Vara calendaristică

     Mămica mea, ce primăvara umedă și rece am avut. S-a gătat. Azi e 1 iunie, ziua tuturor copiilor, inclusiv a celor cu job sau pensie. Ne păstrăm spiritul cât mai tânăr ca să ne putem bucura de viață în cel mai pur mod, așa cum numai copiii știu să iubească și trăiască. Noi am avut ieri emoții cât un munte ne-escaladat, ne-am trezit în mijlocul unui concurs de karate. Fiind primul din istoria noastră, ca parte activă, nu știam la ce să ne așteptăm și nu am putut să ne pregătim aplicat. Credeam că va fi ceva liniștit, într-o sală de sport, cu ceva copii și ceva mai multi părinți. Am avut dreptate doar parțial. A fost doar sala de sport bifată, în rest mulți copii și mult mai mulți părinți, o adevărată nebunie. Trezire matinală într-o zi de weekend, dar eram porniți pe treabă. Nu ne plângem de somn, suntem spartani. Nu mâncăm, nu bem, nu nimic. Mai puțin eu. Mă știi fomist și am bifat un mic-dejun normal. Cafea nu am mai apucat, deloc, toată ziua, și nu am murit, ceea ce e de bine, semn că nu e o adicție bolnăvicioasă, doar o plăcere socială și convențională. Sala de sport a unui liceu din Târgoviște a fost scena de luptă, la propriu, că s-au și bătut copiii la Kumite, un stil pe care încă nu l-am încercat. Nici kata. Noi suntem începători, kihon, așa se cheamă stilul, niște mișcări de lovire și blocare, pe care Emma le face foarte bine, că doar e pasionată de dans și reține exerciții foarte complexe, deci aici nu avea nicio problemă cu 10-15 mișcări. Concursul a început pe la 9 jumate, s-au împărțit în fete și băieți pe 2 tatami separate, cu părinții într-o parte de sală, aproape de copiii lor. Multe cluburi, mulți copii, multă gălăgie, dar oamenii ăia chiar știau ce au de făcut. S-au împărțit pe grupe de vârstă, încep cei de 6-7 ani. Avem de stat. Si am stat până pe la 12 și ceva, când a început grupa Emmei. Ceva probleme cu numele, că unii sunt atât de inculți că nici nu știu să scrie, așa că Emmei i-a fost greu să se recunoască la strigare, dar a intrat la concurs până la urmă. Ea a zis că nu are emoții, dar o simțeam, așa că nu am insistat. Poker face, așa face mereu când are dificultăți. Nu vrea să arate teamă de nou, îmi place că se ține tare. Primul stil, kata, copii mai vechi, se mișcă bine și cu încredere, plus ca au centuri colorate, noi suntem albi, începători de un an. Se termină kata, vine kihon, se intră câte două fete, Emma prinde o centură albastră. Deși se mișcă bine și nu face greșeli, e sigură pe mișcări și transmite precizie, nu câștigă runda. O să mă interesez și eu să văd care sunt regulile de punctaj și arbitrare, deși știu că sunt subiectiv și Emma e oricum cea mai tare. Ea e bucuroasă, dar încordată. Urmează kumite, apoi strigarea rezultatelor, scoatem o medalie de bronz. Frățieeeeee, e prima participare și urcă pe podium!!! Suntem un pic dezamăgiți pentru că a avut de înfruntat copii mai experimentați, dar este o realitate pe care o acceptăm, unii copii au început mai devreme karate. Aia e. Urmeaza poze la podium, diplomă plus medalie. Ce tare că au oferit medaliile colorate, ca și cum ar fi aur, argint, bronz. Unii copii au luat și trei medalii, la toate 3 stilurile, la anul o să fim și noi acolo. Emma deja a zis că ea nu vrea să se bată la kumite, noi eram porniți că se va bate si ea. Foarte frumos că, la sfârsitul luptelor, copiii dădeau mana și se îmbrățișau. Ce frumos cresc, ce exemple bune vor fi! Viitorul sună bine! Noi facem poze, ne felicităm și ne bucurăm, dar o luăm spre case, obosiți și oricum nu mai era de stat. Ne pregătim ca de-acum încolo să stăm și mai mult la concursuri. E bine că i-a plăcut, atmosfera, concursul, competiția, medalia, mândria. Ne mai dăm! OSS!

