Primăvara și cursele din Belgia

     Copil fiind, așteptam primăvara ca pe o evadare din frigul și întunericul din case, nu de afară. Așa era pe vremea lui Ceaușescu. Nu îmi doresc să ne întoarcem acolo și sper să fim pe drumul spre mai bine, chiar dacă mai apar și gropi pe traseu. Trebuia să dorm de pe la ora 9, am ațipit și apoi m-a trezit doamna în legătură cu pansamentul Emmei. S-a dus somnul, am dat drumul la știri și am văzut "negocierile" de pace din Biroul Oval. Lumea zice că e un eșec, eu zic că e doar primul episod. Nu se face pace cum nu se face primăvară cu o floare într-o juma' de oră. sunt interese și implicații uriase, așa că e nevoie de discuții și hârjoneli serioase. După ce am citit știrile și ceva reacții, clar pro și contra oricui din poze, am dat pe facebook și am văzut un clip cu Wout al meu testând traseul de pe pavate care va fi inclus în cursa de mâine. Mâine e 1 martie, vine primăvara. Pe calendar deocamdată, că vremea e cu zloată și mizerie la oițe. Am băgat și eu o oră scurtă azi, de mi-a intrat noroi în bazon, oricât de încet am mers. Dar tot am bucurat sufletul după o săptămână de secetă. Dar ce să vezi, n-am murit, am muncit și am stat cu fetele. Câștigat eu. Nu e problemă că nu ies cu bicicleta, mă delectez atât cât se poate și nu mai adaug stres inutil în agenda mea. Am zis că mă dau pe brazdă ca un tractorist nebăut, așa fac. Dar am nevoie și de ciclism la tv, că eu și astfel iubesc sportul, urmărind cele mai importante curse, atât cât se poate. Că nici aici nu mă dau peste cap. Vezi ce liniștit sunt, ai putea zice că nu mă mai interesează ciclsmul, dar te-ai înșela amarnic. Chiar, tu știi ce înseamnă amarnic? No problemo, senor, că putem dormi și fără a ști. Mă rog, nu am somn, aberez aici că poate îmi obosesc ochii și bag cornu' mai repede în perină. Că mâine se deschide sezonul de curse pe pavate, în Belgia, și eroul meu Wout van Aert se dă. Sâmbătă, Omloop Het Niewusblad. Duminică, avem Kuurne- Brussels - Kuurne. Stai să mă verific dacă am scris "korekt". Pff, era "Nieuwsblad", am fost pe-aproape. Din nou, ce deștept sunt, trăi-mi-ar iubirile și pasiunile. Nu știu pe ce canal se văd cursele, dar sper să am floricele și alune, bere nu știu dacă o să beau. Bere belgiană nici atât, e prea tare pentru nebăutorul din mine. Să ne bucurăm de primăvara belgiană! Haide, Wout, fă-ne mândri!😀😀😀😀😀

Wout cel primul. Foto Visma.

Normalitatea

     Clar nu se compară vremurile, fiecare om are perspectiva lui, dar pot să zic că eu trăiesc mai bine sau mai rău decât alții din alte vremuri. Clar mă pot raporta la acele vremuri prin tot ceea ce am invățat și am trăit, dar asta nu înseamnă că tu, cititorul meu Fidel Castro, ești de acord cu mine. Mă uit în jur și îmi dau seama, mare minune, că suntem aruncați de la stânga la dreapta și invers în funcție de interesele vreunui grup de interese. Manipularea își face de cap cu ideile noastre, dar cel mai mult mă deranjează că mi se face teamă. Teamă pentru viitorul meu, al familiei, al patriei, al lumii. Se știe că teama te face mai ușor de condus si manipulat, că ești mai dispus să asculți de ordine incorecte și să faci jocurile unora sau altora mai umil, chiar parcă dorindu-ți să fii condus de un dictator. Astea sunt chestii măsurate și cercetate, nu a gândit-o vecinu' de la colț la o bere de 9 grade. Cei care conduc lumea și țările știu ce butoane să apese astfel încât să obțină ce își doresc. Cum e acum cu Tăcălin. Ne temem de fascism și autoritarism încât vom vota cu două mâini pe oricine i se opune. La fel cum am făcut in 2000 cu Iliescu și Vadim. Nu am avut de ales când am ales. Sunt lucruri normale. Doar că trebuie să avem grijă să nu ne adâncim prea mult în mizerie și să repetăm greșelile istoriei. Am tot trăit cu teama că ne va fi furat viitorul, că ne vom întoarce în timp la timpuri obscure și sărace, nepotrivite libertății individuale. De la alegerile anulate în decembrie am tot adunat teamă. Dar ușor-ușor, am început să îmi revin, am mai citit, am mai ascultat, am mai vizionat și parcă nu mai sunt atât de temător. Da, extremismul e o amenințare. Dar rezultatele din Germania de la alegerile de duminică îmi dau speranța că acest curent poate fi ținut sub control. Printr-o implicare civică masivă, voturile lor vor fi limitate. Avem nevoie de opoziție și ăștia cu gura mare sunt buni la asta, dar nu e nevoie să ajungă la putere. Deși AUR au fost invitați și au zis "PAS", arătându-și limitările. Dar nu toată lumea a sesizat nepotrivirea, încă mai sunt oameni care îi cred în stare de minuni. Pe ăstia nu ai cum să îi convingi. Așa că e datoria noastră, a celor care văd pericolul extremist, să ieșim la vot masiv. Iar cele 2 milioane de voturi ale lui File de poveste să rămână tot atât, dar să nu treacă de 20% în turul 2, în cazul în care e lăsat să candideze. Lumea știe ce înseamnă dictatura, marea majoritate a românilor nu vrea să se întoarcă la problemele din comunism, ne place să umblăm liber și să vorbim deschis. Cum a zis Rațiu: eu îmi dau viața ca tu să nu fii de acord cu mine. Așa trebuie să gândim și trăim. Hai că mi-am revenit, înapoi pe plantație. Cel mai adevărat sclav e ăla care se crede liber. 😁😁😁😁😁😁

