Mă, ia stai așa!

     Da, chiar așa, ia stai un pic, Mancuso! Că dai repere și indicații de parcă Platon îți plătea lecții de pregătire la filozofia vieții. Acum 10 ani ai fost întrebat ce părere ai despre niște cursiere cu cauciucuri un pic mai late decât cele de șosea și trasee prin pădure, peste câmpuri și rădăcini cu noroaie și nisip. Răspunsul tău abrupt a fost că nu are cum să îți placă așa ceva, că ți se pare inutil să alergi o cursieră prin bălării. Ete, acum nu mai poți de ciclocros, ba chiar întorci fundul familiei în susul universului ca să îți faci tu damblaua cu naționalele de ciclocros, că e cel mai frumos sport, cea mai interesantă ramură a ciclismului. Păi se poate!? Neața la toată lumea, permiteți-mi să mă prezint și reprezint. Da, recunosc, așa am spus, nu sunt genul care să nu își asume vorbele și faptele. Nu credeam că voi putea fi atât de plin de mine, mi se întâmplă cam des ce e drept, deși lucrez cu mine. Am avut impresia că stăpânesc adevărul absolut, la fel fac și acum cu informațiile pe care le am la dispoziție, consider că iau cele mai bune alegeri. Că peste niște ani se va dovedi că puteam altfel și mai bine, nu mă interesează. Dar nu sunt nici ipocrit să zic că nu mă răzgândesc vreodată. E bine să te contrazici, că asta arată că evoluezi, nu că nu știi de capul tău. Că nu e ca și cum azi îmi place cafeaua și mâine nu mai vreau să o văd iar poimâine nu mai pot fără ea. Facem alegeri în baza unor supoziții și trăiri, iar noi ne schimbăm și evoluăm, e normal să ne schimbăm și părerile. Clar trebuie să nu abdicăm de la niște principii solide, familia și adevărul pe primul loc, libertatea de exprimare și respectul reciproc, idealurile și visele spre care tindem, toate ne definesc. Dar uneori descoperim o cale diferită, nu neapărat mai bună sau mai rea, că nu judecăm aici, e vorba de costul de oportunitate. Azi simt că e rentabil să investesc în sportul pe care îl iubesc. Simt că îmi face bine să scriu aici. Deși nu scot nimic din ele, le fac în continuare cu drag și pasiune, când o am, clar. Azi dimineață am ieșit la o alergare dar mai bine mă băteai. Nu îmi place să alerg, dar o fac cu gândul că îmi ajută pregătirea pentru ciclocros. Mă mai mint și că mă ajută la oase și plămâni, inimă și creier. Nu te gândi că plâng la fiecare pas, dar îmi e greu. Cică nu e greu să faci un lucru, e greu să te convingi să faci acel lucru. Păi în cazul ăsta e simplu, nu!? Stai așa, ai nevoie de o motivație, un scop, nu poți să tragi în gol, e nevoie de recunoașterea eforturilor, deși uneori doar tu singur le vezi și simți. E aiurea să trebuiască să îi convingi pe ceilalți de binele pe care îl simți când îți urmezi pasiunea. E o limită și aici, că odată cu vârsta, nu mai ai voie și nevoie să te dai peste cap, ai alte priorități și abordarea trebuie ajustată. Zilnic lucrăm cu noi, cu mintea, cu corpul, vedem ce trebuie și ce putem face, mai ușor cu ce vrem. E o luptă constantă între vis și realitate, am noroc cu familia că mă ține ancorat în portul certitudinilor și îmi mai permite uneori să ies în larg când e vreme bună. Dar parcă nici mie nu îmi vine să ridic pânzele când se anunță furtună. Măcar atât știe și neuronul meu! Gata, am gătat și azi, cam greu, am o cafea bună, afară e soare, poate bag o tură de pădure, pe covor de frunze murdare. Revin și mai târziu, cred, că mai am niște idei! Hai, spor la cafeluță, suflețele călduțe!😁😁😁😁😁😁

Furată de la Tibi, de acum o lună, nu mai e așa pădurea.