exemplu, sacrifici cam mult timp pentru asta, mai ales cu familia. Si pe urma energie, vointa, putere de munca, cam lasi totul deoparte daca vrei sa obtii maximul din ceea ce poti tu ca sportiv. Ca nu e bine sa lucrezi cu jumatati de masura, mai bine nu te apuci de treaba. Si nu e usor. Zi de zi sa fii cu gandul conectat in programul de antrenament, pregatire, cumparat materiale de concurs. Si pe deasupra sa mai fii si sot, tata, muncitor la banda. Am avut zile in care m-am resimtit, dar nici macar o singura data nu m-am indoit de planul meu. Mi-am acceptat, de fapt mi-au acceptat fetele, dedicatia pentru ciclocros si m-au lasat sa imi fac damblaua. Mai sunt 8 zile, ma simt pregatit, deisgur ca puteam sa fac mai mult sau mai multe, dar conditionarile de mai sus nu puteau fi inlaturate decat daca eram singur pe lume. Nu se poate. Nu se face. Singura obiectie la perfectiunea de pregatire e legata de 2 zile de muci, cand nu am iesit, in rest s-au asezat toate asa cum mi-am propus. Orele de bicicleta, ora de alergare, ceva exercitii de mobilitate si forta, atat cat mi-a permis programul. Nu e usor sa le faci pe toate, de aceea am ales ca unele activitati de pregatire sa le ignor in unele zile. Mi-am acceptat conditia de amator, nu sunt vreun miracol in sport ca sa rup norma si am o varsta la care mai degraba ma bucur ca pot sa fac efort si am si libertatea sa o fac. Am inceput sa urmaresc tot felul de baieti pe youtube care se dau la ciclocros, la fel de sau mai amatori decat mine. Nu le stiu povestile, nu stiu ce istorii sportive au, ce familii, ce vieti. Mie oricum imi pare ca toata lume merge mai bine decat mine, cel putin astia pe care ii vad pe youtube sau strava. Dar cumva eu nu ma demoralizez, am eu drumul meu de care ma tin ca inecatul de pai si sper sa iasa pe plus la final. E mai importanta calatoria decat destinatia e o sintagma pentru pierzatori, aia de nu bifeaza nimic important in viata. Conteaza rezultatele, dar numai in masura in care depinzi de ele. Eu nu am nevoie sa demonstrez ceva cuiva, nici macar mie. Sunt atat de suficient cu mine ca si daca imi fac patul dimineata ma felicit. Azi ploua si nu stiu daca ies. Wout a cazut ieri si si-a fracturat glezna, gata cu ciclocrosul si visele mele de campion national al Belgiei si mondial. De cacao! Sunt trist si imi vine sa nu ma mai uit deloc la ciclocros, dar viata e pustiu fara asa ca il las pe Wout sa se refaca si imi caut favoriti noi. Cu cat ai mai multe repere in viata, cu cat adaugi mai multa perspectiva si profunzime, cu atat reusesti sa gasesti piloni ai bucuriei si implinirii. Nu e usor sa treci peste neajunsuri si nemultumiri, poate nu obtii mereu rezultatele scontate si eforturile pare ca sunt in van, dar eu zic ca se aduna undeva si dau cu plus. Dar nu la final, ca atunci nu mai conteaza nimic. Fiecare zi, saptamana, luna, an, perioada, trebuie sa aiba un plus, cat de mic. Ajuta mult pastilele si tratamentul puternic, clar! haide, Wout, fa-te bine, noi avem treburile noastre pe aici. Sa ne vedem cu bine oriunde! 2026, an bun fii cu noi!😀😀😀😀

Forma era, tehnica era, norocul nu.