Boala a lovit scoala

     Cand vine toamna, numaram bojocii. Ca boboci nu mai avem demult. Nu ma lua in balon, eu nu vorbesc urat defel, sau de fel. E sambata dimineata, deja la a doua cana de cafea, am transmisiune live din Turul Romaniei, am bagat cateva careuri de rebus ca sa ma simt destept, nu doar sa fiu. Afara a plouat, e innorat dar tot o sa bag o tura pe umed, nu ma da pe mine "umpic" de apa inapoi. Sau inapoia, ca pe spate te uzi si te murdaresti. Dupa cum simti, starea mea e precum cerul, gri si rece, sunt obosit dupa prima saptamana de scoala in care a trebuit sa ajustez program si stare, ne-am trezit la orar si am mancat la ora fixa, dupa cele 3 luni de vara si vacanta in care ne-a durut la piscina. Nu am apucat sa urmaresc de pe margine etapa a doua din Turul ciclist, am avut treaba cu scoala si cu casa, ceva Lego de asamblat de la Ikea. Nu stiu daca ti-am zis, dar avem un gips in familie, o dubla fractura la mana stanga pentru Emma, care a vurt sa invete sa mearga pe skateboard. Nu a reusit. Nici nu stiu daca va mai incerca vreodata. Pacat, eu am mers pe skateboard, am cazut de un milion de ori, nu mi-am rupt niciodata nimic. Ea s-a urcat de doua ori si si-a rupt doua oase. La naiba, de-acum singurele sporturi extreme pentru ea vor fi crosetat viteza si somn vertical. Aia e, ne frangem cand facem activitati riscante, nu le mai facem. Ne adaptam. Sunt atat de multe activitati care sa nu franga oase, le iubim pe-alea. Am fost un pic demoralizati dar ne-am revenit. Emma e pe plus, are noroc ca nu a avut nevoie de operatii si suruburi cu placi, sta trei saptamani cu gips si apoi trei luni de pauza de la activitati. Putea fi mai rau deci! Suntem pozitivi, asa cum ne sta bine, avem noroc ca e stanga si poate merge la scoala, nu o doare, poate sa doarma, poate sa deseneze, facem glume si ii dam inainte. Scoala a inceput brusc cu teme din prima zi. Dar e clasa a IV-a, se lasa cu admiteri la anul, ca o sa mergem la colegiu cel mai probabil. Am inceput in forta, multe teme, dar Emma mi-a spus in fiecare zi ca ei chiar i-a fost dor de scoala. Ma bucur, o ajuta mult dragul asta de carte, ii va fi usor sa invete. Plus ca merge mintea la fetita! E bine, nasule, ne ocupam sa ii oferim toate oportunitatile de care suntem in stare. Ne paste un viitor in care cartea si scoala vor face diferenta, ea are tot ce ii trebuie sa izbandeasca. Ma cam deprima previziunile cultural-artistice ale Romaniei din viitor, dar incerc sa nu ma daram singur, ma agat de orice licarire de speranta legata de un viitor mai bun, dar cand afli ca doar un sfert din tinerii intre 25 si 35 de ani au studii superioare, iar media pe UE e la 43%, te apuci de baut ca sa nu o iei razna. Vom vedea, zise orbul. Hai ca te-am deprimat si pe tine. ZIc sa ma opresc aici, ma pregatesc de ceva activitati pe aici prin casa si apoi o tai la aer, uscat, nu umed. Ex libris! p.s. stiu si latina, pupa-m-as destept! 😀😀😀😀😀😀

Imediat dupa zidirea in gips, nu aveam cum sa zambim.

