Tot mă dau eu rotund că îmi place la ciclocros, că e o ramură a ciclismului care îmbină toate celelalte discipline într-o ora intensă de viteză (șosea), îndemânare (mtb și down-hill), sărituri (bmx și dirt), alergare cu bicicleta în spate (ciclism artistic, cred că se numește). Da, da, știu, am exagerat un pic, și sincer să fiu nici nu prea știu multe discipline din ciclism în general și nici exact ce presupun ele. Noi să fim sănătoși, dar ai înțeles ideea. Ce vrea autorul să zică aicișea este că dacă tot mă laud că îmi place, trebuie să și asum complet condițiile grele în care se desfășoară, adicătelea noroi cu apă la bazon și bicicletă murdară. Plus grija suplimentară pentru componente. De aici și titlul. Da, îmi asum, nu e simplu, nu e la îndemână să te antrenezi în bălți cu noroi, mai ales că dacă e frig, nu poți să stai prea mult. Așa că e de tras să aduni orele de antrenament, care la șosea s-ar bifa în 2 ture, 6 ore, aia e. La ciclocros, ieși de 6 ori câte o oră, scurt, cuprinzător. Acum, na, nu m-oi apuca eu să te conving de nimic, fiecare își îndreaptă atențiile în ce direcție dorește pipota lui, doar că eu aș vrea să promovez ciclismul și mai ales ciclocrosul pentru că îmi place mie. Tare, nu!? Stai așa, nu închide, vreau să prezint câteva avantaje, nu sunt de neglijat. Prima ar fi că nu ai nevoie de 15 ore de antrenament pe săptămână ca să fii competitiv. Clar că orele de stat în șa își vor spune cuvântul, dar cu un program ales cu grijă, chiar poți fi acolo în față, dar ai nevoie de niște abilități pe care trebuie să le antrenezi specific. Aici ar fi încălecare/descălecare, start, sărituri, alergare. Măcar o oră pe săptămână dacă aloci și faci progrese vizibile. Te antrenezi intens, dar scurt, așa că e mai ușor de strecurat un antrenament în orice agendă plină. Cursele durează o oră, maximum o oră, că uneori ai și 40 de minute, în funcție de cursa respectivă. Deci nu pierzi o zi întreagă pe coclauri ca la mtb. Cursa are loc pe un circuit și lumea vede toata acțiunea mai ușor, de mai multe ori. Bați toată țara atunci când te duci la curse, că au loc aproape toate la granița de vest, bifezi și călătoriile în viața asta. Bun. Nu ai nevoie de batoane, geluri și carbohidrați, hidratare, că nu ai timp să le iei în ora aia de concurs. O grijă în minus zic eu. La start sunt 5 muște la fiecare categorie, deci ai mari șanse să fii pe podium, mai ales că au început cu d-alea largite, de la locul 5 în sus. Apari în poze cu câștigătorii, crește rânza în tine. Mândrie! Ajungi să îi cunoști bine pe ceilalți 4 concurenți și te simți ca în familie la curse. Faptul că suntem puțini ne face speciali. Așa, la prima evadare, din 2000 de oameni, ce să faci să te remarci? Te pierzi în mulțime. Aici ești pe traseu cu ăia buni, îi mai și încurci când te depășesc, ajungi vedetă dacă îl dărâmi pe Edi Grosu. Vezi, celebritatea e la un pas distanță. Și bătaia, la fel! Aș adăuga nivelul ridicat de bucurie pe care îl simți când te dai pe un traseu unde poți mereu să găsești o trasă mai bună, mai rapidă, să evoluezi. Era sa uit, te antrenezi departe de mașini, prin păduri cu căprioare și fazani (urși nu vreau), ai aer curat și stres redus la jumătate, e dovedit științific, nu vorbesc aiurea. Iar traseul de antrenament nu e deloc pretențios, poate fi orice bucată de pământ, parc, pădure, viroagă. Nu voi pomeni dezavantaje, nu e treaba mea să le fac cunoscute. Zic să ne bucurăm de mișcare, oricare ar fi ea. Și de cursele de ciclocros, că sunt tare mișto, intense și spectaculoase! Mai trebe doar ceva bani și oameni! Hai, numai bine, vezi că m-am apucat de scris iar pe Blogul lui Mancuso, m-am decis să scriu aici despre sport și acolo despre politică. Uraaaaaaaaaaaaaa! 😁😁😁😁😁
 |
| Poză cu mangrovele de la Teiș. |