Poze cu Emma, mai incolo.

Pe bune.

     Mă știi că nu mănânc rahat aiurea, adică mănânc, dar sunt sincer. Am chef de scris, și îi dau înainte cu tupeu. Am găsit un mix de hip-hop old school de pe vremea mea, îi dau pe repeat și mă delectez cu prima cană de cafea și al doilea articol de azi. mă laud în gând și îmi continui lucrarea. Pesemne nu te-am plictisit prea tare cu povestea ciclistă a vieții mele, care include unul din eroii mei, Wout van Aert. După ce anul trecut a făcut buba de două ori, s-a chinuit să revină și s-a chinuit să nu cedeze presiunii din media. Toată lumea, în afară de suporterii lui infocați, l-a declarat gata de pensionare. A prins câteva locuri doi și a mers bine în monumente și clasice, dar nu a apucat să ridice mâinile la sosire. După ce a ratat și prima etapă din Giro, a mers prost la contratimp, era și mai gata. Eu nu am renunțat să cred în el. Și bine am făcut. A venit etapa cu gravel și strade pietruite și prăfuite din Turul Italiei, etapa a noua. Nu am putut să o urmăresc pe toată, am fost cu bicicleta, normal. Dar când am ajuns acasă am prins exact finalul. Nu am putut să cred. Era finalul din Strade Bianche, în Siena, o cursă pe care Wout a câștigat-o în 2020, acolo a debutat pe scena mare a ciclismului în 2018. S-a luptat cu Isaac del Toro, un leu mexican. Dar leul belgian a fost mai puternic. A știut unde să atace, s-a așezat în față și nu a mai renunțat la victoria eliberatoare. A câștigaaaaaaaaaaaaat! Wout, eroul meu, a ridicat din nou mâinile la finalul unei curse. Și nu oriunde. A făcut-o în Turul Italiei, intrând acum în clubul select al cicliștilor cu victorii în toate cele 3 Mari Tururi. Chapeau, Wout. Apoi, săptămâna asta, l-a ajutat pe colegul Koij (da, așa se citește, fără "j"), dupa ce l-a lansat cu un efort monstru. Bună treabă. Și vineri s-a bătut din nou pentru victorie, dar a ajuns tot pe 2. Aia e, o să mai aibă șanse. Eu văd cu ochi buni forma lui, îi dă încredere și o să facă minuni și în Turul Franței. Mai e o săptămână de Giro, eu zic că mai prinde o etapă. Doamne-ajută! Cu un ochi scriu, cu unul mă uit la vreme, că poate mai bag o tură și azi. Am o perioadă bună, undeva la 200 de kilometri pe săptămână. poate fac o aroganță și mă duc la naționalele de șosea în iunie, să văd ce mai avem în program și cum mă simt. Haide ura și la cafea! A doua! 😀😀😀😀😀😀

2018 - 2025. Un loc special în Piazza del Campo din Siena.

Mă, ia stai așa!