Condamnați la râs.

Feerie

     Rimează cu bucurie, și așa a fost săptămâna asta. Am împlinit 10 ani, o vârstă importantă, ne dezlipim de copilăria cu păpuși, ne îndreptăm spre ieșiri cu fetele, teme mai grele, o a doua limbă străină la școală, rebeliune dar și o înțelegere mai profundă a vieții. Tot discut cu doamna mea despre noroc și eu susțin în continuare că e foarte important norocul în viața asta. Dar nu de loto sau găinaț de pasăre. Ci de locul de naștere, familia în care crești. Ar mai fi și altele, dar nu am băut cafeaua încă și se învârte mai greu cenușa de sus. Azi m-am trezit devreme și nu fac gălăgie, că încă se doarme prin conac, profit de ocazie și aberez silențios aici. Emma are 10 ani. Mulți zic: "Doamne, unde a trecut timpul!?". Dar tu mă cunoști deja, nu mai zic demult "ce repede trece timpul" sau "abia aștept să...". Am băgat Naughty by Nature și m-am apucat de scris. Emma a primit tot ce și-a dorit de-a lungul timpului. A vrut animale multe, le are. A vrut cățeluși de la o cățea pe care o credeam stearpă. 7 bucăți. A vrut pisoi. Are fo' 5. Păsări, iepuri, papagali. Se bucură atunci când e zăpadă, și, ce să vezi, a nins de ziua ei. Iar. Tone. Am mai zis asta, deja am rugat-o să treacă o bicicletă nouă pentru mine pe listă, că sigur o să o primesc/obțin. Clar sunt lucruri pe care le controlăm noi, toți suporterii din jurul ei, în speranța și credința că e de bine. Doamna mea are cârma, noi suntem niște mateloți conștiinciosi, fără chef de a fi aruncați peste bord. Toți contribuim la bunăstarea ei. Nu ne certăm cu ea de față, vorbim mult despre viață și nimicuri, o încurajăm să facă lucruri fără a-i impune. Deja a început să fie rebelă, nu o poți păcăli și nici convinge de ceva în care nu crede. Suntem datori să îi spunem adevărul și propria părere, indiferent de caz, dar ea decide ce și cum face. Mai puțin cu școala. Acolo nu e loc de întors. Stai așa, am schimbat, am rap francez acum. Akhenaton. Ce vremuri! Școala e pe primul loc. Aici nu mai ține de noroc. Educația te ajută să deschizi uși, să construiești drumuri, să obții vise. Educația ne ajută să vedem mai bine luminița din întunericul care se așează peste lumea asta. Simțul critic se construiește în timp, cu cărți, dialog și interes. Ne place dansul, ne place pictura, și la karate mergem cu drag, dar ne trebuie o abordare cât mai realistă. Ce poate copilul, ce vrem noi, ce ne oferă viața și lumea. Cu cât știi mai multe, cu atât ești mai greu de manipulat și păcălit. Hai că am plecat de la zăpadă și am ajuns la guvern. Huooo. Am observat cu tristețe că încă suntem înapoiați, curățăm doar drumul de zăpadă, să treacă mașinile, trotuarele sunt pline. Acesta e nivelul de "civilizație". Din fericire, zăpada acoperă gunoaiele și altfel ne bucurăm de pădure. Am impresia că zăpada acoperă și mizeria umană, deși tot își face loc ca un capac de canal cald. Măh, ce e stricat la mine azi? Că am plecat de la bucuria copilăriei la 10 ani și am ajuns la dacii verzi. Am nevoie de cafea. O să mai scriu despre cei 10 ani. Numai să nu mă deraieze vreun "suveranist". Of, ce nemernici...

