Se zice că se cunoaște de dimineață. Dar eu acum doar dădeam ziua bună la toată lumea, încă nu mă pronunț despre ce va fi să fie. E marți, m-am trezit fără ceas, Emma are cerc pedagogic în program și nu face școală, așa că suntem tot la Moreni. Vrea ea să stea cât mai mult aici, treaba ei. Așa eram și noi la 10 ani, voiam la bunici. Eu eram pe la Găești și mă bucuram de grădină cu tataia care mă învăța tot felul de munci. Normal că mă folosea să îl ajut, că doar nu mă învăța pe gratis. Al meu frate era mai inactiv, el era cu teveul și ziarele de atunci. Ca și acum. Știe tot ce mișcă pe ecrane și la știri. Cred că a văzut toate serialele și filmele artistice cel puțin o dată. Dallas și Sclava Isaura nu cred că se pun. Că pe alea le-am văzut toți. Acum, în prezent, am un serial pe disney+ la care mă uit, ceva polițist slăbuț, fără actori mari. Nu vreau să găsesc un serial care să mă țină legat de televizor, la acesta mă uit când am timp și chef, nu am insomnii în legătură cu ce va face eroul. Plus că am libertatea să aleg când să mă uit, nu mai simt nicio constrângere. Pe vremuri, treceau vacile la 7 și apoi eram toți copiii geană pe Sandy Bell, un desen animat francez. Mai era și Captain Planet, ăla cu poluarea, Nils Holgerson care zbura cu gâștele sălbatice peste Europa. Erau distracțiile noastre mici, printre meciuri de fotbal, reprize de pescuit și jocuri ale copilăriei. Aveam timp de toate, aveam prieteni peste tot, echipele de fotbal erau pe străzi sau scări de bloc, pe cartiere nu prea am avut, că eram prea mulți copii la noi în cartier ca să mai mergem prin alte părți. Tot îi acuzăm pe copiii de azi că stau pe ecrane. Dar eu îmi aduc aminte de celebrele jocuri cu manete pe care le conectam la tv alb-negru și fugăream o bilă pe un ecran, un fel de tenis. Păi am fi jucat non-stop, eram lipiți de joc precum guma de mestecat de talpă. Mă bucur că Emma are și activități afară, role, alergare, se joacă cu fetele în parc, merge pe jos, dansează până la epuizare. O mai atenționăm noi când stă prea mult la telefon, dar cred că are un meniu echilibrat de școală și distracție. Lasă copilul să se bucure de copilărie! Ce, tu câte cărți ai citit la 10 ani!?😁😁😁😁😁
![]() |
Azi, copiii de 4 ani instalează aplicații pe telefon. |