     Pe bune! Zic repede "bună dimineața la toată lumea" că așa m-a învățat tataia. Eu nu înțelegeam de ce trebuie să zic "bună ziua" oricui pe stradă, că doar nu îi cunoșteam. Mi-a zis: "poate nu îi cunoști tu, dar mă cunosc ei". Avea dreptate moș Mincă, plin de bunătate și povețe. Mi-e dor de el, de cum îmi prezenta viața, să știu "de toate". Mereu îi întorceam vorbele cu o abordare liberalo-capitalistă, că mai bine să știu una și bună decât multe și proaste. Dar avea el mai multă dreptate decât mine. E bine să știi din cât mai multe, să poti gusta viața și prin experiențe de muncă. Ieri am pus roșiile cu Buna, mamaia soției, nu am mai pus până acum. La bunicii mei la Găești se întâmpla când eram eu la școală și nu prindeam decât udatul mai dinspre vară. O experiență utilă pentru cineva ca mine, că dacă vrei să trăiești din așa ceva, e prea multă muncă și zic pas. Dar așa, să o faci pe un petic de pământ, când ai timp, e bună treabă. Acum plouă. Am mâncat bine după un somn lung și bun, deși cu ceva vise ciudate. Să mă duc la cineva să mi le interpreteze, nu!? Câtă vreme nu îmi bat familia și nu dau foc la sat, zic că am treburi mai importante de făcut decât să mă caut la cap. Cum mai sunt ăia cu numerele, că dacă ești născut pe 7 ai o anumită inclinație. Păi da, am, că stau cocoșat la birou, nu că m-am născut marți la 4. Bre, mă leși, s-au găsit ăștia cu zodiacul și cu numerologia să prindă glas, mai ales că mai nou avem și pământul plat. Mă, zici că ne întoarcem în timp. mai avem să chemăm inchiziția să ardă pe rug ChatGPT și fetele pe Onlyfans (să mă ierți dacă nu se scrie așa). Am vrut să scriu de ceva zile, mai ales după alegerea de duminică. Noi chiar am ales grâul de neghina de Simion. Ne-am mai liniștit, dar cele 6 luni de incertitudine au lăsat urme adânci. Pe suflet, pe minte, pe retină. Am văzut câți proști sunt în țara asta. Am văzut ce rău am ajuns din cauza lipsei educației. Răutatea vine și din lipsa posibilităților de înțelegere, de a simți compasiune, de a înțelege și părerea altuia cu anumite filtre si perspective. Clar trebuie să avem o abordare mai bună a categoriilor defavorizate și să îi ajutăm să iasă din intuneric. Mă bucur că la Ministerul Educației e un tip deștept, Daniel David, tehnocrat, îl ascult și îl urmăresc. Doar școala și educația ne mai salvează. Avem 3 ani să redresăm corabia, că dacă nu se schimbă lucrurile în bine, nu ne mai salvează nimeni de propaganda rusească. Mai sunt câteva runde de alegeri importante în Europa până atunci, care vor ajuta sau vor încurca Uniunea Europeană. Cum noi am salvat democrația în ultima clipă, de le-a fugit rușilor pământul ucrainean de sub picioare, așa sper să facă și polonezii și ungurii. Noi avem cel mai deștept președinte din lume. Nu realizăm. Clar nu îmi face viața mai bună cu o integrală, dar măcar societatea românească va avea pe cineva să reducă numărul de necunoscute. E bine! Azi se retrage Rafa oficial de la Roland Garros. O să fie jălanie mare, doamna s-a pregătit cu șervețele și sughițuri. Vamoooos! 💝💝💝💝

Roma 2024. Am fost acolo.

Alegeri

     Dragă cititorule, cred că și un contor e mai interesant decât ce debitez eu aici. Dar cumva revii, ca și la contor, poate e ceva de bine. Zici că s-a stricat calendarul și afară după aprilie vine octombrie. Bine că nu e roșu. Sau așa sper eu. Am obosit să mă tem, să îmi fie teamă că se va repeta istoria din '44, când ne-au ocupat rușii. Știi cum se numea ziua de 23 august pe vremea lui Ceașcă: "Revoluția de Eliberare Socială și Națională, Antifascistă și Antiimperialistă". Știi cu cine se luptă Putin în Ucraina? Cu fasciștii. Știi cu cine votează mulți români? Cu ăia de îi laudă pe ruși și legionari. Zici că ne-a luat Dumnezeu mințile. Că nu doar proștii votează, stai liniștit. Sunt atâția care au ceva carte și stare și tot îl cred pe Guru când le promite apă, hrană și energie. Deși suferim de vreo 6 luni de teamă și nesiguranță, parcă a început să iasă soarele și ne-am mai descrețit frunțile. Diaspora s-a trezit că are chef de vot și a dublat deja numărul de voturi comparat cu primul tur. E de bine. Clar nu toți cei care vin în plus aleg calea europeană, dar sigur diferența în favoarea pro-rusului va fi mai mică. Au realizat mulți ce înseamnă să ne expunem unui risc inutil, deja piețele au dat semnale clare că dacă nu avem grijă, ne scufundăm mai repede ca un căpitan de vas cu datorii la cămătari. Adică, noi suntem și proști, dar cumva ceasul din urmă ne deșteaptă. Eu scriu asta cu gândul că va fi bine și luni dimineață ne trezim zâmbind în democrație și că s-a terminat un vis urât. Am zis deja că am obosit. Ce eram noi stresați cu case, munci și ceva probleme de sănătate, s-a mai adaugat și starea asta de neclaritate, de incertitudine. Mai stăm în țară după 18 mai? Știu mulți oameni care au zis că o taie spre vest de se împute treaba cu rușii. Eu zic că scăpăm de data asta, dar pe urmă trebuie să facem niște schimbări majore ca să nu ne mai aflăm în postura de a alege între est și vest. Credeam că am ales deja, că drumul nostru e doar în UE și NATO. S-au trezit unii acum că UE pute și nu mai avem nevoie de ei. Pretene, ia ia-ți tu vălijoara și tai-o la est, fă-ți vacanțele la lacul Baikal și trimte-ne vederi de bine. Nu am nevoie de prietenia rusului, să ne ferească Dumnezeu de ei. Nu am apreciat niciodată cultura lor, am citit ceva opere bune, dar cam atât. Eu îi consider involuați și mereu puși pe expansiune. Iar mie nu îmi plac bătăușii. Adică, apreciez pe cei tari pe poziții, dar nu pe ăia de se iau de ăla mai slab din curtea școlii ca să pară ei importanți. Pacea se menține cu arma, să ne înarmăm. Vrea rusul să ne atace, să fim pregătiți. Știu că nu avem armată, băieții patrioți de carton de la noi se bat pe programări la un salon bun de sprâncene, nu ar da un pumn că le sare lacul. Parcă îi și văd cu gleznele lor fine cum se freacă în bocancii de armată. Ei nu dau cu grenade, dau cu cremă de lăcrămioare, trăi-ți-ar! Păi cu tiktoku' nu facem treabă. Hai cu Nicușor, să aducă educația în prim-plan, și apoi în câțiva ani ne revenim. Sau poate câteva zeci de ani. Dar măcar nu e mai rău. Poate crezi că sunt naiv, știu că o să fie greu economic, dar măcar pot să scriu aici liber. Hai la vot, europenii mei!

Acum, la Târgoviște. Ce ți-am zis, e de bine!