Nu e doar de poză.

Pasiunea și nevoia

     Eu știu că în viață faci ce vrei până când începi să faci ce trebuie. Eu nu prea am avut de ales și m-am angajat într-un domeniu care nu îmi plăcea, vânzări, nici nu mă pricepeam, a ieșit un rahat. Am învățat multe, clar a fost o experiență benefică, așa cum sunt toate experiențele neplăcute, măcar știi să nu mai faci. Dar pentru că sunt foarte prost, m-am mai angajat de două ori în vânzări și tot nu mi-a plăcut. Nu e de mine. Să fiu sincer, nu știu ce mi-ar fi plăcut să fac, eram într-o perioadă relaxată din viața mea, anul III de ASE, relații economice internaționale, mă gândeam că o să lucrez în diplomație, îmi plăcea materia deși nu prea învățam, era cu comunicare și vorbă multă. Fix pentru mine. Am încercat eu de două ori să intru la Ministerul Integrării, două concursuri, nicio intrare deci zero reușite. Alte experiențe utile. Am lucrat în multe domenii și multe joburi, cu mulți oameni și în diferite roluri. Acum mă folosesc de ceea ce am învățat, partea de comunicare și engleză sau italiană, și matematica la costuri și rapoarte. Sunt la firma asta de 12 ani și îmi place din ce în ce mai mult ce fac. Am trecut prin mai multe posturi, mereu cu mai multă implicare de la cenușiu și responsabilități crescute. Am avut noroc să mă integrez într-o echipă zăpăcită, care apreciază oamenii muncitori și sinceri, care nu se dau ocupați când nu sunt, care stau peste program când e nevoie, dar se și relaxează atunci când e loc. Am noroc că șeful meu mă încurajează să gândesc, să găsesc soluții la problemele din echipă și mă ajută să înțeleg lucrurile complexe, putând astfel să fac mai mult și mai bine, lucrând mai puțin dacă se poate. Mă coafează stilul ăsta lejer, liber, deși nu sunt, am un șef și ascult ordine. Dar am libertate de mișcare în ceea ce privește organizarea muncii. Nici nu mai vorbesc de libertatea de mișcare din timpul zilei, când mă pot ocupa și de treburi casnice sau chiar sportive când timpul permite. Nu îl pot numi job de vis, dar e cel mai bun pentru mine. Sunt oameni care nu suportă să lucreze de acasă, vor la birou sau pe teren. Eu sunt ca mobila, stau unde mă pui. E bine acasă, nașule, și ce dacă e gluma aia cu "nu mai muncim de acasă, trăim la birou". Pentru mine e mult mai bine așa. Am lucrat din greu să ajung aici, am făcut sacrificii, nu a fost simplu. M-aș pensiona de la actualul loc de muncă, așa de bine mă simt. Sunt și părți mai puțin plăcute, dar nu vrei să mă auzi văicărindu-mă. 

    Sigur te întrebi ce mi-a venit să scriu asta. Am mai vorbit despre muncă, despre pasiune, dar ieri a desenat Emma ceva și am rămas mască. Eu o susțin în pasiunea ei pentru desen, pentru dans, dar zău dacă aș ști ce să aleg pentru ea, să aibă o viață bună. Nu perfectă, nu fericită, ci bună. Să își permită chestii, să se plimbe, să nu aibă boli profesionale, să nu fie stresată, să își folosească potențialul, și dacă se poate, să îi și placă jobul ei. Nu știu dacă se poate trăi din desen, o să vină AI peste noi și artiștii vor muri de foame. Cu dansul nu știu dacă ajunge prea departe, e o lume dificilă și e nevoie de sacrificii și compromisuri care își cer tributul mai târziu. Nu o văd nici la corporație, ca mine, de la 9 la 5, de luni până vineri. Parcă are prea mult cenușiu ca să rămână aici. Cred că ar putea să fie influencer, pe frumusețe, pe make-up, pe dans, pe viață, habar n-am. Soția zice că o vede arhitect, că îi place mult și matematica. Noi ca părinți îi vrem binele, și tragem de ea să facă școală la greu, să rupă cartea, ca să aiba cât mai multe opțiuni. Singură își va găsi drumul, oricât ne-am stresa noi. Eu am ajuns în punctul ăsta de liniște după mai bine de 20 de ani de căutări. Clar eșecurile m-au învățat să privesc lucrurile în modul relaxat de azi. Nimic nu e gratis, nimic nu e ușor, fericirea e doar un moment, dar liniștea poate fi de lungă durată, prin muncă și dedicare. Susțin orice drum, ajut cum pot, îmi exprim părerea sinceră despre orice. Sunt sigur că va ieși ceva bun! Acum e  vacanță și mergem la munte! Hai afară la zăpadăăăăăăă!