Relatări de pe front

     Pentru că pe 3 septembrie am plecat din nou la război, a treia oară, m-am gândit să trimit o scrisoare acasă, la familie, la cei dragi. Nu e nevoie să o pun la poștă, că ajunge prea târziu spre niciodată. Și oricum nu e nevoie să o trimit, că sunt acasă, pe front. Suntem părtași și ostași într-un război hibrid care ne-a încuiat mințile și ne-a furat linistea. Frontul e on-line, armele sunt proștii și victimele suntem noi și copiii nostri care ajung ai nimănui, pentru că noi, părinții, ne batem ca chiorii pe ideile altora. E multă lume proastă, dar sunt și mulți ticăloși. E atât de multă manipulare și prosteală că îmi vine greu să cred că lumea nu realizează cât de proști suntem că ne certăm între noi. Dezbinarea asta o să ducă la dispariția noastră ca popor. Statul nu face nimic să ne salveze, ba chiar dă o mână de ajutor extremiștilor și îngroapă educația și cultura. Churchill zicea că fără cultură, un popor nu mai are de ce să lupte. Am zis mereu că educația ne salvează, dar situația e din ce în ce mai maro, ca să nu zic de căcat. Nu îmi plac gândurile pe care le am, aș pleca în lume, dar nicăieri nu e perfect. Noi avem niște planuri legate de școală sau universitate mai bună pentru Emma, dar nu acum, imediat. Testăm apele, aerul din Londra, Emmei îi place mult acolo, am fost deja de două ori și se simte ca acasă acolo. Nu e simplu, că ei îi place știind că e la plimbare, urmează să se întoarcă acasă. Poate exagerez eu, dar nu vrea să iau o decizie care să o afecteze pe termen lung. Până și eu, genul de om care poate trăi oriunde, am emoții dacă m-aș muta de tot de aici. Păi eu nu am rădăcini adanci și tot îmi fac griji în legătură cu sufletul meu desțelenit, dar ea!? Ea iubește locurile unde a crescut, casele, oamenii, curțile, animalele, pereții și "mobililii". E atât de înrădăcinată că îmi e teamă să nu se ofilească departe de aici. Nu e ușor să îți faci un drum aici, în România, îți trebuie obraz gros, pile și relații, și mult noroc. Nici afară nu e ușor, dar parcă mediul din UK e mai potrivit felului ei de a fi, ea nu dă pe nimeni la o parte, nu se bagă în fața nimănui. Pe când aici, asta e regula de bază, fă-i pe toți, fii cel mai primul. Poate s-o mai schimba pe măsură ce crește și se va adapta mai bine decât noi adulții, nu știu. Singura certitudine e că școala de acolo e mai bună decât asta de la noi. Toate celelalte sunt detalii, cu plus și cu minus în toate direcțiile, nu pot să spun că am un loc preferat. Si am mai observat un lucru: aici, când ieși pe stradă, ai grija să nu te iei la bătaie cu cineva, suntem toti încordați și puși pe harță. Când am fost la Londra, am observat tocmai pe dos, lumea își vedea de ale ei, nu simțeai că trebuie mereu să stai în gardă, pe drum, în metrou, în autobuz, în stație, nu era nimeni să te dea la o parte. Ei, bine, asta mie îmi place mult, că există respect. Sau măcar niște reguli impuse și te simți mai în largul tău. Și acolo sunt multe probleme, dar și aici. Dar astea 2 aspecte sunt clare. Posibil să decidem că putem să trăim aici, Emma să își facă drumul ei frumos și aici, nu știu ce aș alege acum, cu un "DA" hotărât. E o decizie importantă, nu o luăm de azi pe mâine, dar peste trei ani, la alegeri, extremiștii vor prinde și mai mult avânt și am putea să plecăm vrând-nevrând. Mai e până atunci, nu disperăm. Hai că nu am scris deloc până am scris iar tot. Și nu am acoperit ciclismul, ca și acolo am idei de aberat. Mulțumesc pentru atenție, ne vedem în următorul articol.

Nici măcar în minte nu avem bagajele făcute.

Lungă vară

     Bună dimineața la tot comitatul de oameni buni și frumoși unde aș vrea să mă mut și eu, dar nu mă calific. Am dormit bine, am o cafea bună, e cam răcorică, dar merge mai bine mintea la băiatu' și am zis să mai spăl din rușinea scriitorului care nu mai scrie de mult. Eu am mai vrut să mai scriu, dar nu am mai găsit energia să pun pe foaie gânduri și să modific greșeli de ortografie și să adaug diacritice. O să trebuiască să găsesc o soluție, că nu am chef să îmi obosesc ochii scriind. Am munca la birou, am cărțile pe care le citesc, am emisiunile pe youtube, e destul pentru ochii mei fără lentile. Care de luni se înnoiesc, îmi iau binoclu, că nu mai diclesc bine la apropiere. Cred că de aia nu am mai scris, am crezut că îmi mai prelungesc viața fără ochelari, deși am pus aiurea presiune și m-am obosit cam mult în unele zile. Nu e bai că nu mai văd, sau că am îmbătrânit. Sunt împăcat cu vârsta, cu condiția mea. mă știi bine că analizez toate lucrurile astfel încât să cad mereu în picioare și pe plus. Eu zic că am rezistat destul, e timpul să facem ajustări. Mmmm, ce cafea bună am! E ultimul weeekend de vacanță, de luni începem școala și ne reluăm viața cu program. Am avut noroc anul ăsta să îmi fac damblalele pe bicicletă, am luat pauză de la obligațiile din gospodărie, doar ce am mai dat câte o mână de ajutor când mi s-a cerut, dar nu am mai lucrat nimic la casă, în curte. Pesemne eram foarte obosiți și nu am mai avut chef de nimic. Așa că m-am desfătat cu bicicletă și cărți. Am avut experiențe de ținut minte, am creat amintiri, avem o familie împlinită. Emma a citit, și-a făcut teme, a avut o vară plină de copii și bucurie. Animale pe lângă și în casă, gălăgie și culoare. Mă oftic că nu am făcut nici măcar o tură de bicicletă împreună. Dar azi o scot la aer, o juma de oră, băgăm o înghețată. Am impresia că timpul a fost bine folosit, vara a fost lungă, bună, plină. Mă știi pozitiv și nu am ce să zic negativ despre vara asta. Nu mi-aș fi dorit altceva, pe bune. Normal că se puteau face mai multe, dar eu sunt confortabil cu gândurile mele și mă concentrez pe toamna asta cu clasa a IV-a, activități în familie, mai puțină bicicletă. Cochetam cu participarea la cupa națională de ciclocros, dar o amân pentru la anul. E prea mult stres, prea mult deranj și timp de consumat pe drumuri, cursele au loc prin Banat și Transilvania, nu e rost anul ăsta. O să mă înscriu totuși la cursele de la Seciu și Pucioasa pe șosea, să mai gust și eu emoția de la concursuri, dar cam atât. Văd colegi de breaslă care se duc la multe curse, dar eu am plecat demult din zona aia, zic că am evoluat. Nu îi desconsider pe cicliștii care se antrenează și merg la curse, e treaba lor. Eu sunt cu alte gânduri și vise, avem alte planuri. Promit să mai scriu, mai des și mai scurt, că parcă e bine să aberez aici. Hai să fim sănătoși și bucuroși, că belele vin singure!😁😁😁😁😁

Toamna pe uliță.