Amore infinito

     Stai chill, nu vorbesc despre fetele mele aici. Doar de biciclete și Turul ciclist al Italiei. Editia 2025 a început în Albania, prin și pe lângă Tirana. Albanezii au negociat un preț redus de la 15 la 9 milioane de Euro, un scor nesperat de bun pentru o competiție atât de importantă. Am citit undeva că Turul Italiei aduce statului italian caștiguri directe și indirecte de circa 2.8mld Euro pe an. Da, da, ai citit bine! Mi-li-ar-de! Nu de capace de bere, nu de scobitori boante, de E U RO. Să-mi dau palme cu crema de față de la Sephora! Păi e mult bănet, conașule, d-aia fac oamenii deștepți tururi cicliste și le promovează ca pe moaștele sfintei Parascheeva în post, făcea-și-ar popii supă din ele. Aaa, că tot am adus vorba, habemus papam. Americanschi papam, cu dedicație pentru Trump. Nu cred că are legătură, omul e bazat, Leon al XIV-lea nu de la Strehaia, om cu stare și pricepere, cu relații și implicații de moare Dan Brown de ciudă. A fost sărbătoare, s-a calmat lumea catolică. Gata. L-am uitat pe fostul deja. RIP. Unde eram!? Ciclism, gata. Mă aflu încă în starea de bine de la revederea de aseară și urmările pozitive pe retina sufletului așa că mai am chef de scris. Familia e pe somnifere dulci, eu încă nu vreau să-mi lipesc genele. Trag repede un articol și mă culc. E sărbătoare ciclistă, primul mare tur al anului, cu plecare din Albania, 3 zile de asfalt prost și atmosferă balcanică. E lume pe margini, e bucurie, vremea e frumoasă, să ne bucurăm de priveliști. Din păcate, eu cam cu atâta am rămas după primele două zile. Wout al meu zici că s-a lovit la operație și n-are suflu, merge ca Dacia pe vapori cu aburi, mai ușor la vale și deloc la deal. A prins un loc 2 în prima etapă și abia 39 azi la contratimp, proba lui favorită. Contratimpul se mai numește și proba adevărului, deci acolo se află el. A fost răcit exact în săptămâna premergătoare Giro, nu s-a refăcut complet și asta e situația. Nu are ce să facă, eu nu pot să fiu prea supărat. Adică aș putea, dar nu aș vrea. Trebuie să mă bucur că îl văd alergand, mă bucur de ciclism de înalt nivel, dar cam atât, cam cu măsură. Deja de ceva timp mă gândesc pe cine îmi aleg favorit dacă el nu mai dă randament? Dacă se retrage prematur? Soția lui zice că îi este greu lui Wout să mai găsească motivație după toate reculurile cauzate de accidentări și boli. Iar când era bine, se lovea de titanii MVDP sau Pogacar. Trebuie un reset, trebuie un an de tranziție după catastrofele de anul trecut. Eu cred în tine, Wout, te susțin, nu degeaba am pus titlul ăla, dar nici tu nu trebuie să renunți! E ușor de vorbit de pe scaunul de la birou unde scriu la căldură și liniște, fără presiune și stres contractual. Trebuia să pun pe foaie dubiile, poate scap de ele. Mâine e a treia zi care i s-ar potrivi, dar astea două zile erau bune să ia și tricoul roz de lider în clasamentul general. A purtat galben în Turul Franței și a câștigat 9 etape, a purtat roșu în Turul Spaniei și a câștigat 3 etape, era perfect să ia roz și o etapă măcar și aici. Tricoul s-a dus, dar măcar o etapă să câștige ca să intre într-un club select de rutieri cu câte o etapă în fiecare mare tur. Vedem. Aplicăm legea lui Ohm. Om trăi și om vedea! Allez, Wout!

Fratele Wout pe repede-înainte.