O mâzgălitură.

Ce urmează?

     Amestec pasiunea pentru ciclism cu pasiunea pentru scris și iese un amalgam de idei despre tot și nimic, doar-doar reușim împreună să vedem mai bine. Ne încurcăm în calcule economice și contradicții ideologice, ce e clar pentru mine e clar neclar pentru alții, și tot așa. De ce am eu dreptate? Vreau să am mereu dreptate? Trebuie? Parcă sunt niște întrebări prea grele pentru o după-amiază de vineri, după muncă și ceva curse de ciclism la tv. Au început cursele și prin Europa, încep băieții mari să apară pe ecran, încep și ochii să se lipească de transmisiuni, nu doar timpanele. De acum, începe treaba să sară. Cum unde!? In sus! Pe tv, că la mine în bătătură e pauză. Am fost pă Anglea cu munca, doar câteva zile, și a trebuit să las bicicleta deoparte. Nu mă plâng, am fost cu fetele mele la Londra, ne-am bucurat de vreme fără ploaie și un pic mai caldă ca acasă. Am vizitat, ne-am plimbat, ne-am pozat, am mâncat, nu prea am băut, și nu am mai vrut să venim acasă. Cât p-aci să pierdem și avionul, că am încurcat eu aeroporturile. Da, da, ai citit bine! STN e Stansted, LTN e Luton. La mine în cenușiu, aceeași mâncare. Ce să vezi, nu e! Si dă-i și aleargă cu 3 geamantane și o doamnă cu spatele înțepenit plus un copil. Mi-am luat înjurături de pot să dau și la alții, dar am prins avionul și am ajuns acasă cu bine. O să scriu și despre aventura de la Londra, că am și acolo ceva idei. 

    Dar acum sunt acasă și mă gândesc să mă pregătesc. Pentru ce, aș avea. Dar să găsesc și vrutul. Mă gândesc că prima cursă serioasă e la Pucioasa, Sultanu, The Wall. Deci ar fi cam 3 luni de pregătire. Cam 12 săptămâni îmi trebuie. Știi bine că pe primul loc în sufletul meu e acum ciclocrosul. Dar până în toamnă, nu am nimic în program. O să continui să mă pregătesc și cu antrenamente specifice de ciclocros, am de gând să alerg măcar o dată pe săptămână, cam o oră. Nu mai am de gând să bag mulți kilometri anul ăsta, nu mai am un target. O să mă concentrez pe ore de antrenament, calitate și intesitate. Plus că deja am început cu antrenamente de forță, dar nu merg la sală, că e o pierdere de timp. Mă pot pregăti acasă, cu greutăți și ce exerciții mai găsesc pe youtube. Sigur că nu vei agrea metoda mea și vei zice că aș putea să mă pregătesc mai aplicat, dar crede-mă că nu am timp. Mi-am propus anul ăsta să fiu mai prezent în casă, în familie, să încerc să fiu mai bun și mai înțelegător. La muncă aș vrea să promovez, să fac și altceva, deci e nevoie de concentrare și timp alocat serios, nu printre ture de biclă. Vezi, bicla e tot pe locul 3. Doar că mai cerebral. Asta va fi abordarea mea în 2025. Mai mult cap, mai mult suflet în tot ce fac, mai dedicat momentului respectiv. Că dacă le fac amestecat, miroase a rahat. Și nu e turcesc. Salam aleikum. Aleikum salam de biscuiți!😀😀😀😀😀

Am o bicicletă e minciună. Am avut o bicicletă mai degrabă.

De ce Wout?

