Prin zonă

     

Pizzerul pe Mont Ventoux.

    Mâine ar fi fost ziua lui Petrache. Colegul nostru de la Bălăceanca a luat-o în sus acum 7 ani, se grăbea să scape de pe planeta asta poluată și din ce în ce mai nepotrivită vieții. Ar fi implinit 37 de ani. Eu l-am cunoscut din întâmplare la niște ture pe mtb pe lângă Târgoviște și am devenit prieteni, uniți de pasiunea comună, adică simplă, pentru ciclism. Am fost la multe curse, am băgat multe ture, avem multe amintiri, dar cel mai mult îmi place cea legată de cursa de la Sinaia, Infernul muntelui, 2015 sau 16, nu mai știu exact. Clar am și alte amintiri mai frumoase, cum sunt cele legate de nuntă unde mi-a fost naș și l-am făcut de râs când i-am pupat mâna, deși ura acest lucru și m-a rugat să nu o fac, tot l-am făcut de băcănie. Așa, înapoi la ciclism. Cursa era sâmbăta, startul la 11 din centrul lu' Sinaia. Noi facem calcul și putem pleca liniștiți la 9 din București. Pe atunci eram concetățeni capitaliști, apoi eu m-am mutat la țară la Târgoviște. M-am dus la el acasă, am pus tot în mașină și la 9 am plecat. Drum lejer pe DN1, dar până în Câmpina îl apucă și anume căcarea pe pizzer și parcăm în porumb. Se eliberează de griji, nu se face verde la popou, bine că a avut curpapier, îi dăm inainte. Suntem în grafic. Până ajungem la Nistorești, e un petrom pe dreapta, deja suntem de vreo 10 minute în coloană. Aici lăsăm mașina, nu avem cum să ajungem la timp, e 10 și startul e la 11. Și mai sunt "dăcât" treij' de kilometri. Nu e mult pentru o oră de bicicletă, dar e în sus, trăi-ți-ar clanul! Haide, oștenii mei, să biscuim! Lăsăm mașina la petrom, ne schimbăm și o tăiem la deal. Sau munte. Petrache îmi zice că nu are picioare, să trag eu. Pe drum mai găsim fo' doi întârziați, se pun și ei la plasă, dar cum începe să urce drumul un pic în Comarnic, ne lasă singuri. Mamă, ce puternic sunt! Petrache gâfâie, nu mai vorbim, eu sunt în formă și trag de parcă pierd bani dacă nu prindem startul. Am mai ratat eu starturi, la naționalele de contratimp și la o cursă pe mtb când am facut pană pe tura de încălzire, dar alea sunt alte povești. Alex Peșa e deja la Sinaia, ne vedem cu el acolo, i-am zis că venim pe bicle. Omul ne-a luat pachetele de concurs cu numerele și le-a plasat la poarta de start/sosire. Trecem de Posada, muzeu cinegetic, valea lui Bogdan, valea plângerii lui Petrache, trece și timpul. Știi bancul cu timpul? I l-am zis și lui Petrache care abia respira în roata mea. Eu am băgat cărbuni și jăratec până la intrarea în Sinaia. Mai sunt 10 minute, Peșa ne suna disperat că s-a așezat lumea la start și urmează să plece în cursă. Ajungem și noi în centru și ne punem numerele, ne așezăm în spatele plutonului taman când se auzea Alex Ciocan in difuzoare: 3,2,1, staaaart. Noi, cu pulsul în gât, suntem deja obosiți. Dar râdem ca tâmpiții și ne bucurăm că am ajuns. Nu mai contează cum mergem și ce rezultate obținem. Bine că ne dăm. Am băgat, cred, câte 5 sau 6 ture, ne-am cam chinuit, dar a fost distractiv. La sfârșit, ne-am bucurat de cola și dulciuri, am mâncat ceva și am luat-o spre mașină. Nu mai știu ce locuri am luat, mai degrabă ne-au fost acordate, cum lua lumea diplomă de merit noi am luat mențiune pentru condiții speciale de sănătate mintală. Acum, înapoi, la vale, a fost lejer, nu mai aveam de ce să ne grăbim. Doi nebuni la plimbare pe biciclete, după o cursă slabă și o aventură la munte. Ne e dor de tine, pizza boy, păcat că te-ai grăbit la cele eterne, sigur ne vom mai vedea undeva să bem o cola și să mâncăm un Big Tasty de la Mec. Mâine bag o tură până la Mânăstirea Viforata să stăm de vorbă! Haide ura!