Clasa a VIII-a B

     Haide bună dimi la toată lumea frummy. E frig afară dar cald saharian în suflet. Am reușit aseară să ne organizăm, mulțumită lui Posteru, într-o extraordinară reuniune de clasă. Nu a fost cu strigare la catalog, că sigur luam absență, a fost doar cu o masă festivă la un separeu cald dintr-un restaurant familiar. Și familială a fost atmosfera. Băh, nu că m-am bucurat, am avut chiar emoții la gândul că o să îmi revăd colegii de nebunii. Aș fi scris "de școală" dar te-aș fi mințit, la cât ne-a plăcut unora dintre noi să învățăm. Nu mă înțelege greșit, a fost plin de tocilari, unii dintre cei mai deștepți oameni pe care i-am cunoscut în viața mea, niște Oameni care mi-au modelat caracterul și m-au făcut omul minunat și extraordinar de desăvârșit de azi. Cu unii m-am văzut după 29 de ani, cred că nu ne-am fi recunoscut așa ușor pe stradă, dar pe cei mai mulți i-am simțit, i-am recunoscut după vorbă, după port Și m-a surprins plăcut că nu ne-am schimbat. E clar că încă nu ne-a îmbătrânit viața, încă reușim să ne bucurăm de revederi. Unele legături nu se rup niciodată, părea că timpul nu a trecut printre noi. Clar arătăm mai matur, clar suntem mai deștepți, clar suntem mai frumoși, dar cred că unirea noastră în acea perioadă a vieții a adus viitorul atât de așezat pentru fiecare. Și fiecare are povestea lui, cu zâmbete și lacrimi, dar aseară au fost doar primele. E bine să îți cunoști și recunoști rădăcinile, familia e pe primul loc, dar oamenii cu care te înconjori când crești îți ajută visele să devină realități. Niciunul nu a ajuns președinte sau în spațiu, dar fiecare pe drumul lui și-a depășit condiția, și-a maximizat rezultatele și a capitalizat de pe urma calităților. Pentru că doar calități am observat la colegii mei de suflet. Cumva am rămas aceiași deși am evoluat spre noi culmi ale personalităților proprii. Știu că e o contradicție, dar nu am putut să nu apreciez că acest grup în care am crescut mi-a dat curajul și încrederea să mă descopăr și să îmi creionez viața de azi. Unii au reușit să își găsească o carieră la care visau în copilărie, au obținut rezultatele pe care și le-au dorit. Clar avem și rateuri, nimeni nu e perfect, dar felul nostru de a fi, modelat de cea mai tare învățătoare , Geta, care nu a fost și a mea, dar m-a integrat și pe mine în creația ei din "ăia de la Beu", a creat cea mai tare clasă din generală. Aveam cele mai tari fete, cea mai bună echipă de baschet sau fotbal deși am pierdut 2 finale, cei mai deștepți olimpici și mergeam în cele mai tari tabere și excursii. Urmele lăsate pe suflet de anii petrecuți împreună nu au cum să se piardă, sunt adânc imprimate în mentalul colectiv și individual și noi îl ducem mai departe, ca niște soli ai evoluției și credinței în mai bine. Toți diferiți, toți ciudați și normali în același timp, dar aseară am fost o clasă omogenă de oameni mari cu suflete de copii. Normal că unii sunt mai maturi și mai marcați de viață și gânduri, normal că nivelurile de energie sunt diferite pentru că și noi suntem diferiți, dar nu am simțit vreo diferențiere. Mă bucur că am reușit să vorbesc cu fiecare în parte. Nici nu știu câți am fost și câți au lipsit. Că nici la școală nu eram toți o dată la ore, ce să vezi. Dar am umplut o seară de vineri cu o viață de oameni buni. Am fost onorați cu prezența Getei și a doamnei Elvira Gașpar, diriga de engleză, complet neschimbată, care nu m-a recunoscut dar tot s-a bucurat să mă vadă. A fost și mama Zoe Ionescu, profa de muzică și smuls de perciuni cu voce falsă, soția nașului în apa de botez a baschetului care m-a poreclit Mancuso. Toată seara a fost o adevărată desfătare, mi-am permis de mai multe ori să văd și să ascult dintr-o parte de încăpere, scurt, și să mă minunez de grupul din care mă trag. Deși separați de viață și vise, suntem tot aceiași copii buni și nebuni de la a VIII-a B. Cu "B" mare, de la suflet. Am fost doar o parte din cei de jos: Manu(ela), Soare, Tomiță, Alex, Cârstoci, Bratu, Vrabeț, Costin, Panțu, Luci, Preduț, Motor, Pisoi, Posteru, Mancuso.

Cuvintele Getei: ,,Nu strică mai mult curaj!".