     După cum ai observat, nu am pus virgula după "de ce", deci nu e o întrebare la adresa lui, ci a mea. Adicătelea, să mă exprim aicișia cum și de ce eu țin cu Wout, fratele meu belgian, și nu țin cu Mathieu van der Poel, care e mult mai bun, are mai multe victorii și la ciclocross și la șosea are mai multe monumente câștigate, plus că a ieșit campion mondial la gravel, ciclocross, șosea și cross-country olimpic (xco). Deci omul e acoperit în curcubeu și când doarme. Si totuși, eroul meu rămâne Wout. Eu am descoperit ciclocrosul într-o iarnă rece și fără prea multă bicicletă pe afară, când căutam curse de urmărit pe trainer. Și am luat toate cursele de ciclocros, campionate mondiale, etape de cupă mondială, curse mari și mici din Belgia și Olanda, sau Cehia, Franța. I-am văzut pe cei doi cum se duelau pe unde se prindeau și parcă Matei era mai mereu în față. Dar Wout nu se dădea bătut, venea și el și mai câștiga. A avut o serie de 3 titluri mondiale la ciclocros. Părea că îl va domina în sfârșit pe olandezul zburător. Dar pe urmă a venit seceta. Wout a trebuit să se concentreze pe Turul Franței, unde echipa sa a câștigat și datorită lui 2 titluri prin Vingegaard, plus că a adunat și el 9 victorii pe drum, ceea ce nu e puțin. Și am mai citit și m-am documentat și am aflat că Wout era cam un outsider, omul cu șansa a doua. Mathieu venea dintr-o familie de cicliști faimoși, bunicul a fost Raymond Poulidor, "Eternul secund", locul 2 de 3 ori în Turul Franței dar a câștigat Turul Spaniei, tatăl Adrie a câștigat 6 titluri de campion al Olandei și unul modnial la ciclocros, a câștigat Turul Flandrei, Liege - Bastogne - Liege, Amstel Gold race. Deci gena și suportul logistic erau de partea lui Mathieu. Așa că inima mea a bătut și mai tare pentru cel mai slab cotat, cu mai puține șanse, nu neapărat cauzate de vreun handicap fizic față de olandez, dar mai ales de avantajele pe care le-a avut Mathieu și dezavantajele pe care le-a avut de înfruntat Wout. Mintea mea e construită să sprijine mai mult pe cel venit din urmă, care e condus pe tabela de marcaj, atunci când nu am un favorit cert, așa că Wout a fost adoptat direct, fără nicio reținere. Parcă victoriile lui sunt mai muncite, mai valoroase, fără a desconsidera vreo clipă reușitele lui MVDP, ferească Bunelul. Pesemne e vorba și de o alunecare severă la țigle și am io prostia asta de încăpățânare să nu renunț la visul, nebun poate, de a-l vedea pe Wout pe primul loc, chiar și atunci când pleacă în cursă cu șansa a doua sau mai jos. 

    La fel a fost și cu Campionatele Mondiale de Ciclocros de anul ăsta. Wout s-a trezit că se sucește, cu o săptămână înainte de mondiale, deși inițal a zis "PAS", s-a bulucit "all in". Cumva negândită decizia, pentru că din cauza neparticipării la curse de cros, nici o poziție bună de start nu ar fi avut. Dar el s-a hotărât, s-a înscris, a plecat din rândul 4, adică locul 30-40, și a sperat la un start bun, să fie repede aproape de vârf. Dar a fost blocat de trafic în primul tur și Matei a câștigat detașat. Dar el nu s-a lăsat și a ieșit pe doi, fiind "best of the rest". Nu mint, am avut speranțe, probabil la fel ca el, dar prezența lui la mondial a crescut subit interesul, măcar că ne-am bucurat de un duel între titanii ciclocrosului, chiar și de la distanță. Nu a mai fost un marș triumfal, Mathieu știa că nu are voie să greșească și sunt sigur că a fost tensionat, nu să tremure desigur. Eu și mulți fani ai sportului i-am mulțumit lui Wout că s-a gândit să participe, am putut și noi să sperăm. De aia e atât de important să participi, nu ai idee ce se poate întâmpla pe traseu. De cele mai multe ori, lucruri bune. Te pup, Wout, ești eroul meu, și anul ăsta sper să câștigi cursele care îți lipsesc din palmares. Frate, ce e cu mine de am chef de scris?! M-a luat subit, am ațipit o juma de oră după-amiază și am altă stare de spirit. Stai pe vine, că material mai vine! Vedem dacă e rău sau bine! Pam-pam!

Un podium fericit. O mare realizare.