joi, 30 ianuarie 2025

Istoria ciclocrosului. Din dragoste pentru noroi.

    "For the love of mud" e un film despre sportul ăsta murdar dar atât de frumos și disputat. Ideea articolului mi-a venit când căutam știri despre eorul meu Wout care a anunțat duminica trecută că va participa la Mondialele din Franța de pe 2 Februarie. Lumea ciclismului s-a entuziasmat imediat, biletele la eveniment s-au vândut în număr și mai mare, cerneala a început să curgă. Voi scrie și eu un articol separat despre această super-știre care m-a bucurat cu măsură, știu care îi sunt șansele dar o să mă bucur de spectacol. Să revenim la istoria ciclocrosului.



    Prezentarea pe care am găsit-o zice despre ciclocross că e un sport foarte popular în Belgia și Franța inițial și apoi Cehia și Olanda. Cursele au loc de obicei toamna și iarna și presupun parcurgerea mai multor tururi pe un traseu scurt cu tot felul de obstacole naturale și artificiale: dealuri, hopuri, șanțuri, bălți, scări, rampe, poduri, gropi cu nisip, plaje, rădăcini, poteci și copaci. Aceste obstacole te obligă să descaleci și să iei bicla la spinare. O aberație, având în vedere că bicicleta trebuie călărită, nu invers. E ca și cum ai lua calul în spinare la călărie. Ce sport mai e și ăsta, Mancuso!? Plus că traseul e denivelat și dificil, mai mult specific pentru cauciucuri late de mtb, și tu te dai pe o cursieră cu gume subțiri de 33'' aproape cât alea de asfalt. Gata, am pierdut juma' de auditoriu. Mi-a zis cineva că ăsta e un sport struțo-cămilă, off-road cu cursiera. Acum 12 ani mi-a zis un amic despre el și l-am privit chioraș. Apoi l-am descoperit singur într-o iarnă pe youtube, datorită lui Wout van Aert și apoi Mathieu van der Poel, titanii sportului, și m-am îndrăgostit până am ajuns să îl practic și eu.

    Modul în care un ciclist depășește aceste obstacole diferă în funcție de abilitățile fiecăruia, dar o imagine care definește acest sport este un grup de bicicliști care urcă un deal plin de noroi cu bicicletele în spinare. Dar de cele mai multe ori, porțiunile dificile nu ocupă prea mult din traseu, lumea nu a venit la maraton de alergare, vrea să vadă ciclism. Cursele pentru profesioniști durează cam o oră, distanța variind în funcție de codițiile de pe traseu. Cele mai importante curse de ciclocros atrag zeci de mii de spectatori. Da, da, ai citit bine, nu exagerez. Aceste curse au loc în Belgia și Olanda, țări cu tradiție. La belgieni, de exemplu, se uită mai multă lume la ciclocros decât la fotbal, ceea ce arată cât de mult iubesc ei sportul ăsta în noroi. Cel mai frumos duel care are loc în prezent e între Wout și MVDP, doi titani în ciclocros și în același timp, doi titani în ciclismul de șosea. Totusi, celebritatea lor vine din ciclocros. Julian Alaphilippe, dublu campion mondial la sosea, tot din ciclocros vine. Ei au adus o popularizare uriașă a sportului, dar in continuare, cea mai mare audiență se face în Țările de Jos.

    Originile crosului se găsesc in Franta, în 1902, când Daniel Gousseau ( nu Cousteau) a organizat primul campionat francez național de ciclocros. Geo Lefevre, inițiatorul Turului Franței, a jucat de asemeni un rol determinat în dezvoltarea sportului. După ce Octav Lapize a declarat că pregătirea de peste iarnă din ciclocros l-a ajutat să câștige Turul Franței în 1910, sportul a început să își mute granițele, a trecut în țările vecine. Primele țări care au avut campionate naționale au fost Belgia în 1910, Elveția în 1912, Luxemburg în 1923, Spania în 1929 și Italia în 1930. Anul 1924 aduce primul campionat inter-țări, tinut la Paris. Ciclocrosul e patronat de UCI (Uniunea Ciclistă Internațională). Primul campionat mondial s-a ținut la Paris în 1950. 



    Deși își are originile în Franța, sportul a fost dominat timp de 4 decenii de către belgieni. Cei mai cunoscuți campioni sunt frații Roger și Erik de Vlaeminck (om fi rude!?), Albert Van Damme, Roland Liboton, Paul Herygers, Danny de Bie, Mario de Clerq, Erwin Vervecken, Bart Wellens, Niels Albert, Sven Nys, Vezi că ăsta se citește "Neis". Timpurile actuale ni-i dau pe Wout van Aert, triplu campion mondial. Thibau Nys, campion belgian și european. Michael Vanthurenhout, campion european și proaspăt câștigător de Cupă Mondială. Ely Iserbit, campion belgian și dublu câștigător de Cupă Mondială. Mai avem Toon Aerts, Laurens Sweeck, Niels Vandeputte, numind doar câțiva din cei care câștigă etape de cupă mondială sau alte curse internaționale.



    Cea mai mare concurență pentru belgieni au facut-o "olandejii". Câteva nume mari sunt Hennie Stamsnijder, Rein Groenendaal, Adrie van der Poel, Henk Baars, Richard Groenendaal, Gerben de Knegt și Lars Boom. Mathieu van der Poel este considerat în prezent cel mai bun ciclocrosist. Unii zic că ar fi GOAT, adică cel mai bun din istorie, cu 6 titluri mondiale (cu unul mai puțin decât Eric de Flamemink) și peste 150 de victorii profesioniste (sper să nu mă înșel).



    Alte nații care au dat nume mari au fost cehii, prin Zdeněk Štybar care a câștigat 3 titluri mondiale. Au avut și italienii nume mari, Renato Longo, Enrico Franzoi. Acum spaniolii îl au pe Felipe Orts Lloret, 7 titluri de campion național, foarte prezent în curse, mereu în față, aproape adoptat de belgieni.

    Pentru noi, în Românica, nu am găsit nimic în arhivă, o să mai caut și vă anunț. Deocamdată, nu avem prea multe date, informațiile se limitează la câștigătorii de la băieți și fete din 2008 încoace. Attila Malnasi e cel mai bun crosist roman, are 2 titluri de campion national, Edi Grosu la fel. La fete, cu trei titluri se laudă Eszter Bereczki, nu știu cum se citește, și urmează tânăra speranță Wendy Bunea, care are doar 2 deocamdată, dar va mai aduna. E slabă mișcarea, mon cher, nu avem cum să ne comparăm vreodată cu țările cu tradiție, dar asta nu înseamnă că nu putem spera la o dezvoltare frumoasă a acestui sport de nișă, cu puțini adepți și atleți acum, dar care poate crește. Așa că hai să ne pregătim de mondiale unde vom avea si români si românce, să le ținem pumnii și să ne bucurăm de spectacol. Eu așa o sa fac!😀😀😀😀





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu